ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2981/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2981/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 121 din 12

februarie 2009, a condamnat pe inculpatul B.I. (fiul lui I. și M.), la 10 ani

închisoare pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3)

din C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen.

În baza art. 197 alin. (3)

teza finală din C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza

a II-a, lit. b) și c) din C. pen., pe durata de 5 ani, în condițiile prevăzute

de art. 66 fin același cod.

Pe latura civilă, inculpatul

a fost obligat să plătească părții civile G.I.C., reprezentată de P.A., suma de

40.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza dispozițiilor art. 357

alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii asiguratorii

a sechestrului instituit asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale

inculpatului, măsură luată prin încheierea din 16 oct. 2008 și care se întinde

până la concurența sumei de 40.000 lei.

Pentru a pronunța sentința,

instanța a reținut următoarele:

În jurul orei 14,00 din ziua

de 05 sept. 2008, inculpatul conducător auto al autotrenului V., și-a parcat

vehiculul în zona cartierului C. de la periferia municipiului Iași.

Plimbându-se prin apropierea

unor blocuri de locuințe din zonă, inculpatul a abordat două minore, respectiv

pe G.I.C. în vârstă de 12 ani și pe B.G., în vârstă de 13 ani, el cerându-le

să-i spună de unde ar putea cumpăra o cartelă telefonică. După ce a primit informația,

inculpatul le-a spus că se numește N., că vine din Cluj și este șofer de TIR,

iar pentru a le capta atenția, a recurs la scamatorii și la discuții de genul

magiei, spiritismului și satanismului.

Părând a fi interesată de

cele arătate, G.I.C. și-a exprimat dorința de a intra în legătură cu spiritul

bunicului ei decedat și de a afla dacă prietenul ei, afectiv, poate fi

influențat de cele susținute de inculpat, acesta din urmă fiind atras mai mult

de respectiva minoră. Pentru că fata trebuia să plece la locul de muncă al

mamei ei, s-a înțeles cu inculpatul să se reîntâlnească în același loc. Ca

atare, în jurul orei 18,00, ambele fete au revenit și inculpatul le-a invitat

să urce în cabina TIR-ului, dar ele au refuzat. După puțin timp, fetele s-au răzgândit

și s-au dus la mașina inculpatului, aici, la cererea lui, cumpărându-i două

beri. Fiind din nou invitate în cabină, iar au refuzat. Imediat, inculpatul

și-a deplasat vehiculul în afara carosabilului, în apropierea unei stații de

benzină P., la ieșirea către Târgu-Frumos, zonă cu trafic pietonal scăzut. După

acest moment, ambele fete au urcat în cabina TIR-ului, inculpatul asigurându-le

că nu se va întâmpla nimic rău, asigurare întărită, în opinia lui și de lăsarea

portierelor în poziția deschis.

În cabină, inculpatul a

consumat bere și pretextând că magia nu este posibil a fi realizată decât în

prezența celei ce l-a solicitat, i-a cerut lui B.G. să plece și când aceasta a

coborât, i-a solicitat expres să închidă portiera.

După plecarea minorei, inculpatul

a tras perdelele cabinei și a început să o dezbrace pe fată, explicându-și

gestul prin necesitatea impusă de ritualul de invocare a spiritelor. În

continuare, inculpatul a mângâiat zona genitală a minorei cu limba și cu

degetele, după care și-a tras în jos pantalonii și chiloții și s-a urcat pe ea.

Deși fata s-a opus și i-a cerut inculpatului să înceteze, acesta a insistat în

a realiza intromisia și ejacularea. Acuzând dureri, fata a început să plângă și

a părăsit cabina, nu înainte însă ca inculpatul să-i ceară să nu spună nimănui

despre cele petrecute, în caz contrar zicându-i că o va blestema.

Minora s-a îndreptat spre

casă, pe traseu întâlnindu-se cu mama ei care, îngrijorată că nu i se

răspunsese la telefon, pornise în căutarea fetei. După ce i-a relatat cele

petrecute, ambele, îmbarcate în autoturismul lui I.V., o cunoștință întâlnită

întâmplător, s-au îndreptat spre poliție unde au reclamat violul și, ulterior, la Maternitatea Cuza-Vodă și la I.M.L. Iași.

Raportul de constatare

medico-legală din 08 sept. 2008 a înscris că partea vătămată a prezentat

deflorare recentă ce data din 05 sept. 2008, prezența spermatozoizilor în

secreția vaginală confirmând consumarea actului sexual.

Raportul de constatare

tehnico-științifică din 24 noiembrie 2008 a reținut că în probele biologice recoltate de la partea vătămată nu s-au decelat materiale genetice ce aparțin

inculpatului, dar explicația științifică a fost insuficiența cantității de ADN,

actul evidențiind însă prezența de material biologic provenit de la o persoană

de sex masculin.

Împotriva sentinței, au

declarat apeluri partea vătămată reprezentantă legal de mama sa, P.A., și

inculpatul.

Partea vătămată a criticat

hotărârea instanței de fond sub aspectele netemeiniciei pedepsei aplicată

inculpatului, precum și al situației de fapt, cu referire strictă la nedovedire,

în cauză a două împrejurări de fapt, respectiv că victima ar fi acceptat

voluntar acțiunile inculpatului și că ea, de bună voie, i-ar fi dat numărul de

telefon.

Apelul formulat de inculpat

a fost motivat pe greșita încadrare juridică a faptei, în opinia lui aceasta

fiind cea prevăzută de art. 201 din C. pen. (perversiune sexuală) și incidența,

în cauză, a dispozițiilor art. 51 din același cod (eroarea de fapt), ceea ce ar

înlătura caracterul penal al faptei.

Curtea de Apel Iași, prin Decizia

penală nr. 86 din 18 iunie 2009, a admis apelul declarat de partea vătămată și

a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare, la 15 ani

închisoare. Apelul formulat de inculpat a fost respins ca nefondat.

Nemulțumit și de decizia

instanței de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de

atac motivată în scris pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

14, pct. 17 și pct. 18 din C. proc. pen., respectiv, s-a aplicat o pedeapsă

greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 din C. pen., faptei

săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică și în cauză s-a comis o eroare

gravă de fapt, cu consecința pronunțării unei hotărâri greșite de condamnare.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor

dosarului, se reține că probatoriul administrat la urmărirea penală și în faza

cercetării judecătorești a conturat, fără dubiu, situația de fapt, încadrarea

juridică a faptei și vinovăția inculpatului.

Astfel, la urmărirea penală,

inculpatul a negat comiterea vreunui act sexual cu minora, în accepțiunea sa,

descrisă ca atare, el sugerând că fata, la un moment dat, a început să plângă,

i-a spus că aude voci și o va certa mama ei, că-i place muzica satanistă, că

vrea să intre într-o sectă, nu a atins-o și nu știe de ce aceasta l-a acuzat că

ar fi violat-o (filele 69-81 dosar parchet). La cercetarea judecătorească,

inculpatul a declarat, printre altele „… am propus părții vătămate să întrețină

cu mine relații sexuale. Partea vătămată a acceptat să întrețină cu mine un

raport sexual, s-a dezbrăcat, eu mi-am dat pantalonii jos, iar când am realizat

contactul sexual, partea vătămată s-a tras de sub mine, refuzând că continue,

acuzând dureri …. Am întrerupt actul sexual…. În urma acelui contact sexual

întrerupt, despre care am relatat mai sus, nu am observat să fi rezultat urme

biologice - sânge, secreții. Mențin declarațiile date în cursul urmăririi

penale în măsura în care acestea, sunt în sensul celor declarate astăzi” (16

oct. 2008 - dos. Tribunalul Iași, fila 33).

Partea vătămată, la

urmărirea penală, a declarat: „… când am rămas singură cu N., acesta a tras

perdelele de la cabină, a închis portierele și a început să facă niște

rugăciuni satanice -, apoi a început să se dezbrace, spunând că așa trebuie ca

să îi iasă incantația satanică … acesta s-a descheiat la pantaloni … a început

…. în zona organelor genitale …. După aceasta mi-a introdus degetul în vagin,

apoi s-a urcat pe mine …. Nu pot să îmi dau seama cât m-a penetrat, însă știu

că m-a durut. În tot acest timp, eu plângeam și îl imploram să mă lase în pace.

Tot actul sexual a durat circa o oră (filele 20 și verso dosar parchet).

Inculpatul, la 05 februarie

2009 (fila 160 dosar Tribunalul Iași), a declarat „… din punctul meu de vedere,

ceea ce am făcut eu nu a fost viol. Am atins partea vătămată cu mâna în zona

intimă, precizez că partea vătămată și-a dat singură jos pantalonii și

chiloții. Pantalonii au fost trași până sub genunchi, iar chiloții au fost dați

doar deoparte. În afară de mâini, nu am atins partea vătămată în zona genitală

… În timpul îmbrățișărilor, îmbrăcat fiind, m-am urcat peste partea vătămată și

în acel moment am simțit că aceasta nu dorește să continue jocul erotic datorită

îmbrățișărilor și atingerii intime, … am ejaculat în chiloți … eu mi-am dat jos

pantalonii și mi-am șters organul meu genital, curățând totodată și chiloții de

lichidul seminal cu un prosop mic pe care îl aveam în mașină”.

Din coroborarea fie și numai

a acestor declarații cu constatările actelor medico-legale și cu cea

tehnico-științifică amintită, se reține că instanța de fond a stabilit cert

situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică fiind

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza a II-a din C.

pen., victima fiind minoră sub vârsta de 15 ani, ceea ce realizează conținutul

variantei agravantă.

În sprijinul legalei

stabiliri a încadrării periodice a faptei și vinovăției inculpatului, este de

amintit că relația sexuală există când are loc o activitate de satisfacere a

instinctului sexual prin contactul a două organe sexuale sau numai a unuia

dintre acestea, cu părți ale corpului altei persoane. Prin Decizia nr. 3/2005

Secțiile Unite ale I.C.C.J., au stabilit, într-un recurs în interesul legii, că

în înțelesul art. 197 alin. (1) C. pen. „orice modalitate în care au loc

raporturile sexuale între persoane de sex diferit, … constituie act sexual, act

sexual însemnând, în primul rând, penetrația sexuală care se poate realiza și

prin folosirea unui corp străin, altul decât conjuncție corporală (inculpatul

declarând că ar fi folosit degetul), victima, constrânsă, fiind obligată să

suporte actul sexual, cum este cazul în cauză”.

Art. 201 din C. pen., -

perversiunea sexuală, constă din practicarea de acte care, fiziologic, nu sunt

apte să producă orgasm și, ca atare, nu sunt acte sexuale în accepțiunea legii,

ci acte nefirești privind viața sexuală, prin acestea urmărindu-se doar

obținerea excitației sexuale nefinalizate -, ceea ce nu este cazul în cauză.

Așa fiind, se impune

concluzia că prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în

infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 C. pen. - se înțelege orice modalitate

de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând

asupra sexului, între persoane de sex diferit, prin constrângere, actele de

perversiune sexuală, în accepțiunea prevederilor art. 201 C. pen.

înțelegându-se orice altă modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale.

În cauză, constrângerea

victimei s-a realizat prin acte de violență morală care i-au paralizat

rezistența, chiar inculpatul declarând că „am simțit că aceasta (victima) nu

dorește să continue…”, legea penală ocrotind dreptul persoanei de a lua în mod

liber hotărâri în legătură cu viața sa sexuală.

Apărarea inculpatului, că ar

fi fost în eroare cu privire la vârsta victimei, nu este susținută de probe,

chiar el declarând „ … eu am o fetiță de 12 ani și cunoscând fizionomia și

trăsăturile somatice am apreciat că partea vătămată poate să aibă în jur de

15-16 ani…. La poliție, când am aflat vârsta părții vătămate, mi s-a făcut

scârbă de mine și am refuzat să recunosc actul sexual!.. dacă aș fi știut câți

ani are, în nici un caz nu aș fi propus victimei să întrețină relații sexuale

cu mine…. Explic refuzul meu de a recunoaște inițierea actului sexual prin

aceea că mi-a fost foarte rușine de mine …” (fila 33 dosar Tribunalul Iași).

Pentru existența erorii, în

accepțiunea prevederilor art. 51 din C. pen., de regulă, nu au relevanță

particularități ale subiectului pasiv.

În cauză, eroarea, astfel

cum susține inculpatul recurent, privește un element circumstanțial agravant,

dar este neesențială pentru că privește anumite însușiri fizionomice ale

subiectului pasiv, legea cerând însă ca reprezentarea eronată pe care ar fi

avut-o inculpatul să se bazeze pe o convingere aflată în afara oricărei

îndoieli.

Eroarea de fapt, pentru a

produce efectele prevăzute în art. 51 C. pen., trebuie să constea în

necunoașterea deplină, completă a situației sau împrejurării cu relevanță

penală, existența ei trebuie dovedită, în cauză nerealizându-se această

situație.

În ce privește cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 din C. proc. pen., instanța de

apel, procedând la o nouă individualizare a pedepsei, a considerat toate

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., în cadrul acestora având

relevanță sporită periculozitatea faptei, urmările acesteia asupra fetiței de

12 ani, elevă, traumatizată psihic, dar și datele persoanei inculpatului,

acesta neaflându-se la primul conflict cu legea penală, anterior fiind

condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută

de art. 208 raportat la art. 209 lit. a) și g) C. pen., pedeapsă din care a

fost liberat condiționat la 12 sept. 1997, rest rămas neexecutat 587 zile

închisoare (fila 66 dosar parchet).

Astfel, se reține că

pedeapsa de 15 ani închisoare este legală și temeinică, executarea ei în regim

de privare de libertate realizând și scopul, astfel cum este stipulat în art. 52

C. pen.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va fi

respins.

Potrivit dispozițiilor art. 192,

cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, inculpatul recurent va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 86

din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 5

septembrie 2008 la 22 septembrie 2009.

Obligă recurentul

inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 septembrie 2009.