ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4406/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1861 din 21 mai 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursurile declarate de G.I.A. și U.M.F. București împotriva sentinței civile nr. 1397 din 22 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ. Pe cale de consecință, a modificat această hotărâre, în sensul că a admis acțiunea principală introdusă de reclamantul G.I.A., precum și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul acestuia, de către universitatea mai sus menționată. S-a dispus anularea concursului organizat de Ministerul Sănătății, la data de 26 aprilie 2000 și a rezultatului concursului în ce privește postul de medic șef al Secției Medicală II din cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria” București.

Totodată, a fost obligată autoritatea publică pârâtă, să emită un ordin de numire reclamantului pe postul de medic șef de secție la același spital și să-i plătească indemnizația cuvenită, cu începere de la data la care a fost privat de acest drept și până la numirea în funcție. La data de 11 aprilie 2005, Ministerul Sănătății a formulat o cerere de revizuire a deciziei Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, susținând, pe de o parte, că obligația stabilită în sarcina sa, anume aceea de emitere a actului administrativ, a fost îndeplinită, iar pe de altă parte, că ulterior pronunțării hotărârii judecătorești a fost adoptată o nouă reglementare în materie (Legea spitalelor nr. 270/2003), conform căreia stabilirea numărului de paturi ce revin unei secții medicale din spitale, constituie atributul exclusiv al Guvernului, reprezentând în același timp o chestiune de oportunitate.

În drept, revizuientul a invocat dispozițiile art. 323 pct. 3 C. proc. civ. Ulterior, Spitalul „Sfânta Maria” București a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul revizuientului, solicitând admiterea cererii de revizuire și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii introduse de reclamantul G.I.A., dată fiind imposibilitatea pârâților de a executa obiectul obligației la care au fost condamnați. Prin întâmpinările depuse, ambii intimați au susținut că cererea de revizuire este tardivă în raport cu data săvârșirii ultimului act de executare în cauză și cu dispoziția art. 322 pct. 3 C. proc. civ. Excepția de procedură este întemeiată. În conformitate cu prevederile art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă obiectul pricinii nu se află în ființă. Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 2 din același cod, termenul de revizuire este de o lună și în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, va fi socotit de la cel din urmă act de executare. În sensul normelor legale precitate, prin cel din urmă act de executare, se înțelege ultimul act material de urmărire din cadrul procedurii executării silite directe, respectiv ultimul act de executare săvârșit în procedura concretă de executare declanșată de creditor, pentru valorificarea dreptului său legitim.

Ministerul Sănătății și Spitalul „Sfânta Maria” București au precizat, atât în scris, cât și oral, că în speță, hotărârea judecătorească a cărei retractare se cere, a fost executată parțial, prin emiterea Ordinului nr. 745 din 26 mai 2002, de numire a lui G.I.A., în funcția de șef al Secției Medicală II, urmat de decizia nr. 135 din 5 iulie 2002, emisă de Directorul general al spitalului. Nu s-a stabilit, însă, și numărul de paturi, necesar pentru funcționarea unei secții clinice universitare și prin diferite măsuri administrative care s-au luat, intimatul-reclamant a fost împiedicat să-și exercite efectiv atribuțiile specifice funcției de conducere și cele didactice universitare.

Rezultă, așadar, că față de exigențele impuse de normele procedurale în vigoare și de data la care debitorul obligației de a face, s-a conformat doar parțial măsurilor ordonate prin decizia civilă nr. 1861 din 21 mai 2002, a Curții Supreme de Justiție, cererea de revizuire este în adevăr, tardivă. Ea este, de altfel, și nefondată, de vreme ce cu probele administrate nu s-a dovedit câtuși de puțin, inexistența obiectului pricinii, cerută, cum deja s-a arătat, ca o condiție de admisibilitate a căii extraordinare de atac, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se respinge cererea de revizuire, ca tardivă, precum și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul Ministerului Sănătății, al cărei conținut reiterează în totul, apărările acestei autorități a administrației publice centrale de specialitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Ministerul Sănătății împotriva deciziei nr. 1861 din 21 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca tardivă. Respinge cererea de intervenție accesorie în interesul Ministerului Sănătății, formulată de Spitalul „Sfânta Maria”, București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2005.