ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2678/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 60 din data de 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, s-au dispus următoarele: A fost respinsă cererea inculpatului privind efectuarea unei contraexpertixe medico-legale, precum și cererea de revocare a măsurii arestării preventive. În baza art. 20 rap. la art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.R., la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru tentativă de omor și a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată, potrivit art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru violare de domiciliu. În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) în condițiile prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la data de 28 octombrie 2008 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea corpurilor delicte "cuțit" și „ciomag" folosite de inculpat la comiterea infracțiunii. În baza art. 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte civilă P.F. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 lei despăgubiri pentru daune morale. A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 2.555,85 lei, cu dobânzile legale aferente până la data achitării, către partea civilă Spitalul Județean Gorj. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 300 lei onorariu apărător oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul A.R. și partea vătămată-parte civilă P.F. sunt vecini, fiind în relații conflictuale de mai mult timp, datorită unei grădini pentru care aceștia s-au judecat la Judecătoria Tg-Cărbunești. Pe fondul acestui conflict mai vechi, în data de 17 octombrie 2008 în jurul orelor 11,00-11,30, inculpatul a pătruns pe nedrept în curtea locuinței părții civile P.F., având asupra sa un ciomag cu lungimea de 140 cm. și două cuțite dintre care unul de tip briceag. În aceste împrejurări, inculpatul a lovit partea civilă cu ciomagul în zona capului, după care a părăsit curtea acesteia, întâlnindu-se cu martorul V.I. care se deplasa eu căruța spre locuința sa.

Întrucât martorul amintit a văzut partea civilă plină de sânge în zona capului, aceasta fiind căzută pe o grămadă de gunoi în spatele casei, cât și pe inculpat părăsind curtea locuinței acesteia, V.I. i-a reproșat inculpatului faptul că lovise partea vătămată. În această situație, inculpatul a scos din buzunar cuțitul tip briceag și a amenințat martorul, determinându-1 să se deplaseze cu căruța pe o distanță de aproximativ 100 m. Inculpatul, observând că partea civilă trăiește, a pătruns din nou în curtea locuinței acesteia și a înjunghiat-o în regiunea toracică, după care a părăsit curtea locuinței, deplasându-se la domiciliul său. Alertați de martorul V.I., martorii N.V., B.I., F.I., s-au deplasat la locuința părții vătămate pe care au găsit-o căzută, pe o grămadă de gunoi, sângerând puternic în zona capului și a toracelui, unde fusese lovită și înjunghiată.

Cu ocazia cercetărilor efectuate de organele de poliție, lângă zidul locuinței părții civile a fost găsit un fragment de 20 cm. rupt din bâtă, fragment pe care era montat un manșon din oțel. Din depozițiile martorului V.I. a rezultat că în data de 17 octombrie 2008, în timp ce se deplasa cu căruța cu pietriș spre locuința sa, ajungând în dreptul locuinței inculpatului, l-a văzut pe acesta ieșind din locuința victimei P.F., motiv pentru care a intrat în curtea casei acesteia și a văzut victima rezemată de casă plină de sânge pe față. În aceste împrejurări, martorul l-a întrebat pe inculpat de ce a lovit victima, timp în care inculpatul a scos un briceag și a început să-1 amenințe. Martorul a mai confirmat că inculpatul avea asupra sa un ciomag și un arac de mesteacăn, moment în care a ieșit din curtea victimei.

Reține prima instanță faptul că victima era căzută și prezenta urme de sânge pe față, împrejurarea ce rezultă din depozițiile martorilor H.E. și F.E., iar faptul că în zona abdomenului avea o lovitură de cuțit rezultă din depozițiile martorilor B.M. și F.I.

Instanța de fond a reținut că inculpatul a avut intenția de a ucide victima acționând sub forma intenției indirecte, iar aceste aspecte sunt demonstrate în cauză de următoarele: 1.inculpatul a pătruns pe nedrept în curtea părții vătămate, urmărind să fie singur cu aceasta și să obțină reușita acțiunii sale, profitând și de faptul că partea vătămată are vârsta înaintată; 2.inculpatul a folosit obiecte apte de a produce moartea, un cuțit și un ciomag, iar acestea, după forma și dimensiunile lor puteau să conducă la rezultatul dorit de către acesta; 3.zona vizată și lezată prin acțiunea sa de către inculpat a fost zona interparietală, latero-toracică și intercostală, fiind zone puternic vascularizate, interesând vase de sânge esențiale pentru susținerea vieții; 4.inculpatul a acționat prin mai multe lovituri cu cele două obiecte pe care le avea asupra sa, acțiunea sa fiind oprită prin prezența martorului V.I., iar adâncimea tăieturilor în corpul victimei a fost diminuată mult de îmbrăcămintea groasă a părții vătămate, îmbrăcăminte purtată în momentul incidentului; În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat revocarea arestului preventiv cu motivarea că nu a avut discernământ la momentul săvârșirii infracțiunii, precizând totodată că suferă de mai multe boli, ca de exemplu paralizie pe partea dreaptă.

De asemenea, inculpatul - invocând aceleași motive, respectiv existența unor afecțiuni medicale, care-i afectează discernământul - a solicitat efectuarea unei contraexpertize medicale. Ambele cereri au fost respinse ca neîntemeiate, ultima cu motivarea că proba nu este pertinentă, concludentă și utilă, deoarece în raportul de expertiză medico-legală nr. 2186 din 27 octombrie 2008 s-a precizat că inculpatul prezintă „tulburare depresivă reactivă, tulburare de personalitate cu trăsături mixte (paranoide+antisocial) realizează semnificația faptelor sale, simulează și disimulează o afecțiune psihică și are discernământul faptelor sale, raportat la fapta săvârșită, dar s-a apreciat că acest raport este complet și nu se poate face dovada că inculpatul ar prezenta și alte afecțiuni, atâta timp cât cele susținute nu au la bază acte medicale.

În final, prima instanță a arătat că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele de poliție, procesul verbal de efectuarea percheziției corporale certificatul medico legal nr. 1598 din 20 octombrie 2008, întocmit de S.M.L Gorj, raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. 2186 din 27 octombrie 2008 întocmit de S.M.L. Gorj, declarațiile părții civile P.F., declarațiile martorilor V.I., F.I., B.I., D.L., H.E., F.E., E.P. și B.M. care se coroborează cu declarațiile de recunoaștere parțială a faptei ale inculpatului A.R.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, instanța de fond a reținut împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunilor, pericolul social concret al acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, atitudinea oscilantă a inculpatului, cât și criteriile generale de individualizare a pedepselor, atât cu privire la modalitatea de executare, cât și cu privire la cuantumul acestora, apreciindu-se că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei pedepse cu privare de libertate. Cu referire la latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut următoarele: În temeiul art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă a părții vătămate P.F.

și a fost obligat inculpatul către aceasta la despăgubiri pentru daune morale având în vedere suferința fizică și psihică a victimei, onoarea și demnitatea acesteia, ca urmare a infracțiunilor săvârșite de inculpat, ținându-se seama de împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunilor, pericolul social concret al acestora cât și atitudinea oscilantă a inculpatului. De asemenea, a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean Gorj. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul A.R. Prin decizia penală nr. 117 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.R. împotriva sentinței penale nr. 60 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus în continuare arestarea preventivă de la 3 martie 2009, la zi. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați Craiova. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: Inculpatul A.R. a criticat sentința motivat de faptul că pedeapsa este prea aspră, susținând că ar fi fost provocat de către partea vătămată să acționeze în acest fel. La termenul când au avut loc dezbaterile în apel, inculpatul, prin apărător, a solicitat reținerea incidenței dispozițiilor prevăzute de art. 74 C. pen.

și reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Instanța de apel a apreciat că apelul nu este întemeiat deoarece , în raport cu probatoriul administrat , instanța de fond a încadrat juridic corect faptele și a aplicat inculpatului pedepse ce sunt în concordanță cu acest probatoriu și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Vinovăția inculpatului, sub forma intenției directe, este stabilită în mod indubitabil cu probatoriul administrat, care se coroborează, în parte, și cu declarațiile acestuia date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești.

Instanța de apel a apreciat că nu pot fi reținute susținerile inculpatului - apelant, în sensul că ar fi fost provocat de partea vătămată care l-ar fi insultat, având în vedere chiar propria declarație (fila 40 - dosar urmărire penală) în care arată că „...ajuns în dreptul locuinței lui P.F., am văzut-o pe aceasta la poartă si i-am reproșat faptul că-și ținea porcii, respectiv avea un coreț de porci la marginea drumului, și mirosul era insuportabil”. Potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, urmărindu-se formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Având în vedere gravitatea faptei săvârșite, modul concret cum a acționat, atitudinea imediată a inculpatului - care a amenințat cu briceagul pe martorul V.I., venit în apărarea pârtii vătămate - precum și faptul că a încercat să lovească cu toporul și lucrătorul de poliție, dar și faptul că, în antecedente a săvârșit acte de violență asupra părții vătămate, curtea de apel a apreciat că nu se justifică în nici un fel reținerea incidenței dispozițiilor prevăzute de art. 74 C. pen. , iar pedeapsa principala aplicată, orientată către minimul special prevăzut de lege, respectă întru totul dispozițiile prevăzute de art. 72 și urm. C. pen. și este în măsură să realizeze finalitatea dispozițiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei, inculpatul A.R. a declarat prezentul recurs. Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se casarea hotărârilor atacate și reducerea pedepsei sub minimul special al textului incriminator, prin reținerea circumstanței atenuante a provocării în favoarea inculpatului. Înalta Curte, pentru motivele ce se vor arăta, apreciază ca neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greșita nereținere în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”.

Existența tulburării sau emoției, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. și intensitatea acestora, nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective. Astfel, întrucât dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influențează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii cu valoare absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunța total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței „stării de provocare”.

Pentru reținerea „stării de provocare”, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nu se poate face abstracție de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția „omului mediu" supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator etc. În prezenta cauză însă, nu se poate reține „starea de provocare”, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective, și nici a celor obiective deoarece: - între inculpat și partea vătămată exista un conflict anterior, de mai mult timp, pe fondul litigiului privind o grădină; - pe fondul acestui conflict vechi, inculpatul este cel care a pătruns pe nedrept în curtea locuinței părții vătămate, înarmat fiind cu un ciomag și cu două cuțite, unul de tip briceag; - cel care a acționat a fost inculpatul, care a lovit inițial partea vătămată cu ciomagul în zona capului; - după amenințarea martorului V.I.

cu briceagul (care i-a reproșat lovirea părții vătămate, acesta părăsind locul respectiv de teamă), inculpatul - văzând că partea vătămată trăiește - a pătruns din nou în curtea locuinței acesteia și a înjunghiat-o în regiunea toracică; - victima a fost găsită de persoanele alertate de martorul V.I., aceasta sângerând puternic în zona capului și a toracelui. Inculpatul a negat înjunghierea părții vătămate, susținând că a lovit-o doar cu ciomagul în scop de a se apăra întrucât, în aceea zi, în jurul orelor 11,00, i-a reproșat „faptul că-și ține porcii liberi” iar aceasta i-a adresat cuvinte jignitoare, spunându-i că este bețiv, a aruncat cu bolovani către el și chiar a încercat să îl lovească cu sapa în cap. Această apărare a inculpatului a rămas doar o alegație, fiind lipsită de suport probator și, în consecință, nu poate fi examinată ca o situație ori o împrejurare faptică concretă în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

Conflictul preexistent între inculpat și victimă nu poate avea semnificația unei provocări care, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-1 determina să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; de asemenea, acest conflict vechi (datând, conform declarațiilor inculpatului, de circa 20 de ani) nu constituie „o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”. Sunt însă probe care dovedesc comportamentul violent al inculpatului, mai ales pe fondul consumului de alcool [martorii E.P., N.V., D.L., V.I., B.I., fișa de cazier - fil.49 verso, d.u.p.

din care rezultă o condamnare pentru infracțiunile prevăzute de art.1 92 alin. (1), art. 181 alin. (1), art. 193]. Inculpatul a fost, cu acordul său, ascultat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății în primă instanță și în recurs, recunoscând că poartă în permanență cuțit asupra sa deoarece are dușmani. În recurs, inculpatul a susținut că a lovit victima, însă aceasta a căzut „în utilaje agricole înțepătoare”. Această apărare este categoric infirmată de certificatul medico-legal în care se menționează „numita P.F. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și corp tăietor înțepător (cuțit)”. Cu ocazia controlului corporal al inculpatului au fost găsite asupra sa cele două cuțite, din care unul de tip briceag.

O ultimă apărare a inculpatului a fost cea potrivit căreia suferă de boli psihice. În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică se menționează că „se evidențiază prezența unui etilism cronic … sus-numitul realizează semnificația faptelor sale. Simulează și disimulează o afecțiune psihică. Referitor la infracțiunea comisă, opinăm că pacientul are discernământul faptelor sale”. Examinând din oficiu hotărârile atacate, prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte mai constată că individualizarea pedepselor aplicate inculpatului a fost corect realizată, pentru motivele ce se vor arăta. Tentativa de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar violarea de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Pentru cele 2 infracțiuni, inculpatului i s-au aplicat pedepse de 6 ani închisoare și, respectiv, de 3 ani închisoare, acestea fiind, după caz, prima orientată spre media limitelor de pedeapsă, iar a doua egală cu minimul special al pedepsei prevăzute de textul incriminator, la stabilirea ambelor pedepse instanța de fond aplicând corect criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul concret al pericolului social, împrejurările săvârșirii faptei, datele personale ale inculpatului). Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate concluziile reprezentantului Ministerului Public în sensul că nu se justifică reducerea pedepsei, fie și prin observarea datelor personale ale inculpatului: fișa de cazier (fil.49 verso) și, de asemenea, portul permanent al cuțitului ce devenise, conform propriilor declarații, un obicei al inculpatului, indiferentă fiind motivația invocată.

În consecință, Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă pe care inculpatul o va executa, răspunde atât scopului prevăzut de art. 52 C. pen. - fiind corect individualizată prin aplicarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a pericolului social al faptei și datele personale ale acuzatului, pe de o parte, și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat declarat de inculpat. Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.R. împotriva deciziei penale nr. 117 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 28 octombrie 2008 la 22 iulie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2009.