ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7061/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Austria pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului N.N. În motivarea cererii s-a arătat că la 10 ianuarie 2008 pârâtul a fost returnat din Austria, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin O.U.G. nr. 188/2001, publicată în M.Of.

nr. 848/2001, potrivit căreia, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități orice persoană care nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante." În drept au fost invocate dispozițiile art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005. Prin sentința civilă nr. 650 din 1 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că nu se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o persoană returnată dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în condițiile în care singurul temei al returnării este un acord de readmisie bilateral încheiat între România și statul membru UE, întrucât dispozițiile art. 18 TCE, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE prevăd dreptul la liberă circulație al cetățenilor statelor membre ale UE pe teritoriul Uniunii, iar restricționarea libertății de circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 876 pronunțată la data de 25 noiembrie 2008. Instanța de apel a reținut în considerentele sale că dispozițiile interne sunt mult mai restrictive decât cele comunitare care consacră dreptul fundamental și individual al oricărui cetățean al uniunii la libera circulație pe teritoriul statelor membre, drept care nu poate forma obiectul unor restrângeri decât pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea și șederea cetățeanului român pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene nu poate fi considerată, prin sine, ca fiind o conduită de natură a amenința ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică, iar aplicarea după 1 ianuarie 2007 a prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 care permit restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățeanului român pentru faptul că acea persoană a fost returnată în baza unui acord de readmisie este contrară normei comunitare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie. Prin urmare, autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Austria.

Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantei, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Analizând recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006. Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 6 1 , potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora. Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare. În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens, la art. 2 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică. Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre. Prin urmare, în măsura în care dispozițiile Legii nr. 248/2005 potrivit căreia, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului N.N., îi creează acestuia o situație mai grea și nu îi conferă garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, însă restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată în baza unui acord de readmisie, așa cum susține recurenta. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente. În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 876 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 iunie 2009.