Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.06.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7084/2009

HOTĂRÂRE
30.06.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7084/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele: 1. Respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale Prin încheierea de ședință de la 24 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu analiza excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) C. proc. civ. În motivarea încheierii s-a arătat că excepția este inadmisibilă deoarece nu are legătură cu cauza. Instanța nu a luat nicio măsură procedurală în legătură cu cererea de intervenție de vreme ce intervenientul a invocat excepția de neconstitutionalitate, ceea ce practic a dus la împiedicarea aplicării dispozițiilor procedurale incidente în materia cererii de intervenție.

In măsura în care nu s-a ajuns la aplicarea dispozițiilor referitoare la intervenție, invocarea excepției de neconstitutionalitate nu are legătură cu cauza. Nu s-a produs nicio vătămare recurentului deoarece actele procedurale se comunică numai părților din proces, iar persoana care a solicitat să intervină în cauză nu a căpătat calitatea de parte, de vreme ce instanța a fost împiedicată să se pronunțe pe admisibilitatea cererii de intervenție. 2. Recursul 2.1. Motive R.G. a declarat recurs împotriva încheierii critica, nemotivată în drept, privind următoarele aspecte: În mod greșit curtea de apel a respins ca inadmisibilă excepția de neconstitutionalitate deoarece sunt îndeplinite în cauză condițiile impuse de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

S-a invocat neconstituționalitatea unui text de lege ce are legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată, respectiv art. 52 alin. (3) C. proc. civ. De vreme ce instanța dispune în cauză o măsură fondată pe un text de procedură, pe care recurentul îl consideră neconstituțional, acest text are legătură directă cu soluționarea cauzei. Excepția a fost ridicată de una dintre părți, așa încât este îndeplinită și condiția pozitivă prevăzută de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Prevederile legale criticate nu au mai fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o altă decizie anterioară a Curții Constituționale. Prin soluția de respingere a sesizării Curții Constituționale, se obstaculează dreptul recurentului la un proces echitabil ce presupune ca partea dintr-un proces să poată uza de toate mijloacele de apărare, inclusiv de a putea critica dispozițiile legale ce au incidență în cauză, sub aspect de neconstitutionalitate.

2.2. Întâmpinarea Intimatul intervenient D.V.G.L.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și „nelegal". Întrucât obiectul litigiului îl constituie o revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., art. 52 alin. (3) C. proc. civ. nu are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei. 2.3Analiza făcută de instanța de recurs Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 a Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

La termenul din 24 septembrie 2008 Federația Democratică pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euroatlantică din România a depus o cerere de intervenție „atât în nume propriu cât și în interesul recurentului R.G.". La același termen, instanța a acordat părților cuvântul pentru a se discuta admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, respingând cererea de comunicare prealabilă a cererii de intervenție către recurent. În aceste condiții, dispozițiile art. 52 alin. (3) C. proc. civ. conform cu care, după încuviințarea în principiu, instanța va dispune comunicarea intervenției și, în cazurile în care întâmpinarea este obligatorie, va fixa termenul în care aceasta va trebui depusă, au legătură cu soluționarea cauzei de vreme ce recurentul a solicitat ca discutarea admisibilității în principiu să fie precedată de comunicarea cererii.

Prin necomunicarea cererii de intervenție înainte de a se da cuvântul părților în privința admisibilității în principiu a acesteia, recurentul s-a aflat în imposibilitate de a-și exprima punctul de vedere asupra admisibilității în principiu a cererii incidentale, astfel încât a suferit o vătămare procesuală de natură să justifice incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis și încheierea va fi casată, dispunându-se sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) C. proc. civ. Față de dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, opinia instanței este în sensul că excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 52 alin. (3) C. proc.

civ. este întemeiată, prin comunicarea cererii de intervenție numai după admiterea în principiu a acesteia fiind încălcate prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție conform cu care, dreptul la apărare este garantat. În temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ., instanța va hotărî asupra încuviințării în principiu a intervenției după ascultarea părților și a celui care intervine. Dacă cererea de intervenție se comunică doar după admiterea ei în principiu, ascultarea părților în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ. este pur formală și este de natură să încalce prevederile constituționale arătate. PENTRU

ÎN

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul R.G. împotriva încheierii de ședință de la 24 septembrie 2008 dată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul 3756/301/2003 și în consecință: Casează încheierea. Dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2026-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 232/2026
în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere mot
ÎCCJ 2009-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4668/2010
fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Astfel, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 prevede că „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere
ÎCCJ 2017-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1371/2017
29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, însă această obligație nu este absolută, întrucât instanța poate respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere motivată, în baza art. 29 alin. (5) din același act normativ dacă
ÎCCJ 2010-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2010
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 22 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții C
ÎCCJ 2018-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2018
asemenea posibilitate. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 483 și urm., art. 488 din C. proc. civ. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă