ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5550/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data

de 18 octombrie 2007, reclamanta T.C. a solicitat instanței, în contradictoriu

cu pârâta ARHIVELE NAȚIONALE, anularea dispoziției Directorului General al

Arhivelor Naționale nr. 466 din 13 septembrie 2007 ca nelegală și netemeinică

și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta

învederează instanței că dispoziția atacată este nulă absolut, deoarece încalcă

prevederile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în ceea ce privește

audierea prealabilă a funcționarului public.

De asemenea, în opinia reclamantei,

decizia aflată în discuție respectă -

formal

-

o parte din condițiile impuse de

lege,

însă nu precizează motivele

pentru care observațiile si apărările reclamantei nu au fost

luate în

considerare la aplicarea sancțiunii, tocmai pentru că, la momentul în care și-a

precizat punctul de vedere, aceasta era deja adoptată.

În plus, reclamanta critică

dispoziția contestată și din perspectiva temeiniciei acesteia, respectiv a

faptelor reținute ca abateri disciplinare în sarcina sa.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul

cauzei, în ședința publică din data de 11 decembrie 2007, pârâta ARHIVELE

NAȚIONALE a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4144 din 25 noiembrie 2009, a admis

acțiunea reclamantei T.C., a anulat dispoziția nr. 466 din 13 septembrie 2007

și a obligat pârâta ARHIVELE NAȚIONALE la 1000 lei către reclamantă, cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. 466 din 13

septembrie 2007 a Directorului General al Arhivelor Naționale (f. 18),

reclamanta a fost sancționată disciplinar cu „mustrare scrisă” pentru

încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle de serviciu.

La baza sancționării reclamantei au

stat concluziile raportului Serviciului Metodologie, Îndrumare și Control nr.

2000 din 06 septembrie 2007.

Primul motiv de nelegalitate a

dispoziției de sancționare, invocat de reclamantă, referitor la neaudierea sa

prealabilă sancționării, conform prevederilor art. 78 alin. (3) din Legea nr.

188/1999, respectiv ale art. 267 C. muncii, este nefondat.

În concepția

primei instanțe, finalitatea urmărită de legiuitor prin instituirea obligației

de audiere prealabilă a funcționarului public a fost realizată în cauză, chiar

dacă nu la inițiativa instituției, care a neglijat acest aspect, ci din propria

inițiativă a reclamantei, prin transmiterea Notei raport cuprinzând punctul de

vedere formulat de D.J.A.N. Ilfov față de „Raportul privind principalele

concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.J.I.A.N.” (f. 9).

În acest sens, instanța a reținut

faptul că această notă a fost întocmită chiar de către reclamantă, în calitate

de conducător al instituției controlate, și că ea cuprinde punctul de vedere și

apărările acesteia față de aspectele imputate conducerii D.J.I.A.N. Ilfov,

adică reclamantei.

În opinia judecătorului fondului

cauzei, a nega asigurarea, prin transmiterea acestei note raport, a finalității

avută în vedere de legiuitor, respectiv aceea de a asigura dreptul la apărare

al funcționarului vizat, ar echivala cu aplicarea unui formalism excesiv.

Pe de altă parte, Curtea de apel a

menționat faptul că pârâta, la aplicarea sancțiunii mustrării scrise, a

încălcat rigorile impuse de art. 268 alin. (2)din Legea nr. 53/2003, text

aplicabil în privința mențiunilor obligatorii din cuprinsul dispoziției de

sancționare, sub sancțiunea nulității.

Astfel, cu toate că reclamanta a

punctat pe larg, foarte argumentat, apărările DJAN Ilfov și, implicit, ale sale

față de deficiențele de management reținute prin actul de control, dispoziția

de sancționare nu cuprinde „motivele pentru care au fost înlăturate apărările

formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile”, mențiune

obligatorie, potrivit art. 268 alin. (2) lit. c) C. muncii, sub sancțiunea

nulității actului de sancționare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta ARHIVELE NAȚIONALE, care a solicitat modificarea sa, în

sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea căii de atac, încadrată

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține

faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, adică a dispozițiilor art. 35 alin.

(2) din H.G. nr. 1210/2003.

Sub acest aspect, recurenta arată,

în esență, faptul că actul administrativ contestat în cauză, precum și raportul

de control individualizează abaterile disciplinare pentru care s-a dispus

sancționarea intimatei cu „mustrare scrisă”.

Intimata a formulat întâmpinare în

care a solicitat respingerea recursului ca nefundat (f. 13-27 dosar recurs).

Analizând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Obiectul acțiunii în contencios

administrativ soluționate de Curtea de Apel București vizează anularea

dispoziției Directorului General al Arhivelor Naționale nr. 466 din 13

septembrie 2007 prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a

intimatei-reclamante cu „mustrare scrisă” pentru „încălcarea prevederilor

legale referitoare la îndatoriri, constând în:

- neconsemnarea în instrumentele

obligatorii de evidență a 857 fonduri și colecții arhivistice preluate de la D.J.A.N. Vâlcea și a celor 47 fonduri și colecții arhivistice provenite de la D.J.A.N. Argeș;

- consemnarea defectuoasă în R.G.A.

a celor 14 fonduri și colecții arhivistice, înscrise până la data controlului;

- neorganizarea unor ședințe

periodice de analiză cantitativă și calitativă a activității desfășurate

într-un anumit interval de timp;

- lipsa verificării activității

subordonaților, în sensul nerespectării prevederilor Planurilor anuale de

activități și Fișei postului directorului D.J.A.N. Ilfov”.

Instanța de fond a argumentat

soluția de admitere a acțiunii și de constatare a nulității absolute a deciziei

anterior indicate pe faptul că aceasta nu conține elementele obligatorii,

prevăzute de art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și

funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul

autorităților și instituțiilor publice (în vigoare la momentul sancționării

reclamante), și de art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul

muncii (în forma în vigoare la momentul sancționării reclamantei).

Motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat, întrucât, în speță, prima instanță a

făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din H.G. nr.

1210/2003 care, la momentul emiterii deciziei contestate, avea următorul

conținut: „sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ prevăzut

la alin. (1) – adică actul administrativ de sancționare a funcționarului public

– se cuprind în mod obligatoriu: b) precizarea prevederilor din procesul-verbal

al comisiei de disciplină; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările

formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile.”

Verificând preambulul și partea

expozitivă a actului administrativ de aplicare a sancțiunii disciplinare,

Înalta Curte reține că autoritatea publică emitentă a respectat cerințele

impuse de textul normativ anterior citat.

Mai precis, în actul în discuție se

precizează faptul că au fost avute în vedere concluziile Raportului Serviciului

Metodologie, Îndrumare și Control nr. 2000 din 6 septembrie 2007 (a se vedea f.

18 dosar fond).

În raportul anterior arătat –

document întocmit la momentul finalizării controlului tematic efectuat la D.J.I.A.N.

– se consemnează concluziile comisiei privind faptele săvârșite de către

intimata-reclamantă.

În opinia Înaltei Curți,

împrejurarea că emitentul actului aflat în litigiu nu a reluat in extenso

prevederile din raportul nr. 2000 din 6 septembrie 2007 nu poate conduce la

sancțiunea extremă a constatării nulității ordinului, câtă vreme, așa cum s-a

arătat, acesta trimite la raportul comisiei mandatate cu efectuarea controlului

tematic, care a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile în

materie.

Pe cale de consecință, prima instanță

trebuia să respingă excepția nulității dispoziției Directorului General al

Arhivelor Naționale nr. 466 din 13 septembrie 2007 invocată de

intimata-reclamantă.

Întrucât curtea de apel a soluționat

procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (5)

teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea

atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Urmează ca instanța de trimitere să

examineze legalitatea actului administrativ contestat prin prisma temeiurilor

juridice în baza cărora acesta a fost emis, a probelor administrate în cauză de

către părți, a criticilor de nelegalitate invocate de către reclamantă, precum

și a susținerilor formulate în apărare de către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Arhivele Naționale ale României împotriva sentinței nr. 4144 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

decembrie 2010.