ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1736/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 545 din 13 octombrie 2008, Tribunalul Giurgiu a respins în

principiu cererea de revizuire, ca inadmisibilă, formulată de condamnatul G.V.,

împotriva sentinței penale nr. 357 din 21 noiembrie 2006, pronunțată de

Tribunalul Giurgiu.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în esență, ca prin adresa nr. 4328/III/6/07 din 25 iunie 2007,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a înaintat concluziile privind cererea

de revizuire formulată de condamnatul G.V. împotriva sentinței penale nr. 357/2006

a Tribunalului Giurgiu.

În motivarea cererii, condamnatul a

arătat că instanța de fond ce a dispus condamnarea sa nu a audiat martorii pe

care el i-a propus și nu a aprobat efectuarea unei expertize medico-legale

pentru a-și dovedi nevinovăția, fiind astfel condamnat pe nedrept.

S-a mai reținut de instanța de fond că,

în cauză, nu se regăsesc motivele care pot duce la revizuirea unei hotărâri.

Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 24/A

din 30 ianuarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul G.V.,

împotriva sentinței penale nr. 545 din 13 octombrie 2008, Tribunalul Giurgiu,

pronunțată în dosarul nr. 1377/122/2008.

Împotriva sus-menționatei decizii, a

declarat recurs revizuientul G.V., reiterând motivele invocate în cererea

inițială și în apel, respectiv că fapta nu a fost comisă de către el,

solicitând audierea de martori în acest sens, care pot releva împrejurări ce nu

au fost avute în vedere la soluționarea cauzei.

Recursul este nefondat.

Analizând decizia atacată, Curtea

constată că G.V. a fost condamnat prin sentința penală nr. 357/2006 a

Tribunalului Giurgiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3378 din 22

iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la o pedeapsă de 7 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat.

Potrivit dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă poate fi cerută în unul din

cazurile expres și limitativ prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) din text.

Or, revizuientul, prin motivele invocate

nu se încadrează în nici unul din cazurile mai sus arătate, nu invocă nici o

faptă sau împrejurare nouă, care să nu fi fost examinată de instanță,

dimpotrivă arată că dovezile aflate la dosar nu au fost analizate minuțios,

astfel că s-ar fi impus prelungirea probațiunii, respectiv readministrarea unor

probe.

De asemenea, în cauză nu există acte din

care să rezulte ca vreun martor audiat ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă și nici un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei

revizuire s-a solicitat să fi fost declarat fals.

Prin solicitarea formulată de condamnat

se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, așa încât cererea de

revizuire a fost corect respinsă ca nefondată de instanța de apel.

Ca atare, conform dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat,

menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuientul G.V. împotriva deciziei penale nr. 24/A

din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 12 mai 2009.