ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1870/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1870/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a, sub nr. 3476/2/2008 reclamantul R.A.E. a solicitat,

în contradictoriu cu S.C.U.M.C. instanței să dispună anularea actului

administrativ - Adresa din 29 ianuarie 2008 emisă de Comandantul S.C.U.M.C.,

prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a avertismentului și repunerea în

situația anterioară emiterii actului administrativ atacat.

În

motivarea cererii a arătat că a fost sancționat în mod nelegal, pentru săvârșirea

unei abateri disciplinare care, în realitate nu a existat, motivul real pentru

aplicarea sancțiunii fiind conflictul personal pe care îl are cu comandantul S.C.U.M.C.

C.D.

A

mai arătat că a fost sancționat cu avertisment, în temeiul art. 46 din RG-3 -

Regulamentul disciplinei militare, pentru faptul ca la data de 25 ianuarie

2008, ora 10.30 ar fi părăsit incinta spitalului fără aprobare spre a se

deplasa la Parlamentul României, faptă care ar constitui abaterea disciplinara

prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din RG-3.

S-a

precizat că fapta a fost constatată pe baza unei note olografe date de C.I., angajată

a S.C.U.M.C. C.D., în care aceasta arată că la data de 25 ianuarie 2008 a sunat la interiorul reclamantului din unitate, în jurul orei 10.30 și întrucât nu a răspuns

m-a sunat pe telefonul mobil, ocazie cu care i-aș fi spus că nu pot veni imediat

la spital întrucât m-aș afla la Parlamentul României.

A mai arătat că discuția

telefonică cu martora C.I. nu a existat, însă nota a fost înregistrată la S.C.U.M.C. la data de 15 octombrie 2008 și a fost antedatată, primind numărul de înregistrare

la data de 28 ianuarie 2008, pentru a justifica aplicarea sancțiunii

disciplinare la data de 29 ianuarie 2009.

Prin sentința civilă nr.

1372 din 31 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal,

a respins

acțiunea formulată de reclamantul R.A.E. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

aceasta soluție instanța de

fond a reținut

în esență următoarele:

- martora C.I., care

a dat nota olografă în discuție, a fost prezentă la serviciu la data de 28

ianuarie 2008;

- stampila de

înregistrare a lucrării are o culoare diferită fata de celelalte ștampile, ceea

ce pune sub semnul îndoielii înregistrarea lucrării la data de 28 ianuarie 2008,

fiind posibilă înregistrarea sa ulterioară;

- neconcordanțele în

declarația martorei C.I. cu privire la data întocmirii înscrisului, respectiv

dubiul asupra datei înregistrării înscrisului, nu conduc la concluzia nulității

sancțiunii disciplinare;

- nota scrisă, semnată

și datată 28 ianuarie 2008 pierde din puterea probatorie a actului sub

semnătura privată cu dată certă;

- întocmirea la o dată

ulterioară aplicării sancțiunii disciplinare a declarației scrise despre un

fapt anterior, care a stat la baza sancționării disciplinare, nu poate conduce

la nulitatea acesteia.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul R.A.E., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, în baza motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor

motive de recurs, recurentul - reclamant aduce următoarele critici sentinței

atacate:

a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii și cu nesocotirea

probatoriului administrat, în realitate neexistând nici o probă care să susțină

situația de fapt ce a constituit premisa sancționării disciplinare a

recurentului;

cuprinde motive contradictorii referitoare la împrejurările concrete în care a

fost constatată abaterea disciplinară și aplicarea sancțiunii.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs

invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte

constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

În fapt, prin

sentința recurată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului R.A.E. privind

anularea Deciziei de sancționare nr. A/705 din 29 ianuarie 2008 emisă de

Comandantul Spitalului Militar Central, ca neîntemeiată.

Analizând conținutul

ansamblului probatoriu administrat în cauză se constată că sancțiunea

disciplinară a fost aplicată pentru o abatere disciplinară săvârșită în data de

25 ianuarie 2008, în baza declarației/notei date de numita C.I. la data de 28

ianuarie 2008, potrivit căreia, la ordinul comandantului Spitalului Militar

Central, la 25 ianuarie 2008, în jurul orelor 10.30 l-ar fi contactat telefonic

pe domnul colonel doctor A.R., care i-a spus că nu se poate prezenta la

comandant deoarece se află la Parlamentul României.

Prin urmare, ceea ce

trebuie cercetat în cauză constă în aceea dacă, situația de fapt reținută de

autoritatea pârâtă ca temei al aplicării sancțiunii și însușită ulterior de

instanța de fond în pronunțarea hotărârii corespunde unor împrejurări reale

intervenite în acel context, iar actul administrativ atacat se poate bucura de

prezumția de veridicitate a celor menționate în cuprinsul său.

privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat și la

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

temeinicia lui pentru următoarele argumente:

Nu există nici o

probă la dosar din care să rezulte faptul că cel care a aplicat sancțiunea

disciplinară recurentului a constatat personal și chiar la data de 25 ianuarie

2008 săvârșirea de către recurent a abaterii disciplinare constând în părăsirea

incintei spitalului fără aprobarea comandantului. Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile

depuse la dosar, actul de sancționare a fost emis la un interval de 4 zile de

la data de 25 ianuarie 2008, când se pretinde a fi fost săvârșită abaterea

disciplinară, respectiv la data de 29 ianuarie 2008 și aceasta, nu în temeiul

unei cercetări prealabile, efectuate conform Regulamentului, ci a unei note

olografe scrisă și semnată de numita C.I., tot ulterior și anume la data de 28

ianuarie 2008. Urmărind logica desfășurării evenimentelor raportat la

conținutul notei olografe, instanța de fond ar fi trebuit să observe că, în mod

firesc, raportul secretarei C.I. către comandantul spitalului, în legătură cu

imposibilitatea recurentului de a executa ordinul de a se prezenta în biroul

comandantului, motivat de faptul că nu se afla în incinta spitalului, trebuia

să fie efectuat în aceeași zi de 25 ianuarie 2008; și aceasta, cu atât mai mult

cu cât, în notă, se pretinde că reclamantul, personal, a informat-o telefonic

despre lipsa sa din unitate. De altfel, în registrul de intrări, fila 107 din dosarul

de fond, se menționează că la data de 28 ianuarie 2008 (potrivit ștampilei

aplicate) numita C.I. „relatează faptul că l-a căutat pe domnul dr. A.R. pentru

a-i comunica disp. Cdt S.C.U.M.C.”, fără altă mențiune, ceea ce presupune că

pretinsa abatere a fost săvârșită la data de 28 ianuarie 2008 și nu la data de

25 ianuarie 2008.

Pe de altă parte,

recurentul - reclamant a prezentat dovezi certe atât în fața instanței de fond,

precum și în fața instanței de recurs, potrivit cărora la data de 25 ianuarie 2008,

la ora 10.30, recurentul reclamant se afla în incinta spitalului, desfășurând

activități specifice, a căror rezolvare necesitau mai multe ore de muncă.

Astfel, din înscrisurile

cu caracter oficial depuse de recurentul-reclamant la dosarul cauzei reies

următoarele aspecte certe din punct de vedere al existenței lor și anume:

- reclamantul s-a

prezentat la serviciu în dimineața zilei de 25 ianuarie 2008 la Secția de Endocrinologie a Spitalului Militare Central pe care o conducea la acea dată;

- după raportul

medicilor de la ora 8.00, reclamantul a participat la ședința lunară cu întreg personalul

spitalului, care a început la ora 8.30, aceasta continuând cu ședința medicilor

șefi de secție, la care, de asemenea recurentul a fost prezent, fapt atestat de

înscrisurile depuse în fața instanței de recurs (filele 150 - 16);

- după ședință, recurentul

- reclamant a depus un raport la Compartimentul Documente Clasificate, înregistrat la 25 ianuarie 2008, ulterior efectuând

vizita medicală la pacienți, semnând cele 12 foi de observație ( filele 78 - 90

dosar fond);

- potrivit adresei din

17 august 2009 emisă de Parlamentul României - Camera Deputaților - Direcția

Afaceri Interne (fila 24 dosar recurs), din cercetarea bonurilor de intrare eliberate

în ziua de 25 ianuarie 2008 invitaților care au avut acces în Palatul

Parlamentului „nu a fost întâlnit numele petentului” (n.r R.E.A.). Prin urmare,

sub acest aspect afirmațiile martorei C.I. în sensul că reclamantul i-a

comunicat telefonic prezența sa la Palatul Parlamentului, nu poate fi verificată, iar instanța nu putea să o rețină cu titlu de

adevăr absolut, așa cum a procedat în luarea hotărârii.

În comparație cu

aceste dovezi indubitabile, autoritatea pârâtă nu a înțeles să se apere decât prin

afirmații privind legalitatea aplicării sancțiunii, singura dovadă pe care a

invocat-o în susținerea temeiniciei actului administrativ contestat, constând

în înscrisul aflat la fila 26 dosarul de fond, fără titlu, care cuprinde

relatarea doamnei C.I. referitoare la cele întâmplate în data de 25 ianuarie 2008.

În acest sens, se reține că pârâții nu au prezentat nici o dovadă a faptului că

s-a încercat contactarea telefonică a reclamantului și cu atât mai puțin a

conținutului pretinsei convorbiri, iar simpla declarație a martorei C.I., chiar

reluată în fața instanței, sub prestare de jurământ, nu poate prin ea însăși,

în lipsa altor probe, să dea veridicitate și legalitate actului administrativ

emis în baza ei.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a analizat în mod comparativ

probele administrate în cauză în vederea stabilirii corecte a situației de fapt,

dând valoare juridică notei olografe a numitei C.I., care, în fața instanței a

reafirmat cele relatate în acel înscris, în detrimentul înscrisurilor oficiale depuse

de reclamant al căror conținut infirmă susținerile autorităților pârâte. De

altfel, chiar și valoarea juridică a declarației martorei trebuie apreciată sub

beneficiu de inventar, având în vedere că aceasta, în contextul funcției pe

care o deține și a notei date în data de 28 ianuarie 2008, avea interesul să

își mențină afirmațiile formulate în nota explicativă dată comandantului,

pentru a nu risca suportarea altor consecințe, mai ales că reclamantul

formulase plângere penală împotriva acesteia.

al doilea motiv de recurs invocat de recurentul - reclamant și anume cel

referitor la contradictorialitatea motivării (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.),

Înalta Curte constată că, într-adevăr, unele argumente prezentate în

considerentele sentinței atacate sunt de natură a crea îndoieli asupra coerenței

și acurateții raționamentului juridic exprimat de instanța de fond prin soluția

pronunțată.

Se constată astfel

că, deși s-a reținut că nota din 28 ianuarie 2008 a angajatei C.I. nu are

puterea probatorie a unui înscris sub semnătură privată cu data certă, dar în

același timp a luat în considerare această notă ca fiind actul care a stat la

baza emiterii Deciziei de sancționare contestate.

De asemenea, deși s-a

reținut că declarația martorei C.I. conține „neconcordanțe și provoacă

suspiciuni”, instanța de fond i-a dat valoare juridică, constatând că „situația

de fapt ce constituie elementul obiectiv al abaterii disciplinare a fost

reconfirmată prin declarația martorului C.I.

Mai mult, instanța de

fond a reținut că din analiza registrului original de intrări, prezentat de

reclamant, se pune sub semnul întrebării faptul înregistrării actului în data

de 28 ianuarie 2008, admițând că este posibilă adăugarea sa ulterioară, însă

această situație nu poate duce la nulitatea sancțiunii disciplinare aplicate.

Înalta Curte constată

că această interpretare este greșită, în raport de faptul că emiterea deciziei

de sancționare s-a produs exclusiv în baza notei olografe, neexistând la dosar

vreo dovadă că anterior declarației scrise s-a produs o comunicare verbală a situației

de fapt generatoare a aplicării sancțiunii. Or, inexistența notei la data

aplicării sancțiunii disciplinare dovedește faptul că sancțiunea a fost

aplicată fără a exista nici un fel de dovezi care să ateste existența abaterii

disciplinare.

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că sancțiunea

a fost aplicată fără a exista o cercetare prealabilă, reclamantul luând

cunoștință despre fapta imputată, în momentul comunicării deciziei de

sancționare, situație confirmată de pârâtul S.C.U.M.C. dr. C.D., prin adresa

din 15 aprilie 2010 depusă la dosar (fila 58 dosar recurs). Mai mult, decizia de

sancționare nu cuprinde descrierea faptei ci doar indicarea ipotezei prevăzută

de textul legal în temeiul căruia s-a aplicat sancțiunea ( art. 46 din R.G. -

Regulamentul disciplinei militare).

Nu în ultimul rând,

pentru soluționarea speței este relevant și contextul faptic general rezultat

din probele administrate care relevă situația potrivit căreia a existat la

momentul emiterii deciziei de sancționare o stare conflictuală între

Comandantul Spitalului Militar Central și unii medici angajați, printre care și

reclamantul, acesta din urmă fiind sancționat disciplinar de 10 ori în decursul

unui an și jumătate, instanța judecătorească constatând nelegalitatea și

netemeinicia acestora, iar ultimele trei au fost anulate pe cale

administrativă, ceea ce prezumă o atitudine șicanatoare la adresa

reclamantului.

În final se reține și

aspectul că afirmațiile din cuprinsul actului de sancționare în sensul că

reclamantul persistă în comiterea actelor de disciplină, având o atitudine

nedemnă pentru funcția pe care o deține sunt combătute chiar de către

autoritățile pârâte, în prezent recurentul - reclamant fiind numit în funcția

de comandant al S.C.U.M.C., C.D., în locul fostului comandant general de

brigadă medic I.S., care a emis decizia de sancționare.

Pentru considerentele

prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C.

proc. civ. va admite recursul, va modifica sentința atacată și, pe fond, va

admite acțiunea astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de R.A.E., împotriva sentinței civile nr. 1372 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantului R.A.E.

Anulează Decizia nr. A/705

din 29 ianuarie 2008 emisă de Comandantul S.C.U.M.C., C.D.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.