ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 1167/25/2007 la Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.R.U.R.G.C., prin Ordinul

Sfântul Vasile cel Mare provincia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” România a

chemat în judecată Statul Român, prin Guvernul României, solicitând ca prin

hotărâre judecătorească să se constate reconstituirea dreptului de proprietate

al reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul

Satu-Mare și înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13, în temeiul art. 2 din Decretul-lege

nr. 126/1990, să fie obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri de guvern pentru

predarea imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul Satu-Mare și

înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13, în temeiul aceluiași art. 2 din Decretul-lege

nr. 126/1990, și să se dispună înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al

reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul Satu-Mare

și înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13.

In cauză s-a formulat cerere

de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului de către M.O.S.A.P.P.

Bixad, și cererea de intervenție în interesul pârâtului de către Ministerul

Culturii și Cultelor.

Prin sentința

nr. 34/CA din 25 februarie 2008 Curtea de Apel Oradea, secția de contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Prin

decizia nr. 3248 din 2 octombrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de

reclamantă împotriva sentinței curții de apel, a fost casată hotărârea atacată

și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a arătat,

în considerentele deciziei de casare, că rezultă, din actele dosarului, că

Biserica în litigiu a fost deținută cu titlu de posesiune și că a fost preluată

în patrimoniul statului prin efectul Legii nr. 187/1945 a reformei agrare, iar

trecerea imobilului-biserică în patrimoniul statului prin efectul Legii nr.

187/1945 a fost contestată de părți. Instanța de fond, s-a mai precizat, a

îndepărtat apărarea intervenientei pe acest aspect afirmând că nu s-a făcut

nicio dovadă în sensul că legea reformei agrare ar fi vizat bisericile cultului

greco-catolic, fiind astfel esențială, în litigiu, dovada actului normativ prin

care a fost preluat imobilul - biserică, a Decretului nr. 358/1948 sau a Legii

nr. 187/1945, întrucât de modul cum este dezlegată această problemă depinde

aplicarea sau neaplicarea Decretului-lege nr. 126/1990.

Urmare rejudecării cauzei

s-a pronunțat sentința nr. 78/CA/2009/P.I din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin care

s-a admis acțiunea reclamantei împotriva Statului român, prin Guvernul

României, s-a constatat reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei

asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul Satu-Mare înscrisa în

C.F. nr. 1515 Bixad, A+13, în temeiul art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, a

fost obligat pârâtul Guvernul României să emită o hotărâre de guvern pentru

predarea imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul Satu-Mare înscrisă

în C.F. nr. 1515 Bixad, A+13, în temeiul art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990

în favoarea reclamantei, și s-a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de

proprietate al reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad

județul Satu-Mare înscrisă în C.F. nr. 1515 Bixad, A+13. Prin aceeași sentință

a fost respinsă cererea de intervenție în interes

propriu și în interesul pârâtului Guvernul României formulată de M.O.S.A.P.P.

Bixad, precum și cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul

României, formulată de Ministerul Culturii și Cultelor. Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a constatat că imobilul în litigiu a intrat în

patrimoniul statului român prin efectul dispozițiilor art. 2 din Decretul nr.

358/1958, că dreptul de proprietate al Bisericii Române Unite cu Roma

Greco-Catolică a fost deja reconstituit prin Decretul-lege nr. 126/1990 însă

legiuitorul, după această reconstituire, a atribuit Guvernului României

obligația de a le identifica în scopul predării, că în exercitarea acestei

obligații conferite prin art. 2 teza a II-a a Decretului-lege nr. 126/1990

Guvernul României a emis Hotărârea nr. 466/1992 prin care a predat Bisericii

Române Unite cu Roma Greco-Catolică prin organismele ei

componente o parte din imobilele asupra cărora i s-a reconstituit

dreptul de proprietate

prin Decretul-lege nr. 126/1990 (curtea și

clădirile din jurii imobilului biserică solicitat prin acțiune).

Împotriva

sentinței civile nr. 78/CA/2009/P.I din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs în termen legal Guvernul României, M.O.S.A.P.P. Bixad precum și Ministerul

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, prin care s-a solicitat, de către

primul recurent, admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate în

sensul respingerii acțiunii reclamantei în principal ca inadmisibilă și în

subsidiar ca neîntemeiată, și de către intervenientele M.O.S.A.P.P. Bixad și

Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național admiterea recursului și

modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterilor cererilor de

intervenție și a respingerii acțiunii reclamantei în primul rând ca

inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.

S-a învederat,

prin motivele de recurs formulate de către recurentul Guvernul

României, că hotărârea primei instanțe a fost

pronunțată cu încălcarea prevederilor art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

arătându-se, în primul rând, că au

fost

ignorate argumentele recurentei privind inadmisibilitatea acțiunii în

contencios

administrativ, în condițiile în care obiectul cererii

reclamantei 1-a constituit o acțiune

în

constatare, ce poate fi formulată potrivit dreptului comun. Or, raportat la

prevederile

constituționale, precum și la cele ale Legii nr. 90/2001

republicată, este evident că o astfel de acțiune este inadmisibilă în

contradictoriu cu Guvernul României, pentru lipsa capacității procesuale pasive

a acestei autorități, și, în subsidiar, pentru lipsa calității procesuale pasive

a acesteia. Pe de altă parte, pretenția formulată de reclamantă nu se poate

realiza pe calea contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât nu

există o prevedere legală în acest sens, iar temeiul invocat de reclamantă ,

respectiv Decretul nr. 358/1948, a fost abrogat, și nici chiar anterior acestui

fapt, nu era instituită nicio obligație în sarcina Guvernului României.

Referitor la

unica pretenție care ar fi susceptibilă de a întruni condițiile prevăzute de

legea specială, și anume emitere act administrativ, s-a relevat de către

recurentă că aceasta ar putea avea ca izvor legal art. 2 teza finală din Decretul-lege

nr. 126/1990, dar s-a precizat că obligația impusă de textul legal citat în

sarcina Guvernului României a fost îndeplinită, făcându-se dovada că s-a emis H.G.

nr. 466/1992 prin care s-au predat

reclamantei curtea și clădirile din jurul imobilului revendicat. Din

interpretarea declarativă și logico-sistematică a textului de

lege

reiese fără echivoc că nu Guvernul avea obligația inventarierii lăcașurilor de

cult

și nici a stabilirii numărului de

credincioși majoritari pentru fiecare din acestea, motiv

pentru care

temeiul de drept invocat de reclamantă face inadmisibilă pretenția de obligare

a Guvernului la emiterea unei hotărâri privind împroprietărirea sa cu o

biserică. De altfel, s-a subliniat de către recurentă că aceste dispoziții au

fost abrogate

prin O.U.G. nr. 94/2000 care

la art. 1 prevede că imobilele

care au aparținut cultelor religioase din

România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau tară titlu, de Statul român,

de organizațiile cooperatiste sau de către orice alte persoane juridice în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult,

compuse din construcții împreună cu terenul aferent, existente în natură, se

retrocedează foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență. Mai

mult, s-a arătat că prin art. 1 alin. (2) al O.U.G. nr. 94/2000 s-a menționat

în mod expres, textual, că „Regimul juridic al imobilelor care au destinația de

locaș de cult va fi reglementa prin lege specială", singura lege specială

fiind Legea nr. 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri

imobile aflate în folosința unităților de cult.

În fine,

recurentul Guvernul României a precizat că nu are calitatea de reprezentant al

statului român, care a fost chemat în judecată în calitate de pârât, o asemenea

calitate având-o, potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954

privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice Ministerul Finanțelor. Reprezentarea în litigiu a Statului Român de

către Ministerul Finanțelor Publice era necesară și prin

raportare la

dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic

al acesteia, care atribuie acestui minister, autoritate de specialitate din

administrația publică centrală, competențe legale în centralizarea inventarelor

bunurilor aflate în proprietatea statului, și care, în plus, prevede un mandat

legal prin art. 12 alin. (5) teza I.

Recurenta

intervenientă M.O.S.A.P.P. Bixad a apreciat că hotărârea recurată este

netemeinică și nelegală, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.

4 C. proc. civ. și a motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. S-a considerat astfel că prima instanță a depășit atribuțiile

puterii judecătorești, în condițiile în care Decretul-lege nr. 126/1990 prevede

prin art. 3 că situația juridică a lăcașurilor de cult va fi hotărâtă de către

o comisie mixtă, formată din reprezentanții clericali ai celor două culte

religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin

aceste lucruri. Pe cale de consecință, Guvernul României nu are nicio

competență în sensul în care a fost obligată prin hotărârea recurată, el

neavând posibilitatea legal să emisă o hotărâre

pentru predarea unei biserici pe care să

o ia din posesia intervenientei

și să o predea în posesia cultului greco-catolic.

Hotărârea instanței de fond, s-a arătat, mai este nelegală și cu

privire la constatarea reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei

asupra bisericii, prima instanță nesocotind în mod evident și probele

administrate în cauză din care rezultă faptul că lăcașul de cult în cauză,

înscris în C.F. nr. 1515 Bixad este intabulat pe numele statului

român

cu încheierea nr. 1262 din 16 martie 1972, și ca Parohia Greco-Catolică din

Bixad are posesiune faptică ceea ce nu înseamnă

același lucru cu proprietatea. Biserica

aflată în incinta intervenientei

recurente datează din anul 1702, fiind edificată de Ordinul Bazilitan, creat la Roma pentru greco-catolicii de origine slavă, fiind stăpânită

și folosită de către ruteni până la marea unire, ulterior acestui

eveniment revenindu-i

statului român odată cu formarea granițelor

României Mari. Datorită acestor împrejurări B.R.U.R.G.C. nu a putut figura în

evidențele de carte funciară decât cu o posesiune faptică, astfel că

judecătorul fondului a procedat în mod nelegal la „împroprietărirea"

reclamantei, prin

reconstituirea unui drept

de proprietate pe care nu l-a avut niciodată.

Recurentul

intervenient Ministerul Cultelor, Culturii și Patrimoniului Național a

precizat, prin motivele de recurs, că este incident motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunțată fiind lipsită

de temei legal și fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Reclamanta, prin

caracterul ambiguu al

motivării în fapt și în drept a acțiunii sale tinde în realitate spre a

o

califica, în final, ca o acțiune în realizarea dreptului, cerere care intră sub

incidența reglementărilor dreptului comun, și anume sub incidența art. 480 și

urm. C. civ., prin aceasta devenind inadmisibilă calea aleasă parțial sub

incidența jurisdicției de contencios. Obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea

unei hotărâri de guvern a fost apreciată ca inadmisibilă, întrucât pentru

solicitarea reconstituirii dreptului de proprietate asupra imobilului biserică

situat în comuna Bixad a fost adoptat un act normativ special de reparație,

respectiv O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România. Or, atâta timp cât există o

reglementare

legală care stabilește o

procedură specială de redobândire instanța de judecată nu poate

să

examineze fondul dreptului înainte de a se face dovada de către reclamantă că a

parcurs procedurile prevăzute de actul normativ mai sus indicat, deoarece ar fi

încălcată regula potrivit căreia „norma specială derogă de la norma

generală". Cererea reclamantei este și prematură, în condițiile în care

reclamanta nu face dovada valorificării dreptului său pe calea dreptului comun

printr-o hotărâre definitivă favorabilă și nici prin procedura specială

instituită de O.U.G. nr. 94/2000. Pe fondul cauzei, intervenientul Ministerul

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a subliniat că în mod nelegal

instanța de fond a reținut că imobilul în cauză a trecut în proprietatea

statului român în baza Legii nr. 187/1945 și că sunt îndeplinite condițiile impuse

de art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, în realitate fiind incidente

prevederile art. 3 din Decretul-lege sus menționat, care reglementează situația

juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au

aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică)

și care au fost preluate de Biserica Ortodoxă. În această situație, Guvernul

României nu mai are competența de a numi o comisie de predare, această

procedură fiind făcută de o comisie mixtă, formată

din reprezentanții

clericali ai celor două culte religioase, iar în caz de neînțelegere

divergența este supusă instanțelor judecătorești

competente. Autoritățile administrative

nu au competența de a rezolva

conflicte între părți prin emiterea de acte administrative, competența de

soluționare a unor cereri fiind strict și limitativ

reglementată prin acte normative și acestea nu pot să dispună decât în

aceste limite. întrucât obiectul material al litigiului - biserică - a fost

preluat de Biserica Ortodoxă

Română, Guvernul României nu mai are puterea

de a numi o comisie de predare,

predarea

urmând a se face potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990,

fără

concursul pârâtului.

Recursurile sunt fondate.

Potrivit

evidențelor de carte funciară, imobilul biserică (lăcaș de cult) situat în

localitatea Bixad județul Satu-Mare - aflat în folosința intervenientei M.O.S.A.P.P.

Bixad începând cu anul 1980 și până în prezent - este înscris în C.F. nr. 1515

Bixad A+13 nr. top. 2938, proprietar actual fiind Statul român cu titlu de

drept reformă agrară în baza Legii nr. 187/1945, potrivit încheierii de carte

funciară nr. 2640 din 1 septembrie 1975 emisă în temeiul adresei nr. 11013 din

26 august 1975 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean Satu-Mare,

Secția Control, Administrație Locală de Stat și Secretariat. Anterior, imobilul

mai sus descris a fost înscris în C.F. nr. 1262 Bixad A+10, având proprietar

tabular, în baza înscrierii originale în C.F., Ordinul greco-catolic Sfântul

Vasile cel Mare din Bixad.

Înscrierea în C.F.

a temeiului de drept potrivit căruia imobilul biserică înscris în C.F. Bixad

nr. 1262 A+10 și apoi în C.F. Bixad nr. 1515 A+13 nr. top. 2938 este eronată,

întrucât obiectul exproprierii dispusă prin Legea nr. 187 din 23 martie 1945

pentru înfăptuirea reformei agrare l-au constituit bunurile agricole enumerate

prin art. 3 din lege, fiind exceptate de la expropriere și lăsate în

proprietatea titularilor bunurile indicate prin art. 8 din lege, printre care

și „bunurile agricole aparținând mănăstirilor, mitropoliilor, episcopiilor,

bisericilor,

parohiilor și așezămintelor

bisericești". în realitate, în mod indiscutabil, trecerea în

proprietatea

statului a imobilului biserică solicitat a fi restituit de către reclamantă s-a

realizat în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 358/1958 privind stabilirea

situației de

drept a fostului cult

greco-catolic, care prevedea, prin art. 1, că „în urma revenirii

comunităților

locale (parohii) la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul-lege

nr. 177/1948, organele centrale și statuare ale acestui cult, ca Mitropolia,

Episcopiile, capitalurile, ordinele, congregațiile, mănăstirile, fundațiile,

asociațiile, cum și orice alte instituții și organizații sub orice denumire,

încetează de a mai exista" și, prin art. 2, că „averea mobilă și imobilă

aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul

decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine statului român,

care le va lua în primire imediat. O comisie interdepartamentală, compusă din delegați

ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și

Domeniilor și învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând

atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți

componente".

Ca urmare a

abrogării Decretului nr. 358/1948, prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie

1989, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) a fost recunoscută

oficial, prin art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele

măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică),

stabilindu-se prin art. 1 alin. (2) că acest cult urma a se organiza și urma a

funcționa în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din

România, și, prin art. 2 că „Bunurile preluate de stat prin efectul Decretului

nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor,

se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma

(greco-catolică). în vederea identificării, inventarierii și predării acestor bunuri

se instituie o comisie formată din reprezentanți ai statului și ai Bisericii

Române Unite cu Roma (greco-catolică), numiți prin hotărâre a guvernului".

Situația juridică a

lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române

Unite cu Roma (greco-catolică) a fost reglementată prin art. 3 din Decretul-lege

nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), articol care a fost modificat și completat

prin O.G. nr. 64/2004 și prin Legea nr. 182/2005 și care prevede că „(1)

Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au

aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) și au fost preluate

de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din

reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de

dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. (2) Partea

interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretențiile sale

și punându-i la dispoziție dovezile pe care se sprijină aceste pretenții.

Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovada de primire sau prin

înmânarea scrisorilor sub semnătură de primire. Data convocării comisiei mixte

nu se va fixa mai devreme de 30 de zile de la data primirii actelor. Comisia va

fi constituită din care trei reprezentanți ai fiecărui cult. Dacă la termenul

stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se

ajunge la nici un rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una din

părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit

dreptului comun. (3) Soluționarea acestor acțiuni este de competența

tribunalelor. (4) Acțiunile sunt scutite de taxa de timbru".

Prin

dispozițiile modificate și completate ale art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990

legiuitorul și-a manifestat voința de a asigura o procedură prealabilă

sesizării instanței și a stabili cu preciziune cărei instanță de judecată îi

revine competența soluționării litigiului eventual ce poate lua naștere între

părți, rațiunea fiind aceea a asigurării unei căi amiabile de soluționare a

neînțelegerilor privitoare la lăcașurile de cult și la casele parohiale, dar

totodată și aceea a stabilirii modalității concrete de asigurare a accesului la

justiție. Reclamanta nu a făcut, prealabil introducerii acțiunii în justiție,

dovada îndeplinirii procedurii obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 3 din

Decretul-lege nr. 126/1990.

În aceste

condiții, se reține că, raportat la obiectul litigiului și la prevederile

legale incidente în cauză - respectiv art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 și

nu art. 2, invocat de reclamantă -, în mod nelegal instanța de fond, ca

instanță de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei B.R.U.R.G.C.,

și a obligat Guvernul României la emiterea unei hotărâri prin care să se

procedeze la predarea către reclamantă a imobilului biserică situat în comuna

Bixad județul Satu - Mare și înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13.

În consecință,

constatându-se caracterul întemeiat al motivelor de recurs invocate de pârâtul

Guvernul României, precum și de intervenienții M.O.S.A.P.P. Bixad și Ministerul

Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea ca fondate

a recursurilor formulate în cauză, și modificarea în tot a sentinței nr.

78/CA-P.I din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios

administrativ și fiscal, în sensul admiterii cererilor de intervenție formulate

de M.O.S.A.P.P. Bixad și de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național și a respingerii acțiunii formulate de reclamanta B.R.U.R.G.C., prin

Ordinul „Sfântul Vasile cel Mare", Provincia „Sfinții Apostoli Petru și

Pavel" împotriva Statului Român, prin Guvernul României.

Cererea

recurentei-interveniente M.O.S.A.P.P. din Bixad de obligare a reclamantei la

plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, în condițiile

în care nu s-au depus la dosar înscrisurile care să facă dovada achitării

efective a onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Guvernul României, M.O.S.A.P.P. Bixad și Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național, împotriva sentinței nr. 78/CA -P.I. din 15

aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată în sensul că admite cererile de intervenție în interesul pârâtului

Guvernul României formulate de M.O.S.A.P.P. Bixod și de Ministerul Culturii,

Cultelor și Patrimoniului Național și respinge acțiunea formulată de reclamanta

B.R.U.R.G.C., prin Ordinul „Sf. Vasile cel Mare”, provincia „Sfinții Apostoli

Petru și Pavel” împotriva Statului Român prin Guvernul României.

Respinge cererea

recurentei-interveniente M.O.S.A.P.P. Bixad de obligare a intimatei-reclamante

la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2010.