ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8177/2007

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 12 februarie 2007 Direcția Generală

de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație în Germania pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului C.E.I.

In motivarea

cererii s-a arătat că la 25 august 2006 pârâtul a fost returnat din Germania în

baza Convenției din 1992 dintre Ministerul de Interne al României cu Ministerul

de Interne al acestei țări.

Prin sentința

civilă nr. 382 C din 3 aprilie 2007 Tribunalul Bihor a respins cererea ca

nefondată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că în raport de gravitatea faptei

săvârșită de pârât măsura restrângerii dreptului la liberă circulație nu este

necesară în condițiile cuprinse în art. 2 alin. (3) din Protocolul nr. 4 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât din 1

ianuarie 2007 România este membră a Uniunii Europene.

Apelul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative a fost respins ca nefondat prin

decizia

civilă nr. 354 R din 11 iulie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă

mixtă.

In

considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că expulzarea dispusă

de autoritățile germane nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța

română să interzică, la rândul ei, dreptul de circulație al cetățeanului său pe

teritoriul Germaniei, ci trebuie să se aprecieze necesitatea restrângerii unui

astfel de drept la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei

eventuale astfel de măsuri.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:

Măsura

prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor

expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție.

Potrivit art.

25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se

stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea

anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Libertatea

circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit

unor reguli. Declarația olografa a pârâtului, dată în punctul de trecere a

frontierei confirmă faptul că acesta a conștientizat că a fost returnat pentru

ședere ilegală pe teritoriul Germaniei.

Returnarea

unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui

acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică

interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către

cetățeanul român cu privire la care se solicită

returnarea,

ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate

cenzura legalitatea măsurii de returnare.

Obligația

statului român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă

dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean român este expres

stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Analizând

criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a

reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație

în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art.

39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se

dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul

de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a

cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta

are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea

acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa

unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de

apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr,

libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite

art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea

nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean

român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la

libera circulație.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod

direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat

că o asemenea restrângere operează de drept.

In legislația

primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a

circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea sa.

In legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a

cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul

statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de

abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE,

75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește

că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate

fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin O.U.G.

nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată

prin Legea nr.

260/2005, și care a intrat în vigoare la data

aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare,

normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu

normele de drept intern.

Pe de altă

parte, sintagma „am fost înapoiat de către organele de poliție pe motiv de

ședere ilegală" din înscrisul tipizat completat de către pârât, a fost

anihilată prin precizarea făcută ulterior în sensul că a ieșit legal din țară

la 22 august 2006. Or, în afara acestei mențiuni cuprinse într-un înscris cu un

conținut predeterminat, nu s-a probat că la 25 august 2006 pârâtul stătea

ilegal în Germania.

Întrucât reclamanta

nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele

de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri

legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei civile nr.

354 R din 11 iulie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

decembrie 2007.