ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2207/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 33 din 9 februarie 2009 a Tribunalului Mureș s-a dispus condamnarea inculpatului M.C.D., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. la pedeapsa de 16 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 6 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și s-a menținut această măsură față de inculpat.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei durata reținerii pe 24 de ore din data de 29 februarie 2008 și durata arestării preventive din data de 1 martie 2008 până la zi. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile M.I. și M.E. suma de 20.000 de lei cu titlu de daune morale și s-a respins restul pretențiilor civile. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpului delict trimis instanței alăturat dosarului Parchetului și păstrat la grefa Tribunalului, constând într-un foarfece de tuns oile. În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către părțile civile a corpurilor delicte trimise instanței alăturat dosarului Parchetului și păstrate la grefa Tribunalului, constând în obiecte de îmbrăcăminte ambalate într-un sac de rafie.

S-a făcut aplicarea art. 191 alin. (1) C. proc. pen. S-au reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș din 23 iulie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.C.D. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. În motivare s-a arătat că în data de 29 februarie 2008, pe raza comunei Bichiș, pe drumul principal din satul Ozd, inculpatul l-a ucis pe victima M.T.C., prin aplicarea unei lovituri cu un foarfece în inimă. În fapt s-au reținut următoarele: La data de 29 februarie 2008, atât inculpatul cât și victima se aflau la muncă, la tuns oile, în satul Ozd din comuna Bichiș, județul Mureș.

Cei doi s-au intersectat în momentul când victima s-a oprit la un bar din sat pentru a bea bere și a avut o altercație cu martorul O.I., iar inculpatul a ieșit dintr-o curte învecinată, unde tocmai terminase lucrul. Cu foarfeca pe care încă o avea în mână, inculpatul a lovit-o o singura dată, în zona inimii, din față, pe victimă. Victima a decedat aproape instantaneu. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului de a-i aplica victimei M.T.C., pe un drum public, o lovitură cu un foarfece în zona inimii, cu urmarea morții victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174, art. 175 lit. i) C. pen. Instanța a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, comportamentul procesual al inculpatului, care a recunoscut, dar cu rezerve, comiterea faptei, și împrejurările care reies din Referatul de evaluare (filele 58-62).

Anterior datei faptei, inculpatul a avut un comportament pozitiv în comunitate, s-a implicat de mic în muncă, nu a mai fost cercetat penal și nu a mai săvârșit fapte agresive - a provocat, totuși, din culpă, un accident cu căruța, soldat cu vătămarea a trei persoane. Pentru toate aceste motive, instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii orientată spre minimul special. În latura civilă, s-a reținut că înainte de citirea actului de sesizare părțile civile M.I. și M.E., părinții victimei, au solicitat în calitate de creditori solidari suma de 20.000 de lei cu titlu de daune morale, pretenție întemeiată dată fiind pierderea unui fiu. Ulterior, pretențiile au fost modificate în scris prin adăugarea și a altor sume (fila 85), dar acestea nu au fost prin nimic dovedite, astfel cum a reținut prima instanță.

Împotriva acestei sentințe, a declarat, în termen legal, apel inculpatul M.C.D., care a solicitat reducerea pedepsei aplicate, care ar fi mult prea aspră, raportat la starea de fapt și la starea de provocare din partea victimei. Prin decizia penală nr. 49/A din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului M.C.D. împotriva sentinței penale nr. 33 din 09 februarie 2009 a Tribunalului Mureș. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest față de inculpatul menționat și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de arest preventiv cuprinsă în intervalul 9 februarie 2009 până la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Instanța de control judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect reținută în raport de probele administrate în cauză, fapta de omor calificat săvârșită de inculpat fiind pe deplin dovedită. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă existența vreunei provocări din partea victimei. S-a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen., nefiind justificată reindividualizarea acesteia. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul criticând hotărârea pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat, apreciind că o pedeapsă într-un cuantum mai redus este de natură să asigure realizarea scopului pedepsei.

Concluziile apărătorului recurent inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de inculpatul M.C.D. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Înalta Curte consideră că în cauză prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitor la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului M.C.D., care în data de 29 februarie 2008, pe raza comunei Bichiș, pe drumul principal din satul OZD, l-a ucis pe victima M.T.C., prin aplicarea unei lovituri cu un foarfece în inimă, în urma căreia victima a decedat, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de omor calificat. Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătorești, cât și în apel, au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de către inculpat.

Examinând recursul inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. (hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege), Înalta Curte îl consideră nefondat. Inculpatul M.C.D. solicită reținerea scuzei provocării și, ca urmare, reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Rezultă că pentru reținerea scuzei provocării, trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate.

De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă, prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acțiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane. Starea de provocare venită din partea victimei la care ar fi reacționat inculpatul, omorând victima, nu a rezultat din nicio probă administrată în cauză, iar inculpatul nu a adus nicio dovadă pentru a proba cele susținute. Persoanele care au însoțit victima, respectiv martorii M.C., O.I., A.I., R.G., J.I., în declarațiile lor, arată că nu au văzut victima să-l fi lovit pe inculpat. Susținerea inculpatului este confirmată doar de martorii D.I.

(fila 40) – tatăl inculpatului și H.Z. (fila 80), care precizează că nu a văzut foarte bine faptele. După cum rezultă din declarația martorului O.I. de la urmărirea penală (fila 28) cauza gestului inculpatului nu a fost vreo provocare imediată din partea victimei, ci un conflict vechi între cei doi. Față de actele dosarului, nu se poate reține provocarea, un vechi conflict dintre cei doi nefiind de natură a crea inculpatului o puternică tulburare sau emoție, astfel încât să acționeze violent, acțiunea sa ducând la decesul numitului M.T. Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci, din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinea acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu se justifică a se face în cauză în raport de gravitatea faptei săvârșite (omor calificat), modul în care a fost săvârșită (fără a exista un conflict real între victimă și inculpat, acesta a înjunghiat victima), obiectul folosit (o foarfecă de tuns oile), zona vizată (inima – zonă vitală), ceea ce demonstrează un grad ridicat de pericol social al faptei și o periculozitate sporită a persoanei care le-a comis, justificând pedepse într-un cuantum superior.

Conduita procesuală corectă a inculpatului (de altfel această atitudine trebuie să o aibă orice persoană care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală), faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, nu reprezintă circumstanțe de natură a conduce la un tratament sancționator mai blând, ținând seama de circumstanțele reale grave în care fapta a fost săvârșită. Inculpatul trebuia să știe că pe lângă drepturi are și o serie de datorii, obligații și răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Prin urmare, pedeapsa stabilită de instanța de fond și menținută de cea de apel, răspunde imperativelor înscrise în art. 52 C. pen.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane, care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriilor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei, care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise în Codul penal, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Fapta inculpatului este gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama că acțiunea violentă a inculpatului a avut drept consecință pierderea unei vieți omenești, astfel încât resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără ... persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept”. În consecință, critica formulată de inculpat nu poate fi primită, sens în care recursul său va fi respins ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Analizând hotărârea recurată și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că nu sunt incidente alte cazuri de casare. Conform art. 88 C. pen., va deduce prevenția la zi, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.D. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 29 februarie 2009 la 11 iunie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.