ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4535/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 115 din 21 noiembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții R.P., M.A. și P.R.R., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, privind anularea Hotărârii nr. 358 din 19 iulie 2008, ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele: Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce privește existența condițiilor prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 a reținut că nu s-a aplicat un tratament diferit față de alte persoane aflate în situații analoage întrucât trebuie făcută distincție între personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și cel din administrația publică locală.

Dispozițiile Legii nr. 138/1999 se aplica personalului militar si civil din cadrul instituțiilor prevăzute la art. 1, respectiv Ministerului Apărării, Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Serviciului Roman de Informații. Serviciului Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției. A mai reținut instanța că între Ministerul Internelor și Reformei Administrative și autoritățile administrației publice locale nu exista raporturi de subordonare iar în contextul art. 6 din Legea nr. 215/2001, dispozițiile O.M.I. nr. 275/2002 nu sunt aplicabile personalului din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale (D.G.A.S.P.C.

Mureș fiind subordonata Consiliului Județean Mureș). De altfel, arată instanța de fond, o parte dintre angajați au obținut acordarea acestui spor de dispozitiv prin hotărâri date în prima instanța, prin care s-a acordat acest spor, nu au fost finalizate pe fond de către instanța de recurs, (în sensul că s-au anulat ca netimbrate, etc.) obținându-se în acest fel hotărâri favorabile angajaților. S-a avut în vedere practica majoritar exprimată la nivelul instanțelor din țară, care este în sensul respingerii acestor acțiuni. Așadar, faptul că unele instanțe (puține la număr) au acordat acest spor de 25% nu poate fi invocat în sprijinul existenței unei situații discriminatorii. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul R.P.

S-a constatat că reclamanții nu invocă niciun motiv expres de discriminare prevăzut de lege ci menționează doar că „s-a aplicat un tratament diferențiat”, iar în cauză nu se regăsește niciunul din elementele obligatorii pentru a se putea constata existența discriminării, respectiv: un criteriu de discriminare, un drept recunoscut de lege și un efect în sensul restrângerii sau înlăturării acestui drept. În fine, instanța a concluzionat că Legea nr. 138/1999 și Ordinul ministrului administrației și internelor dat în aplicarea legii nu se aplică tuturor angajaților din administrația publică locală, ci numai celor care fac parte din structura Ministerului Administrației și Internelor, lipsind astfel elementele de comparație prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, republicată. În termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs numai reclamantul R.P. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că în mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că nu sunt incidente prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999 ce reglementează indemnizația de dispozitiv, însușindu-și fără argumente soluția Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), precum și că în mod greșit a considerat că recurentului nu i s-a aplicat un tratament diferențiat față de personalul contractual și funcționarii publici din cadrul Consiliul Județean Mureș, din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș și Mureș și din cadrul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Mureș, în privința acordării indemnizației amintite.

Recurentul a subliniat că atât autoritatea pârâtă cât și instanța au ignorat practica recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului – CEDO – mai exact soluția dată în Cauza Beian împotriva României, care pune accent pe încălcarea art. 14 în conjuncție cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca o consecință a existenței unor hotărâri judecătorești contradictorii în aceeași materie. Apărările intimatului C.N.C.D., cuprinse în întâmpinare, au pus accent pe definiția dată de legiuitor „discriminării” (O.G. nr. 137/2000), pe faptul că Legea nr. 138/1999 se aplică personalului militar și civil din cadrul instituțiilor prevăzute la art. 1 din acest act normativ și, nu în ultimul rând, pe faptul că sesizările făcute de mai mulți funcționari publici din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș (printre care și recurentul) în legătură cu indemnizația de dispozitiv nu pot fi considerate ca aspecte care intră sub incidența art. 2 din O.G.

nr. 137/2000 republicată. Examinând cauza prin prisma criticilor rezumate mai înainte și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru modificarea/casarea sentinței atacate. Din actele dosarului reiese că: Obiectul cererii de chemare în judecată adresate Curții de Apel Târgu Mureș a vizat: 1) anularea Hotărârii nr. 358 din 19 iulie 2008 a C.N.C.D.; 2) constatarea aplicării discriminatorii a prevederilor art. 13 ale Legii nr. 138/1999 conform Ordinului nr. 275/2002 emis de ministrul administrației și internelor (completat prin Ordinul nr. 496/2003) ce reglementează acordarea sporului de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.

) Mureș, față de personalul contractual din cadrul aceleiași instituții, față de salariații altor direcții județene de asistență socială și protecția copilului, precum și față de salariații Consiliului Județean Mureș și a Serviciului Public Județean de Evidență Informatizată a Persoanelor Mureș; 3) obligarea D.G.A.S.P.C. Mureș să înlăture consecințele acestei discriminări prin plata către reclamanți a sporului de dispozitiv. Prin Hotărârea nr. 358 din 19 iulie 2008 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că sesizările în legătură discriminarea între personalul care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice care nu beneficiază și cel care beneficiază de indemnizația de dispozitiv nu pot fi reținute aspecte care intră sub incidența art. 2 din O.G.

nr. 137/2000 (republicată), privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Soluția pronunțată de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș este corectă și în acord cu dispozițiile legale incidente în materia discriminării – O.U.G. nr. 137/2000 republicată și modificată. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, autoritate de stat în domeniul discriminării, a examinat sesizarea petenților - reclamanți din perspectiva prevederilor art. 2 din actul normativ enunțat mai înainte, hotărând că nu intră sub incidența acestuia. Atât intimatul-pârât cât și instanța de judecată cu ocazia verificării legalității Hotărârii contestate, au avut în vedere prezumtiva discriminare sub toate fațetele prezentate de petenți, concluzionând că acestea nu pot constitui argumente de ordin juridic pentru a se reține existența vreunei discriminări așa cum este aceasta definită de legiuitor prin art. 2 din O.G.

nr. 137/2000. În concret, în cauză nu există un criteriu de discriminare, un drept recunoscut de lege și un efect în sensul restrângerii sau înlăturării acestui drept. Legea nr. 138/1999 determină prin art. 1 sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestui act normativ, între acestea neregăsindu-se și funcționarii publici ori personalul contractual ce-și desfășoară activitatea al autorități ale administrației publice locale/consilii județene în speță. În baza Legii nr. 138/1999 a fost emis Ordinul ministrului de interne nr. 275/2002 conform căruia indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din lege se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, însă noțiunea de „personal civil” în sensul Ordinului nr. 275/2002 se referă la funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Or, D.G.A.S.P.C. Mureș este o instituție publică ce funcționează strict în subordinea consiliului județean. Nu în ultimul rând, judecătorul fondului și-a argumentat soluția și prin trimitere la existența unor hotărâri judecătorești contradictorii în privința aplicării art. 13 din Legea nr. 138/1999 și la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, lămurind de ce anume raționamentul reclamanților nu poate fi primit. Interpretarea neunitară a legii, dezlegarea diferită dată de către instanțe judecătorești unor chestiuni de drept, reprezintă într-adevăr o problemă care se soluționează însă pe calea prevăzută de art. 329 C. proc. civ. (recursul în interesul legii).

Numai că, în speță, Înalta Curte este investită cu un recurs declarat în baza art. 299 și urm. C. proc. civ., astfel că nu se poate pune problema ignorării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, mai exact a Hotărârii pronunțate în Cauza Beian împotriva României. Oricum, rolul instanței de contencios administrativ în acest litigiu nu era și nu poate fi acela de a stabili în ce măsură reclamanții sunt îndreptățiți sau nu la indemnizația de dispozitiv, ci doar acela de a verifica dacă există sau nu discriminare între personalul din domeniul administrației publice care beneficiază de această indemnizație și cel care nu beneficiază de ea. Ca urmare, pentru toate cele expuse și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.P. împotriva sentinței nr. 115 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.