ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 949/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția comercială și de contencios administrativ si fiscal, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă de pe lângă Ministerul Justiției, anularea Deciziei pronunțate în ședința din data de 02 august 2007, în dosarul nr. 187/2006. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că nu a vrut să servească regimul comunist ca soldat sau în detașamente de muncă, fiind condamnat la 6 luni închisoare prin sentințele nr. 430/1954, pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, și 152/1958 a Tribunalului Militar Oradea.

Pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă de pe lângă Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 coroborat că art. 2 și art. 3 din O.G. nr. 214/1999 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 173/2006. Prin sentința nr. 493/CA din data de 20 noiembrie 2008, Tribunalul a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 18/CA/ 2009-PI din data de 2 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, a reținut în esență așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Prin Decizia pronunțată în ședința din 02 august 2007 în dosarul nr. 187/2006 de către Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă de pe lângă Ministerul Justiției, a fost respinsă cererea prin care petentul B.I. a solicitat constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, cu motivarea că petentul s-a făcut vinovat de săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare prevăzute de art. 354 C. pen. al RSR și astfel cererea sa de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă nu este dovedită. A mai arătat instanța că potrivit O.U.G.

nr. 214/1999, modificată și completată prin Legea nr. 173/2006 (art. 1) se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989 persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din aceleași motive, unor măsuri administrative abuzive. Astfel, din actele depuse la dosarul comisiei, rezultă că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare și respectiv 6 luni închisoare pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută și pedepsită de art. 516 alin. (1) din C.J.M.

Concluzionează instanța că sentințele nr. 430/1954 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj și nr. 152/1958 pronunțată de Tribunalul Militar Oradea nu au conotație politică, reclamantul fiind condamnat de instanțe militare pentru săvârșirea unei infracțiuni legate de satisfacerea serviciului militar obligatoriu, o îndatorire fundamentală, constituțională, care incumba tuturor tinerilor din perioada respectivă, de sex masculin, cu vârsta prevăzută de lege și apți medical. Mai mult decât atât, în dovedirea atitudinii anticomuniste, a opoziției manifestate de fostul regim politic, reclamantul nu a depus nicio altă dovadă, cu excepția condamnării, și nu a susținut că ar fi fost supus și în alte împrejurări vreunei măsuri administrative abuzive dispusă din motive politice conform art. 3 din O.U.G.

nr. 214/1999, modificată și completată prin Legea nr. 173/2006. 3. Recursul reclamantului Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul B.I., solicitând casarea ei, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, cu consecința recunoașterii calității de luptător în rezistența anticomunistă. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că sentința atacată este criticabilă pentru că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999. 4. Apărările intimatului-pârât Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Justiției a arătat că instanța de fond a interpretat corect prevederile O.U.G. nr. 214/1999, pentru că satisfacerea serviciului militar era o obligație constituțională, impusă de relațiile de vecinătate și pactele militare încheiate la vremea respectivă, neprezentarea la încorporare fiind o faptă supusă sancțiunilor penale, fără conotație politică.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor 1. Termenul de exercitare a recursului Verificând, în prealabil, regularitatea exercitării căii de atac în raport cu termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că dovada de comunicare existentă la fila 46 a dosarului de fond nu cuprinde mențiunile privind anul, luna și ziua când a fost încheiată, numele celui care a încheiat-o și semnătura acestuia, precum și numele celui căruia s-a făcut comunicarea, elemente prevăzute sub sancțiunea nulității în art. 100 alin. (3), cu referire la alin. (1), pct. 1, 2, 7 și 8 C. proc. civ. Prin urmare, devin incidente prevederile art. 310 C. proc.

civ., conform cărora „dacă nu se dovedește, la prima zi de înfățișare, că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen”, nemaimpunându-se repunerea în termen solicitată prin cererea de recurs. 2. Argumentele corespunzătoare motivului de recurs invocat Examinând cauza prin prisma criticii formulate de recurent, ce poate fi circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, sentința atacată fiind întemeiată pe interpretarea corectă a prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Potrivit acestui text de lege, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop; a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă, ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond nu rezultă că recurentul-reclamant s-ar fi aflat în vreuna dintre situațiile avute în vedere de legiuitor, cele două condamnări ale sale la închisoare corecțională pentru delictul de nesupunere la încorporare nefiind întemeiate pe motive politice constând în acte de rezidență împotriva regimului comunist. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva sentinței civile nr. 18/CA/2009 PI din data de 2 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, din data de 2 februarie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.