ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3450/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta M.C. a chemat în judecată Arhivele Naționale ale României și pe D.D. personal, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună anularea Dispoziției Directorului General al Arhivelor Naționale ale României nr. 308 din 17 iunie 2008 și a Raportului nr. 541 din 13 iunie 2008 al Comisiei de d isciplină a funcționarilor publici din Arhivele Naționale, reintegrarea sa în funcția publică de șef s erviciu Arhive Contemporane, plata de către Arhivele Naționale a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat până la reintegrarea în funcția deținută, să se constate nelegalitatea constituirii Comisiei de d isciplină a funcționarilor publici din Arhivele Naționale, să se constate că D.D.

nu ocupă legal funcția de director general al Arhivelor Naționale, fiind personal contractual și nu funcționar public și să fie obligați pârâții la plata sumei de 100.000 lei daune moralei cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 12 iulie 2007 la conducerea Arhivelor Naționale ale României a fost numit pe o perioadă de un an D.D. în baza unui contract, fără a deține calitatea de funcționar public de conducere conform Legii nr. 188/1999, calitate pe care nu o deține nici azi. A mai arătat că, în depozitele serviciului a cărui șef este din 1996, se află arhiva fostului CC al PCR și CC al UTC și că pârâtul D.D. a manifestat un interes deosebit pentru aceste documente, astfel că în scopul înlăturării reclamantei din funcție a dispus efectuarea unui control tematic la Serviciul Arhive Contemporane, control care avea ca obiectiv „oportunitatea rămânerii în funcția de șef serviciu” a reclamantei.

La patru luni de la primul control pârâtul D.D. a dispus un nou control cu aceleași obiective, dar intitulat „Control de fond” și a numit-o în funcția de director al Direcției Arhivelor Naționale Istorice Centrale pe P.A., care nu era funcționat public în cadrul acestei direcții, încălcându-se astfel prevederile Legii nr. 188/1999. Reclamanta a mai arătat că postul de director al Direcției Arhivelor Istorice Centrale era vacant, că la concursul organizat pentru ocuparea acestuia s-a înscris atât ea cât și P.A., însă, pentru a i se îngrădi accesul la funcția de director pârâtul D.D. a dat Dispoziția privind destituirea reclamantei din funcția publică, la data de 17 iunie 2008, în aceeași zi fiindu-i adus la cunoștință de Comisia Disciplinară Raportul nr. 541 din 13 iunie 2008. Reclamanta a susținut că Dispoziția nr. 308 din 17 iunie 2008 și Raportul nr. 541 din 13 iunie 2009 sunt nelegale și le-a contestat în instanța de contencios administrativ.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3593 din 29 octombrie 2009 a admis în parte acțiunea reclamantei M.C. dispunând anularea Dispoziției Directorului General al Arhivelor Naționale nr. 308 din 17 iunie 2008 și Raportul Comisiei de Disciplină a Funcționarilor Publici din cadrul a rhivelor Naționale nr. 541 din 13 iunie 2008. Totodată, a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și a obligat pârâta Arhivele Naționale la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat de la data destituirii din funcție și până la reîncadrare efectivă.

De asemenea a obligat pârâții în solidar, la plata sumei de 6000 RON reprezentând daune morale, a respins acțiunea reclamantei cu privire la celelalte capete de cerere și cu privire la cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință a reținut următoarele: 1) Cu privire la pretinsa neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor – abatere prevăzută de art. 77 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 188/1999 republicată, Curtea de apel reține că nu a existat o neîndeplinire sau o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și nici vinovăția reclamantei în săvârșirea faptelor reținute ca fiind abateri disciplinare, astfel că, în lipsa acestor elemente esențiale de răspunderi disciplinare, sancțiunea aplicată este nelegală; 2) Cu privire la pretinsa abatere disciplinară reprezentată de refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu, [art. 77 alin. (1) lit. i)] din Legea nr. 188/1999 republicată, respectiv refuzul reclamantei de a pune în aplicare Dispoziția conducerii privind predarea-primirea fondurilor și colecțiilor din depozitele aflate în administrarea Serviciului Arhive Contemporane instanța de fond a constatat că această abatere disciplinară nu există, întrucât din nici una din probele administrate nu s-a făcut dovada unor atitudini ireverențioase a reclamantei în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a unei lipse de respect, bună credință și amabilitate în relațiile cu personalul Direcției Arhivelor Naționale Istorice; 3) Referitor la abaterea disciplinară constând în încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități,

conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici [art. 77 alin. (1) lit. j)] din Legea nr. 188/1999, instanța de fond a reținut, de asemenea, că această abatere a fost reținută nelegal în sarcina reclamantei, criticile de nelegalitate invocate de aceasta fiind întemeiate și în această privință. În privința cererii reclamantei de obligare în solidar a pârâților la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale, instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dispoziții care justifică admisibilitatea cererii, întrucât reclamanta a suferit un prejudiciu moral care nu poate fi remediat prin simpla constatare a nelegalității actelor administrative contestate.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs pârâta Arhivele Naționale ale României , și pârâtul D.D. pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 1 C. proc. civ., motivele de recurs încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se de recurenți greșita aplicare a legii. Se arată în motivele de recurs că instanța de fond a constatat într-o manieră arbitrară, incorectă, superficială și confuză nelegalitatea și netemeinicia actelor contestate de reclamanta-intimată dispoziția de sancționare nr. 308/2008 și Raportul Comisiei de Disciplină nr. 5417 din 13 iunie 2008 fără a fi justificată această soluție de situația de fapt și de probele administrate și de a fi întemeiată pe dispoziții legale aplicabile.

Se arată în motivele de recurs că instanța de fond a refuzat administrarea probei cu înscrisuri clasificate ca secret de serviciu. În motivele de recurs se invocă următoarele aspecte de nelegalitate și netemeinicie: Primul aspect privește faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond încălcarea de către recurenta Arhivele Naționale ale României a dispozițiilor art. 101 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 republicată privind comunicarea dispozițiilor contestate. Dispoziția Directorului general nr. 308 din 17 iunie 2008 și Raportul Comisiei de d isciplină prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantei-intimate cu destituirea din funcția publică au fost comunicate acesteia la data de 18 iunie 2008, recurenta nesuferind o vătămare în sensul dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Iar actul de sancționare a fost emis în considerarea abaterilor grave constatate în sarcina cesteia și nu pentru a o împiedica să participe la concurs. Al doilea aspect privește constituirea Comisiei de d isciplină în cauză fiind respectate dispozițiile art. 13 alin. (5) din H.G. nr. 1344/2007. Al treilea aspect de nelegalitate și netemeinicie privește soluția pe fond recurată în ceea ce privește aprecierea instanței de fond în sensul că abaterile disciplinare pentru care reclamanta-intimată a fost sancționată cu destituirea din funcția publică nu există în realitate . Se arată că nu pot fi reținute concluziile instanței de fond privind lipsa de vinovăție a reclamantei-intimate. Aceasta deoarece înregistrarea fondurilor în Registrul General de Arhivă nu constituie o activitate care să fie trecută în planurile de activitate, ea fiind o atribuție prevăzută în fișa postului.

În fișa postului reclamantei la lit. D) se prevede la pct. III „elaborarea și perfecționarea instrumentelor de evidență la fondurile și colecțiile arhivistice din depozitele proprii. Se arată că s-a constatat cu ocazia controlului de fond din ianuarie 2008 că reclamanta nu și-a îndeplinit în mod repetat obligația luării în evidență a tuturor fondurilor și colecțiilor deținute în depozitele Serviciului Arhive Contemporane și nu și-a îndeplinit cu profesionalism sarcinile de serviciu, neglijența având caracter continuu în condițiile în care în urma controlului tematic din anul 2007 s-a dispus luarea în evidență a tuturor fondurilor. Reclamanta a dat dovadă de neglijență repetată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu obligații prevăzute în art. 76 din Normele Tehnice în sensul obligației de serviciu de a înregistra toate fondurile și colecțiile pe care le dețin la data întocmirii și în ordinea intrării lor.

Iar reclamanta nu și-a îndeplinit, în calitate de funcționar public de conducere al Serviciului Arhive Contemporane această obligație reglementată de acte normative de nivel superior și de actele interne cu caracter normativ prin care sunt prevăzute și sancționate ca atare abaterile disciplinare săvârșite de reclamantă. În ceea ce privește sesizarea Comisiei de Disciplină se arată că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 19 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1344/2007 sesizarea acesteia fiind făcută legal în urma realizării controlului de fond.

În motivele de recurs se arată că în mod greșit s-a reținut lipsa de vinovăție a reclamantei în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, fără a se ține cont de Dispoziția Zilnică nr. S/4 din 8 ianuarie 2008 – act clasificat ca secret de serviciu și depus legal la dosar și fără a se ține cont că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația predării și păstrării documentelor nici până la efectuarea controlului de fond din anul 2008 și nici ulterior acestui control. Se arată că reclamanta a săvârșit abaterile disciplinare cu vinovăție și în mod repetat atât pe aspectul transmiterii documentelor în afara instituției cât și în ceea ce privește folosirea, inventarierea și transmiterea documentelor aflate în cadrul Serviciului Arhive Contemporane.

Se arată că raționamentul primei instanțe este contrazis de următoarele aspecte: - Obiectivele controlului tematic efectuat în anul 2007 și obiectivele controlului de fond efectuat în anul 2008 nu sunt identice; - Raportul încheiat cu ocazia controlului tematic nu a stabilit nici o sancțiune, având în vedere dispozițiile legale incidente . - Raportul S/576 din 18 februarie 2008 (filele 870 -894 vol.3 dosar) a stabilit că măsură administrativă, sesizarea comisiei de disciplină cu privire la faptele reținute în sarcina reclamantei; - î nștiințarea reclamantei - că a fost exclusă din grupul de lectori începând cu anul 2008, iar cum în mod eronat a reținut prima instanță „începând cu anul 2007" - s-a realizat la data de 30 ianuarie 2008, cu adresa nr. 176065 (fila 629 vol.2 dosar); - î nștiințarea reclamantei că i s-a retras salariul de merit s-a realizat la data de 17 septembrie 2007, cu adresa nr. 20023 (fila 578 vol. 2 dosar); - Adresa nr. 618, prin care i s-a adus la cunoștință măsura anulării premiului anual, a fost emisă la data de 11 ianuarie 2008 (fila 628 vol. 2 dosar); - Prin Raportul de evaluare pentru perioada 01 decembrie 2006-01 decembrie 2007 reclamantei i s-a acordat calificativul satisfăcător, iar nu, cum greșit, a reținut prima instanță de judecată, calificativul „Nesatisfăcător" (filele - 658-661 vol. 2 dosar);

Prin Dispoziția Directorului General nr. 468 din 13 septembrie 2007 s-a dispus retragerea salariului de merit (fila 726 vol.3 dosar). Față de cele prezentate mai sus, reținerea primei instanțe că aceste măsuri s-ar fi dispus „Corelativ cu acordarea calificativului Nesatisfăcător", respectiv destituirea din funcția publică „asociată" cu retragerea salariului de merit, anularea premiului anual și excluderea din lista lectorilor este total eronată, rezultat al analizării superficiale a înscrisurilor existente la dosar. Un alt aspect de nelegalitate constă în faptul că nu s-a ținut cont de starea de incompatibilitate, constatată în urma controlului tematic din 13 august 2007 în care s-a aflat reclamanta în raport de soțul său M.C., care și-a desfășurat activitatea în cadrul Se5rviciului Arhive Contemporane până în anul 2007, iar în raport de faptele constatate s-a formulat plângerea penală pentru faptele grave constatate.

În ceea ce privește acordarea daunelor morale se arată de recurenți că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi constatat existența unui prejudiciu moral, în primul rând deoarece contestația reclamantei este neîntemeiată în ceea ce privește aspectele principale contestate, iar în al doilea rând recurentul D.D. a semnat dispoziția de sancționare în baza atribuțiilor de serviciu. La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a depus acte în susținerea întâmpinării - filele 49 -157 dosar recurs. Acte, în baza art. 305 C. proc. civ., au depus și recurenții în susținerea motivelor de recurs respectiv actele în formă declasificate filele 168 – 188 dosar recurs.

La dosar, prin registratură s-a depus de recurenți la data de 25 iunie 2010 un motiv suplimentar de recurs împotriva sentinței recurată invocându-se inadmisibilitatea cererii introductive și nulitatea sentinței. Acest motiv de recurs invocat suplimentar se arată că se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., apreciindu-se ca motiv de casare de ordine publică. Se arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii cu privire la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Se arată că în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ., acțiunea reclamantei a fost apreciată ca admisibilă deși aceasta nu a probat îndeplinirea procedurii prealabile administrative prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 condiție de admisibilitate a acțiunii în raport de obiect – contestare act de eliberare din funcția publică deținută în raport de dispozițiile art. 89 alin, (1) din Legea nr. 188/1999 republicată. Se arată că deși nu a fost invocată cu ocazia primei judecăți, fiind excepție de ordine publică poate fi invocată direct în recurs ținând cont și de practica instanței supreme.

Curtea în ședința publică din 29 iunie 2010 a pus în discuția părților acest motiv de recurs suplimentar urmând a se pronunța pe recursurile declarate atât pe motivele invocate inițial cât și pe recursul pe motivul suplimentar de recurs invocat la data de 25 iunie 2010 și pus în discuția părților în ședința publică din 29 iunie 2010. La dosar recurenta Arhivele Naționale ale României a depus concluzii scrise și acte pe recursul declarat în ceea ce privește motivele principale de recurs depuse la dosar la data de 21 decembrie 2009. Curtea pe recursurile declarate în cauză, principal și suplimentar le va aprecia ca nefondate pentru următoarele considerente: Recursul privind motivul suplimentar de recurs invocat în scris la data de 25 iunie 2010 și pus în discuție în ședința publică din 29 iunie 2010, este nefondat în cauză în raport de obiectul cauzei, nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca normă generală ci dispozițiile art. 80 din Legea nr. 188/1999 republicată, coroborate cu dispozițiile Codului muncii în măsura în care nu contravin dispozițiilor normei speciale respectiv a dispozițiilor Legii nr. 188/1999.

Obiectul acțiunii îl formează anularea Dispoziției nr. 308 din 17 iunie 2008 emisă de recurenți prin care intimata a fost sancționară disciplinar cu destituirea din funcția publică deținută, sancțiunea prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999. În cuprinsul dispoziției contestat – filele 13 -16 vol. I dosar fond s-a menționat corect calea de atac, termenul și instanța competentă respectiv termenul de contestare de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Aceste sancțiuni corespund dispozițiilor Legii nr. 188/1999 normă specială aplicabilă cu prioritate. În baza art. 80 din Legea nr. 188/1999, „Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea după caz a ordinului sau dispoziției de sancționare”.

Din această normă rezultă că funcționarul public reclamanta în prezenta cauză poate contestat direct la instanța de contencios administrativ ca instanță competentă material în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 ordinul sau dispoziția de sancționare a cărei legalitate urmează să fie verificată de instanța de contencios administrativ în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 ca lege specială în cauză nefiind obligatorie procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca normă generală ca o condiție de admisibilitate a acțiunii. Această procedură nu este aplicabilă în cazul contestării actelor administrative de sancționare disciplinară, autoritatea administrativă emitentă a ordinului neavând posibilitatea legală a revocării unei măsuri de sancționare, acesta fiind scopul procedurii prealabile reglementată prin dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de aceste motive, Curtea va aprecia ca nefondat recursul pe acest motiv de recurs suplimentar invocat de recurenți și pus în discuția părților în ședința publică din 29 iunie 2010, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Recursul declarat de recurenți pe motivele principale de recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, sentința atacată fiind legală și temeinică, în raport de situația de fapt rezultată din probele administrate și soluția corectă care a fost dispusă. Nu poate fi reținută aprecierea din recurs privind neaplicarea legii materiale și aprecierea greșită a probelor administrate.

Instanța de fond a motivat pe larg, corect și clar soluția dispusă și motivele pentru care a apreciat ca nelegală sancțiunea disciplinară aplicată intimatei deoarece nu erau îndeplinite condițiile esențiale ale existenței răspunderii disciplinare, existența săvârșirii unor abateri disciplinare repetate și grave de natură a determina destituirea din funcția publică deținută și vinovăția reclamantei în comiterea acestor fapte. În parte, aspectele de nelegalitate nu au legătură directă cu soluția recurată fiind critici privind considerentele instanței de fond. Astfel, aspectele de nelegalitate invocate privind comunicarea dispoziției de sancționare al reclamantei din 18 iunie 2009 și modul de constituire al comisiei de disciplină nu infirmă legalitatea și temeinicia sentinței recurate.

Dispoziția de sancționare și raportul Comisiei de d isciplină au fost comunicate reclamantei la data de 18 iunie 2008, fiind contestate în termen de aceasta. Referirea instanței de fond privind comunicarea actelor contestat a fost o circumstanțiere a condițiilor de acordare a daunelor morale, neexistând motive de nelegalitate și netemeinicie privind constituirea comisiei de disciplină. Aspectul trei de nelegalitate astfel cum a fost reținut în motivele de recurs nu este fondat. Nu pot fi reținute aprecierile recurenților privind lipsa de fundament juridic sau contradictorialitatea argumentelor primei instanțe. Actele noi, administrate în recurs conform art. 305 C. proc. civ. prin declasificare de către recurenți nu infirmă legalitatea sentinței atacate deoarece nu schimbă situația de fapt rezultată din probele administrate.

Instanța de fond a analizat în mod detaliat cele trei pretinse abateri disciplinare reținute în dispoziția de sancționare și menționate în raportul Comisiei de Disciplină care a stat la baza emiterii dispoziției, aspectele invocate nefiind de natură a proba pretinsa gravă neglijență în rezolvarea lucrărilor, refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu sau existența unor incompatibilități, conflicte de interese sau interdicții – art. 77 alin. (2) lit. b) și alin. (2) lit. i) și j) din Legea nr. 188/1999. Nu poate fi primită susținerea din recurs neîndeplinirea unei atribuții menționate în fișa postului de către reclamantă, constând în înregistrarea fondurilor și a faptului că reclamanta nu a înregistrat sau a înregistrat cu întârziere fonduri și colecții pe care le avea în păstrare/administrare Serviciul Arhive Contemporane.

În mod corect, instanța de fond a înlăturat aceste susțineri, reiterate pe larg și în motivele de recurs prin raportare la atribuțiile de serviciu din fișa postului și la rezultatele validării activității profesionale ale acestuia. În condițiile în care reclamanta-intimată a obținut calificative de evaluare profesională pentru perioada 2005 – 2007 numai de „Foarte bune”, iar circumstanțele în care s-a realizat operațiunea de înregistrare a fondurilor și colecțiilor existente în depozitele Serviciile Arhive Contemporane au infirmat existența vinovăției reclamantei și a abaterii pretinse și anume neglijență în efectuarea lucrărilor.

Intimata și-a desfășurat activitatea conform atribuțiilor din fișa postului, conform planurilor de activitate aprobate de conducerea Arhivei Naționale, a respectat dispozițiile controlului tematic din 2007 privind înregistrarea fondurilor existente în măsura în care controlul tematic și de fond vizau în principal actul managerial exercitat de reclamantă în calitate de Șef Serviciu Arhive Contemporane. În cauză, Curtea nu va reține susținerea din recurs privind lipsa de profesionalism, de necunoaștere și de nerespectare a legislației și a normativelor de lucru în vigoare de către intimată.

În mod corect instanța de fond a stabilit că, în raport de circumstanțele specifice dificile în care își desfășoară activitatea personalul din cadrul Serviciului Arhive Contemporane, situație cunoscută de conducerea instituției, corelativ cu absența oricăror măsuri de remediere a situației, nu se poate susține vinovăția și respectiv caracterul ilicit al conduitei reclamantei pentru nerespectarea termenului de aducere la îndeplinire a măsurii de predare-primire a depozitelor Serviciului Arhive Contemporane, în condițiile în care sarcinile stabilite în sarcina reclamantei erau obiectiv imposibil de executat, în condițiile concrete, improprii din cadrul Serviciului Arhive Contemporane.

În ceea ce privește fapta constând în selectarea arbitrară a informațiilor ce se pun la dispoziția cercetătorilor, aceasta nu poate fi reținută în condițiile în care pentru studierea fondurilor inventariate există aprobare scrisă a directorului general, iar pentru cele neinventariate nu există norme clare care să prevadă în sarcina reclamantei anumite obligații care nu au fost respectate pentru a putea fi antrenată o răspundere de natură disciplinară. În ceea ce privește aspectul din motivele de recurs privind pretinsa abatere disciplinară reprezentată de refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu, acesta nu este confirmat de actele noi depuse în recurs și nu modifică concluzia instanței de fond în sensul că această abatere nu există.

Dispoziția zilnică nr. S/4 din 8 ianuarie 2008 depusă în recurs filele 170-171 dosar nu a fost comunicată intimatei, iar în concret prin această dispoziție nu i s-au impus reclamantei sarcini și obiective concrete în ceea ce privește obligația generală de predare-primire a fondurilor și colecțiilor din depozitele aflate în administrarea Serviciului Arhive Contemporane. Pe cale de consecință, Curtea apreciază că simpla existență a dispoziției, depusă la dosar prin declasificare, în recurs nu probează existența faptei ilicite, ca element al răspunderii disciplinare. Aspectul de nelegalitate invocat constând în încălcarea de către reclamantă a prevederilor legale referitoare la incompatibilități și existența unui pretins conflict de interese cu soțul său nu poare fi reținut.

Perioada 2003 – 2006 nu a făcut obiectul controlului de fond, care a stat la baza propunerii de sancționare a reclamantei, iar faptul că la un moment dat soțul reclamantei și a desfășurat activitatea în cadrul Serviciului Arhive Contemporane nu este vina reclamantei. Activitatea temporară s-a realizat în baza și cu acordul conducerii autorității pârâte nefiind îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 95 din Legea nr. 161/2003. În ceea ce privește plângerea penală formulată împotriva reclamantei de către recurenți, în recurs a fost depusă Rezoluția din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 5 București prin care s-a dispus neînceperea urmării penale față de reclamanta-intimată - filele 66-68 dosar recurs.

Ultimul aspect de nelegalitate invocat privind repararea prejudiciului prin acordarea despăgubirilor materiale și morale nu este întemeiat. În mod legal instanța de fond a admis acest capăt subsidiar al cererii conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care s-au constatat a fi îndeplinite condițiile generale prevăzute de art. 998-999 C. civ. În cazul constatării nelegalității dispoziției de sancționare disciplinară s-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii actului emis nelegal, repunere care implică și repararea de către recurenți a prejudiciului material și moral solicitat de reclamantă.

În ceea ce privește prejudiciul moral solicitat acesta a fost în mod corect individualizat și justificat în raport de situația de fapt în care s-a aflat reclamanta pe tot parcursul anului 2008. I s-a aplicat în mod nelegal sancțiunea disciplinară cea mai gravă – destituirea din funcția publică cu consecința interdicției de a mai ocupa o funcție publică pe o durată de 7 ani, iar în raport de data emiterii reclamanta, în mod obiectiv, a fost împiedicată să-și depună dosarul de înscriere pentru un concurs de promovare pentru ocuparea funcției publice de director al Direcției Arhivelor Naționale Istorice Centrale. Obligarea în solidar a recurenților la plata daunelor este o solidaritate legală izvorâtă din dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care se aplică cu prioritate în lipsa unei dispoziții exprese în Legea nr. 188/1999.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1)și (2) C. proc. civ. va respinge recursurile declarate ca nefondate menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Arhivele Naționale ale României și de D.D. împotriva sentinței civile nr. 3593 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.