ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2578/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 27 februarie 2007, reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC F.I.L. I.F.N. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta să înmatriculeze autovehiculul autoutilitara F.T., achiziționat de reclamantă prin contractul de leasing nr. 4193 din 29 septembrie 2006, cu obligarea pârâtei la taxa de primă înmatriculare aferentă înmatriculării vehiculului și la plata cheltuielilor de judecată. La data de 7 mai 2007 pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii formulată de reclamantă.

Prin sentința comercială nr. 5409 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 7079/3/2007, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC F. SRL, împotriva pârâtei SC C.E.L. I.F.N. SA pe care a obligat-o să înmatriculeze autovehiculul autoutilitara F.T. și a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind taxa de primă înmatriculare, cu 210 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie. Împotriva sentinței comerciale nr. 5409 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel pârâta SC C.E.L. I.F.N. SA (fosta SC F.I.L.

I.F.N. SA), solicitând „modificarea” în parte a sentinței apelate în sensul respingerii primului capăt de cerere și menținerea sentinței sus-menționate în privința celui de-al doilea capăt de cerere. Prin decizia nr. 513 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă, în considerentele căreia s-a reținut că la 29 septembrie 2006 s-a încheiat între părțile litigante contractul de leasing financiar nr. 4193 pentru achiziționarea unui autovehicul utilitar F.T.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei a rezultat că deși intimata – reclamantă a achitat avansul și patru rate de leasing nu putea folosi autovehiculul deoarece perioada de valabilitate a autorizației de circulație provizorie a expirat la 18 decembrie 2006. Instanța de apel a reținut că în raport de art. 32 din contractul de leasing nr. 4193 din 29 septembrie 2006, finanțatorul era proprietarul bunului în condițiile stipulate în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între acesta și furnizor pe toată durata contractului de leasing menționat, iar conform articolul 9 lit. e) din O.U.G.

nr. 51/1997 finanțatorul (în cauza de față apelanta-pârâtă) avea obligația de a „garanta locatarului/utilizatorului folosința liniștită a bunului, în condițiile în care acesta a respectat clauzele contractuale”; față de textele de lege enunțate instanța de apel a apreciat că pârâtă în calitate de finanțator și proprietar de drept trebuia să facă demersuri în vederea înmatriculării autovehiculului în intervalul limitat stabilit de Autorizația de circulație provizorie nr. 01013466, emisă de M.A.I. care permitea circulația cu autovehiculul achiziționat între 20 octombrie 2006 și 18 decembrie 2006. În contra celei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs SC A. SRL pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând modificarea acesteia în sensul recalificării căii de atac în apel, în acord cu jurisprudența în materie. La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat excepția nulității cererii de recurs în raport de prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. În asigurarea respectării principiului disponibilității și pentru determinarea limitelor controlului judiciar, respectiv limitelor învestirii instanței de recurs, enunțarea motivelor de recurs trebuie să fie urmată de dezvoltarea lor prin redarea textelor de lege ori principiilor de drept violate în apel și de argumentarea analitică a criticilor formulate.

Prin urmare, dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază. În cauză, din examinarea criticilor formulate de recurentă se constată că acestea nu constituie motive de nelegalitate în sensul textului de lege evocat, acestea referindu-se numai sub aspectul netemeiniciei probelor, fără a fi motivate în drept. Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. și va declara nulă cererea de recurs formulată de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta C.E.L. I.F.N. SA București împotriva deciziei nr. 513 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.