ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2045/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2045/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 22 iulie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, în dosarul nr. 2258/2/2008 – 810/2008, s-a admis plângerea

formulată de petenții T.A., T.D., G.I., G.M., S.I. și S.C.

împotriva rezoluției nr. 389/II-2/2008 din 26 martie 2008 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care

se respinsese ca neîntemeiată plângerea acelorași petenți în ce

privește Ordonanța nr. 1099/P/2007 din 18 februarie 2008 a

aceluiași parchet, s-a dispus desființarea ordonanței și a

rezoluției, și s-a reținut cauza spre rejudecare în complet

legal constituit.

Ca atare, s-a formulat dosarul nr. 2258.4/2/2008

–2572/2008 în care instanța de fond, prin sentința penală nr. 285

din 21 octombrie 2009, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatele S.L.S.

și Z.M.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și de art. 289 C. pen.

Prin aceeași sentință, în

baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din

același cod, inculpatele au fost achitate pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 1099/P/2007 din

18 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici S.L.S.

și Z.M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen.

și de fals intelectual prevăzută de art. 289 din același

cod, temeiul legal fiind dispozițiile art. 228 alin. (6) raportat la

art.10 lit. d) C. proc. pen.

Prin aceeași ordonanță,

s-a mai dispus disjungerea cauzei, formarea unui dosar și declinarea

competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

sectorului 3 pentru continuarea cercetărilor față de C.G., S.A.A.,

S.R.A. referitor la săvârșirea infracțiunilor de fals material

în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 C. pen. și de uz de

fals, prevăzută de art. 291 din același cod.

Plângerea petenților T.A., T.D., G.I.,

G.M., S.I. și S.C. a fost formulată împotriva făptuitorilor S.L.S.,

notar public în cadrul Biroului notarial „N.”, Z.M.N., de asemenea notar public

în Biroul notarial „L.”, M.D., notar public din Wuppertal Elberfeld - Germania,

privind actele notariale susținut a fi nelegale, prin acestea fiind vândut

succesiv un teren intravilan de 293 mp din București.

Semnatarii plângerii arătaseră

că la 23 octombrie 2006, prin încheierea de autentificare nr. 6359/2006 notarul

public S.L.S. a arestat, fictiv, că ei ar fi vândut, prin mandatarul C.G.,

respectivul teren, în condițiile în care niciodată nu au dat o

procură specială pentru C.G. în fața notarului din Germania

și, de asemenea, fictiv, notarul public S.S.L. a atestat acest lucru prin

autentificarea incriminată.

S-a mai susținut că după

încheierea menționată, cumpărătorii S.A.A. și S.R.A.

după numai 25 de zile, au vândut terenul unei societăți

comerciale, actul translativ fiind autentificat de notarul public Z.M.N.

Actele premergătoare, examinând

lucrările notarilor și alte documente administrate au reținut

că notarii publici au instrumentat tot ceea ce legea le cerea, la datele

întocmirii lucrările lor prezentând elemente de legalitate ce-i

îndreptățeau să autentifice ceea ce li se ceruse. Ca atare,

încheierea de autentificare nr. 6359/2006 s-a bazat pe procura care avea

aplicată apostila legală și traducerea legalizată, la

dosarul notarial depunându-se actele cerute de lege, inclusiv titlurile de

proprietate în original sau legalizate.

Privind vânzarea ulterioară,

autentificată de notarul public Z.M.N. s-a reținut că și

aceasta a avut la bază toate documentele legale necesare.

Petenții au reclamat că

încheierea actelor translative a avut la bază fotocopii ale titlurilor de

proprietate, în condițiile în care nu era similitudine între

semnăturile aplicate în cuprinsul procurii (falsificate) ca fiind ale lor,

adevărați proprietari și cele de pe fotocopii, iar

mandanții nu au fost identificați.

Ca atare, petenții au susținut

că la baza încheierii titlurilor succesive cu nr. 6359/2006 din 23

octombrie 2006 și nr. 1884/2006 din 16 noiembrie 2006 au stat acte false,

acestea puteau fi ușor identificate dacă, măcar sumar, se

analiza conținutul și se cerea părților prezentarea

înscrisurilor originale.

Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, analizând plângerea formulată

împotriva ordonanței, a reținut că la momentele întocmirii

actelor de vânzare-cumpărare, al autentificării lor, notarilor

publici li s-au prezentat actele cerute de lege, inclusiv titlurile de

proprietate în original sau legalizate, procura prezentată de C.G. avea

aparență de legalitate odată ce era tradusă din limba

germană de un traducător autorizat cu nr. 1770/1999 de Ministerul

Justiției.

În faza examinării plângerii,

instanța le-a audiat pe S.L.S., Z.M.N., pe S.A.A. și P.M. și

analizând întregul probatoriu, a reținut că mandatara C.G., în baza

procurilor speciale nr. 1703/2006, nr. 1702/2006 și nr. 1704/2006, toate

acestea date de notarul M.D., din Wuppertal/Germania, apostilate și

traduse din limba germană de traducător autorizat, semnăturile

acestuia fiind legalizate sub nr. 18204/2006 de notarul public A.I.N.

S-a mai reținut că

împuternicita C.G. a prezentat titlurile de proprietate în original și

copii legalizate, ceea ce echivalează cu originalul, și, în opinia

instanței reprezintă acordul petenților, în lipsa acestuia C.G.

neputând avea acces la respectivele titluri, în arhiva biroului notarului S.L.S.

regăsindu-se toate actele menționate, iar semnăturile

traducătorului autorizat au fost legalizate de un alt notar public,

și, ca atare, procura avea aparența de legalitate (filele 198-209).

În ce privește susținerea

petenților, că ar exista diferențe între actul de identitate

și un alt asemenea act ale împuternicitei, cel consemnat în procura

specială nr. 1704/2006, dată de S.I. (redactare în limba

germană), este același cu cel din procura nr. 1705/2006, de asemenea

în limba germană, dată de același, diferența apărând

numai în traducerile în limba română, odată ce în limba germană

se utilizează un termen unic pentru un asemenea act, fiind însă constant

codul numeric personal, acesta apărând ca atare în toate procurile.

Referitor susținerii că forma

apostilei nu ar corespunde celei instituite prin Convenția de la Haga, s-a

reținut că este aceeași pe toate procurile, având aceeași

configurație și, ca atare, ea și traducerile legalizate purtau

toate elementele de legalitate și nu s-a făcut dovada vreunui fals.

Privind faptul reclamat, că în actul

translativ autentificat sub nr. 6359 din 23 octombrie 2006 s-a consemnat

nereal, în partea ce privește istoricul terenului, că soții T. și

G. au cumpărat ½ din imobil de la familia S.I. și C. și nu de la

S.N. și S. (contract nr. 667 din 16 iulie 2002), instanța a motivat

că poate fi o eroare materială, corectibilă în conformitate cu

art. 53 din Legea nr. 36/1995 și art. 61 din regulamentul de aplicare a

legii.

În fine, având în vedere cele de mai sus,

instanța a constatat că notarii publici au respectat obligațiile

instituite de art. 6, art. 45 din Legea nr. 36/1995 și de art. 70 din

regulament, în ce îi privește nefiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 296 și de art. 289 C. pen., iar

sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.,

deși aceasta nu a fost verificată de către parchet, ea nu

există în materialitate.

Împotriva sentinței, au declarat

recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

petenții, motivele invocate fiind detaliate în prezenta.

Recursurile sunt fondate în baza

următoarelor considerente, altele decât cele dezvoltate de persoanele

vătămate, dar care le profită și acestora în recursul

procurorului.

Art. 278

1

C. proc. pen.

reglementând plângerea în fața instanței competente, împotriva

rezoluției sau ordonanței procurorului, de netrimitere în

judecată, în final se precizează că ea poate fi făcută

și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în

rechizitoriu.

Prin alin. (7) al art. 278

1

se

stipulează că soluționând plângerea, se verifică

rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și

a materialului cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi

prezentate.

În cadrul procedurii plângerii împotriva

măsurilor și actelor de urmărire penală, între

soluțiile ce se pot pronunța, la alin. (8) lit. c) art. 278

1

s-a prevăzut și aceea potrivit căreia instanța admite

plângerea prin încheiere, desființează rezoluția sau

ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt

suficiente, reține cauza pentru judecare, în complet legal constituit.

Din interpretarea acestui text se

reține că pentru a adopta acea soluție, instanța trebuie

să constate, pe de o parte, că la dosar sunt probe, iar pe de

altă parte, că ele sunt suficiente pentru a trece la judecată.

Existența și suficiența

probelor nu pot fi însă apreciate decât după identificarea lor,

administrarea după regulile judecății în primă

instanță, deci cu respectarea cadrului fazei, aceasta nefiind

asigurată decât la urmărirea penală, obiectul căreia este

definit în art. 200 C. proc. pen.

Ordonanțele sau rezoluțiile de

neîncepere a urmăririi penale, cum este în cauză, nu sunt precedate

de instrumentarea urmăririi penale cu respectarea procedurii speciale

acesteia, organul de urmărire penală realizând numai acte

premergătoare, reglementate în art. 224 C. proc. pen.

Fiind premergătoare și limitate

la scopul lor, acela al începerii urmăririi penale, ele fundamentează

luarea sau din contră, neluarea dispoziției de declanșare sau de

neîncepere a urmăririi penale.

Neexistând garanțiile specifice

urmăririi penale, actele premergătoare sunt investigații

prealabile, nu însă și probe în sensul art. 63 C. proc. pen.

Ca atare, verificările făcute

de procuror, elementele stabilite în actele premergătoare nu îndeplinesc

cerința art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., soluția

neputând fi adoptată decât după urmărirea penală.

Reglementând astfel, s-a evidențiat

posibilitatea ca instanța, reapreciind elementele strânse în faza actelor

premergătoare, să rețină că acestea sunt suficiente

pentru începerea urmăririi penale (soluție dată de alin. (8)

lit. b) art. 278

1

), dar nu-i atribuie dreptul de a începe ea

urmărirea penală alin. (8) lit. c) nefiind aplicabil decât în cazul

când urmărirea penală s-a efectuat, aprecierea existenței

probelor fiind condiționată de începerea urmăririi penale.

În cauză, încheierea din 22 iulie

2008 și sentința penală recurată, în raportul cu investirea

instanței, plângere împotriva unui act al procurorului de neîncepere a

urmăririi penale - sunt nelegale, soluția fiind în contradicție

și cu rezolvarea dată problemei de drept amintită, prin decizia

nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, decizie

publicată în M.Of. nr. 574 din 30 iulie 2008 și obligatorie conform

dispozițiilor art. 414

2

alin. (3) teza a II-a C. proc. pen.

Ca atare, recursurile fiind fondate, în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. vor

fi admise, se vor casa încheierea și sentința, cauza

trimițându-se pentru rejudecare pentru soluționarea fondului

plângerilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și părțile civile

S.I., S.C., T.A., T.D., G.I. și G.M. împotriva sentinței penale nr. 285

din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală.

Casează sentința penală

atacată, precum și încheierea din 22 iulie 2008, ambele ale

Curții de Apel București, secția I penală.

Dispune rejudecarea plângerii de

către Curtea de Apel București.

Menține actele îndeplinite anterior,

inclusiv încheierea din 22 iulie 2008.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 25 mai 2010.