ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8624/2009

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele: Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauzele privind conflictele de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 151/ R din 15 februarie 2008, a admis recursul declarat de B.A., H.O.A., G.E., M.M., K.E., B.F.M., M.J., F.E., K.M., K.M., C.E., K.M.T., B.M., L.V., A.M., F.C.K., H.E., B.E., M.E., B.A., L.S., D.K., B.T., H.M., P.Z., B.I., B.M., B.J., A.E., P.M., P.I., F.A., N.G.E., L.A., M.M., toți prin mandatar S.M., împotriva sentinței civile nr. 2691 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 2886/96/2007, a modificat în parte sentința civilă atacată, în sensul că, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și la obligat parata să întocmească o situație care să arate în concret numărul orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică, precum și cele de sărbători legale pentru perioada februarie 2005 și până in prezent, precum și pentru viitor pentru fiecare reclamant în parte și acordarea zilelor libere potrivit art. 132 C. muncii, a menținut restul dispozițiilor sentinței civile atacate.

D.G.A.S.P.C. Harghita a formulat contestație la executarea acestei hotărâri și a solicitat admiterea contestației, anularea tuturor formelor și actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc C.M.C.: somația nr. E133/ G din 18 august 2008 și procesul verbal încheiat la data de 18 august 2008, susținând că s-a conformat, anterior începerii executării, dispozițiilor hotărârii judecătorești și a transmis către reclamante, prin adresa de înaintare nr. 10018 din 7 august 2008 situația solicitată împreună cu documentele justificative, care au stat la baza acesteia. În drept au fost indicate dispozițiile art. 399 și 400 C. proc. civ. învestită cu soluționarea contestației, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauzele privind conflictele de muncă și asigurări sociale prin încheierea nr. 10 din 26 septembrie 2008, îndreptată în baza dispozițiilor art. 281 C. proc.

civ., prin încheierea din camera de consiliu din 12 ianuarie 2009, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita. Pentru a se pronunța astfel, a reținut că Tribunalului Harghita i-a aparținut competența de soluționare a litigiului în primă instanță, iar potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, respectiv prima instanță, și nu la instanța care a soluționat calea de atac. Tribunalul Harghita, secția civilă, la rândul său a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei, iar prin sentința civilă nr. 493 din 12 martie 2009, a admis excepția, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș și constatând intervenit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului cauzei înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Considerentele avute în vedere de tribunal au vizat faptul că însăși contestatoarea a precizat în cuprinsul acțiunii care a învestit instanța că „înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executor sunt interpretate greșit”, astfel încât, a reținut că, fiind vorba de o contestație la titlu, soluționarea cererii este de competența instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută în conformitate cu dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. Analizând conflictul negativ de competență de față Înalta Curte reține următoarele: Curtea de apel a calificat corect cererea contestatoarei ca fiind o contestație la executare propriu-zisă, față de împrejurarea că hotărârea, a cărei lămurire s-a cerut pe această cale, conține dispoziții clare, nesusceptibile de echivoc și de interpretare, care de altfel contestatoarea susține că deja le-a executat.

Astfel fiind, rezultă că, în fapt, nemulțumirea contestatoarei nu vizează conținutul titlului, ci modalitatea în care s-a procedat la punerea în executarea a acestuia și obligării la plata cheltuielilor de executare, ulterior îndeplinirii de către contestatoare a obligației dispuse prin hotărâre. Prin urmare, cum pretinsa vătămare decurge din actul de executare îndeplinit, calea procedurală de îndreptare a acestei neregularități nu este cea reglementată de dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., ci aceea a contestației la executare propriu-zisă, în condițiile prevăzute de art. 399 alin. (2) teza I C. proc. civ. Dispozițiile art. 400 C. proc. civ., fac distincția între contestația la executare propriu-zisă, care se soluționează de către instanța de executare (alin. l) și contestația la titlu, care se soluționează de instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută (alin. 2). Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea. În raport de textele legale anterior menționate, instanță de executare este întotdeauna judecătoria, atunci când obiect al cererii este instanța de executare. În consecință, față de considerentele precedente, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc competența de soluționarea a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2009.