Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2010
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 446/2010

HOTĂRÂRE
05.02.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 446/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Petentele SC B.S. SRL Suceava și SC P. SRL Suceava prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava au solicitat, în contradictoriu cu SC E. SRL Suceava și SC P.I. SRL Suceava, suspendarea executării vremelnice a sentinței comerciale nr. 3262 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava, până la soluționarea apelului declarat de reclamante. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 101 din 12 august 2009, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantele SC B.S. SRL Suceava și SC P. SRL Suceava și a suspendat executarea sentinței nr. 3262 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava, până la soluționarea apelului declarat împotriva acestei sentințe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, nu se poate reține că executarea silită începută de pârâte s-a făcut în baza unui titlu executoriu în sensul art. 720 9 C. proc. civ., neputându-se concluziona că acestea se bucură deja de o temeinicie vădită a dreptului pretins. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele SC E. SRL Suceava și SC P.I. SRL Suceava în temeiul art. 304 1 și 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, pe fond, respingerea cererii de suspendare executare. În susținerea criticilor de nelegalitate, recurenta a arătat că argumentele instanței de apel, conform cărora hotărârea nu constituie titlu executoriu, sunt în contradicție cu dispozițiile art. 720 8 C. proc.

civ., care prevăd explicit că hotărârile date în primă instanță în materie comercială sunt executorii. De asemenea, recurentele arată că sunt titulare ale unui drept de creanță câștigat, hotărârea prin care s-a confirmat fiind executorie și generând în sarcina pârâtelor-petente obligația corelativă de plată, pe care sunt ținute să o execute. Recursul va fi respins ca fiind rămas fără obiect întrucât, așa cum au declarat și părțile în ședința de judecată, cererea de suspendare a executării sentinței a fost solicitată până la soluționarea apelurilor declarate în cauză. Din verificarea certificatului emis de Curtea de Apel Suceava s-a constatat că apelurile au fost soluționate prin sentința civilă nr. 7 din 1 februarie 2010, astfel că recursul a rămas fără obiect.

Așa fiind, criticile formulate de recurente nu mai au nici o relevanță juridică pentru a mai fi analizate. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamante.

MOTIVE

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele SC E. SRL Suceava și SC P.I. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 101 din 12 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1851/2010
cere, iar prin sentința nr. 656 din 2008 a Tribunalului Botoșani și Decizia nr. 3/2008 a Curții de Apel Suceava s-a respins o altă cerere de anulare a contractului, la care se adaugă împrejurarea că sentința a cărei revizuire se cere a< fos
ÎCCJ 2010-09-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2836/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava petenta SC B.S. SRL SUCEAVA a solicitat restituirea cauțiunii în valoare de 32.000 lei, achitată
ÎCCJ 2008-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4442/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 105 din 2 august 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată d
ÎCCJ 2011-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 204/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 25 august 2010, pronunțată în dosarul nr. 6532/2/2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis cererea fo
ÎCCJ 2010-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1794/2010
țele Curții Constituționale. Împotriva acestei hotărâri inculpatul C.C. și D.S. au declarat recurs, apărătorul inculpatului C.C., susținând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Ver
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă