ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 273/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Miercurea Ciuc și declinată competența în favoarea Tribunalului Harghita, reclamanta SC O.W. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.M.C. SA, solicitând: - rezilierea din vina pârâtei a contractului nr. l din 19 august 2003, privind prestarea serviciilor de transport călători; - obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în valoare de 40.000 RON, reprezentând prejudiciul produs societății ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale, respectiv a întreruperii intempestive a activității de transport înainte de expirarea termenului de preaviz instituit prin art. IX pct. 9.1 din contract; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința nr. 282 din 1 martie 2007 a Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC O.W. SRL Miercurea Ciuc, formulată împotriva pârâtei SC C.M.C. SA; s-a dispus rezilierea contractului nr. 1 din 19 august 2003 și a fost obligată pârâta la plata sumei de 69.118 lei despăgubiri, cu cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâta este în culpă contractuală, întrucât nu ar fi respectat cerința contractului, potrivit căreia se impunea ca în caz de denunțare a contractului, să comunice acest lucru prin preaviz de 60 de zile către reclamantă, parte cocontractantă. În consecință, pentru cele 28 zile rămase din cele 60 zile ce trebuiau respectate, s-au acordat despăgubiri, în cuantum de 69.118 lei.

Prin decizia nr. 110/ A din 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate și, în consecință: A modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 5560,73 lei, cu titlu de despăgubiri și 2.623 lei cheltuieli de judecată. A menținut celelelalte dispoziții din hotărârea atacată. A respins apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiași hotărâri. A obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 10.880,6 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța de apel a reținut următoarele: Susținerile apelantei pârâte, în ceea ce privește faptul că facturile fiscale depuse în probațiune nu ar fi fost prezentate cu ocazia concilierii sunt nefondate, întrucât în cursul cercetării judecătorești părțile sunt libere să depună în probațiune orice mijloace de probă apreciate drept utile, necesare și pertinente cauzei, urmând a fi combătute de partea adversă prin contraprobe, instanța fiind cea care le va aprecia ca atare. Referitor la excepția invocată de pârâtă, vizând decăderea reclamantei din dreptul de a modifica cuantumul despăgubirilor după prima zi de înfățișare, curtea de apel a constatat că și această susținere este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., orice modificare a cererii de chemate în judecată nu se consideră a fi modificată dacă reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia reclamanta nu ar fi deținut licența de transport necesară pentru realizarea obiectului contractului, transport de persoane, este de observat că nici această alegație nu poate fi reținută întrucât în cursul soluționării apelului reclamanta a depus această licență A.R.R. Întrucât prima expertiză efectuată în cauză nu a fost concludentă, s-a dispus efectuarea încă a unei expertize, care a concluzionat că întinderea prejudiciului suferit de reclamantă este de 5.560,7 lei (4515 lei despăgubiri, sumă actualizată în funcție de rata inflației).

Astfel că valoarea reală a despăgubirilor ce se impune a fi acordate reclamantei, este în cuantum de 4.515 lei, sumă actualizată cu rata inflației, apreciată de instanță ca fiind necesară și suficientă pentru o justă despăgubire a reclamantului. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În motivarea recursului, reclamanta arată astfel, în esență, următoarele: Hotărârea pronunțată de instanța de apel este netemeinică și nelegală, având în vedere respingerea cererii sale privind efectuarea unei expertize la care să participe 3 experți și prin care să se stabilească în mod real valoarea prejudiciului ce i-a fost cauzat.

Totodată, fără nicio bază legală instanța de apel a apreciat ca real prejudiciul determinat de al doilea expert, motivând că acesta a utilizat în calcul principiul proporționalității cheltuielilor, cota parte din cheltuieli egală cu cota parte a tuturor veniturilor societății, fără a se avea în vedere că pentru a efectua astfel de determinări trebuie luate în calcul toate cauzele care produc la un moment dat pierderi ori beneficii. De asemenea, nu s-a arătat și nu s-a concretizat cum este posibil a se determina pierderile și câștigurile aferente transportului efectuat pentru un beneficiar într-o perioadă de 28 zile prin raportarea la profitul realizat pe durata unui an și care rezultă dintr-o multitudine de activități.

Recursul nu este fondat. Din examinarea susținerilor recurentei reclamante, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente în speță, precum și de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele: În primul rând, se impune a se observa că deși recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9, de natură să atragă, în măsura în care susținerile formulate în recurs s-ar dovedi a fi întemeiate, modificarea hotărârii atacate, recurenta solicită prin invocarea acestui temei legal, casarea deciziei criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În al doilea rând, urmează a se constata că toate susținerile recurentei se circumscriu unor critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel cum prevăd expres și limitativ, dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., și anume că, modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută, în baza acestor dispoziții legale, numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, deși recurenta arată că hotărârea curții de apel este netemeinică și nelegală, aceasta critică decizia curții de apel și solicită casarea accesteia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pe motiv că nu i-au fost acordate despăgubiri la nivelul stabilit de cea de-a doua expertiză, eronat, printr-un calcul pe principiul proporționalității și că, în mod greșit i-a fost respinsă cererea privind efectuarea a unei a treia expertize la care să participe trei experți și prin care să se stabilească valoarea reală a prejudiciului ce i-a fost cauzat, toate aceste critici constituindu-se în critici de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate cu recurs.

Astfel fiind, se constată că, în speță, cuantumul despăgubirilor ce au fost acordate reclamantei a fost stabilit după ce în cauză au fost administrate două expertize contabile judiciare, la care părțile au formulat de fiecare dată obiectivele, obiecțiuni și precizări, iar instanța de apel a apreciat că rezultatul celei de-a doua expertize reflectă corect cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate reclamantei pentru o justă despăgubire, o a treia expertiză devenind inutilă în această împrejurare. Drept urmare, se reține că reclamanta nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 1 – pct. 9 C. proc. civ., să justifice modificarea sau casarea deciziei curții de apel și, în consecință aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantei SC O.W.

SRL Miercurea Ciuc, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.W. SRL Miercurea Ciuc împotriva deciziei nr. 110/ A din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.