ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2836/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2836/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava petenta SC B.S. SRL SUCEAVA a solicitat restituirea cauțiunii în valoare de 32.000 lei, achitată cu recipisa de consemnare nr. 690814 din 1 din 2 iulie 2009 în vederea suspendării executării sentinței nr. 3262 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava, până la soluționarea apelului declarat în cauză. Prin decizia nr. 101 din 12 august 2009, Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea executării sentinței nr. 3262 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava, iar prin decizia nr. 7 din 01 februarie 2010 a fost admis în parte apelul formulat de către pârâtele debitoare SC B.S.
SRL, SC P.I.C. SRL, F.A. și D.M., fiind modificată în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtelor debitoare la plata sumei de 153.522 lei. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 11 martie 2010, a respins, ca nefondată, cererea de restituire a cauțiunii formulată de petenta SC B.S. SRL, reținând că, hotărârea de fond nu este irevocabilă, astfel încât nu se poate dispune restituirea cauțiunii. Împotriva acestei încheierii a declarat recurs petenta SC B.S.SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., susținând, în esență că, în mod greșit s-a respins cererea de restituire a cauțiunii, întrucât această cerere trebuia să formeze obiectul unui dosar separat ce urma să fie soluționat prin decizie și nu prin încheiere, iar pe fondul cauzei, apreciază că, suspendarea executării silite a fost dispusă până la soluționarea apelului, respectiv 1 februarie 2010, dată la care hotărârea a devenit definitivă, fiind împlinit termenul de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, timp în care partea interesată putea să ceară obligarea la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respins recursul reclamantei pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 723 1 alin. (3) C. proc.
civ. „cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei”. Examinând îndeplinirea acestor dispoziții, Înalta Curte constată că împotriva deciziei nr. 7 din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost exercitată calea de atac a recursului de către SC B.S. SRL, dosarul având termen de judecată la data de 29 septembrie 2010, astfel că, hotărârea prin care se soluționează fondul cauzei nu este irevocabilă, aspect ce condiționează eliberarea cauțiunii.
În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei, potrivit cărora, în mod greșit a fost respinsă cererea de restituire a cauțiunii, întrucât suspendarea executării silite a fost dispusă până la soluționarea apelului, când hotărârea era definitivă, iar termenul de 30 de zile de la pronunțarea acesteia fusese împlinit, nu pot fi primite, în raport de dispozițiile art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.S. SRL SUCEAVA împotriva încheierii din 11 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.