ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1167/25/2007 la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.R.U.R.G.C., prin Ordinul Sfântul Vasile cel Mare provincia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” România a chemat în judecată Statul Român, prin Guvernul României, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul Satu-Mare și înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13, în temeiul art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, să fie obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri de guvern pentru predarea imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul Satu-Mare și înscris în C.F.

nr. 1515 Bixad A+13, în temeiul aceluiași art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, și să se dispună înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul Satu-Mare și înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13. In cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului de către M.O.S.A.P.P. Bixad, și cererea de intervenție în interesul pârâtului de către Ministerul Culturii și Cultelor. Prin sentința nr. 34/CA din 25 februarie 2008 Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 3248 din 2 octombrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței curții de apel, a fost casată hotărârea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a arătat, în considerentele deciziei de casare, că rezultă, din actele dosarului, că Biserica în litigiu a fost deținută cu titlu de posesiune și că a fost preluată în patrimoniul statului prin efectul Legii nr. 187/1945 a reformei agrare, iar trecerea imobilului-biserică în patrimoniul statului prin efectul Legii nr. 187/1945 a fost contestată de părți. Instanța de fond, s-a mai precizat, a îndepărtat apărarea intervenientei pe acest aspect afirmând că nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că legea reformei agrare ar fi vizat bisericile cultului greco-catolic, fiind astfel esențială, în litigiu, dovada actului normativ prin care a fost preluat imobilul - biserică, a Decretului nr. 358/1948 sau a Legii nr. 187/1945, întrucât de modul cum este dezlegată această problemă depinde aplicarea sau neaplicarea Decretului-lege nr. 126/1990.

Urmare rejudecării cauzei s-a pronunțat sentința nr. 78/CA/2009/P.I din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis acțiunea reclamantei împotriva Statului român, prin Guvernul României, s-a constatat reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul Satu-Mare înscrisa în C.F. nr. 1515 Bixad, A+13, în temeiul art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, a fost obligat pârâtul Guvernul României să emită o hotărâre de guvern pentru predarea imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul Satu-Mare înscrisă în C.F. nr. 1515 Bixad, A+13, în temeiul art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990 în favoarea reclamantei, și s-a dispus înscrierea în C.F.

a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad județul Satu-Mare înscrisă în C.F. nr. 1515 Bixad, A+13. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului Guvernul României formulată de M.O.S.A.P.P. Bixad, precum și cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Culturii și Cultelor.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a constatat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului român prin efectul dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 358/1958, că dreptul de proprietate al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică a fost deja reconstituit prin Decretul-lege nr. 126/1990 însă legiuitorul, după această reconstituire, a atribuit Guvernului României obligația de a le identifica în scopul predării, că în exercitarea acestei obligații conferite prin art. 2 teza a II-a a Decretului-lege nr. 126/1990 Guvernul României a emis Hotărârea nr. 466/1992 prin care a predat Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică prin organismele ei componente o parte din imobilele asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Decretul-lege nr. 126/1990 (curtea și clădirile din jurii imobilului biserică solicitat prin acțiune).

Împotriva sentinței civile nr. 78/CA/2009/P.I din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal Guvernul României, M.O.S.A.P.P. Bixad precum și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, prin care s-a solicitat, de către primul recurent, admiterea căii de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată, și de către intervenientele M.O.S.A.P.P. Bixad și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterilor cererilor de intervenție și a respingerii acțiunii reclamantei în primul rând ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.

S-a învederat, prin motivele de recurs formulate de către recurentul Guvernul României, că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătându-se, în primul rând, că au fost ignorate argumentele recurentei privind inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, în condițiile în care obiectul cererii reclamantei 1-a constituit o acțiune în constatare, ce poate fi formulată potrivit dreptului comun. Or, raportat la prevederile constituționale, precum și la cele ale Legii nr. 90/2001 republicată, este evident că o astfel de acțiune este inadmisibilă în contradictoriu cu Guvernul României, pentru lipsa capacității procesuale pasive a acestei autorități, și, în subsidiar, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.

Pe de altă parte, pretenția formulată de reclamantă nu se poate realiza pe calea contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât nu există o prevedere legală în acest sens, iar temeiul invocat de reclamantă , respectiv Decretul nr. 358/1948, a fost abrogat, și nici chiar anterior acestui fapt, nu era instituită nicio obligație în sarcina Guvernului României. Referitor la unica pretenție care ar fi susceptibilă de a întruni condițiile prevăzute de legea specială, și anume emitere act administrativ, s-a relevat de către recurentă că aceasta ar putea avea ca izvor legal art. 2 teza finală din Decretul-lege nr. 126/1990, dar s-a precizat că obligația impusă de textul legal citat în sarcina Guvernului României a fost îndeplinită, făcându-se dovada că s-a emis H.G.

nr. 466/1992 prin care s-au predat reclamantei curtea și clădirile din jurul imobilului revendicat. Din interpretarea declarativă și logico-sistematică a textului de lege reiese fără echivoc că nu Guvernul avea obligația inventarierii lăcașurilor de cult și nici a stabilirii numărului de credincioși majoritari pentru fiecare din acestea, motiv pentru care temeiul de drept invocat de reclamantă face inadmisibilă pretenția de obligare a Guvernului la emiterea unei hotărâri privind împroprietărirea sa cu o biserică. De altfel, s-a subliniat de către recurentă că aceste dispoziții au fost abrogate prin O.U.G.

nr. 94/2000 care la art. 1 prevede că imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau tară titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de către orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență. Mai mult, s-a arătat că prin art. 1 alin. (2) al O.U.G. nr. 94/2000 s-a menționat în mod expres, textual, că „Regimul juridic al imobilelor care au destinația de locaș de cult va fi reglementa prin lege specială", singura lege specială fiind Legea nr. 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosința unităților de cult.

În fine, recurentul Guvernul României a precizat că nu are calitatea de reprezentant al statului român, care a fost chemat în judecată în calitate de pârât, o asemenea calitate având-o, potrivit dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice Ministerul Finanțelor. Reprezentarea în litigiu a Statului Român de către Ministerul Finanțelor Publice era necesară și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care atribuie acestui minister, autoritate de specialitate din administrația publică centrală, competențe legale în centralizarea inventarelor bunurilor aflate în proprietatea statului, și care, în plus, prevede un mandat legal prin art. 12 alin. (5) teza I. Recurenta intervenientă M.O.S.A.P.P.

Bixad a apreciat că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. și a motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. S-a considerat astfel că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care Decretul-lege nr. 126/1990 prevede prin art. 3 că situația juridică a lăcașurilor de cult va fi hotărâtă de către o comisie mixtă, formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste lucruri. Pe cale de consecință, Guvernul României nu are nicio competență în sensul în care a fost obligată prin hotărârea recurată, el neavând posibilitatea legal să emisă o hotărâre pentru predarea unei biserici pe care să o ia din posesia intervenientei și să o predea în posesia cultului greco-catolic.

Hotărârea instanței de fond, s-a arătat, mai este nelegală și cu privire la constatarea reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei asupra bisericii, prima instanță nesocotind în mod evident și probele administrate în cauză din care rezultă faptul că lăcașul de cult în cauză, înscris în C.F. nr. 1515 Bixad este intabulat pe numele statului român cu încheierea nr. 1262 din 16 martie 1972, și ca Parohia Greco-Catolică din Bixad are posesiune faptică ceea ce nu înseamnă același lucru cu proprietatea. Biserica aflată în incinta intervenientei recurente datează din anul 1702, fiind edificată de Ordinul Bazilitan, creat la Roma pentru greco-catolicii de origine slavă, fiind stăpânită și folosită de către ruteni până la marea unire, ulterior acestui eveniment revenindu-i statului român odată cu formarea granițelor României Mari.

Datorită acestor împrejurări B.R.U.R.G.C. nu a putut figura în evidențele de carte funciară decât cu o posesiune faptică, astfel că judecătorul fondului a procedat în mod nelegal la „împroprietărirea" reclamantei, prin reconstituirea unui drept de proprietate pe care nu l-a avut niciodată. Recurentul intervenient Ministerul Cultelor, Culturii și Patrimoniului Național a precizat, prin motivele de recurs, că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Reclamanta, prin caracterul ambiguu al motivării în fapt și în drept a acțiunii sale tinde în realitate spre a o califica, în final, ca o acțiune în realizarea dreptului, cerere care intră sub incidența reglementărilor dreptului comun, și anume sub incidența art. 480 și urm. C. civ., prin aceasta devenind inadmisibilă calea aleasă parțial sub incidența jurisdicției de contencios. Obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unei hotărâri de guvern a fost apreciată ca inadmisibilă, întrucât pentru solicitarea reconstituirii dreptului de proprietate asupra imobilului biserică situat în comuna Bixad a fost adoptat un act normativ special de reparație, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Or, atâta timp cât există o reglementare legală care stabilește o procedură specială de redobândire instanța de judecată nu poate să examineze fondul dreptului înainte de a se face dovada de către reclamantă că a parcurs procedurile prevăzute de actul normativ mai sus indicat, deoarece ar fi încălcată regula potrivit căreia „norma specială derogă de la norma generală". Cererea reclamantei este și prematură, în condițiile în care reclamanta nu face dovada valorificării dreptului său pe calea dreptului comun printr-o hotărâre definitivă favorabilă și nici prin procedura specială instituită de O.U.G. nr. 94/2000.

Pe fondul cauzei, intervenientul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a subliniat că în mod nelegal instanța de fond a reținut că imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului român în baza Legii nr. 187/1945 și că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, în realitate fiind incidente prevederile art. 3 din Decretul-lege sus menționat, care reglementează situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) și care au fost preluate de Biserica Ortodoxă. În această situație, Guvernul României nu mai are competența de a numi o comisie de predare, această procedură fiind făcută de o comisie mixtă, formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, iar în caz de neînțelegere divergența este supusă instanțelor judecătorești competente.

Autoritățile administrative nu au competența de a rezolva conflicte între părți prin emiterea de acte administrative, competența de soluționare a unor cereri fiind strict și limitativ reglementată prin acte normative și acestea nu pot să dispună decât în aceste limite. întrucât obiectul material al litigiului - biserică - a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română, Guvernul României nu mai are puterea de a numi o comisie de predare, predarea urmând a se face potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, fără concursul pârâtului. Recursurile sunt fondate. Potrivit evidențelor de carte funciară, imobilul biserică (lăcaș de cult) situat în localitatea Bixad județul Satu-Mare - aflat în folosința intervenientei M.O.S.A.P.P.

Bixad începând cu anul 1980 și până în prezent - este înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13 nr. top. 2938, proprietar actual fiind Statul român cu titlu de drept reformă agrară în baza Legii nr. 187/1945, potrivit încheierii de carte funciară nr. 2640 din 1 septembrie 1975 emisă în temeiul adresei nr. 11013 din 26 august 1975 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean Satu-Mare, Secția Control, Administrație Locală de Stat și Secretariat. Anterior, imobilul mai sus descris a fost înscris în C.F. nr. 1262 Bixad A+10, având proprietar tabular, în baza înscrierii originale în C.F., Ordinul greco-catolic Sfântul Vasile cel Mare din Bixad. Înscrierea în C.F. a temeiului de drept potrivit căruia imobilul biserică înscris în C.F.

Bixad nr. 1262 A+10 și apoi în C.F. Bixad nr. 1515 A+13 nr. top.

2938 este eronată, întrucât obiectul exproprierii dispusă prin Legea nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare l-au constituit bunurile agricole enumerate prin art. 3 din lege, fiind exceptate de la expropriere și lăsate în proprietatea titularilor bunurile indicate prin art. 8 din lege, printre care și „bunurile agricole aparținând mănăstirilor, mitropoliilor, episcopiilor, bisericilor, parohiilor și așezămintelor bisericești". în realitate, în mod indiscutabil, trecerea în proprietatea statului a imobilului biserică solicitat a fi restituit de către reclamantă s-a realizat în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 358/1958 privind stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, care prevedea, prin art. 1, că „în urma revenirii comunităților locale (parohii) la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul-lege nr. 177/1948, organele centrale și statuare ale acestui cult, ca Mitropolia, Episcopiile, capitalurile, ordinele, congregațiile, mănăstirile, fundațiile, asociațiile, cum și orice alte instituții și organizații sub orice denumire, încetează de a mai exista" și, prin art. 2, că „averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine statului român, care le va lua în primire imediat.

O comisie interdepartamentală, compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente". Ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) a fost recunoscută oficial, prin art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), stabilindu-se prin art. 1 alin. (2) că acest cult urma a se organiza și urma a funcționa în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România, și, prin art. 2 că „Bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică).

în vederea identificării, inventarierii și predării acestor bunuri se instituie o comisie formată din reprezentanți ai statului și ai Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică), numiți prin hotărâre a guvernului". Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) a fost reglementată prin art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), articol care a fost modificat și completat prin O.G. nr. 64/2004 și prin Legea nr. 182/2005 și care prevede că „(1) Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

(2) Partea interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretențiile sale și punându-i la dispoziție dovezile pe care se sprijină aceste pretenții. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovada de primire sau prin înmânarea scrisorilor sub semnătură de primire. Data convocării comisiei mixte nu se va fixa mai devreme de 30 de zile de la data primirii actelor. Comisia va fi constituită din care trei reprezentanți ai fiecărui cult. Dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la nici un rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una din părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.

(3) Soluționarea acestor acțiuni este de competența tribunalelor. (4) Acțiunile sunt scutite de taxa de timbru". Prin dispozițiile modificate și completate ale art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 legiuitorul și-a manifestat voința de a asigura o procedură prealabilă sesizării instanței și a stabili cu preciziune cărei instanță de judecată îi revine competența soluționării litigiului eventual ce poate lua naștere între părți, rațiunea fiind aceea a asigurării unei căi amiabile de soluționare a neînțelegerilor privitoare la lăcașurile de cult și la casele parohiale, dar totodată și aceea a stabilirii modalității concrete de asigurare a accesului la justiție. Reclamanta nu a făcut, prealabil introducerii acțiunii în justiție, dovada îndeplinirii procedurii obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990.

În aceste condiții, se reține că, raportat la obiectul litigiului și la prevederile legale incidente în cauză - respectiv art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 și nu art. 2, invocat de reclamantă -, în mod nelegal instanța de fond, ca instanță de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei B.R.U.R.G.C., și a obligat Guvernul României la emiterea unei hotărâri prin care să se procedeze la predarea către reclamantă a imobilului biserică situat în comuna Bixad județul Satu - Mare și înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13. În consecință, constatându-se caracterul întemeiat al motivelor de recurs invocate de pârâtul Guvernul României, precum și de intervenienții M.O.S.A.P.P.

Bixad și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea ca fondate a recursurilor formulate în cauză, și modificarea în tot a sentinței nr. 78/CA-P.I din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii cererilor de intervenție formulate de M.O.S.A.P.P. Bixad și de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și a respingerii acțiunii formulate de reclamanta B.R.U.R.G.C., prin Ordinul „Sfântul Vasile cel Mare", Provincia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel" împotriva Statului Român, prin Guvernul României.

Cererea recurentei-interveniente M.O.S.A.P.P. din Bixad de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, în condițiile în care nu s-au depus la dosar înscrisurile care să facă dovada achitării efective a onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României, M.O.S.A.P.P. Bixad și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, împotriva sentinței nr. 78/CA -P.I. din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite cererile de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulate de M.O.S.A.P.P. Bixod și de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național și respinge acțiunea formulată de reclamanta B.R.U.R.G.C., prin Ordinul „Sf. Vasile cel Mare”, provincia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” împotriva Statului Român prin Guvernul României. Respinge cererea recurentei-interveniente M.O.S.A.P.P.

Bixad de obligare a intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.