ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6386/2007

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 172 din 12 februarie 2007 a Tribunalului Bihor a fost respinsă acțiunea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte București, prin care a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani al pârâtei T.F., returnat din Italia la data de 26 iulie 2006. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta s-a stabilit pe teritoriul Italiei, de unde a fost returnată, pe motiv că a depășit termenul legal de ședere.

Pentru că dreptul la liberă circulație este garantat prin dispozițiile înscrise în art. 2 al Protocolului Adițional al convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri, decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, pentru securitatea națională, siguranța publică și menținerea ordinii publice, s-a considerat că în speță restrângerea dreptului la liberă circulație nu constituie o măsură necesară. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 146 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

S-a apreciat că expulzarea dispusă de autoritățile italiene nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică, la rândul ei, dreptul de circulație, ci trebuie să aprecieze necesitatea luării unei atari măsuri, în raport de ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării ei. În prezent nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța să poată lua măsura extremă a restrângerii dreptului la liberă circulație, deoarece norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații care ar permite o astfel de măsură și anume afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice. Împotriva acestei decizii Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recursul de față, solicitând admiterea lui și modificarea soluției în sensul admiterii cererii, astfel cum a fost formulată.

Se susține în esență că în mod greșit nu s-a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005, considerându-se că acestea contravin reglementărilor internaționale. Recursul este întemeiat urmând a fi admis, în sensul celor ce urmează: Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar art. 39 pct. 1 prevede că măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana.

Rezultă din redactarea textului că singura condiție pentru ca instanța să poată aprecia asupra oportunității instituirii restricției este returnarea ca urmare a acordului de readmisie, fără a se putea verifica procedura și condițiile în care s-a dispus returnarea. Prevederile legale menționate sunt în acord cu art. 25 din Constituție, potrivit căruia dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept. Aceasta înseamnă că libertatea circulației nu este absolută, ea trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege. Tot astfel art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a sigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților acestora.

De asemenea și potrivit art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O. drepturile recunoscute în paragraful I pot, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri, care prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. Și art. 27 din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Rezultă că prin această Directivă nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, ceea ce se prevede și în cuprinsul art. 3 din Directivă.

În raport de cele arătate, se constată că dispozițiile invocate în susținerea acțiunii nu sunt în contradicție cu reglementările internaționale, că libera circulație recunoscută ca un drept fundamental, nu este unul absolut, condițiile exercitării lui fiind stabilite prin lege. În speță s-a făcut dovada că pârâta a fost returnată din Italia pentru ședere ilegală, fiind depistată că a lucrat la negru, a fost de mai multe ori returnată, judecată și expulzată de autoritățile italiene. În aceste condiții, rezultă că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005, în raport de care recursul de față va fi admis conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul casării deciziei, precum și a sentinței pronunțată în cauză.

În rejudecare se va admite cererea, dispunându-se limitarea dreptului la liberă circulație al pârâtei, numai pe teritoriul Italiei, pe timp de 6 luni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 146 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 172/C din 12 februarie 2007 a Tribunalului Bihor și, rejudecând, admite cererea, dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtei pe teritoriul Italiei pe timp de 6 luni. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2007.