ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1849/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 9648 din 18 iunie 2009, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamanta SC D.R. SRL București împotriva pârâtei SC O.P.S.I. SRL București. De asemenea a obligat reclamanta la plata sumei de 4.760 lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat la data de 15 februarie 2008 un contract de transport internațional de 6 paleți cu o greutate de 1.149 kg, iar reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata contravalorii în lei a sumei de 73.628,4 euro, reprezentând diferența dintre valoarea mărfurilor recepționate și a celor livrate la destinație de către pârâtă în calitatea de transportator.

Conform prevederilor art. 32 alin. (1) lit. a) din Convenția referitoare la contractul internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.) acțiunile derivând din transporturile supuse convenției, se prescriu în termen de un an, termen care începe să curgă din ziua în care marfa a fost eliberată în caz de pierdere parțială, de avarie sau de întârziere. În speță, pârâta a predat marfa constând din 2 paleți destinatarului la data de 22 februarie 2008 astfel cum rezultă din cuprinsul scrisorii de trăsură. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 490 din 25 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC D.R. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 9648 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, fiind preluate în esență argumentele primei instanțe.

Împotriva deciziei comerciale nr. 490 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC D.R. SRL care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar rejudecând cauza admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că a fost făcută o greșită aplicare a dispozițiilor art. 32 pct. 1 din Convenția referitoare la Transportul internațional rutier prin aceea că punctul de plecare al calculării termenului de prescripție de un an este dată de 22 februarie 2008 și nu 23 februarie 2008. În derularea contractului ne regăsim fie în cazul prescripției de 3 ani, culpa transportatorului și a presupusului acestuia fiind evidente, dispozițiile Codului civil privitoare la culpă și dol fiind aplicabile faptei transportatorului, fie în cazul prevăzut la art. 32 pct. 1 lit. c) când termenul de prescripție curge de la împlinirea a 3 ani de la data încheierii contractului de transport.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta-reclamantă, urmează a respinge ca nefondat recursul acesteia pentru următoarele considerente. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D.R. SRL a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 22 aprilie 2009. Pârâta SC O.P.S.I. SRL la termenul din 28 mai 2009 a invocat, în scris, excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 32 alin. (1) din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele. Este de necontestat că între părți a fost încheiat la data de 15 februarie 2008 un contract internațional de transport rutier de mărfuri care intră sub incidența Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, de la Geneva din anul 1956 și ratificată de România prin Decretul nr. 451/1972.

De remarcat că art. 32 alin. (1) din Convenția expusă mai sus stipulează expres că acțiunile derivând din transporturile C.M.R. se prescriu în termen de un an. Numai în caz de dol sau culpă considerată de legea țării căreia îi aparține organul de jurisdicție sesizat ca echivalență cu dolul, termenul de prescripție este de 3 ani și el curge în cazul de pierdere parțială, de avarie sau de întârziere, din ziua când marfa a fost eliberată. Nu pot fi primite tezele acreditate de recurenta reclamantă potrivit cărora au fost interpretate greșit dispozițiile art. 32 pct. 1 lit. a) din C.M.R. și cele ale Decretului nr. 167/1958, mai ales că transportatorul se afla într-o culpă evidentă. Este adevărat că reclamanta a înaintat pârâtei SC D.R.

SRL notificarea din 6 mai 2008, prin Biroul Executorului Judecătoresc P.C., menționând că în baza art. 1079 C. civ. consideră pusă în întârziere pârâta cu privire la plata datoriei în cuantum de 73.628,4 euro și a mai apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 7201 C. proc. civ. privitoare la încercarea de soluționare pe cale amiabilă a prezentului litigiu de natură comercială. Pârâta a răspuns prin adresa din data de 2 iulie 2008 că a luat act de pretențiile expuse în notificare și respinge în totalitate pretențiile solicitate. Corect și bine argumentat, instanța de apel a stabilit că situația descrisă mai sus a produs efectul suspendării cursului prescripției până la comunicarea răspunsului pârâtei de respingere a pretențiilor, pentru perioada 6 mai 2006 – 3 iulie 2008 (data primirii corespondenței de către reclamantă).

Întreaga situație de fapt și de drept confirmă pe deplin că termenul de prescripție de 1 an începe să curgă de la data de 22 februarie 2008, împlinindu-se înainte de introducerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, fiind respectate cu rigurozitate și dispozițiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ. Pentru aceste considerente urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC D.R. SRL, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.R. SRL București împotriva deciziei nr. 490 din 25 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 mai 2010.