ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6825/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 261 din 9

martie 2006 a Tribunalului Bihor Oradea a fost respinsă acțiunea formulată de

Direcția Generală de Pașapoarte București, prin care s-a solicitat restrângerea

dreptului la liberă circulație al pârâtului T.I.M. în statele membre ale

Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 25 iulie 2006, în

baza unei convenții bilaterale de readmisie încheiată în 1992, pentru ședere

ilegală.

Potrivit art. 2 din Protocolul 4

Adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, dreptul la liberă circulație este garantat, prevăzându-se

totodată că exercitarea lui nu poate face obiectul altor restrângeri, decât

acelea prevăzute de lege. Acestea constituie măsuri necesare, într-o societate

democratică, pentru asigurarea securității naționale, siguranței publice,

menținerii ordinii publice, prevenirii faptelor penale, protecției sănătății

sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Cum pârâtul nu a avut un

comportament necorespunzător pe teritoriul statului german s-a apreciat că nu

se justifică aplicarea măsurii solicitate.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 210 din

16 mai 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

S-a apreciat că expulzarea dispusă

de autoritățile germane nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța

română să interzică celui în cauză dreptul de circulație pe teritoriul

Germaniei, ci trebuie să fie avută în vedere și necesitatea restrângerii unui

astfel de drept, în raport de ordinea juridică în vigoare. S-a reținut că în

această materie sunt aplicabile prevederile art. 48 din Tratatul CEE precum și

art. 4 din Directiva nr. 2004/38/CE, ale căror cerințe nu sunt întrunite în

speță.

Împotriva acestei decizii, Direcția

de Pașapoarte București a declarat recursul de față, solicitând casarea ei și

pe fond admiterea cererii în sensul restrângerii dreptului la liberă circulație

al celui în cauză pe teritoriul Germaniei.

Se susține că sunt aplicabile în

cauză prevederile art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, care nu au

aplicabilitate limitată și nu există niciun impediment legal pentru ca aceste

prevederi să nu fie aplicate și după 1 ianuarie 2007. Ele stabilesc condițiile

legale de exercitare a dreptului la liberă circulație, în acord cu Protocolul

Adițional nr. 4 al CEDO, potrivit cu care nerespectarea unor obligații care

revin cetățenilor români care călătoresc în străinătate poate duce la

îngrădirea dreptului la liberă circulație.

Și cum Legea nr. 248/2005 este aceea

care stabilește aceste îngrădiri, cărora toți cetățenii români, fără

discriminare, trebuie să li se supună, acțiunea trebuia admisă.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Potrivit art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 instanța poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație

pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în situația în care persoana în cauză a

fost returnată, în baza unui acord de readmisie. Rezultă din redactarea

textului că limitarea dreptului la liberă circulație nu este condiționată numai

de returnare, ci dimpotrivă luarea unei atari măsuri este lăsată la aprecierea

instanței, evident în raport de situația concretă din speță.

Astfel s-a hotărât corect că simpla

returnare a pârâtului din Germania, după o ședere de câteva zile în Germania,

unde venise cu ocazia campionatului mondial de fotbal, nu poate constitui un

temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului la liberă circulație

pe teritoriul Germaniei, câtă vreme nu s-a dovedit și nici nu s-a susținut că

aplicarea unei atari sancțiuni ar corespunde unei situații extreme.

Ori, aceasta este necesară pentru

limitarea dreptului, în acord cu prevederile Directivei Parlamentului și

Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce se referă expres la

afectarea ordinii publice, a siguranței sau sănătății publice.

Aceste cerințe nu sunt întrunite în

cauză, în raport de conduita pârâtului la care s-a făcut referire, astfel că în

mod corect s-a hotărât în cauză că nu se impune luarea măsurii de limitare a

dreptului la liberă circulație.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte, Ministerului Internelor și

Reformei Administrative, împotriva deciziei nr. 210/A din 16 mai 2007 a Curții

de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie

2007.