ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1248/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 01 aprilie 2008, reclamanta S.A.V. a chemat în judecată Primarul Orașului Eforie și Orașul Eforie prin Primar și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii nr. 10/2001, să dispună obligarea pârâților la restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud, matricola 1416, rol fiscal 464. Prin sentința civilă nr. 1508 din 2 decembrie 2008 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, decedată pe parcursul soluționării litigiului și a cărei calitate procesuală a fost transmisă moștenitorului său, S.V.P.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că: Prin titlul de proprietate nr. 543 din 04 martie 1926, Statul Român prin Ministerul Agriculturii și al Domeniilor i-a vândut lui G.T. un loc de casă în suprafață de 300 mp lotul 977 din parcelarea Tuzla - Techirghiol. Cumpărătorul G.T. a fost înregistrat ca proprietar al terenului în evidențele financiare ale Orașului Eforie până în anul 1958, matricola nr. 1416; după această dată, proprietarul nu mai este înscris, astfel încât, în anul 1961, s-a solicitat constatarea terenului ca fiind fără stăpân și trecerea lui în proprietatea statului în conformitate cu Decretul nr. 111/1951; acest lucru s-a întâmplat prin sentința nr. 4925/1964 pronunțată de Tribunalul Popular Constanța în dosarul nr. 2015/1961.

Prin notificarea nr. 1216 din 11 iulie 2001 adresată de BEJ S.C.A. Primăriei Orașului Eforie, reclamanta S.A.V. - în calitate de fiică a fostului proprietar - a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului în suprafață de 300 mp, lot 977 sau măsuri reparatorii în echivalent. Cum entitatea notificată nu a dat curs notificării, reclamanta s-a adresat, în cursul anului 2007, instanței judecătorești obținând sentința civilă nr. 56 din 28 ianuarie 2008 a Tribunalului Constanța, prin care a fost obligat pârâtul Primarul Orașului Eforie să soluționeze prin dispoziție sau decizie motivată notificarea înregistrată sub nr. 1216 din 11 iulie 2001 la BEJ S.C.A., privind restituirea terenului în suprafață de 300 mp situat în Tuzla - Techirghiol, fostul lot 977, din fosta localitate Vasile Roaită.

Terenul ce face obiectul solicitării de restituire a fost identificat de expertul numit de instanță prin raportul de expertiză imobiliară. Imobilul ce formează lotul 977 din Planul parcelar „Tuzla Techirghiol" din Eforie Sud, este format din suprafața totală de teren de 300 mp. Parte din amplasamentul acestui lot, în suprafață de aproximativ 116,0 mp, este înecată de apele Mării Negre, iar restul de teren, în suprafață de 184,0 mp, constituie plaja de nisip aflată lângă limita de delimitare cu apele mării. Prin hotărârea nr. 38 din 28 ianuarie 2001, Consiliul Local Eforie a aprobat procesul verbal de stabilirea vecinătăților dintre domeniul public de interes național aflat în administrarea C.N.A.R.

Dobrogea-Litoral și domeniul privat al Orașului Eforie, prin adresa nr. 720 din 21 mai 2008 a D.A.D.P.P. Oraș Eforie confirmând că lotul 977 este situat pe plaja Mării Negre aparținând domeniului public de interes național. Legea nr. 10/2001 a prevăzut o procedură de restituire în natură sau echivalent ce presupune implicarea celor care dețin cu orice titlu imobilele preluate în mod abuziv de stat, procedură ce este alcătuită dintr-o etapă administrativă care este obligatorie și o etapa facultativă eventuală, ce privește controlul judecătoresc al actelor emise în cadrul procedurii administrative. Procedura administrativă este declanșată de cererea de restituire care, în accepțiunea legii, este conținută într-o notificare expediată unității deținătoare, prin intermediul unui executor judecătoresc.

Prin ,,unități deținătoare", în principiu, se poate înțelege orice persoană juridică de drept public sau privat creată de stat sau, după caz, de autoritățile administrative publice centrale ori locale, precum și organizațiile cooperatiste care dețin cu orice titlu imobilele preluate în mod abuziv în condițiile prevăzute de art. 2 din lege. Regimul proprietății publice este conturat de art. 135 din Constituție conform căruia, bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. în condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică [alin. (3) și (4)]. Așadar, titular al dreptului de proprietate este întotdeauna statul care îl poate da în folosință (indiferent care este forma juridică: dare în administrare, concesionare sau închiriere și folosință gratuită) unor alte subiecte de drept. Este și situația terenului care a fost proprietatea autorului reclamantei care, în parte, este ocupat de apele Mării Negre, iar în parte constituie plaja de nisip.

Cum notificanta nu a cunoscut persoana juridică deținătoare a imobilului, în mod corect, în temeiul art. 28 (fost art. 26) din lege a adresat solicitarea de restituire primăriei în a cărei rază se află imobilul. Cu toate acestea, reclamanta nu a continuat procedura prevăzută de acest text - având în vedere pasivitatea primăriei - conform căruia, în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea.

Este și motivul pentru care, deși s-a dovedit că pârâți nu sunt deținătorii imobilului preluat abuziv, totuși aceștia stau în judecată ca persoană de la care se solicită restituirea în natură sau reparații în echivalent, ca unice persoane juridice notificate, respingându-se excepția lipsei calității procesuale pasive. Măsurile reparatorii, oricare ar fi acestea, pot fi dispuse numai de persoana juridică care are posibilitatea (văzută aici ca atribut al capacității de folosință) de a lua măsuri cu caracter patrimonial asupra bunurilor deținute cu titlu de proprietate. Or, reclamanta a solicitat restituirea în natură și ulterior măsuri reparatorii în echivalent de la Primarul Orașului Eforie, pentru un bun care se află în patrimoniul Statului și în administrarea C.N.A.R.

Dobrogea Litoral, fără să fi urmat procedura prevăzută de art. 28 alin. (3) sau să fi expediat o notificare C.N.A.R. Dobrogea Litoral. Această situație face ca pârâții Primarul Orașului Eforie și Orașul Eforie sa nu poată acorda aceste măsuri reparatorii (deși au calitate procesuală pasivă ca urmare a primiri notificării) din moment ce nu sunt „unitate deținătoare" astfel că, deși practic le revine obligația de a răspunde notificării (în temeiul efectului general al cererii de restituire) nu au și posibilitatea de a dispune măsurile cerute de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S.V.P., iar prin decizia civilă nr. 160/C, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâții să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Judecătorul fondului a stabilit corect situația juridică a imobilului ce a făcut obiectul notificării 1216 din 11 iulie 2001, în sensul că, pe baza expertizei tehnice imobiliare dispuse și administrate în cauză, a constatat că imobilul - teren situat în Eforie Sud, lotul 977, matricola 1416, rol fiscal 464, în suprafață de 300 mp, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1926 între Statul Român (vânzător) și autorul notificantei, T.G. (cumpărător), este în prezent parțial acoperit de apele Mării Negre și parțial de plajă.

În aceste condiții, este indiscutabil faptul că, odată dovedită calitatea de succesor legal și deopotrivă cea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv de către stat (reținute de altfel și de către instanța de fond), devin incidente dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în condițiile legii speciale. Din acest punct de vedere, susținerile referitoare la actualul regim juridic al bunului și la apartenența lui la domeniul public de interes național nu au relevanță, câtă vreme Legea nr. 10/2001 nu încalcă regula instituită prin art. 135 din Constituție și art. 11 din Legea nr. 213/1998, dar nici nu înlătură, pe criteriul acestei apartenențe, beneficiul măsurilor reparatorii.

Situația juridică relevată în cauză exclude, prin urmare, interesul în determinarea entității care întrunește în final calitatea de persoană deținătoare, cu atât mai mult cu cât nici un înscris nu atestă că în cauză autoritatea publică locală căreia i-a fost înaintată notificarea în condițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 a transmis-o, împreună cu documentația aferentă, în raport de - prevederile art. 27 din lege, C.N.A.R., comunicând în egală măsură notificantului, datele privitoare la deținătorul de facto al imobilului.

Împrejurarea că imobilul este în prezent afectat de regimul proprietății publice de interes național nu induce, așadar, decât soluția măsurilor reparatorii, dar nu a celei în echivalent din patrimoniul unității administrative ori al altei entități, întrucât este exclus ca un bun cu regimul juridic menționat să poată fi înlocuit valoric cu un altul din domeniul privat, astfel că singura posibilitate legală de reparație rămâne acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâții Orașul eforie prin Primar și Primarul Orașului Eforie. Prin motivele de recurs, se formulează următoarele critici de nelegalitate în legătură cu decizia recurată: Imobilul ce formează lotul 977 din Planul parcelar „Tuzla Techirghiol” din Eforie Sud este format din suprafața totală de teren de 300 mp.

Parte din amplasamentul acestui lot în suprafață de aproximativ 116,0 mp este înecată de apele Marii Negre, iar restul de teren in suprafața de 184,0 mp, constitute plaja de nisip aflată lângă limita de delimitare cu apele mării. Terenul face parte din domeniul public de interes național și, prin H.G. nr. 711 din 2 septembrie 1999, este atribuit în concesiune C.N.A.R. SA Dobrogea-Litoral. Pentru a fi delimitat de domeniul privat al orașului Eforie, a fost semnat procesul verbal nr. 4202 din 5 aprilie 2000 privind stabilirea vecinătăților între domeniul public de interes național (plajele litoralului românesc al Mării Negre) administrat de C.N.A.R. SA Direcția Apelor Dobrogea și domeniul public sau privat al orașului Eforie, aprobat prin Hotărârea nr. 38 din 28 ianuarie 200l a Consiliului Local Eforie.

Se invocă art. 135 din Constituție, art. 21, alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, precum și dispozițiile Capitolului II din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și se susține că unitatea deținătoare a terenului notificat de autoarea reclamantului este C.N.A.R. - Dobrogea SA. Deși recurentul nu încadrează în drept criticile formulate, Înalta Curte nu poate constata nulitatea recursului declarat, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 și că reclamanta are, în condițiile acestei legi, calitatea de persoană îndreptățită la restituirea bunului ce a aparținut autorului său. Nu a făcut, de asemenea, obiect de critică în căile de atac declarate în cauză, situația de fapt stabilită de prima instanță prin interpretarea probelor administrate: imobilul ce formează lotul 977 din Planul parcelar „Tuzla Techirghiol” din Eforie Sud, este format din suprafața totală de teren de 300 mp.

Parte din amplasamentul acestui lot, în suprafață de aproximativ 116,0 mp, este înecată de apele Mării Negre, iar restul de teren, în suprafață de 184,0 mp, constituie plaja de nisip aflată lângă limita de delimitare cu apele mării. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nicio dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea despăgubirilor pe care le reglementează pentru imobile ce aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001. În consecință, despăgubirile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pot fi acordate inclusiv pentru imobile care, în prezent, aparțin domeniului public, dacă regimul juridic al bunurilor intră în sfera de reglementare a actului normativ.

În ceea ce privește persoana juridică obligată să propună acordarea acestor despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea care a învestit instanțele în prezentul litigiu, astfel cum aceasta a fost completată pe parcursul soluționării cauzei, reclamanta S.A.V. a solicitat obligarea pârâților Primarul Orașului Eforie și Orașul Eforie prin Primar la restituirea în natură sau prin echivalent a terenului intravilan în suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud, lot 977, matricola 1416, rol fiscal 464. Acest teren a făcut obiectul notificării nr. 1216 din 11 iulie 2001 formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 și adresată pârâților prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc S.C.A.

Prin sentința civilă nr. 56 din 28 ianuarie 2008 rămasă irevocabilă Tribunalul Constanța, constatând că pârâții, în calitate de unitate deținătoare, nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 de a soluționa în termen de 60 de zile de la înregistrare notificarea ce le-a fost adresată, a admis cererea reclamantei S.A.V. și i-a obligat să soluționeze prin dispoziție sau decizie motivată notificarea înregistrată sub nr. 1216 din 11 iulie 2001 privind restituirea terenului în suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud, lot 977, matricola 1416, rol fiscal 464. Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, a fost reținută în sarcina pârâților obligația de a soluționa notificarea formulată de reclamantă în legătură cu terenul ce face obiectul prezentului litigiu, instanța apreciind că Primăria Orașului Eforie are calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Statuarea instanței în litigiul precedent în legătură cu unitatea deținătoare, obligată să soluționeze notificarea formulată în legătură cu imobilul în cauză, chiar dacă reprezintă o problemă rezolvată pe cale incidentală reprezintă o chestiune prejudicială care împiedică reluarea dezbaterilor sub acest aspect sau cenzurarea celor judecate în cauza anterioară, verificarea jurisdicțională a instanței anterioare fiind obligatorie. A admite în prezenta cauză că o altă persoană juridică este obligată să propună acordarea de despăgubiri în soluționarea aceleiași notificări, înseamnă a nesocoti puterea de lucru judecat și efectele juridice de care se bucură o hotărâre judecătorească definitivă anterioară.

Pentru considerentele expuse, apreciind ca legală decizia pronunțată de instanța de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții Primarul orașului Eforie și Orașul Eforie prin Primar împotriva deciziei nr. 160/C din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.