ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2207/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2207/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 33

din 9 februarie 2009 a Tribunalului Mureș s-a dispus condamnarea inculpatului M.C.D.,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175

lit. i) C. pen. la pedeapsa de 16 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii pe timp de 6 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

În conformitate cu

prevederile art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, pe durata executării

pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 raportat la

art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive și s-a menținut această măsură față de inculpat.

În baza art. 88 C. pen. s-a

dedus din durata pedepsei durata reținerii pe 24 de ore din data de 29

februarie 2008 și durata arestării preventive din data de 1 martie 2008 până la

zi.

În baza art. 14, art. 346 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile M.I. și M.E.

suma de 20.000 de lei cu titlu de daune morale și s-a respins restul

pretențiilor civile.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpului delict trimis instanței

alăturat dosarului Parchetului și păstrat la grefa Tribunalului, constând

într-un foarfece de tuns oile.

În baza art. 357 alin. (2) lit.

e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către părțile civile a corpurilor

delicte trimise instanței alăturat dosarului Parchetului și păstrate la grefa

Tribunalului, constând în obiecte de îmbrăcăminte ambalate într-un sac de

rafie.

S-a făcut aplicarea art. 191

alin. (1) C. proc. pen.

S-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș din 23 iulie 2008, s-a dispus

trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.C.D. pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit.

i) C. pen.

În motivare s-a arătat că în

data de 29 februarie 2008, pe raza comunei Bichiș, pe drumul principal din

satul Ozd, inculpatul l-a ucis pe victima M.T.C., prin aplicarea unei lovituri

cu un foarfece în inimă.

În fapt s-au reținut

următoarele:

La data de 29 februarie

2008, atât inculpatul cât și victima se aflau la muncă, la tuns oile, în satul

Ozd din comuna Bichiș, județul Mureș. Cei doi s-au intersectat în momentul când

victima s-a oprit la un bar din sat pentru a bea bere și a avut o altercație cu

martorul O.I., iar inculpatul a ieșit dintr-o curte învecinată, unde tocmai

terminase lucrul. Cu foarfeca pe care încă o avea în mână, inculpatul a lovit-o

o singura dată, în zona inimii, din față, pe victimă. Victima a decedat aproape

instantaneu.

În drept, s-a reținut că

fapta inculpatului de a-i aplica victimei M.T.C., pe un drum public, o lovitură

cu un foarfece în zona inimii, cu urmarea morții victimei, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de

art.174, art. 175 lit. i) C. pen.

Instanța a avut în vedere,

la individualizarea pedepsei, comportamentul procesual al inculpatului, care a

recunoscut, dar cu rezerve, comiterea faptei, și împrejurările care reies din

Referatul de evaluare (filele 58-62). Anterior datei faptei, inculpatul a avut

un comportament pozitiv în comunitate, s-a implicat de mic în muncă, nu a mai

fost cercetat penal și nu a mai săvârșit fapte agresive - a provocat, totuși,

din culpă, un accident cu căruța, soldat cu vătămarea a trei persoane. Pentru

toate aceste motive, instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii

orientată spre minimul special.

În latura civilă, s-a

reținut că înainte de citirea actului de sesizare părțile civile M.I. și M.E.,

părinții victimei, au solicitat în calitate de creditori solidari suma de

20.000 de lei cu titlu de daune morale, pretenție întemeiată dată fiind

pierderea unui fiu. Ulterior, pretențiile au fost modificate în scris prin

adăugarea și a altor sume (fila 85), dar acestea nu au fost prin nimic

dovedite, astfel cum a reținut prima instanță.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat, în termen legal, apel inculpatul M.C.D., care a solicitat reducerea

pedepsei aplicate, care ar fi mult prea aspră, raportat la starea de fapt și la

starea de provocare din partea victimei.

Prin decizia penală nr. 49/A

din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului M.C.D. împotriva

sentinței penale nr. 33 din 09 februarie 2009 a Tribunalului Mureș.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest față de inculpatul menționat și în baza art.

88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de arest preventiv cuprinsă

în intervalul 9 februarie 2009 până la zi.

A fost obligat inculpatul la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanța de control judiciar

a constatat că situația de fapt a fost corect reținută în raport de probele

administrate în cauză, fapta de omor calificat săvârșită de inculpat fiind pe

deplin dovedită.

Din nicio probă administrată

în cauză nu rezultă existența vreunei provocări din partea victimei.

S-a reținut că pedeapsa

aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor

arătate în art. 72 C. pen., nefiind justificată reindividualizarea acesteia.

Împotriva acestei din urmă

decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul criticând hotărârea

pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost

condamnat, apreciind că o pedeapsă într-un cuantum mai redus este de natură să

asigure realizarea scopului pedepsei.

Concluziile apărătorului

recurent inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul

cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., precum și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de

inculpatul M.C.D. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 17 aprilie 2009 a

Curții de Apel Târgu Mureș este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect

instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în

baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Înalta Curte consideră că în

cauză prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin.

(2) C. proc. pen., referitor la aprecierea probelor, stabilind că fapta

inculpatului M.C.D., care în data de 29 februarie 2008, pe raza comunei Bichiș,

pe drumul principal din satul OZD, l-a ucis pe victima M.T.C., prin aplicarea

unei lovituri cu un foarfece în inimă, în urma căreia victima a decedat,

întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al

infracțiunii de omor calificat.

Din mijloacele de probă

administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării

judecătorești, cât și în apel, au rezultat împrejurările în care victima a fost

lovită de către inculpat.

Examinând recursul

inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. (hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit

individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite

decât cele prevăzute de lege), Înalta Curte îl consideră nefondat.

Inculpatul M.C.D. solicită

reținerea scuzei provocării și, ca urmare, reducerea cuantumului pedepsei

aplicate.

Potrivit art. 73 lit. b) C.

pen., scuza provocării există atunci când infracțiunea a fost săvârșită sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, produsă prin violență, printr-o

atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Rezultă că pentru reținerea

scuzei provocării, trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv:

infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei

vătămate.

De asemenea, este necesar ca

provocarea să fi fost produsă de victimă, prin violență, printr-o atingere

gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta

infractorului la acțiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată

împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.

Starea de provocare venită

din partea victimei la care ar fi reacționat inculpatul, omorând victima, nu a

rezultat din nicio probă administrată în cauză, iar inculpatul nu a adus nicio

dovadă pentru a proba cele susținute. Persoanele care au însoțit victima,

respectiv martorii M.C., O.I., A.I., R.G., J.I., în declarațiile lor, arată că

nu au văzut victima să-l fi lovit pe inculpat. Susținerea inculpatului este

confirmată doar de martorii D.I. (fila 40) – tatăl inculpatului și H.Z. (fila

80), care precizează că nu a văzut foarte bine faptele. După cum rezultă din

declarația martorului O.I. de la urmărirea penală (fila 28) cauza gestului

inculpatului nu a fost vreo provocare imediată din partea victimei, ci un

conflict vechi între cei doi. Față de actele dosarului, nu se poate reține

provocarea, un vechi conflict dintre cei doi nefiind de natură a crea

inculpatului o puternică tulburare sau emoție, astfel încât să acționeze

violent, acțiunea sa ducând la decesul numitului M.T.

Potrivit art. 72 C. pen., care

reglementează criteriile generale de individualizare la stabilirea și aplicarea

pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de

limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al

faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea

pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este

un proces arbitrar, subiectiv, ci, din contră, el trebuie să fie rezultatul

unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite

reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a

criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea

explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia

este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile

care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de

libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol

social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și

atitudinea acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și

de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai

printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana

căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul

adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Reducerea cuantumului

pedepsei aplicate inculpatului nu se justifică a se face în cauză în raport de

gravitatea faptei săvârșite (omor calificat), modul în care a fost săvârșită

(fără a exista un conflict real între victimă și inculpat, acesta a înjunghiat

victima), obiectul folosit (o foarfecă de tuns oile), zona vizată (inima – zonă

vitală), ceea ce demonstrează un grad ridicat de pericol social al faptei și o

periculozitate sporită a persoanei care le-a comis, justificând pedepse într-un

cuantum superior.

Conduita procesuală corectă

a inculpatului (de altfel această atitudine trebuie să o aibă orice persoană

care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală), faptul că acesta nu este

cunoscut cu antecedente penale, nu reprezintă circumstanțe de natură a conduce

la un tratament sancționator mai blând, ținând seama de circumstanțele reale

grave în care fapta a fost săvârșită.

Inculpatul trebuia să știe

că pe lângă drepturi are și o serie de datorii, obligații și răspunderi, care

caracterizează comportamentul său în fața societății.

Prin urmare, pedeapsa

stabilită de instanța de fond și menținută de cea de apel, răspunde

imperativelor înscrise în art. 52 C. pen.

Exemplaritatea pedepsei

produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea

sa, cât și asupra altor persoane, care, văzând constrângerea la care este supus

acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriilor comportări

viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o

pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul

preventiv al pedepsei, care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să

reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și

proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea

acesteia, prevenția specială și generală înscrise în Codul penal, art. 52 alin.

(1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni”.

Fapta inculpatului este

gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal,

Înalta Curte va ține seama că acțiunea violentă a inculpatului a avut drept

consecință pierderea unei vieți omenești, astfel încât resocializarea sa

viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme,

care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea

penală apără ... persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea,

precum și întreaga ordine de drept”.

În consecință, critica

formulată de inculpat nu poate fi primită, sens în care recursul său va fi

respins ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Analizând hotărârea recurată

și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată

că nu sunt incidente alte cazuri de casare.

Conform art. 88 C. pen., va

deduce prevenția la zi, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi

obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.C.D. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 17 aprilie 2009 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce

din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 29

februarie 2009 la 11 iunie 2009.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.