ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4743/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4743/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 17 decembrie 2007, așa cum a fost precizată,

reclamantul R.A.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării

Naționale, Direcția Medicală și Spitalul Clinic de Urgență Militar Central,

SMC, anularea adresei nr. A5118 din 8 octombrie 2007 emisă de al doilea pârât,

repunerea sa în situația anterioară, precum și suspendarea deciziei de

sancționare în conformitate cu prevederile art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de medic șef al

Secției de Endocrinologie a Spitalului Militar Central a sesizat mai multe

deficiențe în activitatea spitalului, care se datorau, în opinia sa, unui

management defectuos al Comandantului Spitalului Militar Central și care se

răsfrângeau direct asupra secției pe care o conduce, precum și asupra altor secții,

urmărindu-se înlăturarea de la conducere a profesioniștilor.

A

semnalat această împrejurare, precum și alte aspecte de natură să afecteze bunul

mers și prestigiul instituției, printr-un raport adresat ministrului apărării naționale.

În

loc să primească vreo informare în legătură cu rezultatele controlului efectuat

de inspectorii Corpului de control al ministrului apărării naționale,

Comandantul Spitalului Militar Central, i-a comunicat reclamantului, prin

adresa nr. A 5118 din 8 octombrie 2007 că a fost sancționat cu mustrare scrisă

pentru prezentarea de rapoarte individuale neconforme cu realitatea și lipsă de

respect manifestată față de comandanți.

Împotriva

măsurii de sancționare, reclamantul a susținut că a formulat plângere

prealabilă, în temeiul art. 59 și art. 61 din R.G. 3, că mustrarea scrisă nu

poate fi aplicată decât pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu (art. 47

R.G.3) și că, pentru aceeași faptă, a primit două sancțiuni: mustrare și

avertisment, ceea ce contravine prevederilor art. 55 din R.G.3.

De

asemenea, s-a mai arătat că avertizorul în interes public este protejat de

dispozițiile Legii nr. 571/2004, care au fost ignorate, invocându-se „reguli

interne", când, în realitate, nu au existat o faptă disciplinară și nici o

conduită culpabilă.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 1520 din 14 mai 2008, a admis acțiunea, a anulat actul

administrativ contestat și a repus reclamantul în situația anterioară emiterii

acestui act.

În

motivare, instanța a reținut sancțiunea disciplinară aplicată, mustrare scrisă

însoțită de un avertisment, este nelegală, fiind dată cu încălcarea

prevederilor art. 47, art. 95 și ale art. 57 din R.G. 3, deoarece pentru

aceeași faptă s-au aplicat două sancțiuni, încadrarea faptei săvârșite nu se

coroborează cu stabilirea sancțiunii disciplinare, dovedind prin aceasta o

atitudine intenționată a emitentului actului administrativ de a aplica o

sancțiune mai severă, fără a se justifica în fapt și nici în drept.

Împotriva

susmenționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul

Ministerul Apărării Naționale pentru Direcția Medicală și Spitalul Clinic de

Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, invocând motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. (9) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenții

și-au grupat criticile formulate în trei motive de recurs, susținând, în

esență, următoarele:

din 8 octombrie 2007, reținând fără temei că intimatului-pârât i s-au aplicat

două sancțiuni disciplinare pentru aceleași fapte. Din primul paragraf al

actului sancționator rezultă, arată recurenții, că ofițerul a fost pedepsit

doar cu „mustrare scrisă” nu și cu „avertisment”. Sancțiunea a fost

individualizată corect în condițiile în care intimatul nu a contestat Raportul

nr. 884 din 22 iunie 2007 al ministrului apărării naționale care cuprindea

concluziile verificărilor aspectelor sesizate de acesta.

fiind neconformă cu probele administrate. Instanța de fond a stabilit greșit că

reclamantul a dovedit „anumite împrejurări”, recurenții combătând considerentul

referitor la rezultatele obținute de numitul S.I. la examenul de admitere în

cadrul instituției militare de învățământ, în sensul că acesta a fost primul pe

lista de respinși, iar nu al șaselea. Instanța a ignorat faptul că la

instituțiile militare se întocmesc liste separate pentru fete și pentru băieți,

iar S.I. a fost „primul clasat”, pe lista de respinși „dintre băieți”.

prevederilor legale incidente în speță.

Astfel, recurenții indică aplicarea necorelată și trunchiată a

prevederilor art. 46 și art. 47 din Regulamentul disciplinei militare – R.G. 3.

De asemenea, consideră că nu există suport pentru concluzia

referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 57 din același regulament,

toate împrejurările factuale reținute excedând limitelor învestirii instanței

de contencios-administrativ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul R.A.E. a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Intimatul arată, în esență, că sancțiunea aplicată este nelegală dintr-o

dublă perspectivă: i s-au aplicat două sancțiuni pentru aceeași faptă și actul

sancționator a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 47 și art. 57 din R.G.

reiterează considerentele fondului care au condus la admiterea acțiunii sale.

În plus, intimatul insistă asupra calității sale de avertizor în

interes public de bună credință. Raportul a fost întocmit sub protecția legii

iar probele prezentate au confirmat veridicitatea susținerilor sale. Chiar dacă

prima instanță a considerat că dispozițiile Legii nr. 571/2004 nu sunt

aplicabile, arată intimatul, nu poate fi ignorat faptul că a înaintat raportul

în calitatea menționată și, în consecință, beneficiază de protecția actului

normativ.

Referitor la abaterea imputată, intimatul susține că aceasta nu există,

Corpul de Control a efectuat verificări formale, limitându-se la a-i solicita

producerea unor dovezi care puteau fi lesne procurate de la Serviciul de

Resurse Umane, contabilitate, Ministerul Învățământului, U.M.F. ori Institutul

Medico - Militar.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, conform art. 305 C.

proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs expuse, a

apărărilor cuprinse în întâmpinare , precum și potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, a

dedus spre soluționare instanței competente de contencios administrativ o

acțiune având ca obiect anularea actului administrativ sancționator comunicat

prin Adresa nr. A5118 din 8 octombrie 2007 emisă de recurentul-pârât Spitalul

Clinic de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Din conținutul acestui act rezultă că abaterile imputate sunt „prezentarea

de rapoarte individuale, neconforme cu realitatea” și „lipsa de respect

manifestată față de comandanți”, fapte prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a)

din Regulamentul disciplinei militare (R.G. 3), aprobat prin Ordinul MAN nr.

M42/2000.

Într-adevăr, din primul paragraf al adresei examinate rezultă că

sancțiunea aplicată este „mustrare scrisă”, prevăzută la art. 47 teza a II-a

din același regulament dar, contrar celor susținute de recurenți, din cel de-al

doilea paragraf se deduce că, pentru aceleași fapte, intimatul – reclamant este

sancționat și cu „avertisment”, sancțiune la care se referă la art. 46.

Potrivit dispozițiilor art. 47 din R.G. 3:

„Mustrarea verbală /scrisă se aplică pentru neîndeplinirea sarcinilor de

serviciu care nu afectează esențial atribuțiile fundamentale ale postului sau

funcției. Mustrarea scrisă reprezintă o sancțiune mai aspră”.

La rândul său, art. 46 din regulament definește avertismentul ca

fiind:

„sancțiunea aplicată pentru o abatere disciplinară mai puțin gravă.

Prin aceasta se atrage atenția militarului că la o nouă abatere va fi

sancționat mai aspru”.

Or, după cum bine a reținut judecătorul fondului, atenționarea

cuprinsă în cel de-al doilea paragraf al adresei nr. A 5118 din 8 octombrie

2007 emisă de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgență Militar Central „Dr.

Carol Davila” nu poate avea decât semnificația unui „avertisment”,

suprapunându-se perfect pe definiția acestei sancțiuni redată integral

anterior.

Este, prin urmare, legală concluzia că în cauză devine incident art. 55

din regulament care exprimă principiul general recunoscut în materie

disciplinară, că pentru abaterea săvârșită „se stabilește o singură sancțiune

disciplinară”.

De altfel, chiar dacă s-ar accepta teza recurenților, în sensul că s-a

aplicat numai sancțiunea „mustrare scrisă” aceasta este nelegală și dintr-o

altă perspectivă.

Conform dispozițiilor art. 47 din regulament, anterior citat, mustrarea

scrisă se aplică pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Abaterile imputate, prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a) din

regulament sunt incluse în categoria faptelor care „compromit sau lezează

onoarea și demnitatea militară” în timp ce neîndeplinirea atribuțiilor de

serviciu se circumscrie altor abateri, care sunt indicate la art. 44 alin. (1)

lit. b) și c), respectiv sunt grupate ca „abateri în exercitarea atribuțiilor

funcționale” și „abateri de la regulile de îndeplinire a

misiunilor/activităților”, reglementări la care actul sancționator nu face nicio

referire.

În cauză, din înscrisurile cu valoare probatorie administrate de curtea

de apel (de exemplu chiar Raportul nr. A 884 din 22 iunie 2007 întocmit de

Corpul de Control al ministrului apărării, fila 70) rezultă cu certitudine că

intimatului-reclamant nu i se impută neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu,

fiind considerat „un foarte bun profesionist” și fiind apreciat cu

calificativul „foarte bun” (conform întâmpinării formulate la fond de

Ministerul Apărării).

Recurenții au mai susținut în cuprinsul primului motiv de recurs că

faptul necontestării Raportului nr. A 884 din 22 iunie 2007 întocmit de Corpul

de Control al ministrului apărării ar atrage imposibilitatea

(inadmisibilitatea) contestării sancțiunii aplicate de conducătorul Spitalului

Clinic de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Această apărare este complet lipsită de suport legal.

Raportul menționat nu este un act administrativ de sine-stătător,

neîndeplinind condiția prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, de a produce efecte prin el însuși (de

a „da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice”). Acest document

cuprinde rezultatul verificărilor efectuate de persoanele desemnate de

ministrul apărării referitor la aspectele semnalate prin petiția (raportul)

intimatului–reclamant datată 12 iunie 2007 și constituie doar un act preparator

avut în vedere de emitentul Adresei nr. A 5118 din 8 octombrie 2007 la

aplicarea sancțiunii disciplinare.     Acest act poate fi examinat sub aspectul

legalității sale, în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ceea

ce instanța de fond a și făcut, reținând că, de fapt, constatările echipei de

control sunt contrazise de adresa nr. A 12411 din 12 decembrie 2007 a

Ministerului Apărării, Direcția Medicală, din care rezultă că aspectele

semnalate „sunt în curs de analiză” (fila 10, dosar fond), fiind evident modul

simplist și secvențial în care au fost abordate aspectele semnalate de

intimatul-reclamant.

De altfel, deși recurenții reproșează intimatului-reclamant faptul necontestării

Raportului nr. A 884 din 22 iunie 2007 (pe cale ierarhică ori judiciară) nu au

făcut dovada comunicării acestui document, intimatul-reclamant invocând

constant această împrejurare.

reținută de curtea de apel, afirmând că aceasta nu corespunde realității.

Pentru a răspunde adecvat acestei critici, Înalta Curte consideră că

se impune prezentarea contextului factual în care a fost emis actul

administrativ sancționator.

Astfel, necontestat, verificările dispuse de ministrul apărării și,

ulterior, emiterea adresei nr. A. 5118 din 8 octombrie 2007, au fost generate

de petiția (raportul) datată 12 iunie 2007, adresată ministrului apărării, prin

care intimatul-reclamant, nemulțumit de activitatea managerială și de comportamentul

comandantului Spitalului Clinic de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”

semnala cinci aspecte considerate ca fiind abuzuri sau nelegalități,

referitoare la cariera medicală și didactică a șefului său ierarhic, general

dr. I.S., precum și la organizarea activității în unitatea spitalicească

indicată.

Recurenții-pârâți consideră că intimatul-reclamant nu beneficiază de

dispozițiile Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile

publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale

legii, întrucât ar fi ignorat principiul responsabilității, la care se referă

art. 4 lit. c) din această lege, conform căruia „orice persoană care semnalează

încălcări ale legii este datoare să susțină reclamația cu date sau indicii

privind fapta săvârșită”.

Curtea de apel, analizând în limitele învestirii sale, înscrisurile

prezentate de ambele părți, a constatat întemeiat că în pricina de față este

relevantă calitatea intimatului-reclamant de avertizor public de bună-credință,

cu atât mai mult cu cât nu este singura persoană care a semnalat aspectele

respective și în condițiile în care, cel puțin în parte, s-a probat justețea lor.

Astfel, din înscrisul intitulat „Rezultate admitere iulie 1985,

Facultatea de Medicină Militară – Stomatologie”(fila 100, dosar fond) rezultă

că S.C.I. a fost respins cu media 6,48 (al 7-lea pe lista respinșilor, în

ordinea mediei).

Din adresa Ministerului Învățământului nr. 74882 din 30 mai 1990

(fila 101, dosar fond) rezultă că ministrul învățământului „a avizat favorabil

ca pe baza rezultatului obținut la concursul de admitere în sesiunea iulie

1985, subofițerul (S.I.) să fie înmatriculat în anul universitar 1990/1991 la

Institutul Medico-Militar, specializarea stomatologie..”.

În urma demersurilor intimatului-reclamant, Ministerul Educației,

Cercetării și Tineretului îi comunică prin adresa nr. nr. 83055 din 5 octombrie

2007 (fila 104, dosar fond) că adresa anterior examinată, nr. 74882 din 30 mai

1990 nu există în arhiva acestei instituții publice, întrucât „la numărul

respectiv figurează petentul G.S.”.

De altfel, referitor la această situație concretă, singura apărare a

recurenților a constat în afirmarea faptului că persoana în discuție a fost

prima pe lista candidaților respinși (iar nu a șasea sau a șaptea), listele

întocmindu-se separat pe incorporabili și neincorporabili, el fiind primul

băiat, aspect complet nerelevant din perspectiva examinată.

Referitor la cariera didactică a comandantului Spitalului Clinic de

Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, prin rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale din data de 22 noiembrie 2006 dată de procurorul militar din

cadrul Secției Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție (filele 146-158, dosar fond) se confirmă susținerile

intimatului-reclamant în sensul că „în deciziile nr. 5084 din 24 februarie 2003

și nr. 105 din 6 iunie 2005 ale Universității de Medicină și Farmacie „Carol

Davila” referitoare la numirea generalului de brigadă dr. S.I. pe postul de șef

de lucrări (prima decizie), respectiv pe postul de conferențiar (a doua decizie)

este înscrisă vechimea didactică de 20 ani, respectiv, 22 ani, ceea ce nu este

real”. Procurorul de caz a considerat că acest element nu antrenează consecințe

penale întrucât „ a avut loc o interpretare eronată privind stabilirea vechimii

didactice”, „confundându-se vechimea în munca sanitară cu vechimea în munca

didactică”.

În fine, chiar în raportul Corpului de control al ministrului

apărării anterior examinat s-a reținut, referitor la comportamentul

comandantului spitalului, că „din cei peste 30 medici șefi de secții și clinici

chestionați în 2005, marea majoritate au avut aprecieri pozitive la adresa acestuia....chiar

dacă, uneori, acesta a mai și greșit” (fila 73, dosar fond).

Instanța de contencios administrativ, în cadrul procesual de față, nu

poate tranșa aspectele semnalate de intimatul-reclamant în petiția (raportul)

din data de 12 iunie 2007, însă elementele factuale redate anterior în

considerente conduc univoc la concluzia că a acționat cu bună-credință,

încrezându-se în înscrisuri oficiale, puse la dispoziție de instituții publice

iar nu în articole de presă ori zvonuri, cum în mod tendențios au susținut

recurenții-pârâți.

Ca atare, în cauza de față devin aplicabile pe deplin dispozițiile art.

9 alin. (1) din Legea nr. 571/2004, potrivit cu care:

„în litigiile de muncă sau

în cele privitoare la raporturile de serviciu, instanța poate dispune anularea

sancțiunii disciplinare sau administrative aplicate unui avertizor, dacă

sancțiunea a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public,

făcută cu buna credință”.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., constatând că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge

recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul Apărării Naționale pentru Direcția Medicală și Spitalul Clinic de

Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” împotriva sentinței civile nr. 1520

din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

decembrie 2008.