ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2429/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3460 din 22 octombrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.C.B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării

- D.M. și S.C.U.M.C.C.D. București, dispunând anularea actului

administrativ reprezentat de adresa nr. A 3096 din 16 mai 2008 și

repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii actului.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin adresa nr. 3460 din 22 octombrie

2009 emisă de S.C.U.M.C.C.D., reclamantului i s-a adus la

cunoștință că, la data de 16 mai 2008, a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”, în conformitate cu prevederile

art. 44 alin. (1) lit. a) și art. 47 din RG-3, Regulamentul disciplinei

militare, pentru „prezentarea de rapoarte individuale, neconforme cu realitatea”

și „lipsa de respect manifestată față de condamnați”.

Examinând acest act, instanța a

constatat că nu este motivat, în sensul că nu conține descrierea

faptei ce constituie abatere disciplinară, astfel că, întemeiat fiind

motivul de nelegalitate invocat de reclamant, sub acest aspect, a dispus

anularea actului contestat.

A fost avut în vedere și faptul

că temeiul de drept indicat în act reglementează sancțiunea

mustrării scrise, care se aplică numai pentru neîndeplinirea

sarcinilor de serviciu ce nu efectuează esențial atribuțiile fundamentale

ale postului sau funcției și nu pentru aspectele indicate în adresa

în discuție, care nu reprezintă o neîndeplinire a atribuțiilor

de serviciu în sensul art. 47 din RG – 3.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâții Ministerul Apărării Naționale – D.M.

și S.C.U.M.C.C.D., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii

reclamantului ca neîntemeiată.

A fost invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a

susținut, în esență, că actul atacat răspunde

cerințelor impuse de prevederile art. 74 lit. a) din Regulamentul disciplinei

militare – R.G.3.

Potrivit temeiului de drept invocat,

susțin recurenții, comandantul unei unități militare care

aplică o sancțiune unui subordonat are posibilitatea să o aducă

la cunoștință prin două metode, verbal sau în scris. În

speță, înscrisul prin care s-a adus la cunoștință

reclamantului sancțiunea aplicată a fost completat de motivarea

verbală a sancțiunii.

Totodată, în opinia acestora,

instanța de judecată a omis să analizeze raportul nr. A 754 din 20

martie 2008 întocmit de șeful Corpului de Control și inspecție

prin care se răspunde punctual la criticile reclamantului, constituindu-se

în același timp ca document ce motivează sancțiunea

aplicată.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma

dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului

judiciar, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză

motivul de recurs invocat de recurenți, pentru argumentele ce succed.

Prin decizia contestată reclamantul

a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”, în conformitate

cu prevederile art. 44 alin. (1) lit. a) și art. 47 din R.G. – 3, pentru

„prezentare de rapoarte individuale, neconforme cu realitatea” și „lipsa

de respect manifestată față de comandanți”.

Potrivit temeiului de drept indicat,

pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu care nu afectează

substanțial atribuțiile fundamentale ale postului sau funcției

se aplică sancțiunea „mustrate verbală/scrisă”, textul realizând

și o delimitare a celor două forme ale mustrării prin precizarea

că mustrarea scrisă este o sancțiune mai aspră.

Totodată, art. 74 alin. (1) lit. a)

din R.G. – 3 dispune în mod expres că în documentul prin care se aduce la

cunoștință sancțiunea disciplinară în scris se

specifică felul, motivul și, după caz, durata, data, ora

începerii executării sancțiunii.

Simpla trimitere la prevederile legale,

fără descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, în

concret a atribuțiilor de serviciu care nu au fost îndeplinite, nu

acoperă cerința motivării actului administrativ contestat,

pentru că nu permite verificarea limitei de demarcație între puterea

discreționară și arbitrariu.

Motivarea actului administrativ constituie

o condiție de legalitate a actului administrativ, fiind impusă ca o

garanție împotriva arbitrariului autorității publice. Ea trebuie

să cuprindă elementele de fapt și de drept care să

permită verificarea temeiurilor și efectelor deciziei în

discuție, precum și a proporționalității măsurii cu

împrejurările în care a fost dispusă, în concret, în speță,

cu gravitatea faptei reținută în sarcina reclamantului.

Cum această condiție de

legalitate nu este îndeplinită în speță, judecătorul

fondului a procedat corect, aplicând sancțiunea anulării actului pe

motivul nemotivării acestuia.

Motivarea actului trebuie să

figureze în cuprinsul acestuia și să fie realizată de emitent.

Ca atare, aserțiunile

recurenților referitoare complinirea motivării de existența

raportului A 754 din 20 martie 2008 (neindicat, de altfel, în adresa

contestată), nu sunt de natură să impună o altă

soluție în cauză.

Nejustificate sunt și

susținerile acestora cu privire la completarea verbală a

motivării, în condițiile în care art. 47 din R.G. – 3

delimitează cele două forme ale mustrării, iar reclamantului i-a

fost aplicată sancțiunea mai aspră a mustrării scrise,

situație pentru care indicarea motivului aplicării sancțiunii în

documentul prin care aceasta se aduce la cunoștință persoanei

sancționate este expresă prevăzută de art. 74 alin. (1)

lit. a) din același Regulament.

În consecință, reținând

că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă

a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursurile ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Apărării Naționale - D.M. și S.C.U.M.C.C.D.

împotriva sentinței civile nr. 3460 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 mai 2010.