ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2578/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2578/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 27 februarie
2007, reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC F.I.L. I.F.N. SA,
solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta să
înmatriculeze autovehiculul autoutilitara F.T., achiziționat de reclamantă prin
contractul de leasing nr. 4193 din 29 septembrie 2006, cu obligarea pârâtei la
taxa de primă înmatriculare aferentă înmatriculării vehiculului și la plata
cheltuielilor de judecată.
La data de 7 mai 2007 pârâta
a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii formulată de reclamantă.
Prin sentința comercială nr.
5409 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
în dosarul nr. 7079/3/2007, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC
F. SRL, împotriva pârâtei SC C.E.L. I.F.N. SA pe care a obligat-o să
înmatriculeze autovehiculul autoutilitara F.T. și a fost respins, ca
neîntemeiat, capătul de cerere privind taxa de primă înmatriculare, cu 210 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,
tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.
Împotriva sentinței
comerciale nr. 5409 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București,
secția a VI-a comercială, a declarat apel pârâta SC C.E.L. I.F.N. SA (fosta SC
F.I.L. I.F.N. SA), solicitând „modificarea” în parte a sentinței apelate în
sensul respingerii primului capăt de cerere și menținerea sentinței
sus-menționate în privința celui de-al doilea capăt de cerere.
Prin decizia nr. 513 din 26
noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins,
ca nefondat, apelul formulat de pârâtă, în considerentele căreia s-a reținut că
la 29 septembrie 2006 s-a încheiat între părțile litigante contractul de
leasing financiar nr. 4193 pentru achiziționarea unui autovehicul utilitar F.T.
Din înscrisurile existente
la dosarul cauzei a rezultat că deși intimata – reclamantă a achitat avansul și
patru rate de leasing nu putea folosi autovehiculul deoarece perioada de
valabilitate a autorizației de circulație provizorie a expirat la 18 decembrie
2006.
Instanța de apel a reținut
că în raport de art. 32 din contractul de leasing nr. 4193 din 29 septembrie
2006, finanțatorul era proprietarul bunului în condițiile stipulate în
contractul de vânzare-cumpărare încheiat între acesta și furnizor pe toată
durata contractului de leasing menționat, iar conform articolul 9 lit. e) din O.U.G.
nr. 51/1997 finanțatorul (în cauza de față apelanta-pârâtă) avea obligația de a
„garanta locatarului/utilizatorului folosința liniștită a bunului, în
condițiile în care acesta a respectat clauzele contractuale”; față de textele
de lege enunțate instanța de apel a apreciat că pârâtă în calitate de finanțator
și proprietar de drept trebuia să facă demersuri în vederea înmatriculării
autovehiculului în intervalul limitat stabilit de Autorizația de circulație
provizorie nr. 01013466, emisă de M.A.I. care permitea circulația cu
autovehiculul achiziționat între 20 octombrie 2006 și 18 decembrie 2006.
În contra celei din urmă
hotărâri, pârâta a declarat recurs SC A. SRL pentru motivul prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în sensul recalificării
căii de atac în apel, în acord cu jurisprudența în materie.
La termenul de astăzi,
Înalta Curte a invocat excepția nulității cererii de recurs în raport de
prevederile art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit
cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de
nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,
mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În asigurarea respectării
principiului disponibilității și pentru determinarea limitelor controlului
judiciar, respectiv limitelor învestirii instanței de recurs, enunțarea
motivelor de recurs trebuie să fie urmată de dezvoltarea lor prin redarea
textelor de lege ori principiilor de drept violate în apel și de argumentarea
analitică a criticilor formulate.
Prin urmare, dezvoltarea
motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor
într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar
pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, condiția legală a
dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate instanței
de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și
indicarea probelor pe care se întemeiază.
În cauză, din examinarea
criticilor formulate de recurentă se constată că acestea nu constituie motive
de nelegalitate în sensul textului de lege evocat, acestea referindu-se numai
sub aspectul netemeiniciei probelor, fără a fi motivate în drept.
Față de considerentele
anterior expuse, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și va declara nulă cererea de recurs formulată
de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii
de recurs formulată de pârâta C.E.L. I.F.N. SA București împotriva deciziei nr.
513 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,
conform art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 octombrie 2009.