ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1748/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1748/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 2060 din 29 aprilie 2010 a

Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta

Mănăstirea „S.C.” în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul

Culturii și Patrimoniului Național, Secretariatul de Stat pentru Culte și, în

consecință, a fost anulată Hotărârea nr. 1561 din 25 noiembrie 2008 publicată

în M. Of. nr. 828/09.11.2008.

Instanța a respins

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Municipiul Oradea,

prin Primar.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 323/2/2009, reclamanta Mânăstirea „S.C.” a

chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând ca prin sentința ce

se va pronunța să se dispună anularea H.G. nr. 1561/2008 privind transmiterea

unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului

Culturii și Cultelor pentru Mânăstirea „S.C.” din Oradea în domeniul public al

municipiului Oradea și în administrarea Consiliului Local al municipiului

Oradea, județul Bihor, publicată în M. Of. nr. 626/08.12.2008, precum și

suspendarea executării H.G. nr. 1561/2008 până la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în cauză.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, prin H.G. nr. 1043/2005 și H.G. nr. 914/2007

au fost transmise din administrarea Ministerului Apărării Naționale în

administrarea Ministerului Culturii și Cultelor, pentru Mănăstirea „S.C.” din

Oradea, două imobile învecinate situate la adresa poștală str. U., municipiul

Oradea, județul Bihor, constând în:

- primul (H.G. nr.

1043/2005): 8674 mp teren și 1640,6 mp amprenta la sol a clădiri;

- al doilea (H.G. nr.

914/2007): 238.426 mp teren și 1313,60 mp amprenta la sol a clădiri.

Reclamanta a precizat

că a depus la Guvernul României, în data de 15 decembrie 2008, o plângere

administrativă prealabilă prin care a solicitat anularea H.G. nr. 1561/2008,

care însă nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit.

h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 26 februarie 2009 pârâtul Guvernul României a invocat

excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, pe motiv că reclamanta nu

face dovada că ar fi titulara unui drept subiectiv, vătămat prin actul

administrativ a cărui anulare o solicită, în sensul dispozițiilor Legii nr.

554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin Încheierea din

data de 9 aprilie 2009, Curtea a dispus respingerea excepției lipsei de interes

în promovarea acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, și suspendarea

executării H.G. nr. 1561/2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei, pentru susținerile evidențiate în cuprinsul acelei încheieri.

Împotriva dispoziției

de suspendare a executării H.G. nr. 1561/2008, pârâtul Guvernul României a

declarat recurs, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 4106 din 7

octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

La data de 28

octombrie 2009 s-a formulat în cauză cerere de intervenție în interesul

pârâtului Guvernul României, de către municipiul Oradea, prin Primar, prin care

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Încheierea din

data de 14 ianuarie 2010, Curtea a încuviințat în principiu cererea de

intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de

intervenientul municipiul Oradea, prin Primar, în temeiul dispozițiilor art. 49

și urm. C. proc. civ.

La aceeași dată,

Curtea a pus în discuția părților și a dispus citarea în cauză, în temeiul

dispozițiilor art. 16

1

din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, a Ministerului Culturii și Cultelor și a Secretariatului de Stat

pentru Culte, având în vedere că prin hotărârea de Guvern contestată, imobilul

a fost trecut din administrarea Ministerului Culturii, Cultelor și

Patrimoniului Național în administrarea Consiliului Local Oradea.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 24 februarie 2010, pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin H.G. nr. 1561 din 25

noiembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 828/09.12.2008, s-a aprobat

transmiterea unui imobil situat în municipiul Oradea, județul Bihor, având

datele prevăzute în anexa care face parte integrantă din această hotărâre, din

domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Culturii și

Cultelor, pentru Mănăstirea „S.C.” din Oradea în domeniul public al

municipiului Oradea și în administrarea Consiliului Local al municipiului

Oradea, județul Bihor, pentru realizarea unor proiecte de interes public local.

În Nota de

fundamentare la H.G. nr. 1561/2008 s-a reținut că autoritățile administrației

publice locale din municipiul Oradea doresc să folosească acest imobil în

vederea dezvoltării unor proiecte de interes public local și că, în acest sens,

Consiliul Local al municipiului Oradea a adoptat Hotărârea nr. 902/2008 prin

care a aprobat inițierea demersurilor în vederea trecerii imobilului format din

construcții și terenul aferent din domeniul public al statului și din

administrarea Ministerului Culturii și Cultelor pentru Mănăstirea „S.C.” din

Oradea în domeniul public al municipiului Oradea și în administrarea

Consiliului Local al municipiului Oradea, județul Bihor.

Imobilul ce face

obiectul H.G. nr. 1561/2008 se află în folosința gratuită a Mănăstirii „S.C.”

din Oradea, potrivit H.G. nr. 1043/2005, publicată în M. Of. nr. 846/19.09.2005

și H.G. nr. 914/2007, publicată în M. Of. nr. 571/21.08.2007, prin care

imobilul a fost transmis din administrarea Ministerului Apărării Naționale în

administrarea Ministerului Culturii și Cultelor pentru Mănăstirea „S.C.” din

Oradea.

Predarea-primirea

imobilului s-a realizat în termenul de 60 de zile prevăzut de H.G. nr.

1043/2005 și H.G. nr. 914/2007, în baza Protocolului și procesului-verbal de

predare-primire din 28 octombrie 2005, precum și Protocolului și

procesului-verbal de predare-primire din data de 18 septembrie 2007.

Examinând legalitatea

H.G. nr. 1561/2008, prin prisma criticilor formulate de reclamantă, a

susținerilor invocate în apărare de autoritățile pârâte și de intervenientul

accesoriu, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale

aplicabile, instanța de fond a constatat că acțiunea promovată de reclamantă

este întemeiată. Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 136 alin.

(4) din Constituție, în forma revizuită, bunurile proprietate publică, în

condițiile legii organice „pot fi date în administrare regiilor autonome ori

instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele

pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică”.

Dreptul real de

folosință gratuită asupra bunurilor din domeniul public, spre deosebire de

dreptul de concesionare având ca obiect asemenea bunuri, nu are ca finalitate

exploatarea economică a acestora, ci încurajarea desfășurării unor activități

de utilitate publică.

Potrivit

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea privind libertatea religioasă și

regimul general al cultelor nr. 489/2006 „Cultele recunoscute sunt persoane

juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor

constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor

statute sau coduri canonice”.

De asemenea, art. 7

alin. (1) din același act normativ precizează că „Statul român recunoaște

cultelor rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de

parteneriat social, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale”.

În actul de

constituire a dreptului de folosință gratuită în favoarea reclamantei

Mănăstirea „S.C.” din Oradea nu s-a prevăzut durata acestui drept și nici nu au

fost stipulate anumite obligații în sarcina titularului dreptului.

Chiar dacă nu s-a

precizat durata maximă a acestui drept, nu se poate reține că acesta s-a

constituit pe durată nedeterminată, întrucât, spre deosebire de dreptul de

administrare și prin asemănare cu dreptul de concesiune, dreptul real de

folosință gratuită asupra bunurilor proprietate publică are un caracter

temporar.

Încetarea dreptului

real de folosință gratuită constituit în favoarea instituțiilor publice nu

poate interveni însă discreționar, ci numai în măsura în care interesul public

o cere.

Pentru a aprecia

asupra conduitei administratorului general al domeniului public și privat al

Statului, care dispune de o mare marjă de apreciere în stabilirea existenței

unei probleme de interes public ce justifică anumite măsuri, instanța de fond a

constatat că s-a impus realizarea unei analize a intereselor părților, precum

și a realității situației litigioase.

În ceea ce privește

dreptul reclamantei de a dobândi în folosință gratuită bunuri proprietate

publică, acesta este recunoscut expres de dispozițiile art. 136 alin. (4) din

Constituția României și are ca scop încurajarea desfășurării unor activități de

utilitate publică.

În cauza dedusă

judecății, hotărârea autorității pârâte, de trecere a imobilului din domeniul

public al statului în domeniul public al municipiului Oradea și de încetare a

dreptului de folosință gratuită al reclamantei, a reținut instanța că aceasta

contravine principiului securității juridice și este emisă cu exces de putere,

în accepțiunea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, întrucât este lipsită de o bază rezonabilă.

Astfel, instanța a

constatat că hotărârea în litigiu este fundamentată exclusiv pe opțiunea

Consiliului Local Oradea de trecere a imobilului din domeniul public al

statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, pentru

realizarea unor proiecte de interes local, opțiune materializată prin adoptarea

H.C.L. Oradea nr. 902/2008.

Trecând peste

elementele de legalitate ale H.G. nr. 1561/2008, decurgând din respectarea de

către emitentul acesteia a prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr.

213/1998, a Legii nr. 24/2000 și a H.G. nr. 1226/2007, care nu au fost

criticate pe calea prezentei acțiuni, și examinând circumstanțele cauzei,

instanța de fond a constatat că proiectele de interes local, invocate de

Consiliul Local Oradea și avute în vedere la emiterea hotărârii contestate, nu

sunt în măsură să demonstreze, în lipsa unui studiu de impact asupra

comunității locale și a unei fundamentări temeinice, existența unui interes

public local suficient de conturat și puternic pentru a justifica decizia de

încetare a dreptului de folosință al reclamantei, care are drept scop

stimularea desfășurării unor activități de utilitate publică.

Realizarea de către

reclamantă a unor investiții pe terenul atribuit în folosința gratuită și

existența unor neconcordanțe în privința înregistrării imobilului în inventarul

Ministerului Culturii și Cultelor nu constituie elemente de nelegalitate ale

hotărârii contestate, astfel că susținerile reclamantei în acest sens nu au

fost reținute de instanță.

Având în vedere

soluția dată fondului, instanța respinge cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenientul Municipiul Oradea, prin Primar.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Guvernul României, Ministerul Culturii și

Patrimoniului Național și Municipiul Oradea prin Primar, criticând-o ca

netemeinică și nelegală.

Guvernul României a

motivat recursul prin aceea că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu greșita

aplicare a legii, precizând că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi titulara

unui drept subiectiv, vătămat prin actul administrativ a cărui anularea s-a

solicitat.

În recursul său,

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a arătat că sentința atacată este

fără temei legal, H.G. nr. 1561/2008 fiind adoptată în conformitate cu Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

legalitatea ei trebuind să fie analizată în raport de dispozițiile Legii nr.

213/1998.

Municipiul Oradea

prin Primar, a precizat în motivele de recurs că H.G. în litigiu a fost emisă

conform Legii nr. 213/1998, la data adoptării ei, imobilul în discuție figurând

în proprietatea publică a Statului Român și în administrarea Ministerului

Culturii pentru Mănăstirea „S.C.” din Oradea.

Se mai critică

hotărârea judecătorească întrucât prima instanță a conchis că această hotărâre

de guvern a cărei legalitate a fost analizată de Curte, încalcă principiul

securității juridice care privește stabilitatea situațiilor juridice și a

raporturilor consfințite prin hotărâre judecătorească, ceea ce în speță nu este

cazul.

Recursurile sunt

fondate și se vor admite.

Analizând motivele de

recurs și totalitatea acestora, actele dosarului și în raport de prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele:

Prin sentința civilă

recurată, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta

Mănăstirea „S.C.” Oradea și a dispus anularea H.G. nr. 1561/2008.

A respins totodată

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul municipiul Oradea

prin Primar.

S-a reținut în

sentință că hotărârea autorității pârâte de trecere a imobilului din domeniul

public al Statului în domeniul public al municipiului Oradea și de încetare a

drepturilor de folosință gratuită a reclamantei contravine principiului

securității juridice, fiind emis cu exces de putere.

De asemenea,

realizarea de către reclamantă a unor investiții pe terenul atribuit în

folosință și existența unor neconcordanțe în privința înregistrării incluse în

inventarul Ministerului Culturii și Cultelor, nu constituie elemente de

nelegalitate ale hotărârii contestate.

Analizându-se prin

prisma tuturor recursurilor cât și a ansamblului probator administrat

legalitatea H.G. nr. 1561/2008, se reține de Înalta Curte de Casație și

Justiție fără posibilitate de tăgadă că reclamanta nu a făcut în nici un mod

dovada că este titulara vreunui drept subiectiv, obținerea dreptului de

folosință asupra imobilului, nepresupunând un transfer al dreptului de

administrare sau de proprietate.

Din actele depuse

rezultă că terenul în cauză a fost proprietatea municipiului Oradea din 1881,

ulterior a fost expropriat.

Prin două hotărâri ale

Guvernului în 2005 și 2007, construcțiile și terenul au trecut din domeniul

Ministerului Apărării în cel al Ministerului Culturii pentru Mănăstirea „S.C.”.

H.G. în litigiu a

fost adoptată conform Legii nr. 213/2008, în speță nefiind vorba despre o încălcare

a principiului securității juridice prin emiterea actului cu exces de putere.

H.G. a fost adoptată

în temeiul legii privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

alin. (2) al Legii nr. 213/2008 precizând în ce mod se face trecerea unui bun

din domeniul public al Statului în domeniul public al unei autorități

administrativ-teritoriale.

Ministerul Culturii a

considerat că este oportun să dispună asupra trecerii imobilului în domeniul

public al municipiului Oradea și în administrarea Consiliului Local al

municipiului, nefiind vorba despre o deposedare a reclamantei, ci are o măsură

administrativă stabilită de legiuitor, dreptul de folosință gratuită asupra

bunurilor proprietate publică având un caracter temporar.

Conform prevederilor

legale Ministerul Culturii și Cultelor în calitate de titular al dreptului de

administrare a imobilului, are fără dubiu dreptul de a stabili condițiile de

utilizare a imobilului.

Prin urmare actul

contestat H.G. nr. 1561/2008 a fost adoptat conform art. 9 și 12 din Legea nr.

213/1998, la data adoptării imobilul figurând în proprietate publică a Statului

și în administrarea Ministerului Culturii pentru Mănăstirea „S.C.” Oradea.

Conform aceleiași

legi unitățile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor în

folosință gratuită pe termen limitat la fel cu Statul, persoanelor juridice

fără scop lucrativ care desfășoară activități de binefacere.

Prin urmare, acest

drept este temporar, fiind constituit pe o perioadă determinată sau revocat de

autoritatea care l-a constituit.

Desigur rezultă fără

dubiu că la baza adoptării actului administrativ contestat au stat prioritățile

comunității locale, interesul local fiind puternic și suficient de bine

conturat.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursurile sunt

întemeiate și le va admite pentru argumentele de fapt și de drept mai

sus-expuse.

Se va modifica

sentința civilă atacată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată.

Ca o consecință a respingerii

acțiunii, se va admite cererea de intervenție accesorie a Municipiului Oradea

prin Primar făcută în interesul Guvernului României.

Văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Guvernul României, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național

și Municipiul Oradea prin Primar împotriva Sentinței nr. 2060 din 29 aprilie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Admite cererea de

intervenție accesorie a Municipiului Oradea prin Primar.

Obligă reclamanta la

plata sumei de 25 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea

municipiului Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 martie 2011.