ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2425/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Procedura derulată în primă instanță. Prin acțiunea formulată, reclamantul B.F.N. a chemat în judecată pe pârâta A.N.I., solicitând anularea Ordinului nr. 698 din 14 aprilie 2009 emis de pârâtă și comunicat reclamantului la data de 17 aprilie 2009, precum și obligarea pârâtei la daune morale în sumă de 10.000 RON și cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a deținut funcția publică de inspector de integritate clasa I, grad profesional principal, treapta de salarizare 3, fiind director în cadrul Inspecției de Integritate nr. 1 din cadrul Agenției până la data de 6 decembrie 2008. La data de 18 martie 2009, prin Ordinul nr. 684, a fost eliberat din funcția publică în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, ordin pe care l-a atacat la instanța de contencios administrativ.

Ulterior emiterii ordinului de eliberare din funcție, prin Ordinul nr. 698 din 14 aprilie 2009, atacat în prezenta cauză, s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare a mustrării scrise în baza dispozițiilor art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 pentru încălcarea cu vinovăție a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici, fapta constând în „refuzul sistematic de a lua cunoștință cu privire la calificativul obținut prin raportul de evaluare pentru anul 2008, în datele de 17 februarie 2009 și 03 martie 2009". Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.I. a invocat excepțiile prematurității, pe motiv că reclamantul nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile și a tardivității depunerii „contestației", iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 3834 din 12 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile prematurității și tardivității formulării acțiunii, invocate de A.N.I., a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.F.N., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a anulat Ordinul nr. 698/2009 emis de A.N.I. și a respins cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția prematurității, invocată pe motiv că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, este nefondată.

Instanța a avut în vedere faptul că împotriva Ordinului nr. 698 din 14 aprilie 2009, prin care reclamantul a fost sancționat cu „mustrare", acesta a formulat contestație, înregistrată sub nr. 3361 din 28 aprilie 2009 la autoritatea pârâtă, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin contestație acesta solicitând să se revină asupra sancțiunii disciplinare dispuse. Instanța a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, comunicarea către funcționarul public a calificativului obținut ca urmare a evaluării profesionale prezentând relevanță doar în situația în care acesta contestă respectivul calificativ și sub aspectul momentului de la care poate fi calculat termenul legal de contestare.

Astfel, instanța de fond a reținut că, în situația în care reclamantul refuză luarea la cunoștință cu privire la cuprinsul respectivului raport de evaluare, autoritatea publică pârâtă avea posibilitatea comunicării acesteia prin poștă cu confirmare de primire, pentru ca funcționarul public să-și poată exercita dreptul la apărare. S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că autoritatea pârâtă a înaintat reclamantului raportul de evaluare pentru anul 2008, la data de 20 februarie 2009, prin Poșta Română cu confirmare de primire, precum și faptul că reclamantul a atacat calificativul obținut prin contestația înregistrată sub nr. 3054 din 17 martie 2009, contestație ce i-a fost respinsă de Președintele A.N.I., conform adresei din 20 martie 2009. La pronunțarea hotărârii atacate instanța a avut în vedere și împrejurarea că Ordinul nr. 698 din 14 aprilie 2009, de sancționare a reclamantului cu „mustrare scrisă", a fost emis de A.N.I.

ulterior eliberării acestuia din funcția publică, în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, prin Ordinul nr. 684 din 18 martie 2009 și astfel punerea în executare a unei astfel de sancțiuni nu ar mai fi posibilă. Instanța de fond a respins cererea de acordare a daunelor morale, având în vedere că reclamantul nu a precizat în ce a constat prejudiciul și nici nu a făcut dovada existenței acestuia. 3. Recursul declarat de A.N.I. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, precum și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta nu și-a structurat criticile formulate în motive de recurs, ci a reluat integral toate apărările formulate la judecata în primă instanță.

Astfel, recurenta a reiterat excepțiile prematurității și tardivității acțiunii judiciare, afirmând, pe de o parte că acțiunea a fost înregistrată cu ignorarea dispozițiilor art. 23 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină și pe de altă parte, că demersul judiciar s-a exercitat tardiv în raport cu momentul în care intimatul a luat cunoștință de sancțiunea aplicată. Pe fondul cauzei, de asemenea, nu s-au combătut argumentele Curții de apel, ci s-au prezentat dispozițiile legale reținute în ordinul de sancționare, conchizându-se în sensul că instituția a depus toate diligențele necesare pentru aducerea la cunoștința funcționarului public a raportului de evaluare pentru anul 2008 dar acesta a refuzat să ia cunoștință despre acesta.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Argumente de fapt și de drept relevante. Intimatul-reclamant B.F.N. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. 698 din data de 14 aprilie 2009, prin care recurenta-pârâtă A.N.I. l-a sancționat cu „mustrare scrisă”, conform art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, reținându-i în sarcină „fapte care constau în refuzul sistematic de a lua la cunoștință cu privire la calificativul obținut prin raportul de evaluare pentru anul 2008, în data de 17 februarie 2009 și 3 martie 2009, încălcând astfel prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcționarilor publici”.

După cum rezultă din expunerea rezumativă a hotărârii Curții de apel, prezentată la pct. 1.2 din decizie, instanța a respins excepțiile de procedură invocate de A.N.I. și a admis acțiunea, anulând sancțiunea aplicată întrucât, în esență, fapta imputată nu se circumscrie abaterilor disciplinare la care se referă art. 77 lit. k) din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 12 din Legea nr. 7/2004. Această soluție este legală, fiind împărtășită și de instanța de recurs.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la excepțiile reiterate în recurs: Necontestat, actul administrativ atacat a fost comunicat destinatarului său la data de 17 aprilie 2009, iar acțiunea judiciară a fost înregistrată la data de 27 aprilie 2009, cu respectarea dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, texte legale care stabilesc dreptul funcționarului public sancționat disciplinar de a se adresa instanței de contencios administrativ. Excepția prematurității invocată de recurentă a fost motivată pe împrejurarea că art. 23 alin. (2) și (3) din H.G.

nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină stabilesc că împotriva mustrării scrise funcționarul nemulțumit trebuie să formuleze contestație „în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării actului administrativ prin care aceasta a fost aplicată” la conducătorul autorității sau instituției publice. Acest text cuprins într-un act normativ cu forță juridică inferioară legii este contrazis însă de un altul – art. 51 din aceeași hotărâre de guvern, care revine la regula potrivit căreia „funcționarul public nemulțumit de sancțiunile aplicate o poate contesta, în condițiile legii, la instanța de contencios administrativ competentă”. În orice caz, apare ca inconsistentă și invocarea unei alte excepții, a tardivității acțiunii judiciare, prin raportare la aceleași dispoziții: art. 23 alin. (2) și (3) din H.G.

nr. 1344/2007, în condițiile în care, în chiar ordinul de sancționare, la art. 1 alin. (3) emitenta A.N.I. a indicat că: „Prezentul ordin poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, conform prevederilor Legii nr. 554/2003, cu modificările și completările ulterioare”. Or, câtă vreme funcționarul public a înregistrat cererea de chemare în judecată în termenul și la organul indicat de recurentă nu i se poate reproșa acestuia exercitarea necorespunzătoare a drepturilor procesuale și nu poate fi privat de a avea acces la un tribunal în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Nu în ultimul rând, este legal considerentul fondului referitor la formularea unei contestații administrative, înregistrată la recurentă sub nr. 3361 din 28 aprilie 2009 datată de autor 27 aprilie 2009, dar nesoluționată până la judecata recursului, condiție în care dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 au fost respectate de intimat. Referitor la fondul cauzei. Prin Ordinul nr. 698 din data de 14 aprilie 2009, A.N.I. l-a sancționat pe reclamantul B.F.N. cu mustrare scrisă, reținând incidența art. 77 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia: „(2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative în domeniul funcției publice și funcționarilor publici”.

Fapta imputată, prezentată în partea introductivă a pct. 11.1 a fost încadrată de emitentă în prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcționarilor publici, potrivit cărora: „În relațiile cu personalul din cadrul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și cu persoanele fizice sau juridice, funcționarii publici sunt obligați să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credință, corectitudine și amabilitate”. Contrar celor afirmate la modul generic de recurentă, prima instanță a stabilit în mod legal că refuzul funcționarului public de a lua cunoștință de calificativul stabilit prin raportul de evaluare pentru anul 2008 nu poate fi circumscris vreunei abateri care vizează cadrul relațiilor în exercitarea funcției publice.

Actul de comunicare sau înștiințare a funcționarului public este un act de procedură exterior raportului de serviciu, care se poate îndeplini inclusiv prin poștă, ceea ce s-a și întâmplat la data de 9 martie 2009, fără ca prin aceasta valorile proteguite prin dispozițiile legale invocate de recurentă să fie afectate în vreun mod. În plus, nu există nicio rațiune pentru a considera că actul procedural al comunicării actului administrativ, realizat în scopul satisfacerii exigențelor dreptului constituțional la informare, ar putea să se transforme într-o obligație a destinatarului de a-l primi. O reflectare a acestui considerent se regăsește în dispozițiile art. 92 alin. (2) și art. 100 alin. (2) din C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie, texte legale care stipulează cu claritate că refuzul primirii actului de procedură se consemnează ca atare de agentul procedural, fără a afecta legalitatea procedurii de comunicare și deci, cursul procedurii. Concluzionând, Înalta Curte reține că soluția primei instanțe, atât în privința rezolvării excepțiilor, cât și a fondului, este legală, neexistând motive pentru a o modifica sau casa. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinței civile nr. 3834 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2011.