ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 262/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 7922/99/2008, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus, printre alte măsuri, și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului S.I. (fiul lui I. și A.), în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1), (3) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că temeiurile care au justificat luarea și menținerea măsurii preventive subzistă și în prezent.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul S.I., solicitând judecarea sa în libertate.

Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată în cauză fiind legală și temeinică.

Din actele și lucrările dosarului se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și incest, prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că în perioada vara anului 2005-26 august 2008, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin întrebuințarea de amenințări și prin exercitarea unor acte de violență fizică, a întreținut cu partea vătămată S.C., minoră care a fost adoptată de către inculpat, raporturi sexuale normale, în condițiile în care locuia și se gospodărea împreună cu aceasta.

Prin sentința penală nr. 466 din 14 iulie 2009, Tribunalul Iași – Penal Minori l-a condamnat la 12 ani închisoare pentru infracțiunea de viol și, respectiv, 4 ani închisoare pentru infracțiunea de incest, dispunând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare.

Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri inculpatul S.I. și partea vătămată S.C., fază procesuală în care, după cum s-a menționat, Curtea de Apel Iași a menținut starea de arest, constatând că măsura este legală și temeinică, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen. cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții legale, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului la data de 11 septembrie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât acesta ar fi săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică datorită modului de săvârșire a faptelor și gravității acestora.

În mod corect a reținut instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.

Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunile presupus săvârșite de recurent, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor, din modalitatea în care s-a reținut că ar fi fost comise, precum și din datele care caracterizează persoana inculpatului.

Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse de art. 143 C. proc. pen. în sensul existenței probelor de natură să contureze presupunerea participării inculpatului la săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat și condamnat, în primă instanță.

Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale.

În consecință, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul formulat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva încheierii din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 7922/99/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.