ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2678/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2678/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din data de 3

martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, s-au dispus următoarele:

A fost respinsă cererea inculpatului

privind efectuarea unei contraexpertixe medico-legale, precum și cererea de revocare

a măsurii arestării preventive.

În baza art. 20 rap. la art. 174 C.

pen. a fost condamnat inculpatul A.R., la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru

tentativă de omor și a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată, potrivit art. 66 C.

pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 192 alin. (1)

și (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani

închisoare pentru violare de domiciliu.

În baza art. 33-34 C. pen. au

fost contopite pedepsele stabilite, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare sporită cu 6

luni,

urmând

ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Au fost interzise

inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64

lit. a)

teza a

II-a

și

b) în condițiile prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a

dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la data de 28 octombrie 2008

la zi.

În baza art. 350 C. proc.

pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen. s-a dispus confiscarea corpurilor delicte "cuțit" și „ciomag"

folosite de inculpat la comiterea infracțiunii.

În baza art. 346 C. proc.

pen., s-a admis acțiunea

civilă

exercitată

de partea vătămată-parte civilă P.F. și a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 20.000 lei despăgubiri pentru daune morale.

A fost obligat inculpatul la

plata despăgubirilor

civile

în sumă

de 2.555,85 lei, cu dobânzile legale aferente până la data achitării, către partea

civilă Spitalul Județean Gorj.

În baza art. 191 C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare

către stat din care 300 lei onorariu apărător oficiu a fost avansat din

fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest

sens, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul A.R. și partea

vătămată-parte civilă P.F. sunt vecini, fiind în

relații

conflictuale de mai mult timp, datorită unei grădini

pentru care aceștia s-au judecat la Judecătoria Tg-Cărbunești.

Pe fondul acestui conflict

mai vechi, în data de 17 octombrie 2008 în jurul orelor 11,00-11,30, inculpatul

a pătruns pe nedrept în curtea locuinței

părții

civile

P.F., având asupra sa un

ciomag cu lungimea de 140 cm. și două cuțite dintre care unul de

tip

briceag.

În aceste împrejurări,

inculpatul a lovit partea

civilă

cu

ciomagul în zona capului, după care a părăsit curtea acesteia, întâlnindu-se cu

martorul V.I. care se deplasa eu căruța spre

locuința

sa.

Întrucât martorul amintit a

văzut partea civilă plină de sânge în zona capului, aceasta fiind căzută pe o

grămadă de gunoi în spatele casei, cât și pe inculpat părăsind curtea locuinței

acesteia, V.I. i-a reproșat inculpatului faptul că lovise partea vătămată.

În această situație, inculpatul

a scos din buzunar

cuțitul

tip

briceag și a amenințat martorul, determinându-1 să se deplaseze cu căruța pe o

distanță de aproximativ 100 m.

Inculpatul, observând că

partea

civilă

trăiește, a pătruns din

nou în curtea locuinței acesteia și a înjunghiat-o în regiunea toracică, după

care a părăsit curtea locuinței, deplasându-se la domiciliul său.

Alertați de martorul V.I.,

martorii N.V., B.I., F.I., s-au deplasat la locuința părții vătămate pe care au

găsit-o căzută, pe o grămadă de gunoi, sângerând puternic în zona capului și a

toracelui, unde fusese lovită și înjunghiată.

Cu ocazia cercetărilor

efectuate de organele de poliție, lângă zidul locuinței părții

civile

a fost găsit un fragment de 20 cm. rupt din bâtă, fragment pe care era montat un manșon din oțel.

Din depozițiile martorului V.I.

a rezultat că în data de 17 octombrie 2008, în timp ce se deplasa cu căruța cu

pietriș spre locuința sa, ajungând în dreptul locuinței inculpatului, l-a văzut

pe acesta ieșind din locuința victimei P.F., motiv pentru care a intrat în

curtea casei acesteia și a văzut victima rezemată de casă plină de sânge pe

față.

În aceste împrejurări,

martorul l-a întrebat pe inculpat de ce a lovit victima, timp în care

inculpatul a scos un briceag și a început să-1 amenințe.

Martorul a mai confirmat că

inculpatul avea asupra sa un ciomag și un arac de mesteacăn, moment în care a

ieșit din curtea victimei.

Reține prima instanță faptul

că victima era căzută și prezenta urme de sânge pe față, împrejurarea ce rezultă

din depozițiile martorilor H.E. și F.E., iar faptul că în zona abdomenului avea

o

lovitură

de cuțit rezultă din

depozițiile martorilor B.M. și F.I.

Instanța de fond a reținut

că inculpatul a avut intenția de a ucide victima acționând sub forma intenției

indirecte, iar aceste aspecte sunt demonstrate în cauză de următoarele:

1.inculpatul a

pătruns pe nedrept în curtea părții vătămate, urmărind să fie singur cu aceasta

și să obțină reușita acțiunii sale, profitând și de faptul că partea vătămată

are vârsta înaintată;

2.inculpatul a

folosit obiecte apte de a produce moartea, un cuțit și un ciomag, iar acestea,

după forma și dimensiunile lor puteau să conducă la rezultatul dorit de către

acesta;

3.zona vizată

și lezată prin acțiunea sa de către inculpat a fost zona interparietală,

latero-toracică și intercostală, fiind zone puternic vascularizate, interesând

vase de sânge esențiale pentru susținerea vieții;

4.inculpatul a

acționat prin mai multe lovituri cu cele două obiecte pe care le avea asupra sa,

acțiunea sa fiind oprită prin prezența martorului V.I., iar adâncimea

tăieturilor în corpul victimei a fost diminuată mult de îmbrăcămintea groasă a

părții vătămate, îmbrăcăminte purtată în momentul incidentului;

În cursul

cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat revocarea arestului preventiv

cu motivarea că nu a avut discernământ la momentul săvârșirii infracțiunii,

precizând totodată că suferă de mai multe boli, ca de exemplu paralizie pe

partea dreaptă. De asemenea, inculpatul - invocând aceleași motive, respectiv

existența unor afecțiuni medicale, care-i afectează discernământul - a

solicitat efectuarea unei contraexpertize medicale.

Ambele cereri au fost

respinse ca neîntemeiate, ultima cu motivarea că proba nu este pertinentă,

concludentă și utilă, deoarece în raportul de expertiză medico-legală nr. 2186

din 27 octombrie 2008 s-a precizat că inculpatul prezintă „tulburare depresivă

reactivă, tulburare de personalitate cu trăsături mixte (paranoide+antisocial)

realizează semnificația faptelor sale, simulează și disimulează o afecțiune

psihică și are discernământul faptelor sale, raportat la fapta săvârșită, dar s-a

apreciat că acest raport este complet și nu se poate face dovada că inculpatul

ar prezenta și alte afecțiuni, atâta timp cât cele susținute nu au la bază acte

medicale.

În final, prima

instanță a arătat că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost

dovedite cu procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele

de poliție, procesul verbal de efectuarea percheziției corporale certificatul

medico legal nr. 1598 din 20 octombrie 2008, întocmit de S.M.L Gorj, raportul de

expertiză medico legală psihiatrică nr. 2186 din 27 octombrie 2008 întocmit de

S.M.L. Gorj, declarațiile părții civile P.F., declarațiile martorilor V.I., F.I.,

B.I., D.L., H.E., F.E., E.P. și B.M. care se coroborează cu declarațiile de

recunoaștere parțială a faptei ale inculpatului A.R.

Sub aspectul

individualizării judiciare a pedepsei, instanța de fond a reținut împrejurările

concrete

ale

săvârșirii

infracțiunilor, pericolul social concret al acestora, limitele de pedeapsă

prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, atitudinea oscilantă a

inculpatului, cât și criteriile generale de individualizare a pedepselor, atât

cu privire la modalitatea de executare, cât și cu privire la cuantumul

acestora, apreciindu-se că scopul educativ al pedepsei nu poate fi

atins

decât prin aplicarea unei pedepse cu

privare de libertate.

Cu referire la latura civilă a

cauzei, prima instanță a reținut următoarele:

În temeiul art.

346 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă a părții vătămate P.F. și a

fost obligat inculpatul către aceasta la despăgubiri pentru daune morale având

în vedere suferința fizică și psihică a victimei, onoarea și demnitatea

acesteia, ca urmare a infracțiunilor săvârșite de inculpat, ținându-se seama de

împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunilor, pericolul social concret

al acestora cât și atitudinea oscilantă a inculpatului. De asemenea, a fost obligat

inculpatul la despăgubiri

civile

către

partea civilă Spitalul Județean Gorj.

Împotriva

sentinței a declarat apel inculpatul

A.R.

Prin decizia

penală nr. 117 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins

ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.R. împotriva sentinței penale nr. 60

din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus în

continuare arestarea preventivă de la 3 martie 2009, la

zi.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, a fost avansată din

fondurile Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați Craiova.

Pentru a

dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Inculpatul

A.R. a criticat

sentința motivat de faptul că pedeapsa este prea aspră, susținând că ar fi fost

provocat de către partea vătămată să acționeze în acest fel.

La termenul când au avut loc

dezbaterile în apel, inculpatul, prin apărător, a solicitat reținerea

incidenței

dispozițiilor prevăzute de art.

74 C. pen. și reducerea pedepsei sub minimul

special prevăzut de lege.

Instanța

de apel a apreciat că apelul nu este întemeiat deoarece

, în raport cu probatoriul

administrat

, instanța de fond a încadrat juridic

corect faptele și a aplicat inculpatului pedepse ce sunt în concordanță cu

acest

probatoriu și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72

C. pen. Vinovăția inculpatului, sub forma intenției directe,

este stabilită în mod indubitabil cu probatoriul

administrat, care se coroborează,

în

parte, și cu declarațiile acestuia date la urmărirea penală și în timpul

cercetării

judecătorești.

Instanța de apel a apreciat că nu pot fi reținute susținerile

inculpatului - apelant, în sensul că ar fi fost

provocat de partea vătămată care

l-ar fi insultat, având în vedere chiar propria declarație (fila 40 - dosar

urmărire penală) în care arată că „...ajuns în dreptul locuinței lui P.F., am

văzut-o pe aceasta la poartă si i-am reproșat faptul că-și ținea porcii,

respectiv avea un coreț de porci la marginea drumului, și mirosul era

insuportabil”.

Potrivit

dispozițiilor prevăzute de art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de

constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, urmărindu-se formarea unei atitudini

corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Având în vedere

gravitatea faptei săvârșite, modul concret cum a acționat, atitudinea imediată

a inculpatului - care a amenințat cu briceagul pe martorul V.I., venit în

apărarea pârtii vătămate - precum și faptul că a încercat să lovească cu

toporul și lucrătorul de poliție, dar și faptul că, în antecedente a săvârșit

acte de violență asupra părții vătămate, curtea de apel a apreciat că nu se

justifică în nici un fel reținerea incidenței

dispozițiilor prevăzute de art. 74 C. pen.

, iar pedeapsa principala

aplicată, orientată către minimul special prevăzut de lege, respectă întru

totul dispozițiile prevăzute de art. 72 și urm. C. pen. și este în măsură să

realizeze finalitatea dispozițiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva

deciziei, inculpatul A.R. a declarat prezentul recurs.

Recursul a fost întemeiat pe

cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se

casarea hotărârilor atacate și reducerea pedepsei sub minimul special al

textului incriminator, prin reținerea circumstanței atenuante a provocării în

favoarea inculpatului.

Înalta Curte,

pentru motivele ce se vor arăta, apreciază ca neîntemeiată critica inculpatului

referitoare la greșita nereținere în favoarea sa a circumstanței atenuante a

provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 73 lit. b) C.

pen., constituie circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”.

Existența

tulburării sau emoției, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. și intensitatea

acestora, nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale,

ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin

utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, și fără

a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.

Astfel,

întrucât dispozițiile art. 73

lit. b)

C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influențează

starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației acestora asupra

comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii cu valoare

absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la

procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare

și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate

renunța total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței

„stării de provocare”.

Pentru reținerea „stării de

provocare”, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nu se poate face abstracție de

unele criterii obiective cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția

„omului mediu" supus unei provocări similare, cerința unei anumite

proporții între actul provocator și reacția făptuitorului,

inclusiv

prin observarea consecințelor

faptei săvârșite ca urmare a actului provocator etc.

În prezenta

cauză însă, nu se poate reține „starea de provocare”, în sensul art. 73 lit. b)

C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective, și nici a celor obiective

deoarece:

-      între inculpat și

partea vătămată exista un conflict anterior, de mai mult timp, pe fondul

litigiului privind o grădină;

- pe fondul

acestui conflict vechi, inculpatul este cel care a pătruns pe nedrept în curtea

locuinței părții vătămate, înarmat fiind cu un ciomag și cu două cuțite, unul

de tip briceag;

-

cel care

a acționat a fost inculpatul, care a lovit inițial partea vătămată cu ciomagul

în zona capului;

-

după

amenințarea martorului V.I. cu briceagul (care i-a reproșat lovirea părții

vătămate, acesta părăsind locul respectiv de teamă), inculpatul - văzând că

partea vătămată trăiește - a pătruns din nou în curtea locuinței acesteia și a

înjunghiat-o în regiunea toracică;

-

victima

a fost găsită de persoanele alertate de martorul V.I., aceasta sângerând

puternic în zona capului și a toracelui.

Inculpatul a

negat înjunghierea părții vătămate, susținând că a lovit-o doar cu ciomagul în

scop de a se apăra întrucât, în aceea zi, în jurul orelor 11,00, i-a reproșat

„faptul că-și ține porcii liberi” iar aceasta i-a adresat cuvinte jignitoare,

spunându-i că este bețiv, a aruncat cu bolovani către el și chiar a încercat să

îl lovească cu sapa în cap.

Această apărare

a inculpatului a rămas doar o alegație, fiind lipsită de suport probator și, în

consecință, nu poate fi examinată ca o situație ori o împrejurare faptică concretă

în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

Conflictul

preexistent între inculpat și victimă nu poate avea semnificația unei provocări

care, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., presupune o anumită spontaneitate, o

surprindere a făptuitorului de natură a-1 determina să acționeze sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții; de asemenea, acest conflict vechi (datând,

conform declarațiilor inculpatului, de circa 20 de ani) nu constituie „o

provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o

atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”.

Sunt însă probe

care dovedesc comportamentul violent al inculpatului, mai ales pe fondul

consumului de alcool [martorii E.P., N.V., D.L., V.I., B.I., fișa de cazier -

fil.49 verso, d.u.p. din care rezultă o condamnare pentru infracțiunile

prevăzute de art.1 92 alin. (1), art. 181

alin.

(1),

art. 193].

Inculpatul a fost, cu acordul său, ascultat atât în cursul urmăririi

penale, cât și în cursul judecății în primă instanță și în recurs, recunoscând

că poartă în permanență cuțit asupra sa deoarece are dușmani.

În

recurs, inculpatul a susținut că a lovit victima, însă aceasta a căzut „în

utilaje agricole înțepătoare”.

Această apărare este categoric infirmată de certificatul medico-legal în

care se menționează „numita P.F. prezintă leziuni traumatice care s-au putut

produce prin lovire cu corp dur și corp tăietor înțepător (cuțit)”. Cu ocazia

controlului corporal al inculpatului au fost găsite asupra sa cele două cuțite,

din care unul de tip briceag.

O ultimă apărare a inculpatului a fost cea potrivit căreia suferă de

boli psihice.

În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică se menționează că „se

evidențiază prezența unui etilism cronic ....sus-numitul realizează

semnificația faptelor sale. Simulează și disimulează o afecțiune psihică.

Referitor la infracțiunea comisă, opinăm că pacientul are discernământul

faptelor sale”.

Examinând

din oficiu hotărârile atacate, prin intermediul cazului de casare prevăzut de

art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte mai constată că individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului a fost corect realizată, pentru motivele ce se

vor arăta.

Tentativa

de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., este

pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar violarea de domiciliu, prevăzută

de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 3 la

10 ani.

Pentru

cele 2 infracțiuni, inculpatului i s-au aplicat pedepse de 6 ani închisoare și,

respectiv, de 3 ani închisoare, acestea fiind, după caz, prima orientată spre

media limitelor de pedeapsă, iar a doua egală cu minimul special al pedepsei

prevăzute de textul incriminator, la stabilirea ambelor pedepse instanța de

fond aplicând corect criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72

C. pen. (limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul concret al pericolului

social, împrejurările săvârșirii faptei, datele personale ale inculpatului).

Înalta Curte

apreciază ca fiind întemeiate concluziile reprezentantului Ministerului Public

în sensul că nu se justifică reducerea pedepsei, fie și prin observarea datelor

personale ale inculpatului: fișa de cazier (fil.49 verso) și, de asemenea,

portul permanent al cuțitului ce devenise, conform propriilor declarații, un

obicei al inculpatului, indiferentă fiind motivația invocată.

În

consecință, Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni

închisoare, pedeapsă pe care inculpatul o va executa, răspunde atât scopului

prevăzut de art. 52 C. pen. - fiind corect individualizată prin aplicarea

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., cât și principiului

proporționalității între gravitatea concretă a pericolului social al faptei și

datele personale ale acuzatului, pe de o parte, și sancțiunea aplicată, pe de

altă parte.

Față

de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. - va respinge ca nefondat declarat de inculpat.

Potrivit

art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu

art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata

măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul A.R. împotriva deciziei penale nr. 117 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce

din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 28

octombrie 2008 la 22 iulie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 iulie 2009.