ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin
încheierea din 22 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă, a fost respinsă
cererea de sesizare a Curții
Constituționale,
investită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a
prevederilor
art. 305 C. proc. civ., în raport de art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2),
(3),
art. 53, art. 124 alin. (12) și art. 129
din Constituția României, ca inadmisibilă.
Pentru pronunțarea acestei încheieri,
instanța a reținut că, prin cererea din
22 octombrie 2009, recurenta a menționat că textul de lege atacat,
respectiv
art. 305 C. proc. civ. este neconstituțional,
întrucât nesocotește dreptul părții
litigante
la un proces echitabil, încălcând principiul constituțional al liberului
acces la justiție, atâta timp cât privează părțile
de posibilitatea de a se apăra prin
administrarea unitară de probatorii
în toate fazele procesului, limitând
posibilitatea
folosirii unor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților,
cum sunt probele și nu asigura egalitatea
juridică a cetățenilor în utilizarea lor.
Recurenta a precizat că textul criticat
(art. 305 C. proc. civ.) are legătură cu
cauza, este în vigoare, și nu a fost constatat ca neconstituțional
printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, împrejurări pentru care
consideră că cererea
de
sesizare a Curții cu excepția de neconstituționalitate este admisibilă și
îndeplinește condițiile prev. de art. 29
alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
Față de actele și lucrările dosarului și
în raport de cererea recurentei pentru
sesizarea Curții
Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 305 C.
proc. civ. în raport de textele din Constituția
României enumerate anterior s-au avut în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor
judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unor
legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în
vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și
oricare ar fi obiectul acesteia.
Textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 leagă
excepția de neconstituționalitate
de o lege „de care
depinde soluționarea cauzei".
Prin verificarea îndeplinirii în speță a
acestei condiții s-a reținut că
recurenta-reclamantă a
formulat o acțiune civilă, prin care a solicitat instanței
de fond să constate nulitatea a trei certificate
de moștenitor (certificatul de
moștenitor nr. 311/1975, certificatul de
moștenitor nr. 1894/1994 și certificatul
de
moștenitor nr. 651/1993), invocând calitatea sa de moștenitor acceptant al
succesiunilor dezbătute prin aceste certificate de moștenitor și nerespectarea
prevederilor legale care impuneau citarea tuturor
succesibililor la dezbaterea
succesiunilor.
S-a mai reținut că acțiunea civilă
formulată de către recurenta-reclamantă -
titulară a
cererii de sesizare a Curții Constituționale - a fost soluționată în
temeiul unor excepții procesuale de către instanța
de fond, soluție confirmată în
apel
și s-a apreciat că obiectul acțiunii a fost constatarea nulității relative a
certificatelor de moștenitor, că în ceea ce
privește cererea vizând certificatele de
moștenitor nr. 311/1975 și nr. 651/1993
a intervenit prescripția, iar pentru celelalte capete de cerere a operat
incidența excepției autorității de lucru judecat.
Pe de altă parte, instanța a avut în
vedere că până la momentul formulării
cererii din cauza de față, recurenta a înțeles să formuleze cerere de
probatoriu la
termenul de
judecată din 25 iunie 2009 și a solicitat să i se încuviințeze exclusiv
proba cu înscrisuri. Recurenta nici până
în faza procesuală a recursului nu a
solicitat administrarea altor probe în susținerea criticilor formulate
în afara
înscrisurilor.
De altfel, nici prin cererea de sesizare
a Curții Constituționale nu a făcut o
trimitere concretă
la alte mijloace de probă.
Pentru determinarea existenței unei legături cu soluționarea cauzei era
necesar ca aceasta să poată fi dedusă fie
din cererile formulate de părți, fie din
modul în care instanțele în cele două faze procesuale anterioare au
soluționat
până în prezent cauza, dar în raport de toate considerentele
expuse, s-a reținut că o asemenea cerință nu este îndeplinită.
Împotriva încheierii de ședință din 22
octombrie 2009 a Curții de Apel
București, secția a III-a civilă, a declarat recurs în termen reclamanta
C.D.A.P.
, cu precizarea că va
prezenta motivele în termenul legal de
48 de ore de la
data pronunțării hotărârii.
Recursul astfel declarat nu a fost
motivat, fiind nul.
Cauza recursului constă în nelegalitatea
hotărârii ce se atacă și care trebuie
să îmbrace una din
formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Așadar, simpla nemulțumire a părții de hotărâre pronunțată nu este
suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea
atacată este nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să își sprijine
calea de atac exercitată pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de
lege.
Art. 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de
la
comunicarea hotărârii, dacă legea nu
dispune altfel, iar conform art. 303 alin. (1)
C. proc. civ., recursul
se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul t
ermenului de recurs, astfel că depunerea motivelor
ulterior împlinirii acestui
termen
este considerată ca fiind peste termenul prevăzut de textul citat.
Î
n speță, este vorba despre recursul declarat împotriva unei hotărâri
prin care a fost soluționată cererea pentru sesizarea Curții Constituționale cu
o excepție de neconstituționalitate.
Sesizarea a fost respinsă, fiind contrară
prevederilor art. 29 alin. (1), (2), și
(3) din Legea nr. 47/1992, republicată. încheierea recurată, conform
alin. (6) din
același text
poate fi recurată în termen de 48 de ore de la pronunțare, ceea ce
denotă că legea dispune altfel decât art. 301 C. proc. civ.
Deși termenul de recurs este cel de 48 de
ore de la pronunțare, recurenta a
anexat la dosar motivele de recurs la termenul de astăzi, 19 aprilie 2010,
depășind
cu mult termenul prevăzut de lege.
Art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede
că recursul este nul, dacă nu a fost motivat
în termenul legal, cu excepția cazului în care
instanța de recurs ar putea reține
din oficiu motive de
casare de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte
arătarea motivului de recurs prin
indicarea unuia dintre motivele prev. de art. 304 C. proc. civ., iar,
pe de altă parte dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici
privind modul de judecată al instanței raportat la soluția pronunțată și la
motivul de recurs invocat.
Instanța investită cu judecarea recursului poate exercita un control
judecătoresc eficient numai în măsura în care
astfel de motive sunt incidente și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce
nu s-a realizat în speță.
Susținerea recurentei cu privire la motivarea recursului după data
comunicării încheierii recurate nu poate fi reținută, în condițiile în care
prin
textul mai sus enunțat nu se prevede
nicio derogare de la termenul în care pot fi
depuse motivele, decât cel
de 48 de ore de la pronunțare.
De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existența unor motive, pe
care, din oficiu, să le poată pune în discuția părților și asupra cărora să
delibereze.
Așa fiind, urmează a se reține că
recursul este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de
reclamanta C.D.A.P.
împotriva încheierii de ședință din 22
octombrie 2009 a Curții de Apel
București, secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19
aprilie 2010.