ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4740/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4740/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 februarie 2009, reclamantul V.M.A., a solicitat instanței - în contradictoriu cu S.A.V. și S.L.C. - să constate rezolvită de drept promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată la 3 martie 2008, din culpa exclusivă a promitenților vânzători, respectiv a pârâților și obligarea acestora de a-i restitui conform convenției din actul autentic, dublul sumei încasată de la reclamant, achitată pentru înstrăinarea apartamentului din Arad, str. A., județul Arad. Prin Sentința civilă nr. 244 din 7 mai 2009, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea și constatând rezolvită promisiunea de vânzare-cumpărare din 3 martie 2008 încheiată la BNP M.P., i-a obligat pe pârâți să-i plătească reclamantului suma de 40.000 euro, cu titlu de restituire a avansului.
A dispus totodată restabilirea situației anterioare de C.F. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă care, prin Decizia nr. 247/R din 5 noiembrie 2009, a respins apelul pârâților. În cauză au declarat recurs în termen legal pârâții S.A.V. și S.L.C., invocând motive de netemeinicie a hotărârii dată în apel, fără a atașa la cererea de recurs dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (...) sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani cu excepțiile prevăzute de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) - (3) din același act normativ, taxele judiciare de timbru, se plătesc anticipat.
Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii (...) instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Or, recurenții pârâți, deși citați pentru termenul din 28 septembrie 2010, cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 2525,5 lei și a depunerii unui timbru judiciar de 5 lei, nu s-au conformat acestei obligații legale. Pe cale de consecință, recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții S.A.V. și S.L.C. împotriva Deciziei civile nr. 247/R din 05 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.