ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4535/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 115 din 21 noiembrie 2008,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții R.P., M.A. și P.R.R., în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

privind anularea Hotărârii nr. 358 din 19 iulie 2008, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a

reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:

Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, în ceea ce privește existența condițiilor prevăzute de art. 2

din O.G. nr. 137/2000 a reținut că nu s-a aplicat un tratament diferit față de

alte persoane aflate în situații analoage întrucât trebuie făcută distincție

între personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și cel din administrația

publică locală.

Dispozițiile

Legii nr. 138/1999 se aplica personalului militar si civil din cadrul

instituțiilor prevăzute la art. 1, respectiv Ministerului Apărării, Ministerului

Internelor și Reformei Administrative, Serviciului Roman de Informații.

Serviciului Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciului de

Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

A

mai reținut instanța că între Ministerul Internelor și Reformei Administrative

și autoritățile administrației publice locale nu exista raporturi de

subordonare iar în contextul art. 6 din Legea nr. 215/2001, dispozițiile O.M.I.

nr. 275/2002 nu sunt aplicabile personalului din cadrul aparatului propriu de

specialitate al autorităților administrației publice locale (D.G.A.S.P.C. Mureș

fiind subordonata Consiliului Județean Mureș). De altfel, arată instanța de

fond, o parte dintre angajați au obținut acordarea acestui spor de dispozitiv

prin hotărâri date în prima instanța, prin care s-a acordat acest spor, nu au

fost finalizate pe fond de către instanța de recurs, (în sensul că s-au

anulat ca netimbrate, etc.) obținându-se în acest

fel hotărâri favorabile angajaților. S-a avut în vedere practica majoritar

exprimată la nivelul instanțelor din țară, care este în sensul respingerii

acestor acțiuni.

Așadar,

faptul că unele instanțe (puține la număr) au acordat acest spor de 25% nu

poate fi invocat în sprijinul existenței unei situații discriminatorii.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul R.P.

S-a constatat că reclamanții nu invocă

niciun motiv expres de discriminare prevăzut de lege ci menționează doar că „s-a

aplicat un tratament diferențiat”, iar în cauză nu se regăsește niciunul din elementele

obligatorii pentru a se putea constata existența discriminării, respectiv: un

criteriu de discriminare, un drept recunoscut de lege și un efect în sensul restrângerii

sau înlăturării acestui drept.

În fine, instanța a concluzionat că Legea

nr. 138/1999 și Ordinul ministrului administrației și internelor dat în

aplicarea legii nu se aplică tuturor angajaților din administrația publică

locală, ci numai celor care fac parte din structura Ministerului Administrației

și Internelor, lipsind astfel elementele de comparație prevăzute de art. 2

alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

În termen legal, împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs numai reclamantul R.P.

Cererea de recurs a fost întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat,

în esență, că în mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că nu sunt incidente

prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999 ce reglementează indemnizația de

dispozitiv, însușindu-și fără argumente soluția Colegiului Director al

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), precum și că

în mod greșit a considerat că recurentului nu i s-a aplicat un tratament

diferențiat față de personalul contractual și funcționarii publici din cadrul Consiliul

Județean Mureș, din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și

Protecția Copilului Timiș și Mureș și din cadrul Direcției Județene de Evidență

a Persoanelor Mureș, în privința acordării indemnizației amintite.

Recurentul a subliniat că atât autoritatea

pârâtă cât și instanța au ignorat practica recentă a Curții Europene a

Drepturilor Omului – CEDO – mai exact soluția dată în Cauza Beian împotriva

României, care pune accent pe încălcarea art. 14 în conjuncție cu art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție ca o consecință a existenței unor hotărâri

judecătorești contradictorii în aceeași materie.

Apărările intimatului C.N.C.D., cuprinse

în întâmpinare, au pus accent pe definiția dată de legiuitor „discriminării”

(O.G. nr. 137/2000), pe faptul că Legea nr. 138/1999 se aplică personalului militar

și civil din cadrul instituțiilor prevăzute la art. 1 din acest act normativ

și, nu în ultimul rând, pe faptul că sesizările făcute de mai mulți funcționari

publici din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția

Copilului Mureș (printre care și recurentul) în legătură cu indemnizația de dispozitiv

nu pot fi considerate ca aspecte care intră sub incidența art. 2 din O.G. nr.

137/2000 republicată.

Examinând cauza prin prisma criticilor

rezumate mai înainte și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru modificarea/casarea

sentinței atacate.

Din actele dosarului reiese că:

Obiectul cererii de chemare în judecată

adresate Curții de Apel Târgu Mureș a vizat:

1)

anularea Hotărârii nr. 358

din 19 iulie 2008 a C.N.C.D.;

2) constatarea aplicării

discriminatorii a prevederilor art. 13 ale Legii nr. 138/1999 conform Ordinului

nr. 275/2002 emis de ministrul administrației și internelor (completat prin Ordinul

nr. 496/2003) ce reglementează acordarea sporului de dispozitiv în cuantum de

25% din salariul de bază de către Direcția Generală de Asistență Socială și

Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C. ) Mureș, față de personalul contractual din

cadrul aceleiași instituții, față de salariații altor direcții județene de

asistență socială și protecția copilului, precum și față de salariații

Consiliului Județean Mureș și a Serviciului Public Județean de Evidență Informatizată

a Persoanelor Mureș;

3) obligarea D.G.A.S.P.C. Mureș să

înlăture consecințele acestei discriminări prin plata către reclamanți a

sporului de dispozitiv.

Prin Hotărârea nr. 358 din 19 iulie 2008 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că

sesizările în legătură discriminarea între personalul care își desfășoară

activitatea în domeniul administrației publice care nu beneficiază și cel care

beneficiază de indemnizația de dispozitiv nu pot fi reținute aspecte care intră

sub incidența art. 2 din O.G. nr. 137/2000 (republicată), privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Soluția pronunțată de Secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș este corectă

și în acord cu dispozițiile legale incidente în materia discriminării – O.U.G.

nr. 137/2000 republicată și modificată.

Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, autoritate de stat în domeniul discriminării, a examinat

sesizarea petenților - reclamanți din perspectiva prevederilor art. 2 din actul

normativ enunțat mai înainte, hotărând că nu intră sub incidența acestuia.

Atât intimatul-pârât cât și instanța de

judecată cu ocazia verificării legalității Hotărârii contestate, au avut în

vedere prezumtiva discriminare sub toate fațetele prezentate de petenți,

concluzionând că acestea nu pot constitui argumente de ordin juridic pentru a

se reține existența vreunei discriminări așa cum este aceasta definită de

legiuitor prin art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

În concret, în cauză nu există un

criteriu de discriminare, un drept recunoscut de lege și un efect în sensul restrângerii

sau înlăturării acestui drept.

Legea nr. 138/1999 determină prin art. 1

sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestui act normativ, între

acestea neregăsindu-se și funcționarii publici ori personalul contractual ce-și

desfășoară activitatea al autorități ale administrației publice locale/consilii

județene în speță.

În baza Legii nr. 138/1999 a fost emis

Ordinul ministrului de interne nr. 275/2002 conform căruia indemnizația de

dispozitiv prevăzută de art. 13 din lege se acordă și personalului civil ce-și

desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, însă noțiunea de

„personal civil” în sensul Ordinului nr. 275/2002 se referă la funcționarii

publici și personalul contractual din cadrul Ministerului Internelor și

Reformei Administrative.

Or, D.G.A.S.P.C. Mureș este o instituție

publică ce funcționează strict în subordinea consiliului județean.

Nu în ultimul rând, judecătorul fondului și-a

argumentat soluția și prin trimitere la existența unor hotărâri judecătorești

contradictorii în privința aplicării art. 13 din Legea nr. 138/1999 și la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, lămurind de

ce anume raționamentul reclamanților nu poate fi primit.

Interpretarea neunitară a legii,

dezlegarea diferită dată de către instanțe judecătorești unor chestiuni de

drept, reprezintă într-adevăr o problemă care se soluționează însă pe calea prevăzută

de art. 329 C. proc. civ. (recursul în interesul legii). Numai că, în speță,

Înalta Curte este investită cu un recurs declarat în baza art. 299 și urm. C.

proc. civ., astfel că nu se poate pune problema ignorării jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului, mai exact a Hotărârii pronunțate în Cauza Beian

împotriva României.

Oricum, rolul instanței de contencios

administrativ în acest litigiu nu era și nu poate fi acela de a stabili în ce

măsură reclamanții sunt îndreptățiți sau nu la indemnizația de dispozitiv, ci doar

acela de a verifica dacă există sau nu discriminare între personalul din

domeniul administrației publice care beneficiază de această indemnizație și cel

care nu beneficiază de ea.

Ca urmare, pentru toate cele expuse și având

în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

R.P. împotriva sentinței nr. 115 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

octombrie 2009.