ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 671/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 10 noiembrie 2008, reclamanta SC Y.P. SRL, Tg. Jiu, cheamă în judecată pe pârâtele C.N.P.R. SA, București, și D.R.P. Craiova solicitând instanței să se dispună obligarea acestora să îi vândă spațiul situat în Tg. Jiu, în imobilul din B-dul Unirii, Gorj, care face obiectul contractului de închiriere nr. 250/493 din 8 ianuarie 2007 și actului adițional nr. 258/4927 din 15 februarie 2008, încheiat de reclamantă cu pârâta D.R.P. Craiova, cu daune cominatorii în sumă de 1.000 lei pe zi de întârziere în sarcina pârâtelor până la îndeplinirea acestei obligații. Prin sentința nr. 44 din 3 martie 2009, Tribunalul Gorj, secția comercială, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta C.N.P.R.

SA București cu privire la D.R.P. Craiova, admite cererea reclamantei și obligă pârâtele să vândă reclamantei spațiul din litigiu, în suprafață de 35,5 m.p., cu daune cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere în sarcina pârâtelor începând cu momentul rămânerii irevocabile a sentinței și până la executarea efectivă a acesteia. Pentru a decide astfel. instanța reține, pe de o parte, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la D.R.P. Craiova, care are organe proprii de conducere și cont bancar propriu, având, deci, capacitate procesuală de folosință, iar, pe de altă parte, că reclamanta, care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii potrivit Legii nr. 346/2004, a făcut cerere de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare depusă la pârâta C.N.P.R.

SA în termenul prevăzut de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, că spațiul comercial din litigiu este de drept activ disponibil, potrivit art. 13 alin. (2) lit. c) din aceeași lege, față de faptul că reclamanta îl folosește de 8 ani, pârâtele neputând invoca propria culpă în neîntocmirea listei cu activele disponibile și transmiterea acesteia camerelor de comerț conform art. 13 alin. (4) din menționata lege. Prin decizia nr. 130 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, admite apelurile declarate de pârâte împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.R.P. Craiova și respinge acțiunea față de aceasta, admite în parte acțiunea față de pârâta C.N.P.R.

SA București, obligă pârâta să vândă reclamantei spațiul comercial situat din litigiu, respinge cererea de obligare la plata de daune cominatorii, dă în debit pe reclamantă cu taxa judiciară de timbru aferentă fondului, în cuantum de 5147 lei, cu 5174 lei cheltuieli de judecată aferente fondului, în sarcina pârâtei. Reține instanța, pentru a decide astfel, că potrivit art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 obligația de vânzare a activelor patrimoniale este stabilită numai în sarcina companiilor naționale și societăților comerciale, că pârâta C.N.P.R.

SA nu poate invoca propria culpă întrucât obligația întocmirii unei liste cu spațiile comerciale disponibile revenea acesteia conform art. 13 alin. (1) pct. 4 din legea menționată, obligația de a vinde activele disponibile fiind stabilită de legiuitor prin art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din aceeași lege, operațiunea de vânzare nefiind lăsată la latitudinea companiilor naționale și, deci, nefiind necesară în acest sens o hotărâre a adunării generale, precum și că nu se poate stabili un termen pentru evaluarea activului de către un expert în vederea stabilirii prețului de vânzare spre a se justifica acordarea de daune cominatorii. Împotriva deciziei de mai sus pârâta C.N.P.R. SA declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, modificarea în totalitate a deciziei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii promovate de intimata reclamantă. În fundamentarea recursului său recurenta pârâtă critică instanța de apel pentru greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 13 alin. (2) lit. a) raportat la art. 12 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 346/2004, aceasta calificând eronat spațiul comercial din litigiu ca activ disponibil, calitate pe care imobilul în cauză ar fi trebuit să o aibă anterior încheierii contractului de închiriere cu intimata reclamantă, aspect ce rezultă, în opinia recurentei, și prin raportare la reglementarea anterioară dată de Legea nr. 133/1999, activul în cauză trebuind să fi fost declarat ca atare și înscris în listele afișate la camerele de comerț și industrii ce urmau a fi întocmite în 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 133/1999, listă pe care activul din litigiu nu se regăsește.

Examinând recursul recurentei prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat, decizia recurată fiind legală și temeinică. Se constată, în acest sens, că instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 346/2004, respectiv ale art. 12 alin. (1) lit. a) și b) și ale art. 13 alin. (1) și (2) lit. a), reținând judicios că activul din litigiu este un activ disponibil, acesta nefiind utilizat de pârâta recurentă pentru realizarea obiectului ei de activitate de mai mult de trei luni, fiind închiriat reclamantei intimate din anul 2000 în baza unor contracte de închiriere succesive, ultimul fiind contractul de închiriere nr. 250/493 din 8 ianuarie 2007, modificat prin actul adițional nr. 258/4927 din 15 februarie 2008, astfel că nu poate fi admisă critica recurentei cu privire la acest aspect.

În mod judicios a reținut instanța de apel, ca și instanța de fond, că neincluderea activului în litigiu pe lista pe care recurenta nu a întocmit-o, deși era obligată în acest sens conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, nu este de natură să schimbe calificarea respectivului activ ca activ disponibil, pe de o parte, pentru că recurenta nu se poate prevala de propria culpă, iar pe de altă parte, pentru că întocmirea listei menționate, cu caracter public, are menirea, în economia legii, să le aducă la cunoștința IMM-urilor interesate, și care se află sub incidența prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) și d), situație ce nu privește pe intimata reclamantă care deține activul în baza unui contract de închiriere de mai mult de 3 luni, căzând sub incidența dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 13 alin. (2) lit. a), recurenta pârâtă fiind obligată să vândă respectivul activ potrivit art. 12 alin. (1) lit. b), cum întemeiat a reținut instanța de control judiciar, critica recurentei formulată sub acest aspect neputând fi, în consecință, primită.

De altfel, nici referirile recurentei la dispozițiile Legii nr. 133/1999 pentru a demonstra că activul din litigiu nu este disponibil nu pot fi reținute, întrucât legea menționată a fost abrogată, dreptul intimatei reclamante la cumpărarea activului respectiv întemeindu-se pe dispozițiile Legii nr. 346/2004 în vigoare, calificarea de activ disponibil făcându-se judicios, în speță, în temeiul art. 13 alin. (2) lit. a) din legea evocată, nici o dispoziție din această lege neprevăzând că activul ar fi trebuit să fi fost dovedit ca fiind disponibil anterior încheierii contractului de închiriere, cum eronat susține recurenta. Față de cele de mai sus, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul recurentei pârâte împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi: Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.R. SA, împotriva deciziei nr. 130 din 9 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.