ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 949/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei

și procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția

comercială și de contencios administrativ si fiscal, reclamantul B.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea

Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă de

pe lângă Ministerul Justiției, anularea Deciziei pronunțate în

ședința din data de 02 august 2007, în dosarul nr. 187/2006.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că nu a vrut

să servească regimul comunist ca soldat sau în detașamente de

muncă, fiind condamnat la 6 luni închisoare prin sentințele nr. 430/1954,

pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, și 152/1958 a

Tribunalului Militar Oradea.

Pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător

în Rezistența Anticomunistă de pe lângă Ministerul

Justiției, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată, susținând că în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 coroborat că art. 2

și art. 3 din O.G. nr. 214/1999 astfel cum a fost modificată și

completată prin Legea nr. 173/2006.

Prin sentința nr. 493/CA din data de 20 noiembrie 2008, Tribunalul

a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de

Apel Oradea, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 18/CA/ 2009-PI din data de 2 februarie 2009,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță, a reținut în esență așa cum reiese din

considerentele sentinței, următoarele:

Prin Decizia pronunțată în ședința din 02 august 2007

în dosarul nr. 187/2006 de către Comisia pentru Constatarea

Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă de

pe lângă Ministerul Justiției, a fost respinsă cererea prin care

petentul B.I. a solicitat constatarea calității de luptător în

rezistența anticomunistă, cu motivarea că petentul s-a făcut

vinovat de săvârșirea infracțiunii de neprezentare la

încorporare prevăzute de art. 354 C. pen. al RSR și astfel cererea sa

de acordare a calității de luptător în rezistența

anticomunistă nu este dovedită.

A mai arătat instanța că potrivit O.U.G. nr. 214/1999,

modificată și completată prin Legea nr. 173/2006 (art. 1) se

recunoaște calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945-14

decembrie 1989 persoanelor condamnate pentru infracțiuni

săvârșite din motive politice sau supuse, din aceleași motive,

unor măsuri administrative abuzive.

Astfel, din actele depuse la dosarul comisiei, rezultă că

reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare și respectiv 6

luni închisoare pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare,

prevăzută și pedepsită de art. 516 alin. (1) din C.J.M.

Concluzionează instanța că sentințele nr. 430/1954

pronunțată de Tribunalul Militar Cluj și nr. 152/1958

pronunțată de Tribunalul Militar Oradea nu au conotație politică,

reclamantul fiind condamnat de instanțe militare pentru

săvârșirea unei infracțiuni legate de satisfacerea serviciului

militar obligatoriu, o îndatorire fundamentală, constituțională,

care incumba tuturor tinerilor din perioada respectivă, de sex masculin,

cu vârsta prevăzută de lege și apți medical.

Mai mult decât atât, în dovedirea atitudinii anticomuniste, a opoziției

manifestate de fostul regim politic, reclamantul nu a depus nicio altă

dovadă, cu excepția condamnării, și nu a susținut

că ar fi fost supus și în alte împrejurări vreunei măsuri

administrative abuzive dispusă din motive politice conform art. 3 din O.U.G.

nr. 214/1999, modificată și completată prin Legea nr. 173/2006.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul B.I., solicitând

casarea ei, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, cu consecința

recunoașterii calității de luptător în rezistența

anticomunistă.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat

că sentința atacată este criticabilă pentru că

instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr.

214/1999.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Justiției a

arătat că instanța de fond a interpretat corect prevederile

O.U.G. nr. 214/1999, pentru că satisfacerea serviciului militar era o

obligație constituțională, impusă de relațiile de

vecinătate și pactele militare încheiate la vremea respectivă,

neprezentarea la încorporare fiind o faptă supusă sancțiunilor

penale, fără conotație politică.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și

Justiție asupra recursurilor

Verificând, în prealabil, regularitatea exercitării căii de

atac în raport cu termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței,

prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține

că dovada de comunicare existentă la fila 46 a dosarului de fond nu cuprinde mențiunile privind anul, luna și ziua când a fost

încheiată, numele celui care a încheiat-o și semnătura acestuia,

precum și numele celui căruia s-a făcut comunicarea, elemente

prevăzute sub sancțiunea nulității în art. 100 alin. (3), cu

referire la alin. (1), pct. 1, 2, 7 și 8 C. proc. civ.

Prin urmare, devin incidente prevederile art. 310 C. proc. civ., conform

cărora „dacă nu se dovedește, la prima zi de

înfățișare, că recursul a fost depus peste termen sau

dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti

făcut în termen”, nemaimpunându-se repunerea în termen solicitată

prin cererea de recurs.

Examinând cauza prin prisma criticii formulate de recurent, ce poate fi

circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

precum și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, sentința atacată fiind

întemeiată pe interpretarea corectă a prevederilor art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 214/1999.

Potrivit acestui text de lege, constituie infracțiuni

săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept

scop; a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului

personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere

din partea celor care au deținut puterea politică; b) susținerea

sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; c)

propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 14

decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d)

acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin

forță a regimului comunist; d) respectarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și

respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;

e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de

naționalitate sau de origine etnică, de limbă, ori de religie,

de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine

socială.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond nu rezultă că

recurentul-reclamant s-ar fi aflat în vreuna dintre situațiile avute în

vedere de legiuitor, cele două condamnări ale sale la închisoare

corecțională pentru delictul de nesupunere la încorporare nefiind

întemeiate pe motive politice constând în acte de rezidență împotriva

regimului comunist.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva sentinței civile

nr. 18/CA/2009 PI din data de 2 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ,

din data de 2 februarie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 februarie 2010.