ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9324/2009

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava, secția civilă, la data de 7 aprilie 2009, D.G.P. a

solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia

pentru o perioadă de cel mult trei ani a pârâtei P.I.C.

În motivarea cererii s-a arătat că, la 14

octombrie 2008, pârâta a fost returnată din Belgia în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr.

825/1995.

Prin sentința civilă nr. 781 din 7 aprilie

2009, Tribunalul Suceava,

secția

civilă, a respins acțiunea formulată de D.G.P. București, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență,

efectul direct al directivei comunitare, că împrejurarea că autoritățile

unui alt stat au dispus expulzarea unei persoane nu este suficientă prin ea

însăși pentru ca tribunalul să restrângă dreptul la

liberă circulație a unui cetățean român pe teritoriul acelui stat.

Reclamanta a invocat

doar nerespectarea condițiilor prevăzute de

legea unui alt stat referitoare

la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a

unui cetățean român, tară a administra nici o probă

concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că încălcarea

condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă

și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Apelul declarat de

D.G.P. București a

fost respins,

ca nefondat, prin decizia civilă nr. 63 din 12 mai 2009, pronunțate de Curtea

de Apel Suceava, secția civilă.

În esență, instanțele au

reținut că D.G.P.

nu a făcut

dovada că pârâta a săvârșit una din faptele care justifică

limitarea dreptului, anume încălcarea ordinii

publice, securității publice

sau sănătății publice ale statului din care

a fost returnată.

Împotriva acestei decizii civile a declarat

recurs reclamanta D.G.P., indicând ca temei legal al motivului de recurs

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia recurată a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs se arată că temeiul acțiunii

l-a constituit măsura returnării și sunt aplicabile

prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.

Arată recurenta, că singura condiție necesară

pentru dispunerea

măsurii restrângerii

exercitării dreptului la liberă circulație este aceea a

returnării

dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat un acord de readmisie.

Art. 25 din Constituție prevede că „legea

stabilește condițiile exercitării acestui drept”, ceea ce înseamnă că

libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, că trebuie să se

desfășoare potrivit unor reguli și că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr.

248/2005.

Dispozițiile art. 5 din acest act normativ

prevăd obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii lor în străinătate.

Aceste îngrădiri sunt stabilite de Legea nr.

248/2005, iar autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul

dreptului la liberă circulație și al aplicării efective a măsurilor dispuse,

așa cum este măsura returnării.

Recurenta arată că, ține de opțiunea

legiuitorului să instituie anumite cerințe specifice în care cetățenii români

pot circula în

străinătate, iar art. 38 din

Legea nr. 248/2005 reglementează una dintre

obligațiile ce trebuie

respectate de către cetățenii români aflați în străinătate.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din

această lege, este în concordanță cu dispozițiile constituționale ale art. 25

din Constituție,

având în vedere că problema

controlului migrației ilegale din România

spre statele europene prezintă

interes atât pe plan intern, cât și extern.

Se arată cum este definită libertatea de

circulație în art. 2 din protocolul nr. 4 la C.E.D.O. și se susține că

sancțiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură

necesară într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora și este justificată pentru înlăturarea diverselor abateri.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte a

apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost

verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că

recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea

exercitării dreptului intimatului la liberă circulație în statele Uniunii

Europene în temeiul

art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor

români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din aceeași lege,

în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea

D.G.P., cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată

persoana, de către tribunalul în a cărui rază

teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are

domiciliul în străinătate, de către

Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei

măsuri este de competența instanțelor

judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu

poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în

cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației

cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din

Constituție. Or, Legea

nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români în

străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui

cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului

acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi

dorit ca simpla luare a măsurii returnării să

angajeze în mod direct restrângerea exercițiului

dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere

operează de drept.

În legislația primară,

art. 18.1. T.C.E. prevede că orice cetățean al

Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber

pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute

de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, D.C. nr. 38/2004/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera

circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie

ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului

(C.E.E.) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE,

72/1994/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 73/75/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și

93/96/CEE, publicată în J.O.U.E. nr. L 158/2004, stabilește că limitarea

dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a

cetățenilor statelor membre ale

Uniunii și Spațiului Economic European,

aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării

României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă D.C. nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea

comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date

cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a

constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost

respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.P.

împotriva deciziei nr. 63 din 12 mai 2009

pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2009.