ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7099/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra prezentului recurs civil, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2007, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Germania pentru o perioadă de cel mult trei ani a pârâtului D.S.M. În motivarea cererii s-a arătat că la data de 19.09.2007, pârâtul a fost returnat din Germania în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 278/1994. Prin sentința civilă nr. 255/C din 2 septembrie 2008 Tribunalul Bihor, secția civilă, a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, în raport de efectul direct al directivei comunitare, că împrejurarea că autoritățile unui alt stat au dispus expulzarea unei persoane nu este suficientă prin ea însăși pentru ca tribunalul să restrângă dreptul la liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat. Reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean român, fără a administra nici o probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 188/A din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că, în speță nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi comis vreo infracțiune pe teritoriul Germaniei sau a unui alt stat din Uniunea Europeană iar ca urmare a aderării României în 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană, Legea nr. 248 /2005 a devenit inaplicabilă în acest sens deoarece dispozițiile ei contravin art. 17 din Tratatul Comunității Europene, iar restrângerea de liberă circulație se poate face doar cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu, respectiv Directiva 38/2004 și Regulamentul nr. 1612/1968.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșite de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură. Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

P otrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate. Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la liberă circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București. Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză. Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II - a din Constituție.

Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. In legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

In legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/1994/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 73/75/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei n nr. 188/A din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2009.