ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2393/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 22 februarie 2007, reclamantul M.E.C.T.

a chemat în judecată C.N.C.D., solicitând anularea parțială a Hotărârii emise de

acesta cu nr. 323 din 21 noiembrie 2006, în ceea ce privește pct. 2.

În motivarea cererii, reclamantul a

susținut că prin acest punct i s-a recomandat să elaboreze și să implemeteze o

normă internă prin care să reglementeze prezența simbolurilor religioase în instituțiile

de învățământ public,normă fundamentată pe principii cum ar fi:

- respectarea drepturilor părinților

de a asigura educația copiilor potrivit convingerilor religioase și filozofice;

- asigurarea libertății de religie,

conștiință și convingere a tuturor copiilor în condiții de egalitate și,

- afișarea simbolurilor religioase

doar în cursul orelor de religie sau în spațiile destinate exclusiv învățământului

religios.

Nu numai că în unitățile de învățământ

se realizează procesul educațional, întemeiat pe tradiții umaniste, pe valorile

democratice și pe aspirațiile societății românești, statul păstrându-și

neutralitatea în acest domeniu,dar disciplina religie și simbolistica însemnelor

religioase se studiază în cadrul orelor de religie, iar existența acestor însemne

în afara acestor ore, nu îngrădește libertatea de conștiință sau religioasă a

elevilor. Mai mult, decizia afișării acestor simboluri se bazează exclusiv pe

decizia comunității educaționale formate din profesori, elevi și părinți, garantând

astfel libertatea de conștiință manifestată prin dreptul de a alege.

În opinia reclamantei, o asemenea hotărâre

justificată în mod tendențios și nedovedit pe prezența nelimitată și

necontrolată în instituțiile publice de învățământ a simbolurilor religioase,

cum sunt icoanele încalcă de fapt principiul laicității statului și libertatea

de conștiință, fiind prin ea însăși un fapt de discriminare.

O astfel de recomandare, vizează

tocmai intervenția statului într-un domeniu în care atât normele europene cât

și Constituția României recomandă și prevăd neutralitatea acestuia - tocmai în

scopul de a da eficiență principiului liberei conștiințe.

În cauză s-a formulat o cerere de

intervenție în interes propriu de către M.E., respinsă prin încheierea din 20

martie 2007.

Prin sentința civilă nr. 1685 din 15

iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de M.E.C.T.

reținând pentru aceasta că prin recomandarea făcută la pct. 2 din Hotărârea nr.

323 din 21 noiembrie 2006, Colegiul Director al C.N.C.D. nu a creat nici o obligație

în sarcina acestuia, nefiind vorba de o situație discriminatorie, și a ales să

adopte o astfel de îndrumare cu scopul de a preîntâmpina încălcarea laicității

statului și liberei conștiințe, creând astfel un cadru care să asigure pluralismul

credințelor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs M.E.C.T., recurs susținut de Asociația Pro-Vita pentru Născuți

și Nenăscuți București, care a formulat cererea de intervenție accesorie.

Motivându-și recursul M.E.C.T. a

susținut că hotărârea atacată este data cu aplicarea greșită a legii.

Deși norma de recomandare prevăzută de

pct. 2 din Hotărârea nr. 323 din 21 noiembrie 2006 a C.N.C.D., îndrumă M.E.C.T. să elaboreze și să implementeze printr-o circulară sau înștiințare,prezenta

simbolurilor religioase în instituțiile de învățământ public în sensul afișării

acestora numai în cursul orelor de religie sau în spațiile destinate exclusiv

învățământului religios, în condițiile în care nu se reține o situație de fapt discriminatorie

în domeniu, instanța fondului reține cu ușurință că de fapt ea nu instituie

nici un fel de obligație în sarcina M.E.C.T., care poate sau nu să țină cont de

ea, având în vedere caracterul pur preventiv.

Or, în condițiile în care nu s-a

constatat o discriminare ci exista numai temerea cu privire la posibilitatea

încălcării principului laicității,o asemenea recomandare chiar dacă nu are

caracter obligatoriu, are un puternic impact social care obliga M.E.C.T. să ia o

anumită poziție, cu atât mai mult cu cât potrivit atribuțiilor pe care i le conferă

legea, el nu poate decât să emită ordine și instrucțiuni în aplicarea acesteia.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii

pronunțate în raport de criticile formulate urmează a se reține că acestea se justifică.

Prin petiția adresată C.N.C.D., M.E.

a sesizat faptul că afișarea în unitățile de învățământ public a simbolurilor

religioase constituie discriminare împotriva persoanelor agnostice sau de alte

confesiuni, care generează o atmosferă ostilă și degradantă afectând dreptul la

demnitatea personală a tuturor copiilor, prin transmiterea valorilor de

inferiorizare a femeilor, practicate de religia în cauză.

Prin aceiași petiție s-a solicitat

retragerea simbolurilor religioase din instituțiile de învățământ public din

România, cu excepția admiterii lor doar în orele facultative de religie.

Prin Hotărârea nr. 323 din 21

noiembrie 2006, C.N.C.D. a reținut că nu se poate pronunța în legătură cu

capătul de petiție privind constatarea discriminării, având în vedere că

printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă - Decizia nr. 1197

din 20 iunie 2006 a Curții de Ploiești, s-a apreciat cu autoritate de lucru

judecat că „prezența simbolurilor religioase în instituțiile de învățământ nu

încalcă drepturile fundamentale la libertatea de conștiință, gîndirea și

libertatea credințelor religioase, respectiv a egalității în drepturi a elevilor

și nu reprezintă o situație discriminatorie, întrucât nu li se impune copiilor

care nu împărtășesc aceste convingeri religioase să fie adepți”.

Aceasta cu atât mai mult cu cât prin

dispozițiile Legii nr. 84/1995, legea învățământului, art. 9 alin. (2) se

prevede caracterul facultativ al orelor de religie, oricare dintre elevi putând

solicita în mod legal să nu le frecventeze.

În ce privește solicitarea înlăturării

simbolurilor religioase din instituțiile de învățământ din România, cu excepția

orelor facultative de religie, - C.N.C.D. - prin aceiași hotărâre la pct. 2, a admis să recomande M.E.C.T., „elaborarea și implementarea unei norme interne prin care să reglementeze

prezenta simbolurilor religioase în instituțiile de învățământ public, în sensul

afișării acestora doar în cursul orelor de religie sau în spațiile destinate exclusiv

învățământului religios”.

Fără a contesta rolul pe care C.N.C.D.

îl are în domeniul prevenirii și sancționării faptelor de discriminare,

măsurile pe care acesta le adoptă în exercitarea atribuțiilor specifice trebuie

să respecte legea și să fie în acord cu principiile constituționale privind libertatea

de conștiință, de gândire, a opiniilor și credințelor religioase, a autonomiei

cultelor față de stat, precum și cu normele C.E.D.O., care consacră neutralitatea

statului în relația cu diferite religii, culte și credințe.

Cum în cauză deși reține inexistența

unei situații discriminatorii precum și faptul că în exercitarea funcțiilor pe

care și le asumă în domeniul învățământului și educației, statul este obligat să

respecte dreptul părinților de a asigura această educație conform propriilor

convingeri religioase și filozofice (Protocolul adițional 1, la C.E.D.O), Colegiul Director al C.N.C.D. prin recomandarea făcută la pct. 2 din Hotărârea nr. 323/2006,

impune tocmai intervenția statului într-un domeniu în care decizia afișării simbolurilor

religioase în unitățile de învățământ aparține exclusiv comunității formate din

profesori, elevi și părinți.

Procedând astfel C.N.C.D. încalcă dreptul

la libertatea religioasă astfel cum acesta este consacrat de Constituție și recunoscut

de C.E.D.O. și aplicat de jurisprudența europeană (vezi cazul H. și C. contra

Bulgariei).

Încercând să creeze o aparență de legalitate

a acestei recomandări C.N.C.D., a susținut tendențios și fără nici o dovadă

„existența în mod nelimitat și necontrolat a simbolurilor religioase” deși în

același timp reține astfel cum rezultă din considerentele hotărârii contestate,

ca în România statul asigură libertatea învățământului religios potrivit credințelor

specifice fiecărui cult - în școlile de stat orele de religie având caracter

facultativ, iar afișarea însemnelor religioase fiind stabilită exclusiv pentru

decizia profesorului, elevilor și părinților.

În fine, deși C.N.C.D., susține că o

asemenea recomandare nu produce efecte în sensul instituirii unor obligații în

sarcina M.E.C.T., susținere însușită greșit și de instanța fondului, nu poate fi

neglijat impactul social pe care aceasta îl are, obligând în fapt M.E.C.T. să

adopte o poziție sau alta, și aceasta în condițiile în care potrivit competențelor

ce sunt stabilite prin legea de organizare și funcționarea Legii nr. 84/1995,

legea învățământului, nu poate emite decât ordine și instrucțiuni în aplicarea acesteia.

Astfel fiind, în raport de considerentele

expuse urmează a se reține ca recomandarea făcută de C.N.C.D. în absența unei

situații de discriminare și în condițiile în care se recunoaște existența în domeniu

a unei legislații care respectă și aplică întocmai normele europene cu privire

la neutralitatea statului și a instituțiilor de învățământ în relația cu

diferite religii, culte și credințe, este vădit nelegală.

Prin urmare, recursul declarat de M.E.C.T.

împotriva sentinței nr. 1956 din 18 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și cererea

de intervenție accesorie formulată în interesul recurentului de către Asociația

Pro-Vita pentru Născuți și Nenăscuți” București, urmează a fi admise și în

raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., casată hotărârea recurată și pe

fond, admisă acțiunea M.E.C.T. astfel cum a fost formulată.

În ce privește recursul declarat de M.E.

împotriva încheierii Curții de Apel Ploiești din 20 martie 2007 prin care i-a fost

respinsă cererea de intervenție în interes propriu, urmează a fi respins ca

nefondat reținând ca legal și temeinic, instanța fondului a apreciat că nu sunt

îndeplinite cerințele art. 49 alin. (2) C. proc. civ. în sensul dovedirii unui

drept personal care raportat la obiectul pricinii ar fi putut face obiectul

cercetării judecătorești, aceasta cu atât mai mult cu cât intervenientul nu a

înțeles să conteste hotărârea Colegiului Director al C.N.C.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de M.E.C.T. împotriva

sentinței civile nr. 1685 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite cererea de intervenție

accesorie formulată în interesul recurentului M.E.C.T. de Asociația Pro-Vita

pentru Născuți și Nenăscuți. Casează sentința atacată.

Admite acțiunea și anulează pct. 2

din Hotărârea nr. 323 din 21 noiembrie 2006 emisă de pârâtul C.N.C.D.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de M.E. împotriva încheierii din 20 martie 2007 pronunțată de aceeași

instanță și împotriva sentinței civile nr. 1685 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 iunie 2008.