Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2007
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7121/2007

HOTĂRÂRE
29.10.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7121/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 739 din 23 februarie 2005 la Tribunalul Galați, reclamantele S.M., L.M., V.E. și G.V.M. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Galați și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat anularea dispoziției nr. 10508 din 1 februarie 2005 emisă de Primarul municipiului Galați și obligarea la emiterea titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Prin sentința civilă nr. 38 din 16 ianuarie 2006, Tribunalul Galați a admis în parte acțiunea reclamantelor și a dispus anularea parțială a dispoziției nr. 1515 din 4 aprilie 2005, emisă de Primarul municipiului Galați, în sensul că valoare echivalentă a imobilului nerestituit în natură, situat în Galați, este de 455.883.240 lei (ROL), în limita căreia se vor acorda titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că imobilul situat în Galați, format din teren în suprafață de 120 mp și casă de locuit a fost proprietatea numitului G.V. conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1657/1939 și a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 și a sentinței civile nr. 3022 din 30 octombrie 1957 a fostului Tribunal Popular al orașului Galați.

Preluarea a fost abuzivă fără o dreaptă și prealabilă despăgubire. Prin notificarea formulată de reclamante în calitate de moștenitoare ale fostului proprietar s-a solicitat în principal restituirea în natură a imobilului și în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin dispoziția nr. 1515 din 4 aprilie 2005, emisă de Primarul municipiului Galați s-a stabilit că imobilul nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de lucrări de sistematizare și s-au acordat măsuri reparatorii, constând în titluri de valoare nominală în limita sumei de 115.075.960 lei. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, a fost stabilită valoarea imobilului la suma de 455.883.240 lei, cât și împrejurarea că nu este posibilă restituirea în natură, deoarece este afectat de lucrări de sistematizare.

Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 452A din 13 decembrie 2006 a admis apelul reclamantelor L.M., V.E., S.M. și G.V.M. împotriva sentinței civile nr. 38 din 16 ianuarie 2006 a Tribunalului Galați, pe care a schimbat-o în parte în ceea ce privește forma măsurilor reparatorii prin echivalent și anume acordarea în compensare a unui alt teren de aceeași natură și valoare, în locul titlurilor de valoare nominală. Instanța de apel a reținut în esență că, apărarea intimatei în sensul că nu are calitate procesuală pasivă nu poate fi reținută, deoarece obiectul apelului vizează modul de soluționarea a capătului de cerere privind acordarea unui alt teren ca măsură reparatorie prin echivalent.

Or, primăria este abilitată de legiuitor să verifice bunurile disponibile și / sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare [potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001]. S-a arătat că în categoria bunurilor intră și terenurile, situație în care corect s-a apreciat de către apelante că, în prezenta cauză pârâtă este Primăria Galați și nu Comisia Centrală pentru Despăgubiri, așa cum s-a susținut. De asemenea, s-a reținut că cererea apelantelor de acordare a unui alt teren ca modalitate de despăgubire prin echivalent are suport legal în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și în pct. 1.8 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi. În acest ultim text, se arată că este prevăzut clar, că unitatea deținătoare poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri, inclusiv terenuri.

Î n ceea ce privește apărarea intimatei că nu deține terenuri disponibile, s-a constatat că afirmația sa a fost combătută cu adresa nr. 26630 din 3 aprilie 2006 pe care a emis-o în dosar nr. 1837/2005 al Curții de Apel Galați, potrivit căreia tabelul conținând bunurile ce pot fi atribuite în compensare e în curs de definitivare, aspecte ce formează certitudinea existența unor astfel de bunuri (inclusiv terenuri). Î mpotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primarul municipiului Galați.

Fără a indica în drept motivul de recurs pe care își întemeiază cererea, Primarul municipiului Galați arată că Primăria municipiului Galați nu mai are calitate procesuală pasivă, invocând dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora deciziile în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubiri însoțite de întreaga documentație aferentă acestora, se predau, pe bază de proces-verbal de predare-primire, Secretariatului Comisiei Centrale, care va proceda la analiza actelor, după care vor fi transmise evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare. în opinia sa, calitate procesuală pasivă în cauză ar avea Statul, reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Mai susține că, în mod greșit s-a acordat o valoare mai mare pentru imobilul revendicat, neexistând un fundament legal în acest sens și că instanța trebuia să aibă în vedere valoarea stabilită de comisie. Î n ceea ce privește cererea de acordare a unui alt teren în compensare, învederează că nu există terenuri libere în patrimoniul municipiului Galați și că dreptul persoanei îndreptățite de a opta pentru o anumită modalitate de despăgubire (prin compensare) nu trebuie să conducă automat la obligarea valorificării acestei modalități. Recursul este fondat. Critica recurentului, că Primăria nu ar avea calitate procesuală pasivă este nefondată, având în vedere împrejurarea că obiectul cauzei este o contestație împotriva dispoziției emisă de primar, instanța având obligația să se pronunțe asupra legalității emiterii acesteia în raport de notificarea formulată de reclamante.

Pentru că reclamantele au solicitat acordarea unui teren în compensare, Primăria este abilitată să verifice bunurile aflate în patrimoniul său. Prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 nu au fost aduse schimbări în ceea ce privește entitatea investită cu soluționarea notificărilor formulate pentru retrocedarea imobilelor preluate de stat în mod abuziv. Dispoziția atacată de intimatele reclamante este emisă de către Primăria municipiului Galați prin Primar, contestația fiind formulată anterior modificării lor aduse prin Legea nr. 247/2005, astfel că instituția emitentă are calitate procesuală pasivă și nu statul reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Î n ceea ce privește soluția abordată de către instanța de apel, prin obligarea unității deținătoare de acordare a măsurilor reparatorii prin teren în compensare, de aceeași natură și valoare, în loc de titluri cu valoare nominală, se reține că instanța a ignorat adresa prin care i s-a comunicat, că nu există bunuri imobile ce ar putea fi oferite în compensare. De altfel, nu există nicio altă dovadă care să evidențieze existența unor astfel de terenuri, simpla afirmație că „tabelul conținând bunurile ce pot fi, atribuite în compensare e în curs de definitivare", nu poate forma certitudinea existenței unor astfel de bunuri, inclusiv terenuri, astfel că este neîntemeiată critica formulată împotriva hotărârii instanței de apel.

Prin soluția dată de către aceeași instanță nu s-a făcut decât schimbarea modalității concrete stabilite de recurenta pârâtă prin dispoziția nr. 1515 din 4 aprilie 2005, cu o alta, generică, întrucât în lipsa identificării unui bun care să fie oferit în compensare, intimatelor reclamante ca persoane îndreptățite li s-a creat o situație chiar mai grea, deoarece se creează imposibilitatea punerii în executare a hotărârii instanței de fond. Entitatea deținătoare a făcut dovada că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului și nici compensarea cu un alt teren echivalent ca natură și valoare, astfel că persoanele îndreptățite nu pot beneficia decât de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale, tranzacționate pe piața de capital, așa cum corect a procedat instanța de fond.

Referitor la valoarea echivalentă în limita căreia urmează a li se acorda titlurile de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în cuantum de 455.883.240 lei se reține că, această valoare nu este exagerat de mare, fiind corect stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză, conform dispozițiilor legale [art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001]. Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de pârât conform art. 312 și art. 314 C. proc. civ., se va modifica în tot decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamante, menținându-se ca legală hotărârea instanței de fond.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Galați împotriva deciziei nr. 452/A din 13 decembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Modifică în tot decizia recurată în sensul că, respinge apelul declarat de reclamantele L.M., V.E., S.M. și G.V. M. împotriva sentinței civile nr. 38 din 16 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Galați, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-03-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2199/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 167 din 13 februarie 2006 a Tribunalului Galați a fost admisă acțiunea formulată de I.M. și C.V. dispunându-se anularea dispoziție
ÎCCJ 2007-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2024/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 martie 2005, la Tribunalul Galați, reclamanta G.G. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 1178/SR din 1
ÎCCJ 2007-04-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3139/2007
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 1149/2005 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul G.G. a chemat în judecată Primăria municipiului Galați, solicitând anularea dispoziției nr. 1240 din 28 ianuarie 2005 emisă de primar și resti
ÎCCJ 2007-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 969/2007
Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 septembrie 2004, la Tribunalul Galați, reclamanta T.E. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, decizia (adresa)
ÎCCJ 2008-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3873/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 630 din 21 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanta A.I.J. în con
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă