ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4406/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1861 din 21

mai 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a

admis recursurile declarate de G.I.A. și U.M.F. București împotriva sentinței

civile nr. 1397 din 22 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ.

Pe cale de consecință, a

modificat această hotărâre, în sensul că a admis acțiunea principală introdusă

de reclamantul G.I.A., precum și cererea de intervenție accesorie formulată în

interesul acestuia, de către universitatea mai sus menționată.

S-a dispus anularea

concursului organizat de Ministerul Sănătății, la data de 26 aprilie 2000 și a

rezultatului concursului în ce privește postul de medic șef al Secției Medicală

II din cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria” București.

Totodată, a fost obligată

autoritatea publică pârâtă, să emită un ordin de numire reclamantului pe postul

de medic șef de secție la același spital și să-i plătească indemnizația

cuvenită, cu începere de la data la care a fost privat de acest drept și până

la numirea în funcție.

La data de 11 aprilie 2005,

Ministerul Sănătății a formulat o cerere de revizuire a deciziei Curții Supreme

de Justiție, secția de contencios administrativ, susținând, pe de o parte, că

obligația stabilită în sarcina sa, anume aceea de emitere a actului

administrativ, a fost îndeplinită, iar pe de altă parte, că ulterior

pronunțării hotărârii judecătorești a fost adoptată o nouă reglementare în

materie (Legea spitalelor nr. 270/2003), conform căreia stabilirea numărului de

paturi ce revin unei secții medicale din spitale, constituie atributul exclusiv

al Guvernului, reprezentând în același timp o chestiune de oportunitate.

În drept, revizuientul a

invocat dispozițiile art. 323 pct. 3 C. proc. civ.

Ulterior, Spitalul „Sfânta

Maria” București a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul

revizuientului, solicitând admiterea cererii de revizuire și modificarea

deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii introduse de reclamantul G.I.A.,

dată fiind imposibilitatea pârâților de a executa obiectul obligației la care

au fost condamnați.

Prin întâmpinările depuse,

ambii intimați au susținut că cererea de revizuire este tardivă în raport cu

data săvârșirii ultimului act de executare în cauză și cu dispoziția art. 322 pct.

3 C. proc. civ.

Excepția de procedură este

întemeiată.

În conformitate cu

prevederile art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei

hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere

dacă obiectul pricinii nu se află în ființă.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct.

2 din același cod, termenul de revizuire este de o lună și în cazul prevăzut de

art. 322 pct. 3, va fi socotit de la cel din urmă act de executare.

În sensul normelor legale

precitate, prin cel din urmă act de executare, se înțelege ultimul act material

de urmărire din cadrul procedurii executării silite directe, respectiv ultimul

act de executare săvârșit în procedura concretă de executare declanșată de

creditor, pentru valorificarea dreptului său legitim.

Ministerul Sănătății și

Spitalul „Sfânta Maria” București au precizat, atât în scris, cât și oral, că

în speță, hotărârea judecătorească a cărei retractare se cere, a fost executată

parțial, prin emiterea Ordinului nr. 745 din 26 mai 2002, de numire a lui G.I.A.,

în funcția de șef al Secției Medicală II, urmat de decizia nr. 135 din 5 iulie

2002, emisă de Directorul general al spitalului.

Nu s-a stabilit, însă, și

numărul de paturi, necesar pentru funcționarea unei secții clinice universitare

și prin diferite măsuri administrative care s-au luat, intimatul-reclamant a

fost împiedicat să-și exercite efectiv atribuțiile specifice funcției de

conducere și cele didactice universitare.

Rezultă, așadar, că față de

exigențele impuse de normele procedurale în vigoare și de data la care

debitorul obligației de a face, s-a conformat doar parțial măsurilor ordonate

prin decizia civilă nr. 1861 din 21 mai 2002, a Curții Supreme de Justiție,

cererea de revizuire este în adevăr, tardivă.

Ea este, de altfel, și

nefondată, de vreme ce cu probele administrate nu s-a dovedit câtuși de puțin,

inexistența obiectului pricinii, cerută, cum deja s-a arătat, ca o condiție de

admisibilitate a căii extraordinare de atac, întemeiată pe dispozițiile art. 322

pct. 3 C. proc. civ.

Având în vedere

considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se respinge cererea de

revizuire, ca tardivă, precum și cererea de intervenție accesorie formulată în

interesul Ministerului Sănătății, al cărei conținut reiterează în totul,

apărările acestei autorități a administrației publice centrale de specialitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de Ministerul Sănătății împotriva deciziei nr. 1861 din 21

mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca

tardivă.

Respinge cererea de

intervenție accesorie în interesul Ministerului Sănătății, formulată de

Spitalul „Sfânta Maria”, București.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2005.