ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 911/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 706 din 14 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta SC A.A.I. SRL în contradictor cu pârâta SC R.C.S.C. SA având ca obiect daune interese compensatorii și câștigul nerealizat prin executarea obligațiilor de vămuire și predare a bunurilor, și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 95630,25 RON echivalentul în lei a sumei de 26.938,10 Euro și la 2.485 RON, echivalentul în lei a sumei de 700 Euro către reclamantă, respingând restul pretențiilor solicitate ca neîntemeiate. Judecătorul fondului a reținut că marfa expediată din Grecia de firma A.L.T.D.

este deținută de pârâtă care în calitate de comisionar în vamă a efectuat la data de 18 ianuarie 2005 procedurile vamale și care refuză predarea până la plata cheltuielilor de depozitare. Aplicând art. 1082 care instituie o prezumție de culpă a debitorului, pârâta nefăcând dovada că procedurile vamale au fost întârziate din culpa reclamantei în raport de art. 1073 C. civ., judecătorul fondului a admis acțiunea pentru contravaloarea mărfurilor nepredate reclamantei și contravaloare transport respingând-o pentru câștigul nerealizat derivat din rezilierea a trei contracte, reclamanta nefăcând dovada unei legături cauzale conform art. 1169 C. civ. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 146 din 18 martie 2010 a respins apelurile declarate de reclamantă și de pârâtă ca nefondate.

Critica apelantei-reclamante cu privire la neacordarea sumei de 72.361,9 Euro reprezentând beneficiu nerealizat a fost înlăturată cu motivarea că potrivit art. 1085 debitorul nu răspunde decât de daunele interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la încheierea contractului iar reclamanta nici nu a probat că paguba este consecința directă și necesară a neexecutării de către pârâtă a activității de predare a mărfii vămuite. Instanța de apel motivează că din data de 18 ianuarie 2005 de când a fost emisă declarația vamală reclamanta putea să-și ridice marfa și să-și onoreze obligațiile față de terți dar că reclamanta a ales să nu plătească o sumă modică de 3900 dolari SUA cheltuieli de depozitare, să nu-și primească marfa și deci să nu-și onoreze alte obligații contractuale față de terți.

Apelul declarat de pârâtă examinat prin prisma apărărilor de la instanța de fond, motivele de apel nefiind depuse în termen, a fost respins motivat de faptul că apelanta - pârâtă nu a făcut dovada că reclamanta nu a avut documentația necesară și că din această cauză procedura vamală a fost întârziată. În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC R.C.S.S. SA București pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că: - în conformitate cu dispozițiile art. 95 pct. 4 din cap. V din Regulile de aplicare a codului vamal, comisionarii în vamă au obligația de asigurare a integrității mărfurilor depozitate de aceștia în spații proprii iar procedurile vamale s-au întârziat din culpa reclamantei care i-a transmis specificația solicitată de organele vamale în cursul lunii ianuarie 2005, fapt pe care aceasta nu-l contestă; - greșit s-a reținut aplicarea art. 1082 și art. 1073 C. civ.

și greșit a reținut prezumția de culpă în ce o privește câtă vreme între părți nu s-a încheiat niciun contract de prestări servicii în care să se fi stabilit termene de executare; - subsidiar, decizia conține motive contradictorii și străine de natura pricinii: reține finalizarea procedurii vamale la 18 ianuarie 2005 și că de la această dată reclamanții puteau să-și ridice marfa și să-și îndeplinească obligațiile contractuale față de terți însă menține dispoziția instanței de fond în sensul obligării sale la plata contravalorii acestor mărfuri. Intimata - reclamantă a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului arătând că toate documentele necesare realizării procedurii vamale au ajuns la comisionarul vamal odată cu transportul din Grecia, neexistând nicio solicitare scrisă din partea acestuia.

Lipsa unui contract între părți nu a îndreptățit-o pe recurentă să-și îndeplinească arbitrar obligațiile vamale, fiind corect aplicate de către instanță prevederile art. 1073 și art. 1082 C. civ. În ce privește motivarea deciziei, aceasta nu conține considerente contradictorii sau străine de natura pricinii. Recursul este fondat pentru considerentele care urmează: Reclamanta a învestit instanța de fond cu o acțiune în pretenții constând în despăgubiri compensatorii pentru neexecutarea obligațiilor asumate de pârâtă în calitatea sa de comisionar vamal, de vămuire și de predare a bunurilor vămuite, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969, art. 1079-1080, art. 1082, art. 1084 C. civ., art. 1, art. 43 C. com.

Admițând în parte acțiunea, tribunalul a obligat-o pe pârâtă la contravaloarea mărfurilor pe care le-a supus procedurii de vămuire cu întârziere, timp în care mărfurile au fost depozitate de aceasta, soluție confirmată de instanța de apel. Din motivarea deciziei se reține că de la data de 18 ianuarie 2005 când a fost emisă declarația vamală, reclamanta putea să-și ridice bunurile dacă plătea costurile depozitării dar că aceasta a optat să nu plătească o sumă modică, să nu-și ridice bunurile și să nu-și execute obligațiile față de terți. Or, pe de o parte, dacă se reține ca justificată depozitarea, apare ca nejustificată obligarea pârâtei la plata contravalorii mărfurilor depozitate, despăgubirea prin echivalent fiind operantă în situația în care nu mai este posibilă executarea în natură.

Pe de altă parte, deși părțile nu au încheiat un contract scris convenția de vămuire a mărfurilor expediate reclamantei este necontestată, numai că mandatarul, în acest caz, a reprezentat-o pe reclamantă în cadrul procedurilor de vămuire nu numai în baza unei convenții dar și a normelor speciale care reglementează statutul comisionarului în vamă, respectiv a cap. V „Comisionari în vamă” din Regulamentul codului vamal din 1997 publicat în 2001 și consolidat în 7 iunie 2004 – în vigoare la data efectuării obligațiunilor vamale. Date fiind considerentele contradictorii ale deciziei recurate și neraportarea îndeplinirii sau neîndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor pârâtei la normele care reglementează statutul său de comisionar în vamă, prin imputarea pârâtei a întârzierii operațiunii vamale pur și simplu răsturnându-se sarcina probei care, conform art. 1169 C. civ.

revenea reclamantei, Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, în raport de prevederile art. 304 pct. 7 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC R.C.S. C. SA București împotriva deciziei nr. 146 din 18 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.