ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2578/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 27 februarie

2007, reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC F.I.L. I.F.N. SA,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta să

înmatriculeze autovehiculul autoutilitara F.T., achiziționat de reclamantă prin

contractul de leasing nr. 4193 din 29 septembrie 2006, cu obligarea pârâtei la

taxa de primă înmatriculare aferentă înmatriculării vehiculului și la plata

cheltuielilor de judecată.

La data de 7 mai 2007 pârâta

a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii formulată de reclamantă.

Prin sentința comercială nr.

5409 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în dosarul nr. 7079/3/2007, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC

F. SRL, împotriva pârâtei SC C.E.L. I.F.N. SA pe care a obligat-o să

înmatriculeze autovehiculul autoutilitara F.T. și a fost respins, ca

neîntemeiat, capătul de cerere privind taxa de primă înmatriculare, cu 210 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 5409 din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, a declarat apel pârâta SC C.E.L. I.F.N. SA (fosta SC

F.I.L. I.F.N. SA), solicitând „modificarea” în parte a sentinței apelate în

sensul respingerii primului capăt de cerere și menținerea sentinței

sus-menționate în privința celui de-al doilea capăt de cerere.

Prin decizia nr. 513 din 26

noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins,

ca nefondat, apelul formulat de pârâtă, în considerentele căreia s-a reținut că

la 29 septembrie 2006 s-a încheiat între părțile litigante contractul de

leasing financiar nr. 4193 pentru achiziționarea unui autovehicul utilitar F.T.

Din înscrisurile existente

la dosarul cauzei a rezultat că deși intimata – reclamantă a achitat avansul și

patru rate de leasing nu putea folosi autovehiculul deoarece perioada de

valabilitate a autorizației de circulație provizorie a expirat la 18 decembrie

2006.

Instanța de apel a reținut

că în raport de art. 32 din contractul de leasing nr. 4193 din 29 septembrie

2006, finanțatorul era proprietarul bunului în condițiile stipulate în

contractul de vânzare-cumpărare încheiat între acesta și furnizor pe toată

durata contractului de leasing menționat, iar conform articolul 9 lit. e) din O.U.G.

nr. 51/1997 finanțatorul (în cauza de față apelanta-pârâtă) avea obligația de a

„garanta locatarului/utilizatorului folosința liniștită a bunului, în

condițiile în care acesta a respectat clauzele contractuale”; față de textele

de lege enunțate instanța de apel a apreciat că pârâtă în calitate de finanțator

și proprietar de drept trebuia să facă demersuri în vederea înmatriculării

autovehiculului în intervalul limitat stabilit de Autorizația de circulație

provizorie nr. 01013466, emisă de M.A.I. care permitea circulația cu

autovehiculul achiziționat între 20 octombrie 2006 și 18 decembrie 2006.

În contra celei din urmă

hotărâri, pârâta a declarat recurs SC A. SRL pentru motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în sensul recalificării

căii de atac în apel, în acord cu jurisprudența în materie.

La termenul de astăzi,

Înalta Curte a invocat excepția nulității cererii de recurs în raport de

prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit

cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În asigurarea respectării

principiului disponibilității și pentru determinarea limitelor controlului

judiciar, respectiv limitelor învestirii instanței de recurs, enunțarea

motivelor de recurs trebuie să fie urmată de dezvoltarea lor prin redarea

textelor de lege ori principiilor de drept violate în apel și de argumentarea

analitică a criticilor formulate.

Prin urmare, dezvoltarea

motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor

într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar

pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, condiția legală a

dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate instanței

de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se întemeiază.

În cauză, din examinarea

criticilor formulate de recurentă se constată că acestea nu constituie motive

de nelegalitate în sensul textului de lege evocat, acestea referindu-se numai

sub aspectul netemeiniciei probelor, fără a fi motivate în drept.

Față de considerentele

anterior expuse, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și va declara nulă cererea de recurs formulată

de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii

de recurs formulată de pârâta C.E.L. I.F.N. SA București împotriva deciziei nr.

513 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2009.