ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3916/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 707 din 7 august 2009, Tribunalul București, secția a II-a penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat R.M., fiul lui N. și I., deținut în Penitenciarul Giurgiu. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin referatul nr. 1188/III-6/2009 din 9 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a înaintat concluziile privind cererea de revizuire formulată de condamnatul R.M. împotriva sentinței penale nr. 1423/ F din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală. În motivarea cererii, condamnatul a arătat că nu el este cel vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, ci celălalt coinculpat I.F.

S-a mai reținut de instanța de fond că, în cauză, nu se regăsesc motivele care pot duce la revizuirea unei hotărâri. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 184/ A din 28 septembrie 2009 a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul R.M., împotriva sentinței penale nr. 707/2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Împotriva sus-menționatei decizii, a declarat recurs revizuientul R.M., reiterând motivele invocate în cererea inițială și în apel, respectiv că fapta nu a fost comisă de către el, solicitând reaudierea coinculpatului I.F. în acest sens. Recursul este nefondat. Analizând decizia atacată, Curtea constată că R.M.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 1423/ F din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1342 din 12 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (2) 1 lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă poate fi cerută în unul din cazurile expres și limitativ prevăzute la alin. (1) lit. a) – e) din text. Or, revizuientul, prin motivele invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile mai sus arătate, nu invocă nici o faptă sau împrejurare nouă, care să nu fi fost examinată de instanță, dimpotrivă arată că dovezile aflate la dosar nu au fost analizate minuțios, astfel că s-ar fi impus prelungirea probațiunii, respectiv readministrarea unor probe.

Prin solicitarea formulată de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, așa încât cererea de revizuire a fost corect respinsă ca nefondată de instanța de apel. Ca atare, conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 184/ A din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.