ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3308/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul B.A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naționale, anularea dispoziției

directorului Arhivelor Naționale din 20 iunie 2011, prin care a fost sancționat

disciplinar cu "mustrare scrisă", a raportului Comisiei de

disciplină, ce a fost înregistrat sub nr. 9772 din 10 iunie 2011, anularea

sancțiunii disciplinare aplicate, acte pe care le apreciază a fi "nelegale

și netemeinice ", precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

Pârâta, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că sancțiunea

contestată a fost aplicată pentru faptul că recla­mantul și-a depășit

atribuțiile de serviciu, încălcând normele de conduită profesională și civică

astfel cum au fost ele stabilite prin Legea nr. 188/1999.

Prin Sentința nr.

311/2011 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea introdusă de

reclamantul B.A.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamantul B.A.

a fost numit în funcția publică de execuție de inspector, în cadrul Serviciului

Județean Iași al Arhivelor Naționale, având, conform fișei postului, ce a fost

înregistrată din 23 aprilie 2009, o serie de atribuții, fiind abilitat, prin

fișa postului, să acorde asistență de specialitate și să controleze modul în

care legislația arhivistică este respectată de creatorii și deținătorii de

documente, că deplasarea la Primăria comunei A., din ziua de 9 decembrie 2010,

s-a efectuat cu aprobarea șefului unității teritoriale a Arhivelor Naționale,

că ea viza, conform planului de control de revenire, întocmit de ins­pectorul M.U.,

"verificarea modului de îndeplinire a măsurilor stabilite la controlul din

27 martie 2009" și că obiectul declarat al verificării efectuate de

inspectorul A.B., astfel cum rezulta din procesul verbal de îndrumare și

control, ce a fost înregistrat din 9 decembrie 2010, coroborat cu cele

consemnate în planul controlului tematic ce a fost înregistrat din 9 decembrie 2010,

a fost acela de a verifica modul în care se respectă și se aplică prevederile

Legii nr. 16/1996, precum și "evaluarea stadiului de prelucrare al do­cumentelor

care vor face obiectul preluării de către S.J.A.N. Iași", respectiv:

înregistrarea documentelor, stadiul întocmirii instrumentelor de lucru,

predarea documentelor de către compartimentul de stare civilă la compartimentul

de Arhivă și organizarea și desfășurarea activității de arhivă la

compartimentul de Stare civilă.

Deoarece din nici unul

din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă că inspectorul B.A. a fost autorizat,

fie prin fișa postului, fie printr-o dispoziție expresă a conducătorului structurii

teritoriale, căruia îi este direct subordonat, să verifice activitatea curentă a

compartimen­tului de stare civilă și modul în care instituția publică (Primăria

comunei A.) eliberează copii certificate și extrase după actele de stare civilă,

dar mai ales să stabilească măsuri prin care să se clarifice "temeiul legal

pentru care unele primării nu eliberează copii certificate și extrase de pe actele

din registrele de stare civilă persoanelor fizice, chiar dacă acestea se referă

la drepturi care îl privesc pe solicitant", astfel cum se consemnează în cuprinsul

procesului verbal încheiat la Primăria A., la data de 9 decembrie 2010, instanța

a apreciat că întreaga conduită a funcționarului public trebuie examinată atât prin

prisma prevederilor Legii nr. 16/1996, cât și din perspectiva dispozițiilor Legii

nr. 119/1996, cu atât mai mult cu cât reclamantul a susținut, în mod repetat și

vehement, că "situația de la Primăria comunei A. este doar o dispută de ordin

juridic, fără implicații colaterale" și că secretarul acelei unități administrativ-teritoriale

"nu cunoaște prevederile Legii nr. 16/1996".

Astfel, instanța a constatat

că din nicio prevedere a Legii nr. 16/1996 nu re­zultă că atribuțiile de control

și de preluare se referă la alte documente decât cele care, în înțelesul menționatei

legi, constituie izvoare istorice și alcătuiesc Fondul Arhivistic Național al României,

iar certificatele și adeverințele, pe care autoritățile publice centrale și locale

sunt obligate să le elibereze, în condițiile prevăzute de O.G. nr. 33/2002, nu constituie,

prin ele însele, izvoare istorice, în sensul art. 1 din Legea nr. 16/1996, ci doar

produse derivate ale documentelor create de către organele de stat. S-a apreciat,

astfel, că inspectorului B.A. îi era interzis să inițieze, să verifice și să dispună

măsuri privitoare la activitatea curentă a compartimentului de stare civilă din

cadrul Primăriei A., precum și să facă aprecieri cu privire la modul în care instituția

publică respectivă "eliberează copii certificate și extrase după actele de

stare civilă persoanelor fizice, chiar dacă acestea se referă la drepturi care îl

privesc pe solicitant", chiar și în cazul în care ar fi ajuns la conclu­zia,

exprimată cu ocazia audierii ce a avut loc la data de 2 martie 2011, că "se

încearcă distrugerea sistemului de constituire a documentelor de stare civilă de

către arhiviști".

Curtea a constatat că

în acțiunea de control din data de 9 decembrie 2010, ce a avut loc la Primăria comunei

A., funcționarul public în cauză nu a avut în vedere faptul că regimul juridic al

actelor de stare civilă este reglementat printr-o normă specială, respectiv prin

Legea nr. 119/1996, care stabilește că, în unitățile administrativ-teritoriale,

atribuțiile de stare civilă se îndeplinesc de către ofițerii de stare civilă din

cadrul primăriilor, și că, pe baza actelor de stare civilă, se eliberează certificate,

în condițiile prevăzute la art. 11 din citata lege.

În concluzie, Curtea a

apreciat că reclamantul B.A. nu avea competența legală și instituțională de a controla

și îndruma pe ofițerul de stare civilă din cadrul Primăriei comunei A. în legătură

cu activitatea de eliberare de copii certificate și extrase după actele de stare

civilă, la cererea persoanelor fizice, cu atât mai mult cu cât verificarea activității

curente a compartimentului de stare civilă s-a efectuat fără a se fi prezentat planul

controlului te­matic, ce a fost înregistrat din 9 decembrie 2010, ale cărui obiective

se rezumau la "verificarea modului în care se respectă și se aplică preve­derile

Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996" și la "evaluarea stadiului de prelucrare

al documentelor care vor face obiectul preluării de către S.J.A.N. Iași".

Curtea a apreciat că demersul

reclamantului nu-și află suport nici în Legea nr. 16/1990, nici în Legea nr. 119/l996,

nici în dispoziția zilnică din 08 decembrie 2010 și nici măcar în planul controlului

tematic ce a fost înregistrat din 9 decembrie 2010, act care, din motive neprecizate,

nu a fost semnat de cel care l-a întocmit, respectiv de arhivistul B.A. și nici

nu a fost prezentat instituției controlate.

Astfel, s-a apreciat că

întreaga acțiune desfășurată de B.A. la unitatea administrativ-teritorială menționată,

reprezintă o încălcare semnificativă a îndatoririlor ce revin funcționarilor publici,

astfel cum sunt ele reglementate de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, de

natură a atrage răspunderea sa discipli­nară, în condițiile art. 77 alin. (2)

lit. e) din același act normativ, neavând nici o semnificație faptul că singurul

interes pe care funcționarul public pretinde că l-ar fi avut în cauză, astfel cum

susține în finalul raportului întocmit la data de 2 februarie 2011, a fost acela

al "respectării prevederilor Legii nr. 16/1996", instituțiile publice

și cei care au dreptul de a acționa în regim de putere publică neputând folosi cadrul

instituțional ca loc al manifestărilor voluntariste, fie ele și bine intenționate.

Cât privește critica adusă

actului administrativ contestat în partea referitoare la pretinsa nerespectare a

prevederilor art. 268 alin. (2) C. muncii, Curtea a constatat că norma legală evocată

nu instituie o formă standardizată și solemnă pentru actul de sancționare disciplinară,

ci impune doar ca acesta să cuprindă o serie de elemente obligatorii, printre care

se numără și descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.

Constatând că modul în

care reclamantul s-a sesizat și a acționat, în intervalul 7 – 9 decembrie 2010,

este rezultatul depășirii flagrante a atribuțiilor de serviciu și o intervenție

nepermisă în activitatea curentă a unei unități administrativ-teritoriale, primărie,

pe care era abilitat să o verifice exclusiv în domeniul muncii de arhivă, nu și

în ceea ce privește modul în care instituția publică respectivă "eliberează

copii certificate și extrase după actele de stare civilă persoanelor fizice"

și că activitatea Comisiei de disciplină a funcționarilor publici din cadrul Arhivelor

Naționale s-a desfășurat cu respectarea procedurilor legale, Curtea, în temeiul

art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul B.A., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică pentru următoarele motive:

- hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii [art. 304 alin.

(7) C. proc. civ.].

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs, recurentul susține că nu este probată fapta de a fi intervenit

pentru eliberarea unui act de stare civilă pentru numita A.Ș. și este neîntemeiată

susținerea că, în calitatea sa de inspector, nu ar fi avut dreptul să se autosesizeze

cu privire la neregulile din activitatea specifică muncii de arhivă a instituțiilor

statului. Totodată, atât dispoziția din data de 20 iunie 2011 , cât și raportul

comisiei de disciplină din 10 iunie 2011 nu cuprind elementele prevăzute de

art. 268 alin. (2) C. muncii, respectiv nu este descrisă cu claritate fapta care

constituie abaterea disciplinară și modalitatea în care a fost săvârșită, prin raportare

la Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996;

- hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Astfel, în mod greșit instanța de fond

a reținut, contrar prevederilor Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 , că inspectorii

Arhivelor Statului au competență de control doar a „documentelor cu valoare istorică”,

iar nu și a „documentelor cu valoare practică”, respectiv a unor copii certificate

după actele de stare civilă ale unei persoane fizice.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv

de recurs, instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată este amplu

motivată și valorifică în mod logic și convingător probatoriul aflat la dosar, neputându-se

reține îndeplinirea condițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., judecătorul analizând

susținerile fiecăreia din părți și arătând argumentele pentru care a respins apărările

formulate de reclamant.

Rezultă fără dubiu, din

probele dosarului, că activitatea desfășurată de recurent la Primăria comunei A.

în data de 9 decembrie 2010 s-a realizat în condițiile în care acesta: nu avea în

responsabilitate această instituție publică; nu avea legitimație de control valabilă;

nu a întocmit și nu a prezentat instituției controlate un plan tematic de control

aprobat de conducerea S.J.A.N. Iași. Însuși recurentul a declarat, în raportul

din 3 februarie 2011 că, deplasarea sa la Primăria A. a avut loc ca urmare a unei

nemulțumiri semnalate de jandarmul I.I., în legătură cu modul de eliberare a unui

act de stare civilă către mama acestuia – fiind vorba, deci, de un act care excede

competențelor recurentului.

Referitor la motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta este, de asemenea, neîntemeiat,

din cuprinsul Legii nr. 16/1996 nerezultând că atribuțiile de control și de preluare

se referă la alte documente decât cele care, în înțelesul acestei legi, constituie

izvoare istorice și alcătuiesc Fondul Arhivistic Național al României.

În temeiul art. 5

lit. b) din Legea nr. 16/1996 cu modificările și completările ulterioare, Arhivele

Naționale „controlează aplicarea prevederilor legislației în vigoare pe linia muncii

de arhivă și stabilește măsurile ce se impun potrivit legii”, deci controlul se

efectuează la un creator și deținător de documente arhivistice, iar nu la alte instituții.

De asemenea, recurentul

invocă, făcând o confuzie normativă, „regula autosesizării permanente”, aceasta

fiind specifică structurilor de ordine și siguranță publică din subordinea M.A.I.

Față de aceste considerente,

constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.A. împotriva sentinței civile nr. 311/2011 din 24 octombrie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.