ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2466/2011

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Constanța - Secția Civilă, la data de 10 februarie 2010, sub nr.

5813/212/2010, creditoarea SC V.R. SA București a chemat în judecată debitorul

C.D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în baza probelor

administrate, să dispună în sensul somării debitorului la plata următoarelor

sume: 522,86 lei reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă prestate

debitorului în baza contractului încheiat în acest sens; penalități

convenționale în cuantum procentual de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere

aferente, prețului neachitat de 522,86 lei, pentru perioada cuprinsă între

scadența fiecărei facturi și data îndeplinirii obligației de plată (Conform

art. 6.1 din convenția părților, totalul penalităților de întârziere poate

depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate - potrivit art. 371.2 C.

proc. civ.: „în cazul în care, prin titlul executoriu, au fost acordate

dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora,

ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii");

contravaloarea dobânzilor comerciale legale aferente prețului neachitat de

522,86 lei, pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei sume ce compune

debitul principal și data plății integrale a acestuia; 1.707,21 lei,

reprezentând „taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen"

(conform art. 10.2. din convenția părților și F.F. din 23 noiembrie 2008);

98,80 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente prezentei cauze,

constând în: 39,00 lei taxă timbru, 0,3 lei timbru judiciar și 59,50 lei

onorariu avocat.

Prin sentința civilă nr. 17723,

pronunțată la data de 15 iulie 2010, în dosarul nr. 5813/212/2010, Judecătoria

Constanța - Secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială a

Judecătoriei Constanța, în soluționarea cauzei, invocată de către instanță, din

oficiu, în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1), art. 158 și art. 159 C. proc.

civ., în consecință: a declinat competența de soluționare a cauzei având ca

obiect somație de plată, formulată de creditoarea SC V.R. S.A. București, în

contradictoriu cu debitorul C.D., în favoarea Judecătoriei Slobozia. A dispus

ca dosarul cauzei să fie înaintat instanței competente - Judecătoria Slobozia -

după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Judecătoriei Slobozia la data de 20 decembrie 2010, sub nr. 7387/312/2010.

Prin ordonanța nr. 40, pronunțată la

data de 12 ianuarie 2011, în dosarul nr. 7387/312/2010, judecătoria Slobozia a

admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia, invocată din

oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea SC

V.R. SA și pe debitorul C.D., în favoarea Judecătoriei Constanța; a constatat

ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul înaltei Curți de

Casație și Justiție, pentru soluționare.

Analizând actele și lucrările

dosarului, din perspectiva conflictului negativ de competență, înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

5/2001 privind procedura somației de plată, „Cererile privind somația de plată

se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă

instanță".

Potrivit art. 10 pct. 4 C. proc. civ.,

în cazul obligațiilor comerciale, în afară de instanța de la domiciliul

pârâtului, cererea mai poate fi introdusă, deopotrivă, la instanța locului unde

obligația a luat naștere sau la instanța locului plății, prevederi care se

aplică și obligațiilor ce izvorăsc dintr-un contract pentru serviciile V.

prestate de SC V.R. SA pentru persoane fizice, care sunt comerciale.

Potrivit art. 10 pct. 1 C. proc. civ.,

în cazul cererilor privitoare la rezilierea unui contract, în afară de

competența instanței domiciliului pârâtului, prevăzută de art. 5 C. proc. civ.,

mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea,

fie chiar în parte, a obligațiunii, fiind un caz de competență relativă.

Norma de competență teritorială are

caracter relativ.

Competența teritorială alternativă,

prevăzută de art. 10 pct. 1 C. proc. civ., a fost stabilită în favoarea

reclamantului, care, potrivit art. 12 C. proc. civ., are alegerea în materie de

competență alternativă, pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență

teritorială alternativă, instanța neputând să dispună, din oficiu, declinarea

competenței. Excepția de necompetență teritorială relativă poate fi invocată

numai de către pârât și numai la prima zi de înfățișare.

În speță, prima instanță sesizată de către

creditoarea SC V.R. SA București cu cererea de emitere a ordonanței cuprinzând

somația de plată este Judecătoria Constanța, instanță deopotrivă competentă a

soluționa menționata cerere, situație în care, în considerarea dispozițiilor

art. 12 C. proc. civ., înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 22 alin.

(5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe creditoarea SC V.R. SA Constanța, în contradictoriu cu

debitorul C.D., în favoarea Judecătoriei Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.