ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2872/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Petenta D.G.F.P.J. Teleorman

a solicitat anularea încheierilor judecătorului delegat nr. 2201 din 9

octombrie 2007 cu privire la fuziunea prin absorbție și nr. 51 din 17 ianuarie

2006 privind radierea SC O. SRL, motivând că urmare Hotărârii A.G. nr. 2/2007 a

fost depus la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Teleorman proiectul de fuziune al

SC O. SRL și SC M. SRL, judecătorul delegat pronunțându-se prin încheierea nr. 2201

din 9 octombrie 2007 prin care s-a dispus radierea din Registrul Comerțului de

pe lângă Tribunalul Teleorman a SC O. SRL ca efect al fuziunii prin absorbție

cu SC M. SRL, fuziune care este lovită de nulitate absolută deoarece a fost

făcută cu încălcarea dispozițiile art. 244 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990

situație față de care se impune anularea fuziunii, anularea radierii SC O. SRL

din Registrul Comerțului și repunerea părților în situația anterioară fuziunii.

Temeiul de drept invocat de

petentă a fost art. 243 alin. (2) – art. 244 din Legea nr. 31/1990 privind

societățile comerciale.

Tribunalul Teleorman, secția

civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de către petentă așa cum

rezultă din sentința comercială nr. 668 din 22 decembrie 2008.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că în mod corect prin încheierea judecătorului delegat nr. 2201

din 9 octombrie 2007 s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a

SC O. SRL deoarece conform art.

250 (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările

ulterioare, societatea absorbită încetează să mai existe, fuziunea prin absorbție

a SC O. SRL de către SC M. SRL ca societate absorbantă fiind admisă de către

judecătorul delegat prin încheierea 2201 din 9 octombrie 2007. A mai reținut

instanța că fuziunea s-a efectuat cu stricta respectare a Legii nr. 31/1990

întrucât conform art. 239 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 fuziunea s-a hotărât

de către fiecare societate în parte, că au fost respectate art. 241 și 242 din

aceeași lege, deoarece proiectul de fuziune a fost întocmit legal de către

administratorul desemnat, vizat de către judecătorul delegat și publicat în M.

Of. al României Partea a IV-a, că nu s-au înregistrat opoziții la proiectul de

fuziune, că cererea nu întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 251

alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 și că art. 243

2

nu se aplică

în cazul fuziunii prin absorbție, când societatea absorbită se dizolvă fără a

intra în lichidare, transferându-și toate activele și pasivele către societatea

absorbantă.

Împotriva acestei hotărâri

petenta a formulat recurs care a fost calificat de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, ca fiind apel astfel că prin decizia comercială nr. 178 din

10 aprilie 2009, instanța a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în

sensul că a admis excepția tardivității și a respins acțiunea în anulare ca

tardivă.

În considerentele hotărârii

instanța de apel a hotărât că în conformitate cu art. 249 lit. b) din

Legea nr. 31/1990

republicată, fuziunea produce efecte de la data înregistrării ultimei hotărâri

a adunării generale care a aprobat operațiunea și că în speță data prevăzută de

acest articol a fost 26 septembrie 2007 când au avut loc adunările generale ale

ambelor societăți comerciale care fac obiectul fuziunii și absorbției și că de

la această dată au trecut mai mult de șase luni până la data de 20 octombrie

2009 când a fost înregistrată acțiunea în anulare.

Împotriva acestei hotărâri

petenta a formulat recurs solicitând modificarea deciziei atacate în sensul

admiterii cererii privind anularea hotărârilor judecătorului delegat nr. 2201

din 9 octombrie 2007 cu privire la fuziunea prin absorbție și nr. 51 din 17

ianuarie 2006 privind radierea SC O. SRL, temeiul de drept invocat fiind art. 304

pct. 9 C. proc. civ., art. 244 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și art. 299 – art.

316 C. proc. civ.

Recurenta a motivat

solicitarea modificării hotărârii atacate invocând art. 251 alin. (3) din Legea

nr. 31/1990 potrivit căruia procedurile de anulare și de declarare a nulității

fuziunii sau divizării nu pot fi inițiate după expirarea unui termen de șase

luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă în temeiul art.

249 sau dacă situația a fost rectificată arătând că în conformitate cu art. 249

lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată, fuziunea produce efecte de la data

ultimei hotărâri care a aprobat operațiunea, în speță data de referință fiind

26 septembrie 2007 și că având în vedere că în discuție este vorba de o

nulitate absolută ea poate fi invocată de oricine are interes, nulitatea

absolută fiind imprescriptibilă, putând fi intentată indiferent de timpul scurs

de la data încheierii actului, așa cum este prevăzut de art. 2 din Decretul nr.

167/1958.

În baza aceluiași temei de

drept a invocat aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește soluția pe

fond.

Întrucât recurenta nu a

indicat încadrarea motivelor de recurs în dispozițiile Codului de procedură

civilă, Curtea, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., le va încadra în art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și va analiza recursul sub aspectul rezolvării de

către instanța de apel a excepției tardivității.

Conform art. 251 alin. (3)

din Legea nr. 31/1990 „procedurile de anulare și de declarare a nulității

fuziunii sau divizării nu pot fi inițiate după expirarea unui termen de șase

luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă, în temeiul art.

249, sau dacă situația a fost rectificată”.

Art. 249 lit. b) prevede că

fuziunea produce efecte de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări

generale care a aprobat operațiunea, cu excepția cazului în care prin acordul

părților se stipulează că operațiunea va avea ca efect o altă dată.

Aprobarea fuziunii prin

absorbție a SC O. SRL de către SC M. SRL s-a hotărât de către SC O. SRL

Vânători prin Hotărârea nr. 2/2007 și de către SC M. SRL prin Hotărârea nr. 2/2007,

la această dată devenind efectivă fuziunea.

Cum în speță nu există un

acord al părților prin care să se stipuleze că operațiunea privind fuziunea va

avea ca efect o altă dată, se constată că în mod corect instanța de apel a

apreciat momentul de la care curge termenul de șase luni prevăzut de art. 251 alin.

(3) din Legea nr. 31/1990, data de 26 septembrie 2007, așa încât la data de 20

octombrie 2008, când s-a formulat cererea care face obiectul prezentului dosar,

termenul de șase luni era depășit.

Motivarea cum că fiind o

acțiune în constatarea nulității absolute îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2

din Decretul nr. 167/1958 republicat nu poate fi reținută deoarece în cauză se

aplică dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 31/1990 modificată

conform principiului specialia generalibus derogant.

În consecință, Curtea

constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii și în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta D.G.F.P.J. Teleorman împotriva deciziei nr. 178 din 10 aprilie

2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2009.