ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1870/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a, sub nr. 3476/2/2008 reclamantul R.A.E. a solicitat, în contradictoriu cu S.C.U.M.C. instanței să dispună anularea actului administrativ - Adresa din 29 ianuarie 2008 emisă de Comandantul S.C.U.M.C., prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a avertismentului și repunerea în situația anterioară emiterii actului administrativ atacat. În motivarea cererii a arătat că a fost sancționat în mod nelegal, pentru săvârșirea unei abateri disciplinare care, în realitate nu a existat, motivul real pentru aplicarea sancțiunii fiind conflictul personal pe care îl are cu comandantul S.C.U.M.C.

C.D. A mai arătat că a fost sancționat cu avertisment, în temeiul art. 46 din RG-3 - Regulamentul disciplinei militare, pentru faptul ca la data de 25 ianuarie 2008, ora 10.30 ar fi părăsit incinta spitalului fără aprobare spre a se deplasa la Parlamentul României, faptă care ar constitui abaterea disciplinara prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din RG-3. S-a precizat că fapta a fost constatată pe baza unei note olografe date de C.I., angajată a S.C.U.M.C. C.D., în care aceasta arată că la data de 25 ianuarie 2008 a sunat la interiorul reclamantului din unitate, în jurul orei 10.30 și întrucât nu a răspuns m-a sunat pe telefonul mobil, ocazie cu care i-aș fi spus că nu pot veni imediat la spital întrucât m-aș afla la Parlamentul României.

A mai arătat că discuția telefonică cu martora C.I. nu a existat, însă nota a fost înregistrată la S.C.U.M.C. la data de 15 octombrie 2008 și a fost antedatată, primind numărul de înregistrare la data de 28 ianuarie 2008, pentru a justifica aplicarea sancțiunii disciplinare la data de 29 ianuarie 2009. Prin sentința civilă nr. 1372 din 31 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.A.E. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța aceasta soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: - martora C.I., care a dat nota olografă în discuție, a fost prezentă la serviciu la data de 28 ianuarie 2008; - stampila de înregistrare a lucrării are o culoare diferită fata de celelalte ștampile, ceea ce pune sub semnul îndoielii înregistrarea lucrării la data de 28 ianuarie 2008, fiind posibilă înregistrarea sa ulterioară; - neconcordanțele în declarația martorei C.I.

cu privire la data întocmirii înscrisului, respectiv dubiul asupra datei înregistrării înscrisului, nu conduc la concluzia nulității sancțiunii disciplinare; - nota scrisă, semnată și datată 28 ianuarie 2008 pierde din puterea probatorie a actului sub semnătura privată cu dată certă; - întocmirea la o dată ulterioară aplicării sancțiunii disciplinare a declarației scrise despre un fapt anterior, care a stat la baza sancționării disciplinare, nu poate conduce la nulitatea acesteia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R.A.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurentul - reclamant aduce următoarele critici sentinței atacate: 1. Hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii și cu nesocotirea probatoriului administrat, în realitate neexistând nici o probă care să susțină situația de fapt ce a constituit premisa sancționării disciplinare a recurentului; 2. Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii referitoare la împrejurările concrete în care a fost constatată abaterea disciplinară și aplicarea sancțiunii. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

În fapt, prin sentința recurată Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului R.A.E. privind anularea Deciziei de sancționare nr. A/705 din 29 ianuarie 2008 emisă de Comandantul Spitalului Militar Central, ca neîntemeiată. Analizând conținutul ansamblului probatoriu administrat în cauză se constată că sancțiunea disciplinară a fost aplicată pentru o abatere disciplinară săvârșită în data de 25 ianuarie 2008, în baza declarației/notei date de numita C.I. la data de 28 ianuarie 2008, potrivit căreia, la ordinul comandantului Spitalului Militar Central, la 25 ianuarie 2008, în jurul orelor 10.30 l-ar fi contactat telefonic pe domnul colonel doctor A.R., care i-a spus că nu se poate prezenta la comandant deoarece se află la Parlamentul României.

Prin urmare, ceea ce trebuie cercetat în cauză constă în aceea dacă, situația de fapt reținută de autoritatea pârâtă ca temei al aplicării sancțiunii și însușită ulterior de instanța de fond în pronunțarea hotărârii corespunde unor împrejurări reale intervenite în acel context, iar actul administrativ atacat se poate bucura de prezumția de veridicitate a celor menționate în cuprinsul său. 1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat și la dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată temeinicia lui pentru următoarele argumente: Nu există nici o probă la dosar din care să rezulte faptul că cel care a aplicat sancțiunea disciplinară recurentului a constatat personal și chiar la data de 25 ianuarie 2008 săvârșirea de către recurent a abaterii disciplinare constând în părăsirea incintei spitalului fără aprobarea comandantului.

Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, actul de sancționare a fost emis la un interval de 4 zile de la data de 25 ianuarie 2008, când se pretinde a fi fost săvârșită abaterea disciplinară, respectiv la data de 29 ianuarie 2008 și aceasta, nu în temeiul unei cercetări prealabile, efectuate conform Regulamentului, ci a unei note olografe scrisă și semnată de numita C.I., tot ulterior și anume la data de 28 ianuarie 2008. Urmărind logica desfășurării evenimentelor raportat la conținutul notei olografe, instanța de fond ar fi trebuit să observe că, în mod firesc, raportul secretarei C.I.

către comandantul spitalului, în legătură cu imposibilitatea recurentului de a executa ordinul de a se prezenta în biroul comandantului, motivat de faptul că nu se afla în incinta spitalului, trebuia să fie efectuat în aceeași zi de 25 ianuarie 2008; și aceasta, cu atât mai mult cu cât, în notă, se pretinde că reclamantul, personal, a informat-o telefonic despre lipsa sa din unitate. De altfel, în registrul de intrări, fila 107 din dosarul de fond, se menționează că la data de 28 ianuarie 2008 (potrivit ștampilei aplicate) numita C.I. „relatează faptul că l-a căutat pe domnul dr. A.R. pentru a-i comunica disp.

Cdt S.C.U.M.C.”, fără altă mențiune, ceea ce presupune că pretinsa abatere a fost săvârșită la data de 28 ianuarie 2008 și nu la data de 25 ianuarie 2008. Pe de altă parte, recurentul - reclamant a prezentat dovezi certe atât în fața instanței de fond, precum și în fața instanței de recurs, potrivit cărora la data de 25 ianuarie 2008, la ora 10.30, recurentul reclamant se afla în incinta spitalului, desfășurând activități specifice, a căror rezolvare necesitau mai multe ore de muncă.

Astfel, din înscrisurile cu caracter oficial depuse de recurentul-reclamant la dosarul cauzei reies următoarele aspecte certe din punct de vedere al existenței lor și anume: - reclamantul s-a prezentat la serviciu în dimineața zilei de 25 ianuarie 2008 la Secția de Endocrinologie a Spitalului Militare Central pe care o conducea la acea dată; - după raportul medicilor de la ora 8.00, reclamantul a participat la ședința lunară cu întreg personalul spitalului, care a început la ora 8.30, aceasta continuând cu ședința medicilor șefi de secție, la care, de asemenea recurentul a fost prezent, fapt atestat de înscrisurile depuse în fața instanței de recurs (filele 150 - 16); - după ședință, recurentul - reclamant a depus un raport la Compartimentul Documente Clasificate, înregistrat la 25 ianuarie 2008, ulterior efectuând vizita medicală la pacienți, semnând cele 12 foi de observație ( filele 78 - 90 dosar fond); - potrivit adresei din 17 august 2009 emisă de Parlamentul României - Camera Deputaților - Direcția Afaceri Interne (fila 24 dosar recurs), din cercetarea bonurilor de intrare eliberate în ziua de 25 ianuarie 2008 invitaților care au avut acces în Palatul Parlamentului „nu a fost întâlnit numele petentului” (n.r R.E.A.).

Prin urmare, sub acest aspect afirmațiile martorei C.I. în sensul că reclamantul i-a comunicat telefonic prezența sa la Palatul Parlamentului, nu poate fi verificată, iar instanța nu putea să o rețină cu titlu de adevăr absolut, așa cum a procedat în luarea hotărârii. În comparație cu aceste dovezi indubitabile, autoritatea pârâtă nu a înțeles să se apere decât prin afirmații privind legalitatea aplicării sancțiunii, singura dovadă pe care a invocat-o în susținerea temeiniciei actului administrativ contestat, constând în înscrisul aflat la fila 26 dosarul de fond, fără titlu, care cuprinde relatarea doamnei C.I.

referitoare la cele întâmplate în data de 25 ianuarie 2008. În acest sens, se reține că pârâții nu au prezentat nici o dovadă a faptului că s-a încercat contactarea telefonică a reclamantului și cu atât mai puțin a conținutului pretinsei convorbiri, iar simpla declarație a martorei C.I., chiar reluată în fața instanței, sub prestare de jurământ, nu poate prin ea însăși, în lipsa altor probe, să dea veridicitate și legalitate actului administrativ emis în baza ei. În acest context, Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a analizat în mod comparativ probele administrate în cauză în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, dând valoare juridică notei olografe a numitei C.I., care, în fața instanței a reafirmat cele relatate în acel înscris, în detrimentul înscrisurilor oficiale depuse de reclamant al căror conținut infirmă susținerile autorităților pârâte.

De altfel, chiar și valoarea juridică a declarației martorei trebuie apreciată sub beneficiu de inventar, având în vedere că aceasta, în contextul funcției pe care o deține și a notei date în data de 28 ianuarie 2008, avea interesul să își mențină afirmațiile formulate în nota explicativă dată comandantului, pentru a nu risca suportarea altor consecințe, mai ales că reclamantul formulase plângere penală împotriva acesteia. 2. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs invocat de recurentul - reclamant și anume cel referitor la contradictorialitatea motivării (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că, într-adevăr, unele argumente prezentate în considerentele sentinței atacate sunt de natură a crea îndoieli asupra coerenței și acurateții raționamentului juridic exprimat de instanța de fond prin soluția pronunțată.

Se constată astfel că, deși s-a reținut că nota din 28 ianuarie 2008 a angajatei C.I. nu are puterea probatorie a unui înscris sub semnătură privată cu data certă, dar în același timp a luat în considerare această notă ca fiind actul care a stat la baza emiterii Deciziei de sancționare contestate. De asemenea, deși s-a reținut că declarația martorei C.I. conține „neconcordanțe și provoacă suspiciuni”, instanța de fond i-a dat valoare juridică, constatând că „situația de fapt ce constituie elementul obiectiv al abaterii disciplinare a fost reconfirmată prin declarația martorului C.I. Mai mult, instanța de fond a reținut că din analiza registrului original de intrări, prezentat de reclamant, se pune sub semnul întrebării faptul înregistrării actului în data de 28 ianuarie 2008, admițând că este posibilă adăugarea sa ulterioară, însă această situație nu poate duce la nulitatea sancțiunii disciplinare aplicate.

Înalta Curte constată că această interpretare este greșită, în raport de faptul că emiterea deciziei de sancționare s-a produs exclusiv în baza notei olografe, neexistând la dosar vreo dovadă că anterior declarației scrise s-a produs o comunicare verbală a situației de fapt generatoare a aplicării sancțiunii. Or, inexistența notei la data aplicării sancțiunii disciplinare dovedește faptul că sancțiunea a fost aplicată fără a exista nici un fel de dovezi care să ateste existența abaterii disciplinare. 3. În temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sancțiunea a fost aplicată fără a exista o cercetare prealabilă, reclamantul luând cunoștință despre fapta imputată, în momentul comunicării deciziei de sancționare, situație confirmată de pârâtul S.C.U.M.C.

dr. C.D., prin adresa din 15 aprilie 2010 depusă la dosar (fila 58 dosar recurs). Mai mult, decizia de sancționare nu cuprinde descrierea faptei ci doar indicarea ipotezei prevăzută de textul legal în temeiul căruia s-a aplicat sancțiunea ( art. 46 din R.G. - Regulamentul disciplinei militare). Nu în ultimul rând, pentru soluționarea speței este relevant și contextul faptic general rezultat din probele administrate care relevă situația potrivit căreia a existat la momentul emiterii deciziei de sancționare o stare conflictuală între Comandantul Spitalului Militar Central și unii medici angajați, printre care și reclamantul, acesta din urmă fiind sancționat disciplinar de 10 ori în decursul unui an și jumătate, instanța judecătorească constatând nelegalitatea și netemeinicia acestora, iar ultimele trei au fost anulate pe cale administrativă, ceea ce prezumă o atitudine șicanatoare la adresa reclamantului.

În final se reține și aspectul că afirmațiile din cuprinsul actului de sancționare în sensul că reclamantul persistă în comiterea actelor de disciplină, având o atitudine nedemnă pentru funcția pe care o deține sunt combătute chiar de către autoritățile pârâte, în prezent recurentul - reclamant fiind numit în funcția de comandant al S.C.U.M.C., C.D., în locul fostului comandant general de brigadă medic I.S., care a emis decizia de sancționare. Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica sentința atacată și, pe fond, va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.A.E., împotriva sentinței civile nr. 1372 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantului R.A.E. Anulează Decizia nr. A/705 din 29 ianuarie 2008 emisă de Comandantul S.C.U.M.C., C.D. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.