ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7061/2009

Deliberând în condițiile art. 256

C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 25 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă,

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) a solicitat

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Austria pentru o

perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului N.N.

În motivarea cererii s-a arătat că

la 10 ianuarie 2008 pârâtul a fost returnat din Austria, în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin O.U.G. nr.

188/2001, publicată în M.Of. nr. 848/2001, potrivit căreia, fiecare parte

contractantă readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți

contractante și fără formalități orice persoană

care nu mai îndeplinește cerințele

privind

șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante

solicitante."

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 650 din 1

aprilie 2008, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul

a reținut că nu se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație în

străinătate pentru o persoană returnată dintr-un stat membru al Uniunii

Europene, în condițiile în care singurul temei al returnării este un acord de

readmisie bilateral încheiat între România și statul membru UE, întrucât

dispozițiile art. 18 TCE, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE

prevăd dreptul la liberă circulație al cetățenilor statelor membre ale UE pe

teritoriul Uniunii, iar restricționarea libertății de circulație poate fi

dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate

publică.

Apelul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel București,

secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 876 pronunțată la data de 25

noiembrie 2008.

Instanța de apel a reținut în

considerentele sale că dispozițiile interne sunt mult mai restrictive decât

cele comunitare care consacră dreptul fundamental și individual al oricărui

cetățean al uniunii la libera circulație pe teritoriul statelor membre, drept

care nu poate forma obiectul unor restrângeri decât pentru motive de ordine

publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Simpla neîndeplinire a

formalităților privind intrarea și șederea cetățeanului român pe teritoriul

altui stat membru al Uniunii Europene nu poate fi considerată, prin sine, ca

fiind o conduită de natură a amenința ordinea publică, siguranța publică sau

sănătatea publică, iar aplicarea după 1 ianuarie 2007 a prevederilor art. 38

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 care permit restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație a cetățeanului român pentru faptul că acea

persoană a fost returnată în baza unui acord de readmisie este contrară normei

comunitare.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală

deoarece din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr.

248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii

restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este

aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are

încheiat acord de readmisie.

Prin urmare, autoritățile române

nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și

temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine ci doar de a

lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare

din legislația națională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la

libera circulație în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Austria.

Solicită admiterea recursului și

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantei, iar pe

fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Analizând recursul în limita

susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Legea nr. 248 din 20 iulie 2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost

modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.

Ca urmare a acestor modificări a

fost introdus art. 6

1

, potrivit căruia cartea de identitate valabilă

constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători

în statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 17 din Tratatul de

constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie

2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice

persoană care are cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a apreciat în

jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele

au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o

ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la

intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al dreptului

comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și

obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene,

dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile

din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția

unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de principiul

efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune

aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea

sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea

oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu

dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.

În virtutea acestor principii, în

domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației

naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este

concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se

în mod direct și prioritar.

În acest sens, la art. 2 din

Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19

aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la

libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii

Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică

sau sănătate publică.

Potrivit art. 27 alin. (1) din

Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru

motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului

proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a

individului în cauză.

România este începând cu 1

ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare

menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă

dreptul de liberă circulație în toate statele membre.

Prin urmare, în măsura în care

dispozițiile Legii nr. 248/2005 potrivit căreia, recurenta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

a pârâtului N.N., îi creează acestuia o situație mai grea și nu îi conferă

garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al

Uniunii, în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din

situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a

Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Calitatea de membru al Uniunii

Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație

a cetățenilor săi, însă restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că

o persoană a fost returnată în baza unui acord de readmisie, așa cum susține

recurenta.

Întrucât reclamanta nu a probat,

în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu

aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

În raport de aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 876 din 25 noiembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 26 iunie 2009.