ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2425/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

în primă instanță.

Prin acțiunea formulată,

reclamantul B.F.N. a chemat în judecată pe pârâta A.N.I., solicitând anularea Ordinului

nr. 698 din 14 aprilie 2009 emis de pârâtă și comunicat reclamantului la data de

17 aprilie 2009, precum și obligarea pârâtei la daune morale în sumă de 10.000 RON

și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a deținut funcția publică de inspector de integritate clasa

I, grad profesional principal, treapta de salarizare 3, fiind director în cadrul

Inspecției de Integritate nr. 1 din cadrul Agenției până la data de 6 decembrie

publică în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999,

ordin pe care l-a atacat la instanța de contencios administrativ.

Ulterior emiterii ordinului

de eliberare din funcție, prin Ordinul nr. 698 din 14 aprilie 2009, atacat în prezenta

cauză, s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare a mustrării scrise în baza dispozițiilor

art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 pentru încălcarea cu vinovăție

a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită

al funcționarilor publici, fapta constând în „refuzul sistematic de a lua cunoștință

cu privire la calificativul obținut prin raportul de evaluare pentru anul 2008,

în datele de 17 februarie 2009 și 03 martie 2009".

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâta A.N.I. a invocat excepțiile prematurității, pe motiv că reclamantul

nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile și a tardivității depunerii „contestației",

iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

apel

Prin sentința civilă

nr. 3834 din 12 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile prematurității și tardivității formulării

acțiunii, invocate de A.N.I., a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

B.F.N., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a anulat Ordinul nr. 698/2009 emis de

A.N.I. și a respins cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că excepția prematurității, invocată pe motiv

că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de

art. 7 din Legea nr. 554/2004, este nefondată. Instanța a avut în vedere faptul

că împotriva Ordinului nr. 698 din 14 aprilie 2009, prin care reclamantul a fost

sancționat cu „mustrare", acesta a formulat contestație, înregistrată sub

nr. 3361 din 28 aprilie 2009 la autoritatea pârâtă, fiind astfel îndeplinite cerințele

art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin contestație acesta solicitând să se revină asupra

sancțiunii disciplinare dispuse.

Instanța a apreciat că

în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei abateri disciplinare,

comunicarea către funcționarul public a calificativului obținut ca urmare a evaluării

profesionale prezentând relevanță doar în situația în care acesta contestă respectivul

calificativ și sub aspectul momentului de la care poate fi calculat termenul legal

de contestare.

Astfel, instanța de fond

a reținut că, în situația în care reclamantul refuză luarea la cunoștință cu privire

la cuprinsul respectivului raport de evaluare, autoritatea publică pârâtă avea posibilitatea

comunicării acesteia prin poștă cu confirmare de primire, pentru ca funcționarul

public să-și poată exercita dreptul la apărare.

S-a mai reținut în considerentele

hotărârii atacate că autoritatea pârâtă a înaintat reclamantului raportul de evaluare

pentru anul 2008, la data de 20 februarie 2009, prin Poșta Română cu confirmare

de primire, precum și faptul că reclamantul a atacat calificativul obținut prin

contestația înregistrată sub nr. 3054 din 17 martie 2009, contestație ce i-a fost

respinsă de Președintele A.N.I., conform adresei din 20 martie 2009.

La pronunțarea hotărârii

atacate instanța a avut în vedere și împrejurarea că Ordinul nr. 698 din 14

aprilie 2009, de sancționare a reclamantului cu „mustrare scrisă", a fost emis

de A.N.I. ulterior eliberării acestuia din funcția publică, în temeiul dispozițiilor

art. 99 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, prin Ordinul nr. 684 din 18

martie 2009 și astfel punerea în executare a unei astfel de sancțiuni nu ar mai

fi posibilă.

Instanța de fond a respins

cererea de acordare a daunelor morale, având în vedere că reclamantul nu a precizat

în ce a constat prejudiciul și nici nu a făcut dovada existenței acestuia.

A.N.I.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs pârâta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, precum și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta nu și-a structurat

criticile formulate în motive de recurs, ci a reluat integral toate apărările formulate

la judecata în primă instanță.

Astfel, recurenta a reiterat

excepțiile prematurității și tardivității acțiunii judiciare, afirmând, pe de o

parte că acțiunea a fost înregistrată cu ignorarea dispozițiilor art. 23 alin. (2)

și (3) din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor

de disciplină și pe de altă parte, că demersul judiciar s-a exercitat tardiv în

raport cu momentul în care intimatul a luat cunoștință de sancțiunea aplicată.

Pe fondul cauzei, de asemenea,

nu s-au combătut argumentele Curții de apel, ci s-au prezentat dispozițiile legale

reținute în ordinul de sancționare, conchizându-se în sensul că instituția a depus

toate diligențele necesare pentru aducerea la cunoștința funcționarului public a

raportului de evaluare pentru anul 2008 dar acesta a refuzat să ia cunoștință despre

acesta.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului.

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumente de fapt și de

drept relevante.

Intimatul-reclamant B.F.N.

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

Ordinul nr. 698 din data de 14 aprilie 2009, prin care recurenta-pârâtă A.N.I. l-a

sancționat cu „mustrare scrisă”, conform art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea

nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, reținându-i

în sarcină „fapte care constau în refuzul sistematic de a lua la cunoștință cu privire

la calificativul obținut prin raportul de evaluare pentru anul 2008, în data de

17 februarie 2009 și 3 martie 2009, încălcând astfel prevederile art. 12 alin. (1)

din Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcționarilor publici”.

După cum rezultă din expunerea

rezumativă a hotărârii Curții de apel, prezentată la pct. 1.2 din decizie, instanța

a respins excepțiile de procedură invocate de A.N.I. și a admis acțiunea, anulând

sancțiunea aplicată întrucât, în esență, fapta imputată nu se circumscrie abaterilor

disciplinare la care se referă art. 77 lit. k) din Legea nr. 188/1999 raportat la

art. 12 din Legea nr. 7/2004.

Această soluție este legală,

fiind împărtășită și de instanța de recurs.

Răspunzând punctual criticilor

formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la excepțiile

reiterate în recurs:

Necontestat, actul administrativ

atacat a fost comunicat destinatarului său la data de 17 aprilie 2009, iar acțiunea

judiciară a fost înregistrată la data de 27 aprilie 2009, cu respectarea dispozițiilor

art. 80 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, texte legale

care stabilesc dreptul funcționarului public sancționat disciplinar de a se adresa

instanței de contencios administrativ.

Excepția prematurității

invocată de recurentă a fost motivată pe împrejurarea că art. 23 alin. (2) și (3)

din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor

de disciplină stabilesc că împotriva mustrării scrise funcționarul nemulțumit trebuie

să formuleze contestație „în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării

actului administrativ prin care aceasta a fost aplicată” la conducătorul autorității

sau instituției publice.

Acest text cuprins într-un

act normativ cu forță juridică inferioară legii este contrazis însă de un altul

– art. 51 din aceeași hotărâre de guvern, care revine la regula potrivit căreia

„funcționarul public nemulțumit de sancțiunile aplicate o poate contesta, în condițiile

legii, la instanța de contencios administrativ competentă”.

În orice caz, apare ca

inconsistentă și invocarea unei alte excepții, a tardivității acțiunii judiciare,

prin raportare la aceleași dispoziții: art. 23 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1344/2007,

în condițiile în care, în chiar ordinul de sancționare, la art. 1 alin. (3) emitenta

A.N.I. a indicat că:

„Prezentul ordin poate

fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării la Curtea de Apel București,

secția contencios administrativ, conform prevederilor Legii nr. 554/2003, cu modificările

și completările ulterioare”.

Or, câtă vreme funcționarul

public a înregistrat cererea de chemare în judecată în termenul și la organul indicat

de recurentă nu i se poate reproșa acestuia exercitarea necorespunzătoare a drepturilor

procesuale și nu poate fi privat de a avea acces la un tribunal în sensul art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Nu în ultimul rând, este

legal considerentul fondului referitor la formularea unei contestații administrative,

înregistrată la recurentă sub nr. 3361 din 28 aprilie 2009 datată de autor 27

aprilie 2009, dar nesoluționată până la judecata recursului, condiție în care dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 554/2004 au fost respectate de intimat.

Referitor la fondul cauzei.

Prin Ordinul nr. 698 din

data de 14 aprilie 2009, A.N.I. l-a sancționat pe reclamantul B.F.N. cu mustrare

scrisă, reținând incidența art. 77 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 188/1999, potrivit

căruia:

„(2) Constituie abateri

disciplinare următoarele fapte: k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare

în actele normative în domeniul funcției publice și funcționarilor publici”.

Fapta imputată, prezentată

în partea introductivă a pct. 11.1 a fost încadrată de emitentă în prevederile

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcționarilor

publici, potrivit cărora:

„În relațiile cu personalul

din cadrul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea,

precum și cu persoanele fizice sau juridice, funcționarii publici sunt obligați

să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credință, corectitudine și amabilitate”.

Contrar celor afirmate

la modul generic de recurentă, prima instanță a stabilit în mod legal că refuzul

funcționarului public de a lua cunoștință de calificativul stabilit prin raportul

de evaluare pentru anul 2008 nu poate fi circumscris vreunei abateri care vizează

cadrul relațiilor în exercitarea funcției publice.

Actul de comunicare sau

înștiințare a funcționarului public este un act de procedură exterior raportului

de serviciu, care se poate îndeplini inclusiv prin poștă, ceea ce s-a și întâmplat

la data de 9 martie 2009, fără ca prin aceasta valorile proteguite prin dispozițiile

legale invocate de recurentă să fie afectate în vreun mod.

În plus, nu există nicio

rațiune pentru a considera că actul procedural al comunicării actului administrativ,

realizat în scopul satisfacerii exigențelor dreptului constituțional la informare,

ar putea să se transforme într-o obligație a destinatarului de a-l primi.

O reflectare a acestui

considerent se regăsește în dispozițiile art. 92 alin. (2) și art. 100 alin. (2)

din C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, texte legale care stipulează

cu claritate că refuzul primirii actului de procedură se consemnează ca atare de

agentul procedural, fără a afecta legalitatea procedurii de comunicare și deci,

cursul procedurii.

Concluzionând, Înalta

Curte reține că soluția primei instanțe, atât în privința rezolvării excepțiilor,

cât și a fondului, este legală, neexistând motive pentru a o modifica sau casa.

Temeiul legal al soluției

instanței de recurs.

Pentru considerentele

expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și

art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.I. împotriva sentinței civile nr. 3834 din 12 octombrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2011.