ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2045/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 2258/2/2008 – 810/2008, s-a admis plângerea formulată de petenții T.A., T.D., G.I., G.M., S.I. și S.C. împotriva rezoluției nr. 389/II-2/2008 din 26 martie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care se respinsese ca neîntemeiată plângerea acelorași petenți în ce privește Ordonanța nr. 1099/P/2007 din 18 februarie 2008 a aceluiași parchet, s-a dispus desființarea ordonanței și a rezoluției, și s-a reținut cauza spre rejudecare în complet legal constituit. Ca atare, s-a formulat dosarul nr. 2258.4/2/2008 –2572/2008 în care instanța de fond, prin sentința penală nr. 285 din 21 octombrie 2009, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a achitat pe inculpatele S.L.S. și Z.M.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și de art. 289 C. pen. Prin aceeași sentință, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din același cod, inculpatele au fost achitate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarele: Prin ordonanța nr. 1099/P/2007 din 18 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarii publici S.L.S. și Z.M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. și de fals intelectual prevăzută de art. 289 din același cod, temeiul legal fiind dispozițiile art. 228 alin. (6) raportat la art.10 lit. d) C. proc.

pen. Prin aceeași ordonanță, s-a mai dispus disjungerea cauzei, formarea unui dosar și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 pentru continuarea cercetărilor față de C.G., S.A.A., S.R.A. referitor la săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 C. pen. și de uz de fals, prevăzută de art. 291 din același cod. Plângerea petenților T.A., T.D., G.I., G.M., S.I. și S.C. a fost formulată împotriva făptuitorilor S.L.S., notar public în cadrul Biroului notarial „N.”, Z.M.N., de asemenea notar public în Biroul notarial „L.”, M.D., notar public din Wuppertal Elberfeld - Germania, privind actele notariale susținut a fi nelegale, prin acestea fiind vândut succesiv un teren intravilan de 293 mp din București.

Semnatarii plângerii arătaseră că la 23 octombrie 2006, prin încheierea de autentificare nr. 6359/2006 notarul public S.L.S. a arestat, fictiv, că ei ar fi vândut, prin mandatarul C.G., respectivul teren, în condițiile în care niciodată nu au dat o procură specială pentru C.G. în fața notarului din Germania și, de asemenea, fictiv, notarul public S.S.L. a atestat acest lucru prin autentificarea incriminată. S-a mai susținut că după încheierea menționată, cumpărătorii S.A.A. și S.R.A. după numai 25 de zile, au vândut terenul unei societăți comerciale, actul translativ fiind autentificat de notarul public Z.M.N. Actele premergătoare, examinând lucrările notarilor și alte documente administrate au reținut că notarii publici au instrumentat tot ceea ce legea le cerea, la datele întocmirii lucrările lor prezentând elemente de legalitate ce-i îndreptățeau să autentifice ceea ce li se ceruse.

Ca atare, încheierea de autentificare nr. 6359/2006 s-a bazat pe procura care avea aplicată apostila legală și traducerea legalizată, la dosarul notarial depunându-se actele cerute de lege, inclusiv titlurile de proprietate în original sau legalizate. Privind vânzarea ulterioară, autentificată de notarul public Z.M.N. s-a reținut că și aceasta a avut la bază toate documentele legale necesare. Petenții au reclamat că încheierea actelor translative a avut la bază fotocopii ale titlurilor de proprietate, în condițiile în care nu era similitudine între semnăturile aplicate în cuprinsul procurii (falsificate) ca fiind ale lor, adevărați proprietari și cele de pe fotocopii, iar mandanții nu au fost identificați.

Ca atare, petenții au susținut că la baza încheierii titlurilor succesive cu nr. 6359/2006 din 23 octombrie 2006 și nr. 1884/2006 din 16 noiembrie 2006 au stat acte false, acestea puteau fi ușor identificate dacă, măcar sumar, se analiza conținutul și se cerea părților prezentarea înscrisurilor originale. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, analizând plângerea formulată împotriva ordonanței, a reținut că la momentele întocmirii actelor de vânzare-cumpărare, al autentificării lor, notarilor publici li s-au prezentat actele cerute de lege, inclusiv titlurile de proprietate în original sau legalizate, procura prezentată de C.G. avea aparență de legalitate odată ce era tradusă din limba germană de un traducător autorizat cu nr. 1770/1999 de Ministerul Justiției.

În faza examinării plângerii, instanța le-a audiat pe S.L.S., Z.M.N., pe S.A.A. și P.M. și analizând întregul probatoriu, a reținut că mandatara C.G., în baza procurilor speciale nr. 1703/2006, nr. 1702/2006 și nr. 1704/2006, toate acestea date de notarul M.D., din Wuppertal/Germania, apostilate și traduse din limba germană de traducător autorizat, semnăturile acestuia fiind legalizate sub nr. 18204/2006 de notarul public A.I.N. S-a mai reținut că împuternicita C.G. a prezentat titlurile de proprietate în original și copii legalizate, ceea ce echivalează cu originalul, și, în opinia instanței reprezintă acordul petenților, în lipsa acestuia C.G. neputând avea acces la respectivele titluri, în arhiva biroului notarului S.L.S.

regăsindu-se toate actele menționate, iar semnăturile traducătorului autorizat au fost legalizate de un alt notar public, și, ca atare, procura avea aparența de legalitate (filele 198-209). În ce privește susținerea petenților, că ar exista diferențe între actul de identitate și un alt asemenea act ale împuternicitei, cel consemnat în procura specială nr. 1704/2006, dată de S.I. (redactare în limba germană), este același cu cel din procura nr. 1705/2006, de asemenea în limba germană, dată de același, diferența apărând numai în traducerile în limba română, odată ce în limba germană se utilizează un termen unic pentru un asemenea act, fiind însă constant codul numeric personal, acesta apărând ca atare în toate procurile.

Referitor susținerii că forma apostilei nu ar corespunde celei instituite prin Convenția de la Haga, s-a reținut că este aceeași pe toate procurile, având aceeași configurație și, ca atare, ea și traducerile legalizate purtau toate elementele de legalitate și nu s-a făcut dovada vreunui fals. Privind faptul reclamat, că în actul translativ autentificat sub nr. 6359 din 23 octombrie 2006 s-a consemnat nereal, în partea ce privește istoricul terenului, că soții T. și G. au cumpărat ½ din imobil de la familia S.I. și C. și nu de la S.N. și S. (contract nr. 667 din 16 iulie 2002), instanța a motivat că poate fi o eroare materială, corectibilă în conformitate cu art. 53 din Legea nr. 36/1995 și art. 61 din regulamentul de aplicare a legii.

În fine, având în vedere cele de mai sus, instanța a constatat că notarii publici au respectat obligațiile instituite de art. 6, art. 45 din Legea nr. 36/1995 și de art. 70 din regulament, în ce îi privește nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 296 și de art. 289 C. pen., iar sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen., deși aceasta nu a fost verificată de către parchet, ea nu există în materialitate. Împotriva sentinței, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și petenții, motivele invocate fiind detaliate în prezenta. Recursurile sunt fondate în baza următoarelor considerente, altele decât cele dezvoltate de persoanele vătămate, dar care le profită și acestora în recursul procurorului.

Art. 278 1 C. proc. pen. reglementând plângerea în fața instanței competente, împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului, de netrimitere în judecată, în final se precizează că ea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu. Prin alin. (7) al art. 278 1 se stipulează că soluționând plângerea, se verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate. În cadrul procedurii plângerii împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, între soluțiile ce se pot pronunța, la alin. (8) lit. c) art. 278 1 s-a prevăzut și aceea potrivit căreia instanța admite plângerea prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza pentru judecare, în complet legal constituit.

Din interpretarea acestui text se reține că pentru a adopta acea soluție, instanța trebuie să constate, pe de o parte, că la dosar sunt probe, iar pe de altă parte, că ele sunt suficiente pentru a trece la judecată. Existența și suficiența probelor nu pot fi însă apreciate decât după identificarea lor, administrarea după regulile judecății în primă instanță, deci cu respectarea cadrului fazei, aceasta nefiind asigurată decât la urmărirea penală, obiectul căreia este definit în art. 200 C. proc. pen. Ordonanțele sau rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale, cum este în cauză, nu sunt precedate de instrumentarea urmăririi penale cu respectarea procedurii speciale acesteia, organul de urmărire penală realizând numai acte premergătoare, reglementate în art. 224 C. proc.

pen. Fiind premergătoare și limitate la scopul lor, acela al începerii urmăririi penale, ele fundamentează luarea sau din contră, neluarea dispoziției de declanșare sau de neîncepere a urmăririi penale. Neexistând garanțiile specifice urmăririi penale, actele premergătoare sunt investigații prealabile, nu însă și probe în sensul art. 63 C. proc. pen. Ca atare, verificările făcute de procuror, elementele stabilite în actele premergătoare nu îndeplinesc cerința art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., soluția neputând fi adoptată decât după urmărirea penală.

Reglementând astfel, s-a evidențiat posibilitatea ca instanța, reapreciind elementele strânse în faza actelor premergătoare, să rețină că acestea sunt suficiente pentru începerea urmăririi penale (soluție dată de alin. (8) lit. b) art. 278 1 ), dar nu-i atribuie dreptul de a începe ea urmărirea penală alin. (8) lit. c) nefiind aplicabil decât în cazul când urmărirea penală s-a efectuat, aprecierea existenței probelor fiind condiționată de începerea urmăririi penale. În cauză, încheierea din 22 iulie 2008 și sentința penală recurată, în raportul cu investirea instanței, plângere împotriva unui act al procurorului de neîncepere a urmăririi penale - sunt nelegale, soluția fiind în contradicție și cu rezolvarea dată problemei de drept amintită, prin decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, decizie publicată în M.Of.

nr. 574 din 30 iulie 2008 și obligatorie conform dispozițiilor art. 414 2 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. Ca atare, recursurile fiind fondate, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. vor fi admise, se vor casa încheierea și sentința, cauza trimițându-se pentru rejudecare pentru soluționarea fondului plângerilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și părțile civile S.I., S.C., T.A., T.D., G.I. și G.M. împotriva sentinței penale nr. 285 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Casează sentința penală atacată, precum și încheierea din 22 iulie 2008, ambele ale Curții de Apel București, secția I penală. Dispune rejudecarea plângerii de către Curtea de Apel București. Menține actele îndeplinite anterior, inclusiv încheierea din 22 iulie 2008. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 25 mai 2010.