ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 22 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 305 C. proc. civ., în raport de art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 53, art. 124 alin. (12) și art. 129 din Constituția României, ca inadmisibilă. Pentru pronunțarea acestei încheieri, instanța a reținut că, prin cererea din 22 octombrie 2009, recurenta a menționat că textul de lege atacat, respectiv art. 305 C. proc. civ.

este neconstituțional, întrucât nesocotește dreptul părții litigante la un proces echitabil, încălcând principiul constituțional al liberului acces la justiție, atâta timp cât privează părțile de posibilitatea de a se apăra prin administrarea unitară de probatorii în toate fazele procesului, limitând posibilitatea folosirii unor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, cum sunt probele și nu asigura egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Recurenta a precizat că textul criticat (art. 305 C. proc. civ.) are legătură cu cauza, este în vigoare, și nu a fost constatat ca neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, împrejurări pentru care consideră că cererea de sesizare a Curții cu excepția de neconstituționalitate este admisibilă și îndeplinește condițiile prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Față de actele și lucrările dosarului și în raport de cererea recurentei pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 305 C. proc. civ. în raport de textele din Constituția României enumerate anterior s-au avut în vedere următoarele aspecte: Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.

Textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 leagă excepția de neconstituționalitate de o lege „de care depinde soluționarea cauzei". Prin verificarea îndeplinirii în speță a acestei condiții s-a reținut că recurenta-reclamantă a formulat o acțiune civilă, prin care a solicitat instanței de fond să constate nulitatea a trei certificate de moștenitor (certificatul de moștenitor nr. 311/1975, certificatul de moștenitor nr. 1894/1994 și certificatul de moștenitor nr. 651/1993), invocând calitatea sa de moștenitor acceptant al succesiunilor dezbătute prin aceste certificate de moștenitor și nerespectarea prevederilor legale care impuneau citarea tuturor succesibililor la dezbaterea succesiunilor.

S-a mai reținut că acțiunea civilă formulată de către recurenta-reclamantă - titulară a cererii de sesizare a Curții Constituționale - a fost soluționată în temeiul unor excepții procesuale de către instanța de fond, soluție confirmată în apel și s-a apreciat că obiectul acțiunii a fost constatarea nulității relative a certificatelor de moștenitor, că în ceea ce privește cererea vizând certificatele de moștenitor nr. 311/1975 și nr. 651/1993 a intervenit prescripția, iar pentru celelalte capete de cerere a operat incidența excepției autorității de lucru judecat. Pe de altă parte, instanța a avut în vedere că până la momentul formulării cererii din cauza de față, recurenta a înțeles să formuleze cerere de probatoriu la termenul de judecată din 25 iunie 2009 și a solicitat să i se încuviințeze exclusiv proba cu înscrisuri.

Recurenta nici până în faza procesuală a recursului nu a solicitat administrarea altor probe în susținerea criticilor formulate în afara înscrisurilor. De altfel, nici prin cererea de sesizare a Curții Constituționale nu a făcut o trimitere concretă la alte mijloace de probă. Pentru determinarea existenței unei legături cu soluționarea cauzei era necesar ca aceasta să poată fi dedusă fie din cererile formulate de părți, fie din modul în care instanțele în cele două faze procesuale anterioare au soluționat până în prezent cauza, dar în raport de toate considerentele expuse, s-a reținut că o asemenea cerință nu este îndeplinită. Împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs în termen reclamanta C.D.A.P.

, cu precizarea că va prezenta motivele în termenul legal de 48 de ore de la data pronunțării hotărârii. Recursul astfel declarat nu a fost motivat, fiind nul. Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă și care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Așadar, simpla nemulțumire a părții de hotărâre pronunțată nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să își sprijine calea de atac exercitată pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege. Art. 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul t ermenului de recurs, astfel că depunerea motivelor ulterior împlinirii acestui termen este considerată ca fiind peste termenul prevăzut de textul citat. Î n speță, este vorba despre recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționată cererea pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate. Sesizarea a fost respinsă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2), și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată. încheierea recurată, conform alin. (6) din același text poate fi recurată în termen de 48 de ore de la pronunțare, ceea ce denotă că legea dispune altfel decât art. 301 C. proc.

civ. Deși termenul de recurs este cel de 48 de ore de la pronunțare, recurenta a anexat la dosar motivele de recurs la termenul de astăzi, 19 aprilie 2010, depășind cu mult termenul prevăzut de lege. Art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prev. de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat.

Instanța investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive sunt incidente și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în speță. Susținerea recurentei cu privire la motivarea recursului după data comunicării încheierii recurate nu poate fi reținută, în condițiile în care prin textul mai sus enunțat nu se prevede nicio derogare de la termenul în care pot fi depuse motivele, decât cel de 48 de ore de la pronunțare. De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existența unor motive, pe care, din oficiu, să le poată pune în discuția părților și asupra cărora să delibereze. Așa fiind, urmează a se reține că recursul este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta C.D.A.P. împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2010.