ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1765/2010

Prin sentința comercială nr. 549 din 24

martie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad s-a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC S.C. SRL împotriva pârâtei F.S.C.C. Arad și în

consecință s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare -

cumpărare nr. 13 din 3 ianuarie 2008 privind imobilul, spațiu

comercial, fost magazin alimentar de la parterul blocului, situat în

localitatea Macea, înscris în C.F. și pârâta a fost obligată să

restituie reclamantei suma de 144.000 lei preț.

A fost anulată, ca netimbrată, precizarea

de acțiune formulată de reclamantă pentru cele patru capete de

cerere în sumă de 110.745,47 lei, iar pârâta a fost obligată la 5.000

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în

esență, că pârâta, în calitate de vânzătoare nu și-a

respectat obligația asumată prin antecontractul de

vânzare-cumpărare de a încheia contract autentic de vânzare-cumpărare

în termenul de 3 luni de la achitarea integrală a prețului de

către reclamanta - cumpărătoare, fiind incidente

dispozițiile art. 1021 C. civ., raportat la art. 969, 970, 977 C. civ.

În privința precizării de acțiune s-a

făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, pentru neplata

taxei judiciare de timbru stabilită potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din

lege, și dată fiind excepția, nu s-a putut pronunța asupra cererii

de renunțare la judecată.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

cheltuielile de judecată au fost acordate doar în limita sumei de 5.000

lei.

Prin sentința comercială nr. 729 din 14 aprilie

2009, Tribunalul Arad a admis cererea de completare a sentinței nr. 549

din 24 martie 2009 și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4.133

lei cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul aferent acțiunii.

Apelurile declarate de pârâtă împotriva celor

două sentințe au fost respinse, ca nefondate, fiind totodată obligată

la 1.000 lei cheltuieli de judecată, prin decizia civilă nr. 190 din

26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara.

În considerentele deciziei instanței reține

că prin sentință s-a stabilit o stare de fapt conformă cu

înscrisurile dosarului și s-a realizat o aplicare corectă a legii în

raport de clauzele contractului încheiat între părți și cu aplicarea

art. 969, 1020 și 1021 C. civ.

S-a mai reținut că reclamanta nu poate fi obligată

a

promova o acțiune în prestație

tabulară

contrar voinței

sale, iar dispozițiile art. 971 C. civ., nu au relevanță în speță,

întrucât se

referă, la momentul

transmiterii proprietății asupra bunului și nu la sancțiunile

aplicabile în situația neexecutării clauzelor contractuale.

Pe de altă parte, s-au respectat și

prevederile art. 1079 alin. (1) C. civ., în condițiile în care s-a

făcut dovada întocmirii și comunicării notificării pârâtei

asupra

pretențiilor pe care le va solicita

în instanță izvorâte din contractul părților.

Instanța de fond a

procedat corect și cu privire la completarea hotărârii inițiale,

conform

art.

281

2

C. proc. civ., în condițiile în care s-au acordat

inițial cheltuieli de

judecată

ce au cuprins doar onorariul de avocat, deși cheltuielile de judecată

prevăzute de art. 274 alin. (1)

C.

proc. civ.

, trebuie să cuprindă și taxele de timbru

și timbrul judiciar, achitate și dovedite de către partea reclamantă

și ce urmează a fi suportate de partea care a căzut în

pretenții.

Împotriva deciziei pronunțată în apel

pârâta a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia și, pe fond, respingerea

acțiunii.

În motivare invocă greșita aplicare a

legii, faptul că în mod eronat nu s-a reținut efectul translativ de proprietate

al actului de adjudecare în baza căruia s-a încheiat antecontractul de

vânzare-cumpărare, faptul că intabularea dreptului de proprietate al

reclamantei era la îndemâna acesteia prin formularea unei cereri la cartea

funciară.

De asemenea, necesitatea încheierii contractului

provizoriu a rezultat din faptul că prețul nu a fost achitat integral

și el nu produce alte efecte juridice.

Totodată, învederează că reclamanta

își menține calitatea de proprietar și după

rezoluțiune, câtă vreme este în posesia unui act de adjudecare la

licitație, asupra căruia instanțele nu s-au pronunțat.

Prin întâmpinare intimata a invocat excepția

nulității recursului, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., excepție care a fost soluționată în sensul

respingerii, potrivit considerentelor reținute în ședința

publică din 18 mai 2010.

Recursul nu este fondat.

Interpretarea dată de instanțele de fond

contractului dedus judecății nu a schimbat în nici un fel

înțelesul clauzelor asumate de părți la încheierea acestuia, nefiind

incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, reclamanta a adjudecat la licitație un

spațiu comercial, încheindu-se procesul verbal din 27 decembrie 2007 care nu

face obiectul litigiului, instanțele neputându-se pronunța și

asupra acestuia, potrivit principiului disponibilității, în lipsa

unui petit corespunzător în cadrul acțiunii, ori a unei cereri reconvenționale

din partea pârâtei, astfel încât criticile acesteia în privința acestui

act sunt nefondate.

Urmare a licitației, între părți s-a

încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 13 din 3 ianuarie 2008,

obiect al prezentului litigiu ale cărui clauze au fost corect interpretate

de instanța de apel, fără a denatura în vreun fel înțelesul

lor explicit.

Potrivit contractului în termen de trei luni de la constatarea

achitării prețului de către cumpărătoare, asupra

imobilului părțile urmau să încheie act autentic.

Pârâta nu s-a conformat, nici ca urmare a notificării

sale, astfel încât, opțiunea de a cere executarea contractului sau

dimpotrivă, desființarea acestuia, aparține creditorului

obligației neexecutate, în speță recurentei, în calitate de cumpărător.

În consecință, în mod legal s-a făcut

aplicarea art. 969, 1020 și 1021 C. civ., dispunându-se rezoluțiunea

și repunerea părților în situația anterioară.

Susținerile recurentei conform cărora

voința părților a fost de a nu da alte efecte juridice antecontractului

și că încheierea acestuia a fost determinată doar de neachitarea

integrală a prețului la momentul adjudecării, nu pot fi

reținute în contra celor stipulate prin acordul de voință al semnatarilor

antecontractului de vânzare-cumpărare, care, dacă doreau acest lucru,

s-ar fi exprimat ca atare în cuprinsul contractului, prevăzând exact ce

drepturi au fiecare și totodată, ce obligații le incumbă,

prevăzând și scopul (altul) avut în vedere la încheierea

convenției.

În caz contrar, potrivit principiului statuat în art.

969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere

de lege între părțile contractante, părțile au

obligația respectării lor, sub sancțiunile de ele

prevăzute, în speță art. 1020 C. civ.

În baza acestor considerente, nefiind fondat, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pârâtei se va respinge, iar decizia

pronunțată în apel se va menține în întregime.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274

C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli

de judecată în favoarea intimatei SC S.C. SRL Arad, reprezentând onorariu

avocațial, potrivit chitanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta F.S.C.C. ARAD

împotriva deciziei nr. 190/A/2009 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 2.500 lei cheltuieli de

judecată către intimata S.C. SRL ARAD.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2010.