ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2909/2009

Asupra perimării recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4170 din data de 21 martie 2008

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de

reclamanții

V.C., D.F., T.D., T.N.,

G.M., N.I., S.E., T.P., T.L., D.G., E.G., I.A.L., T.G., T.E.N. împotriva pârâtei

S.C.C.S.G. A.R.I.S. SRL și în

consecință a obligat pârâta să restituie suma de 500.000 Ron cu titlu de

împrumut.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut în fapt

și în drept următoarele:

La data de 22 decembrie 2003 între RA A.P.P.S. - S.A.I.F.I. și

reclamanți în calitate de finanțatori prin mandatar , dl. R.D. pe de o parte și

societatea pârâtă în calitate de beneficiar, pe de altă parte, s-a încheiat

contractul nr. 11423 având ca obiect finanțarea beneficiarului de către

finanțatori cu suma de cinci miliarde lei vechi în scopul acoperirii biletului

la ordin în aceeași valoare emis de beneficiar în favoarea RA A.P.P.S. -

S.A.I.F.I. în cadrul contractului de execuție de lucrări nr. 8862 din 23

decembrie 2002 .

Potrivit contractului pârâta s-a obligat să returneze

finanțatorilor suma astfel acordată, până la data de 31 martie 2004 , iar în

situația în care în termen de 10 zile de la scadență beneficiarul nu achită în

totalitate datoria, acesta avea obligația să cesioneze reclamanților creanța sa

de aceiași valoare față de SC T.G. I.E. SRL.

Față de cuprinsul convenției încheiate de părți și de

împrejurarea că deși finanțatorii și-au îndeplinit obligația asumată prin transferarea

sumei convenite prin ordin de plată vizat de bancă în contul pârâtei, aceasta din

urmă nu a făcut dovada restituirii sumei împrumutate la termen, sau cesionării

creanței, instanța, în temeiul art. 969 și art. 970 C. civ. a apreciat ca

întemeiată acțiunea reclamanților.

II. - Sentința fondului a fost apelată de societatea pârâtă

pentru motive de nelegalitate și netemeinicie vizând prescripția dreptului

material la acțiune și neexecutarea cu bună credință a obligației înscrise în

art. 2 din contract.

Prin decizia comercială nr. 14 din 16 ianuarie 2009, Curtea

de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat

de pârâtă.

Răspunzând motivelor de apel, instanța de control judiciar,

constată că potrivit clauzei înscrise în art.5 din contract obligația principală

a pârâtei de a restitui suma de 5 miliarde lei a devenit exigibilă la data de 31

martie 2004, după această dată curgând în beneficiul acesteia un termen de

grație de 10 zile , astfel încât exigibilitatea s-a prorogat până la data de 10

aprilie 2004.

Constată instanța totodată că obligația principală, de

plată, a fost dublată de o obligație alternativă, de cesionare către reclamanți

a creanței de aceiași valoare pe care pârâta o deținea împotriva SC T.G. I.E. SRL,

iar din redactarea art.5 din contract rezultă cu certitudine că dreptul creditorului

de a solicita îndeplinirea obligației alternative s-a născut numai după

scurgerea termenului de 10 zile ulterior date de 31 martie 2004.

Referitor la nerespectarea obligației înscrise la art. 2 din

contract, instanța constată că retragerea și restituirea biletului la ordin

către pârâtă, revenea celui de al treilea cocontractant – RA A.P.P.S. –

reclamanții neavând nicio obligație în acest sens, iar pârâta nu a formulat în

cauză o cerere reconvențională pentru valorificarea dreptului său.

III - La data de 30 aprilie 2009 pârâta a declarat recurs

împotriva acestei decizii solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul

admiterii apelului său astfel cum a fost promovat, schimbării sentinței

fondului și respingerii acțiunii introductive ca prescrisă, iar în subsidiar în

ipoteza respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, ca

neîntemeiată.

Recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Argumentele recurentei în sprijinul criticii de aplicare

greșită a legii au vizat următoarele:

- instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.

4 și art. 5 din contract prin care părțile au stabilit o obligație alternativă

în sarcina debitorului, alegerea prestației aparținând debitorului;

- dreptul material la acțiune s-a născut la data scadenței stabilite

convențional 31 martie 2004, iar termenul de 10 zile de la data de 31 martie

2004 prevăzut în art. 5 se referă la data scadenței celei de a doua obligații

(alternative) de a cesiona reclamanților creanța sa;

- părțile au convenit expres, ca alegerea prestației să

aparțină creditorului (reclamanților) atunci când la data scadenței debitorul

nu optează pentru niciuna din prestații;

- față de împrejurarea că în calitate de debitor nu a optat

pentru niciuna din prestații, reclamanții erau îndreptățiți să ceară

îndeplinirea oricărei dintre obligațiile alternative, și cum au optat pentru

restituirea sumei împrumutate termenul general de prescripție a început să

curgă la 31 martie 2004 și s-a împlinit la 31 martie 2007 anterior introducerii

acțiunii;

- termenul de 10 zile nu este un termen de grație acordat

pentru returnarea sumei, ci reprezintă data scadenței obligației alternative,

deoarece pentru obligația principală părțile au stabilit data scadenței 31

martie 2004;

- hotărârea este nelegală și netemeinică din perspectiva

art. 970 C. civ. care obligă părțile să execute convențiile cu bună credință,

sub acest aspect reclamanții nu au făcut nici un fel de dovadă a faptului asumat

de R.A.A.P.P.S. de a retrage un bilet la ordin de aceiași valoare și de a-l

restitui emitentului, respectiv SC A. SRL.

IV. Înalta Curte verificând în cadrul contractului de

legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce urmează:

în art. 4 și art. 5 din contract și au următorul conținut : „art. 4

Beneficiarul se obligă să returneze Finanțatorul suma de cinci miliarde lei

(vechi) până la data de 31 martie 2004;

- art. 5 În situația în care, în termen de 10 zile de la

data de 31 martie 2004, Beneficiarul nu va fi achitat în totalitate datoria

către Finanțatori, beneficiarul se obligă să cesioneze Finanțatorilor, creanța

sa în cuantum de cinci miliarde lei, împotriva SC T.G. I.E. SRL”.

2.Rezultă din conținutul acestor articole că raportul

juridic obligațional convenit de părți este complex, dând naștere unei

obligații în sarcina pârâtei afectată de modalități sub aspectul termenului,

dar și din punctul de vedere al pluralității de obiecte.

Statuarea de către părți a unui termen de 10 zile de la data

de 31 martie 2004 până la care beneficiarul trebuie să își achite datoria, are

semnificația juridică a termenului suspensiv reglementat de art. 1022 C. civ.,

respectiv un eveniment viitor și sigur în privința procedurii lui până la care

se amână începerea executării obligației, iar odată împlinit termenul suspensiv,

obligația ajunge la scadență, deoarece scadența constă în împlinirea termenului

convenit de părți în vederea executării obligației ori exercitării drepturilor.

Cum părțile, într-o manieră clară și neechivocă au convenit

ca obligația de plată a datoriei să fie afectată de un termen suspensiv, cert,

prin indicarea perioadei ce trebuie să se scurgă până la data când se va

împlini, dezlegarea dată de instanța de apel pe această chestiune este corectă,

deoarece în raport de data scadenței respectiv data împlinirii termenului

suspensiv și data introducerii acțiunii, termenul general de prescripție al

dreptului material la acțiune, de 3 ani, a fost respectat.

În ceea ce privește celălalt aspect, care

caracterizează raportul juridic stabilit între părți, ca fiind un raport

complex, respectiv obligația alternativă a debitorului de a restitui datoria

sau de a cesiona creanța sa de valoare egală cu datoria cu consecința stingerii

obligației urmare executorii unei singure prestații, dreptul de a alege între

obiectele obligației aparține creditorului după expirarea termenului, respectiv

ajungerea obligației la scadență conform art. 1026-1028 C. civ. care constituie

sediul materiei.

Astfel spus, debitorul are alegerea numai în momentul

plății, respectiv al executării obligației, după expirarea termenului, dreptul

de a alege aparține creditorului, deoarece debitorul, prin neexecutarea

niciuneia dintre prestări se consideră că a renunțat la această alegere.

Susținerea recurentei potrivit căreia părțile au stabilit

două scadențe respectiv 31 martie 2004 pentru restituirea datoriei și 10 zile

de la 31 martie 2004 pentru cesiune nu numai că este în afara celor convenite

în termeni clari și expliciți, dar este și în contradicție cu natura

obligațiilor alternative asumate, pe care nu o contestă, deoarece potrivit

raționamentului său dispozițiile art. 1026-1028 C. civ. nu și-ar mai găsit

aplicarea.

În sfârșit, ultima critică a recurentei referitoare la

aplicarea greșită a art. 970 C. civ., este argumentată pe chestiuni de fapt ,

de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate, sub aspectul legalității în această

cale extraordinară de atac.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.S.G.

A.R.I.S. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 14 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009.