ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3586/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Mureș, reclamantul L.C.I. a chemat în judecată pe pârâții U.M. 01752

Sighișoara și Ministerul Apărării solicitând instanței obligarea acestora la

plata sporului pentru activitatea desfășurată pe timp de noapte în perioada 09

decembrie 2007 - 05 mai 2008.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, în perioada sus menționată, a fost angajat al U.M. 01752 Sighișoara

în baza unui contract individual de muncă în funcția de soldat voluntar, că

pentru perioada în care a fost angajat a beneficiat de sporurile pentru

radiații și pentru unitate izolată, nu însă și de sporul pentru pază pe timp de

noapte.

Prin sentința civilă nr. 155 din 12

februarie 2009, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis excepția lipsei capacității

procesuale a pârâtei U.M. 01752 Sighișoara, a respins acțiunea formulată de

reclamant în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei

persoane fără capacitate procesuală și a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării.

Cu privire la hotărârea pronunțată a

existat și opinie separată, în sensul invocării excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței sus menționate

reclamantul a declarat recurs, invocând excepția de nelegalitate a prevederilor

O.M.A. nr. MS 105/1999 și ale art. 1 din Normele metodologice de aplicare a

acestui ordin.

Prin încheierea de ședință din data

de 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a dispus sesizarea Curții de Apel Târgu

Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, cu excepția de nelegalitate

și a suspendat judecata cauzei.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 63 din 25 martie

2010, a admis excepția de nelegalitate invocată și a constatat nelegalitatea

dispozițiilor cuprinse în Ordinul nr. M.S. 105/1999 pct. 11 și ale art. 1 din

Normele metodologice de aplicare a acestui ordin.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre,

instanța a reținut următoarele:

Astfel, verificând conformitatea

dispozițiilor cuprinse în ordinul și normele metodologice a căror legalitate se

contestă, cu cele cuprinse în Codul muncii, respectiv dispozițiile art. 122 alin.

(1) și art. 123, a constatat că prin actele normative atacate este stabilită o

altă durată a timpului de munca pe timp de noapte, care să justifice acordarea

sporului de noapte, aceasta fiind majorată peste limitele prevăzute în Codul

muncii, care este o lege organică.

Curtea de apel a reținut că

dispozițiile cuprinse în ordinul contestat și normele metodologice de aplicare

a acestui ordin contravin legii organice și au fost emise cu nerespectarea

limitelor legale stabilite prin dispozițiile cuprinse în art. 77 și 78 din

Legea nr. 24/2000.

A mai reținut instanța de fond că au

fost încălcate și dispozițiile cuprinse în Directiva 2003/88 din 4 noiembrie 2003 a U.E. cu privire la protecția socială, unde este prevăzută în mod expres și o limitare a

duratei muncii de noapte, directivă devenită obligatorie și pentru România,

începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea în U.E., conform art. 52 din

Protocolul la Tratatul de aderare și în raport de dispozițiile art. 249 din

Tratatul de instituire a comunității europene.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Ministerul Apărării Naționale în calitate de emitent al actului

administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată.

În motivarea recursului formulat,

recurentul a criticat soluția atacată susținând că în mod greșit instanța de

fond a respins excepția de inadmisibilitatea invocată cu privire la excepția de

nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ;

respectiv a O.M.A. nr. MS 105/1999.

A susținut recurentul că excepția de

nelegalitate nu poate viza orice act administrativ ci numai acel act de care depinde

soluționarea pe fond a respectivului litigiu iar invocarea nelegalității unui

act administrativ cu caracter normativ, având în vedere dispozițiile art. 11 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 262/2007, apare ca fiind inadmisibilă, întrucât partea vătămată are posibilitatea

legală a formulării unei acțiuni directe privind anularea acestuia, cu respectarea

regulii procedurii prealabile și a termenelor legale.

Recurentul a criticat sentința pronunțată

de către instanța de fond, susținând că în mod greșit s-a reținut nelegalitatea

ordinului în raport cu dispozițiile art. 122 alin. (1) și art. 123 C. muncii,

întrucât Ordinul nr. MS/1999 și Normele metodologice privind acordarea sporului

pentru orele lucrate în timpul nopții au fost emise în temeiul art. 64 din

Legea nr. 138/1999, lege cu caracter special cu dispoziții specifice derogatorii

de la Codul Muncii.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Intimatul L.C.I. a formulat note

scrise prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca

legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond susținând în

esență că prevederile ordinului atacat sunt nelegale în raport de dispozițiile

din Codul Muncii iar prin aplicarea acestora se creează o situație discriminatorie

în raport cu alte persoane care prestează muncă pe timp de noapte.

Analizând sentința atacată în raport

de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în

temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul formulat în cauză este fondat și va fi admis, având în vedere următoarele

considerente:

Motivul de recurs privind

inadmisibilitatea cercetării pe cale de excepție a legalității unui act normativ

este nefondat, sub acest aspect instanța de fond reținând în mod justificat că

pot fi cenzurate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ actele administrative unilaterale.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2)

sintagma „act administrativ unilateral” este folosită fără a se face distincție

între actul normativ și cel individual.

Astfel fiind, în virtutea principiului

de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar

nu în sensul înlăturării efectelor sale se constată că în mod corect s-a

reținut de către instanța de fond că excepția de nelegalitate a unui act administrativ

cu caracter normativ, ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui

proces aflat pe rol.

În ceea ce privește motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând modul de

soluționare al excepției de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că acesta

este fondat și urmează a fi admis, instanța de fond apreciind în mod greșit ca

fiind întemeiată excepția invocată.

În fapt, excepția de nelegalitate vizează

dispozițiile O.M.A. nr. MS 105/1999 și ale art. 1 din Normele metodologice de

aplicare a acestui ordin.

În motivarea excepției de nelegalitate,

intimatul - reclamant a susținut că sunt încălcate prevederile art. 122 alin.

(1) C. muncii, potrivit cărora munca prestată între orele 22.00 – 06.00 este

considerată muncă de noapte și dispozițiile art. 123 din același cod,

dispoziții care prevăd că salariații care efectuează cel puțin trei ore de

muncă de noapte, beneficiază de program de lucru redus, cu o oră față de durata

normală a zilei de muncă, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de

bază, fie de un spor de salariu de minim 15 % din salariul de bază, pentru fiecare

oră de muncă de noapte prestată.

O.M.A. nr. MS 105/1999 a fost emis în

temeiul dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 138/1999 potrivit cărora

„Dispozițiile legale prin care sunt stabilite sporuri pentru condiții

periculoase sau vătămătoare, pentru activități care solicită o încordare

psihică foarte ridicată sau care se desfășoară în condiții deosebite de muncă,

pentru condiții grele de muncă, pentru activitatea desfășurată în schimb de

noapte, precum și alte reglementări se aplică și personalului militar care se

află în situații similare, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Normele de aplicare se stabilesc

prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale”.

În cadrul acestor norme, la pct. 11

sunt prevăzute „Norme metodologice privind acordarea sporului pentru orele

lucrate în timpul nopții”.

Potrivit pct. 1 din cadrul acestor

norme se dispune „cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract

care desfășoară activitatea, pe timpul nopți, între orele 22.00 – 06.00,

beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor de 25 % din solda

lunară, dacă timpul lucrat reprezintă cel puțin jumătate din programul normal

de lucru. Prin programul normal de lucru în funcție de care se stabilește sporul

pentru munca de noapte, se înțelege timpul de lucru de 8, 7 sau 6 ore.

Sporul de 25 % nu se acordă

personalului militar destinat pentru serviciul de zi”.

Recurentul - reclamant a invocat

excepția de nelegalitate a acestor prevederi în raport de dispozițiile art. 122

alin. (1) și dispozițiile art. 123 C. muncii.

Textul art. 122 alin. (1) din cod

stabilește limitele orare ale muncii de noapte, respectiv munca prestată între

orele 22.00 – 06.00, iar textul art. 123 reglementează consecințele prestării

muncii de noapte, respectiv „salariații de noapte beneficiază:

a) fie de un program de lucru redus cu

o oră față de durate normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează

cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea

salariului de bază;

b) fie de un spor la salariu de minimum

15 % din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă prestată”.

Prin sentința atacată, instanța de

fond a reținut ca fiind întemeiată excepția de nelegalitate invocată procedând la

verificarea conformității dispozițiilor cuprinse în ordinul și normele

metodologice a căror legalitate se contestă în raport de dispozițiile legale invocate

din Codul Muncii, reținându-se că acestea contravin acestor dispoziții legale.

Înalta Curte apreciază că în mod greșit

instanța de fond a admis excepția de nelegalitate invocată.

Potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea

nr. 24/2000, ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea

acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației

publice centrale de specialitate, sau ale autorităților administrative autonome,

se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor

guvernului, iar art. 78 din aceeași lege, prevede că directivele,

instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul

stabilit de actele în baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot

conține dispoziții care să  contravină prevederilor acestora.

Astfel, cum s-a arătat în precedent O.M.A.

nr. MS 105/1999 a fost emis în baza dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 138/1999

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice

și siguranța națională și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din

aceste instituții, lege cu caracter special, iar verificarea legalității dispozițiilor

acestuia de către instanța de fond urma a fi efectuată cu respectarea dispozițiilor

art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000, respectiv prin raportare la prevederile Legii

în baza căreia a fost emis cât și cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (2)

C. muncii, potrivit cărora dispozițiile acestuia se aplică și raporturilor de

muncă reglementate prin legi speciale numai în măsura în care acestea nu conțin

dispoziții specifice derogatorii.

Având în vedere dispozițiile art. 1 alin.

(2) C.l muncii, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a reținut

că normele ordinului atacat ar fi contradictorii în raport cu dispozițiile art.

122 alin. (1) și art. 123 din legea organică, întrucât nu s-a stabilit o altă

durată a timpului de muncă pe timp de noapte peste limitele legale, prin aceste

dispoziții fiind stabilite condițiile minimale obligatorii pentru acordarea sporului

de noapte, condiții respectate prin dispozițiile ordinului și ale normelor metodologice

avizate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale nr. 1896/1999.

Astfel fiind, reținând că

dispozițiile atacate cu excepția de nelegalitate sunt legale iar recursul formulat

de recurentul, emitent al actului administrativ atacat este fondat, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite

recursul formulat și în consecință va modifica sentința atacată în sensul că va

respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor O.M.A. nr. MS 105/1999 pct. 11

și ale art. 1 din Normele metodologice de aplicare invocată de intimatul L.C.I.,

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Apărării Naționale pentru U.M. nr. 01752 Sighișoara împotriva

sentinței civile nr. 63 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor O.M.A. MS 105/1999 pct. 11

și ale art. 1 din Normele metodologice de aplicare invocată de intimatul L.C.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 iulie 2010.