ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3932/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3932/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, urmare a declinării judecării

cauzei de la Judecătoria sectorului 1 București, reclamantul

G.I.A. a chemat în judecată pe pârâtul N.E.

, în calitate de Ministru al Sănătății Publice,

solicitând să se

constate refuzul acestuia de a pune în executare

prevederile unor decizii

definitive,

irevocabile și investite cu formula executorie ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, și totodată, să fie obligat pârâtul

la emiterea ordinului de numire a

sa

pe postul de șef de secție Medicala II din Spitalul „Sfânta Maria".

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că Ministerul Sănătății a

fost obligat, prin Decizia Curții Supreme de Justiție nr.

1861/2002,

să emită ordin de

numire a sa pe postul de medic șef de secție

pentru secția Medicala II a Spitalului

„Sfânta Maria" din

București, funcție de care a fost privat abuziv de către

Ministerul Sănătății Publice și să-i plătească

indemnizația de conducere pentru intervalul in care a fost

lipsit de

aceasta, până la numirea efectivă.

Prevederile Deciziei 1861/2002 au fost întărite,

ulterior, de alte două decizii ale Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ, respectiv de decizia

nr. 3206/2003 și de decizia nr. 9002/2004 precum și de

sentința civilă nr. 344/2004 a Curții de Apel

București,

secția contencios administrativ, decizii care sunt irevocabile și au fost

investite cu formulă executorie.

Reclamantul a mai arătat că întrucât Ministerul

Sănătății Publice, prin reprezentanții săi, miniștrii în funcțiune din 2002 și

până în prezent, a refuzat să

pună în executare hotărârile

menționate, in anul 2006 a apelat la Biroul de Executori Judecătorești și a

început și executarea silita împotriva

Ministerului Sănătății Publice, care însă nu a condus

la emiterea ordinului de numire.

Mai precizează reclamantul

că este medic, profesor universitar la

Universitatea

de Medicina și Farmacie „Carol Davila din București, catedra de „Urgente

Medicale" de la Facultatea de Farmacie și a fost șeful secției

„Medicala II" de la Spitalul „Sfânta

Maria", până în septembrie 1999 când,

Ministerul Sănătății Publice fără un motiv legal, a încetat să-i

plătească drepturile iar în anul 2000,

ilegal,

a scos la concurs postul de șef de secție,ceea ce a generat procesele câștigate

ulterior.

La data de 4 iulie 2007 reclamantul și-a precizat

în drept cererea de chemare în judecată în sensul că aceasta se întemeiază pe

dispozițiile art. 1

alin. (1) și (2) și art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

pentru aceleași

considerente de fapt

arătate în cererea introductivă de instanță, iar la data de 10 iulie 2007 și-a

precizat din nou acțiunea înțelegând să cheme în judecată și

Universitatea de Medicină și Farmacie „ Carol

Davila" prin rectorul acesteia

Prof. Dr. P.F.

Prin această ultimă precizare de acțiune, reclamantul a arătat, în

esență, că solicită să fie amendat ministrul în funcție E.N. cu o sumă

echivalentă cu 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de

întârziere, până la executarea întocmai a Deciziei nr.1861/2002, conform art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv până la numirea sa pe postul de șef

de secție medicală II la Spitalul Sf.Maria etajul III.

S-a mai solicitat obligarea aceluiași pârât la plata indemnizațiilor cuvenite

de la 1 octombrie 2006 și până la data numirii efective pe post, cu precizarea

că până la data de 1 octombrie 2006 cuantumul acestor indemnizații, în baza

titlului avut, au fost plătite prin executorul judecătoresc, iar de la această

dată, se înregistrează întârzieri în executarea plăților datorate exclusiv

refuzului pârâtului N.E.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat, pe de o parte, excepția

inadmisibilității acțiunii arătând că pentru executarea Deciziei civile nr. 1861/2002

a Înaltei Curți reclamantul G.I.A. a declanșat procedura executării silite

împotriva Ministerului Sănătății Publice, existând în curs de soluționare un

recurs la o contestație la executare, ce formează obiectul dosarului nr. 35061/299/2006.

În subsidiar, pârâtul a solicitat chiar suspendarea soluționării cauzei, în

temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea acestui din urmă dosar.

S-a mai arătat că inadmisibilitatea acestei noi acțiuni este demonstrată

de împrejurarea că reclamantul, în calitate de creditor, a procedat deja la

executarea silită, obligația stabilită pe cale judecătorească fiind de altfel

pronunțată în contradictoriu cu Ministerul Sănătății Publice și nu cu el

personal.

În fine, s-a mai arătat că cererea de obligare la emiterea ordinului de

șef de secție medicală II din cadrul Spitalului Sf.Maria este lipsită de

obiect, în condițiile în care, ținând seama de împrejurarea că s-a impus

reînființarea secției, s-au parcurs mai multe etape, fiind deja emis potrivit

legii actualmente în vigoare, Ordinul nr. 930 din 22 mai 2007 prin care

managerul unității sanitare a fost obligat să întreprindă măsurile necesare

schimbării structurii organizatorice și să-l numească ca șef de secție pe

reclamant.

Prin

sentința civilă nr. 41 CC din 23 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamantul G.I.A. astfel cum a fost precizată, a

a

plicat ministrului sănătății

publice E.N. o amendă de

20% din salariul minim brut pe economie, pe zi

de întârziere până la

executarea întocmai a

Deciziei nr. 1861/2002 a Curții Supreme de Justiție, s

ecția de

contencios administrativ, și totodată, a obligat pârâții la plata indemnizației

cuvenite reclamantului, de la data de 1 octombrie 2006 până la data numirii pe

post.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență, că

Ministerul Sănătății Publice nu și-a executat practic

obligația

prevăzută în Decizia nr. 1861

din 21 mai 2002, chiar în condițiile în care, potrivit dispozițiilor Deciziei

nr. 1861/2002, s-a emis Ordinul nr. 930 din 22 mai 2007.

Potrivit acestui Ordin, pentru aplicarea Deciziei nr. 1861/2002,

managerul Spitalului Clinic « Sfânta Maria » din

București are obligația ca

în maximum

30 de zile să întreprindă măsurile necesare schimbării structurii

organizatorice a acestei unități. Decizia de

numire a d-lui conf.dr. G.I.A.

pe

postul de șef secție medicală la Spitalul Clinic « Sfânta Maria »

din București se emite de către managerul

unității în maximum 15 zile de la

data aprobării modificării structurii

organizatorice, potrivit aceluiași ordin.

Ulterior emiterii acestui Ordin, prin adresa nr. 6630 din 19 iunie 2007

Spitalul Clinic « Sfânta Maria » a solicitat

Autorității de Sănătate Publică a

Municipiului București să aprobe structura

Spitalului Clinic, cu mențiunea că

departamentul

chirurgie și secția medicală II vor fi închise până la încheierea lucrărilor de

consolidare a clădirii Spitalului și organizarea acestora.

Instanța de fond, analizând succesiunea actelor

administrative emise a mai constatat că practic nu a

fost executată obligația de emitere

a unui ordin de numire pe postul de medic șef de secție a reclamantului, prin

Ordinul nr. 930 din 22 mai 2007

ministrul

sănătății E.N. realizând numai o transmitere a obligației de emitere a deciziei

de

numire a d-lui conf. dr. G.I.A. pe

postul de șef secție medicală la Spitalul Clinic « Sfânta Maria » din București

către managerul unității spitalicești, în termen de maximum 15 zile de la data

aprobării modificării structurii organizatorice,

decizie care nu a fost

emisă, chiar dacă a fost înființată Secția medicină

internă II, închisă până la încheierea lucrărilor de consolidare a

clădirii Spitalului și organizarea acesteia.

În concluzie, instanța a reținut că nici pârâtul E.N., în

calitate de

conducător

al autorității pârâte Ministerul Sănătății Publice și nici Spitalul Clinic „

Sfânta

Maria” nu au emis ordin de numire a reclamantului

pe postul de medic șef de secție la Spitalul Clinic «

Sfânta

Maria » din București, fiind astfel îndeplinite condițiile

prevăzute de

art. 24 din Legea nr. 554/2004,

motiv pentru care a aplicat ministrului sănătății o amendă de 20% din salariul

minim brut pe

economie pe zi de întârziere, până la executarea întocmai

a Deciziei nr. 1861/2002 a Curții Supreme Justiție, secția de contencios

administrativ, și a obligat pârâții și la plata indemnizației cuvenite de la

data de 1 octombrie 2006 până la data numirii pe post.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul N.E., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin

motivele de recurs invocate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul

recurent a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

întrucât susținerile instanței în sensul neexecutării Deciziei civile nr. 1861

din 21 mai 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a lipsei ordinului de

numire pe postul de medic șef secție la Spitalul Clinic

Sfânta

Maria, sunt greșite.

Recurentul

a arătat că executarea acestei decizii s-a făcut întocmai, fiind emis Ordinul

nr. 930 din 2 mai 2007, în aplicarea Deciziei nr. 1861/2002.

Ulterior

au fost emise și toate actele necesare pentru numirea în funcție a

reclamantului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, adoptate ulterior

pronunțării deciziei ce constituie titlu executoriu.

Potrivit

susținerilor recurentului, s-a impus cu prioritate reînființarea secției la

propunerea unității sanitare în cauză și apoi, conform art. 184 din Legea nr. 95/2006,

numirea pe funcția de șef de secție de către managerul spitalului, etape

obligatorii ce au fost întocmai respectate, contrar celor reținute de instanța

de fond, mai cu seamă că respectiva secție nu mai exista.

Recurentul

a mai arătat că în baza Ordinului său, nr. 930 din 22 mai 2007, Spitalul Clinic

Sfânta

Maria a emis Decizia nr. 71

din 14 august 2007 prin care reclamantul a fost numit șef secție la secția

medicală internă II, fiind totodată înștiințat că până la punerea efectivă în

funcțiune a secției își va desfășura activitatea pe secția clinică medicală

internă existentă (adresa nr. 6218 din 14 august 2008), însă cu toate acestea,

reclamantul a refuzat să se prezinte pentru a-și lua postul în primire după cum

rezultă din actele atașate motivelor de recurs, (parte din ele existând deja în

dosarele instanței de fond).

În

fine, recurentul a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a respins

excepția inadmisibilității acțiunii, dată fiind calea executării silite aleasă

de reclamant și temeiul legal al prezentei acțiuni ce trebuie pornită de fapt

împotriva Ministerului Sănătății și nu a ministrului personal, ca persoană

fizică, care a fost nelegal sancționat.

Recursul

este fondat.

Înalta

Curte examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale

incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., de probele

administrate dar și față de criticile recurentului, circumscrise motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și de apărările reclamantului-intimat,

reține că se impune modificarea sentinței atacate, urmare a admiterii recursului

formulat, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii precizate a

reclamantului-intimat, în considerarea celor în continuare arătate.

Acțiunea

reclamantului intimat, ce formează obiectul prezentului dosar, astfel cum a

fost ulterior precizată, potrivit celor arătate mai sus, a fost întemeiată pe

prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Conform

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii

judecătorești o autoritate publică este obligată să încheie un act

administrativ sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii

definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

În

alin. (2) al aceluiași text de lege se prevede că în cazul în care termenul nu

este respectat, se aplică conducătorului autorității publice, sau după caz

persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi

de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Titlul

executoriu, respectiv hotărârea definitivă și irevocabilă a cărei neexecutare a

fost invocată și reținută ca atare și de instanța de fond, este reprezentat de

Decizia nr. 1861 din 21 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de

contencios administrativ, (aceasta era denumirea Înaltei Curți de Casație și

Justiție la acea dată) prin care pârâtul Ministerul Sănătății a fost obligat să

emită reclamantului ordin de numire pe postul de medic șef secție la Spitalul

Clinic „

Sfânta

Maria” din București

și să-i plătească acestuia și indemnizația de medic șef secție de la data la

care a fost privat de acest drept și până la numirea efectivă în funcție.

Prin hotărârile

judecătorești ulterioare ce au fost pronunțate în intervalul celor 6 ani de la

data titlului executoriu, de asemenea arătate, Ministerul Sănătății a fost

obligat să-i plătească reclamantului G.I.A. daune pentru întârziere

reprezentând sumele neachitate conform Deciziei nr. 1861/2002 (decizia Curții

Supreme nr. 3206 din 14 octombrie 2003) iar prin sentința civilă nr. 344 din 18

februarie 2004, definitivă prin Decizia nr. 9002 din 14 decembrie 2004, în

temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990[1]

în vigoare la acea dată, i-a fost aplicată ministrului sănătății, O.B. amenda

de 500 lei / zi de întârziere, de la 17 decembrie 2003 și până la executarea

întocmai a deciziei nr. 1861/2002.

Contrar celor arătate

de instanța de fond, Înalta Curte constată, față de toate probele administrate

în cauză și raportat la multitudinea actelor administrative emise pe parcursul

celor 6 ani, de la pronunțarea deciziei nr. 1861/2002 că nu se poate reține, că

pârâtul, în calitatea sa de conducător actual al autorității publice, este cel

ce a refuzat neexecutarea, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a

hotărârilor judecătorești, criticile recurentului-pârât urmând a fi primite în

sensul modificării sentinței atacate și a respingerii acțiunii, ca

neîntemeiată, și nu ca inadmisibilă, dat fiind temeiul legal diferit invocat în

prezenta cerere, față de cele anterioare.

În

plus, dată fiind natura reglementării amenzii procesual-administrative

reglementată în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca mijloc de

sancțiune, pentru a înfrânge rezistența conducătorilor autorităților publice la

executarea hotărârilor, inadmisibilitatea, ca excepție de fond în cazul de

față, nu poate fi primită întrucât ar privi chiar exercițiul dreptului

reclamantului la acțiune, și aceasta cu atât mai mult cu cât executarea silită,

anterior pornită, nu a determinat emiterea ordinului de numire prevăzut în

Decizia nr. 1861/2002.

Este fondată

critica recurentului în sensul că în mod nelegal i-a fost aplicată, în baza

textului de lege arătat, o amendă de 20% din salariul minim brut, până la

executarea întocmai a deciziei nr. 1861/2002 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție , motivat de faptul că nu ar fi emis ordinul de numire al

reclamantului-intimat pe postul de medic șef de secție la Spitalul Clinic „

Sfânta

Maria” din București.

Este adevărat că

prin Ordinul nr. 930 din 22 mai 2007 emis de pârât în calitatea sa de ministru

al sănătății, tocmai în vederea aplicării Deciziei nr. 1861/2002 a fostei

Curții Supreme de Justiție, se prevede ca decizia efectivă de numire a domnului

conf. dr. G.I.A. pe postul de șef secție medicală la Spitalul Clinic

Sfânta

Maria se emite de managerul

acestei unități spitalicești într-un termen determinat, de la data aprobării

structurii organizatorice.

Reținând însă,

în contextul modificărilor legislative intervenite de la data pronunțării Deciziei

nr. 1861/2002 și raportat la situația de fapt existentă, generată de

schimbările succesive majore intervenite în structura Spitalului Clinic

Sfânta

Maria, pe baza unor acte

administrative ce nu au fost desființate și s-au produs efectele, prin

reorganizarea și apoi desființarea în anul 2003 a secției clinice medicală II,

Înalta Curte apreciază că dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 930/2007

corespund prerogativelor legale conferite ministrului sănătății prin actele

normative incidente, în vigoare, respectiv Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății și H.G. nr. 862/2006, privind organizarea și funcționarea

Ministerului Sănătății Publice.

A susține contrariul

echivalează cu acreditarea tezei potrivit cu care, punerea efectivă în executare

a titlului în discuție s-ar putea realiza și prin încălcarea legii, respectiv cu

ignorarea limitelor competențelor stabilite de lege pentru autoritatea emitentă

ceea ce desigur nu este posibil.

Dată fiind

succesiunea dar și conținutul actelor administrative și a ordinelor emise în

baza ordinului 930 din 22 mai 2007, neexaminate de către instanța de fond, în

aprecierea Înaltei Curți, nu se poate reține că pârâtul – recurent a emis un

simplu act, pur formal, lipsit de conținut, eludând astfel punerea efectivă în

executare a deciziei nr. 1861/2002.

Măsurile dispuse

prin Ordinul nr. 930/2007 au fost urmate de Ordinul Ministrului Sănătății

Publice nr. 1290 din 17 iulie 2007, privind modificarea și completarea

structurii organizatorice a Spitalului Clinic „

Sfânta

Maria”, prin care se

înființează Secția medicală internă II, de Decizia Autorității de Sănătate

Publică București nr. 187/24 iulie 2007 prin care se aprobă structura

organizatorică a Spitalului Clinic „

Sfânta

Maria” și nu în ultimul rând, de Decizia

Spitalului Clinic „

Sfânta

Maria”, nr. 71 din 14 august 2007 de numire a reclamantului

ca șef de secție medicină internă II concomitent cu înființarea secției (filele

8-19 dosar recurs).

De menționat că

acest din urmă act de numire a reclamantului în funcția de șef de secție, dat

de managerul unității spitalicești

Sfânta

Maria, a fost emis în conformitate

cu Ordinul MS nr. 930 din 22 mai 2007, art. 3 și în temeiul prerogativelor

conferite managerului, potrivit art. 182-184 din Legea nr. 95/2006, privind

reforma în domeniul sănătății.

Toate aceste

acte administrative emise în temeiul sau ca o consecință a Ordinului nr. 930/2007

se bucură deplin de prezumția de legalitate și de veridicitate, fiind emise în

vederea producerii de efecte juridice și având caracter obligatoriu, în

prezenta cauză nefiind prezentat nici o dovadă din care să rezulte că ar fi

fost revocate sau în orice alt mod nesocotite de autoritățile emitente.

Reținând în

plus, din cuprinsul înscrisurilor depuse, că în condițiile în care secția nou

reînființată încă nu funcționează efectiv, din motive obiective, prin adrese

expediate atât de Ministerul Sănătății cât și de unitatea spitalicească i s-a

comunicat reclamantului că temporar își poate desfășura activitatea în clinica

de medicină internă ,însă acesta a refuzat, în urma numirii, să se prezinte la

serviciu și să arate eventuale motive pentru care nu dă curs deciziei de

numire.

Înalta

Curte constată așadar că Ordinul nr. 930 din 22 mai 2007, emis de pârâtul

ministrul sănătății cu respectarea limitelor competențelor sale, astfel cum

sunt în prezent reglementate, și-a produs efectele în sensul executării

deciziei civile nr. 1861/2002.

Nu îi poate fi

imputabilă, pârâtului-recurent neprezentarea reclamantului-intimat pentru începerea

efectivă a activității, în urma numirii sale pe postul de șef-secție, față de

toate cele mai sus arătate și drept urmare nici obligarea sa la plata amenzii,

în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu se justifică, ca măsură legală de

constrângere în vederea executării hotărârii judecătorești.

Înalta Curte

apreciază că sunt fondate criticile recurentului și în ceea ce privește

obligarea nelegală la plata indemnizației cuvenite de la data de 1 octombrie 2006

până la data numirii pe post, în condițiile în care, instanța de fond nu a

indicat nici temeiul legal și nici considerentele de fapt avute în vedere

pentru admiterea acestui capăt de cerere.

Potrivit art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se pot acorda numai despăgubiri pentru

întârziere și de altfel, pentru plata indemnizației, cuvenite, de medic șef

secție acordată până la data numirii efective pe post, reclamantul-intimat este

deja în posesia unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce dispune

exact în acest sens (decizia nr. 1861 din 21 mai 2002 – fila 9 dosar

7304/299/2007).Pentru aceleași rațiuni nu se justifică nici față de pârâtul Universitatea

de Medicină și Farmacie „Carol Davila” menținerea măsurilor astfel dispuse de

instanță.

Reținând așadar,

pentru argumentele de fapt și de drept prezentate că nu se mai susține

obligarea pârâtului-recurent la plata amenzii administrative, în temeiul noii

legi a contenciosului, nr. 554/2004, Înalta Curte, va admite prezentul recurs

și va modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a

acțiunii reclamantului-intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.E. împotriva sentinței civile nr. 41 CC

din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în tot, sentința atacată și, în

fond, respinge acțiunea reclamantului G.I.A., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5

noiembrie 2008.