ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 273/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Judecătoria Miercurea Ciuc și declinată competența în favoarea Tribunalului

Harghita, reclamanta SC O.W. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.M.C. SA,

solicitând:

- rezilierea din vina

pârâtei a contractului nr. l din 19 august 2003, privind prestarea serviciilor

de transport călători;

- obligarea pârâtei la plata

unei despăgubiri în valoare de 40.000 RON, reprezentând prejudiciul produs

societății ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale, respectiv a

întreruperii intempestive a activității de transport înainte de expirarea

termenului de preaviz instituit prin art. IX pct. 9.1 din contract;

- obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecata.

Prin sentința nr. 282 din 1

martie 2007 a Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC

O.W. SRL Miercurea Ciuc, formulată împotriva pârâtei SC C.M.C. SA; s-a dispus

rezilierea contractului nr. 1 din 19 august 2003 și a fost obligată pârâta la

plata sumei de 69.118 lei despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că pârâta este în culpă contractuală, întrucât nu ar

fi respectat cerința contractului, potrivit căreia se impunea ca în caz de

denunțare a contractului, să comunice acest lucru prin preaviz de 60 de zile către

reclamantă, parte cocontractantă.

În consecință, pentru cele

28 zile rămase din cele 60 zile ce trebuiau respectate, s-au acordat

despăgubiri, în cuantum de 69.118 lei.

Prin decizia nr. 110/ A din

17 decembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței

mai sus menționate și, în consecință:

A modificat în parte

hotărârea atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă către reclamantă la plata

sumei de 5560,73 lei, cu titlu de despăgubiri și 2.623 lei cheltuieli de

judecată.

A menținut celelelalte

dispoziții din hotărârea atacată.

A respins apelul declarat de

reclamantă împotriva aceleiași hotărâri.

A obligat-o pe reclamantă la

plata sumei de 10.880,6 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

În considerentele hotărârii

pronunțate, instanța de apel a reținut următoarele:

Susținerile apelantei

pârâte, în ceea ce privește faptul că facturile fiscale depuse în probațiune nu

ar fi fost prezentate cu ocazia concilierii sunt nefondate, întrucât în cursul

cercetării judecătorești părțile sunt libere să depună în probațiune orice

mijloace de probă apreciate drept utile, necesare și pertinente cauzei, urmând

a fi combătute de partea adversă prin contraprobe, instanța fiind cea care le

va aprecia ca atare.

Referitor la excepția

invocată de pârâtă, vizând decăderea reclamantei din dreptul de a modifica

cuantumul despăgubirilor după prima zi de înfățișare, curtea de apel a

constatat că și această susținere este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 132

alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., orice modificare a cererii de chemate în

judecată nu se consideră a fi modificată dacă reclamantul mărește sau

micșorează câtimea obiectului cererii.

În ceea ce privește

susținerea potrivit căreia reclamanta nu ar fi deținut licența de transport

necesară pentru realizarea obiectului contractului, transport de persoane, este

de observat că nici această alegație nu poate fi reținută întrucât în cursul

soluționării apelului reclamanta a depus această licență A.R.R.

Întrucât prima expertiză

efectuată în cauză nu a fost concludentă, s-a dispus efectuarea încă a unei

expertize, care a concluzionat că întinderea prejudiciului suferit de

reclamantă este de 5.560,7 lei (4515 lei despăgubiri, sumă actualizată în

funcție de rata inflației).

Astfel că valoarea reală a

despăgubirilor ce se impune a fi acordate reclamantei, este în cuantum de 4.515

lei, sumă actualizată cu rata inflației, apreciată de instanță ca fiind necesară

și suficientă pentru o justă despăgubire a reclamantului.

Împotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea recursului,

reclamanta arată astfel, în esență, următoarele:

Hotărârea pronunțată de

instanța de apel este netemeinică și nelegală, având în vedere respingerea

cererii sale privind efectuarea unei expertize la care să participe 3 experți

și prin care să se stabilească în mod real valoarea prejudiciului ce i-a fost

cauzat.

Totodată, fără nicio bază

legală instanța de apel a apreciat ca real prejudiciul determinat de al doilea

expert, motivând că acesta a utilizat în calcul principiul proporționalității

cheltuielilor, cota parte din cheltuieli egală cu cota parte a tuturor

veniturilor societății, fără a se avea în vedere că pentru a efectua astfel de

determinări trebuie luate în calcul toate cauzele care produc la un moment dat

pierderi ori beneficii.

De asemenea, nu s-a arătat

și nu s-a concretizat cum este posibil a se determina pierderile și câștigurile

aferente transportului efectuat pentru un beneficiar într-o perioadă de 28 zile

prin raportarea la profitul realizat pe durata unui an și care rezultă dintr-o

multitudine de activități.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea susținerilor

recurentei reclamante, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente

în speță, precum și de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele:

În primul rând, se impune a

se observa că deși recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct.

9, de natură să atragă, în măsura în care susținerile formulate în recurs s-ar

dovedi a fi întemeiate, modificarea hotărârii atacate, recurenta solicită prin

invocarea acestui temei legal, casarea deciziei criticate și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

În al doilea rând, urmează a

se constata că toate susținerile recurentei se circumscriu unor critici de

netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel cum prevăd expres și limitativ,

dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., și anume că, modificarea sau

casarea unei hotărâri poate fi cerută, în baza acestor dispoziții legale, numai

pentru motive de nelegalitate.

Astfel, deși recurenta arată

că hotărârea curții de apel este netemeinică și nelegală, aceasta critică

decizia curții de apel și solicită casarea accesteia, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, pe motiv că nu i-au fost acordate despăgubiri la nivelul stabilit

de cea de-a doua expertiză, eronat, printr-un calcul pe principiul

proporționalității și că, în mod greșit i-a fost respinsă cererea privind

efectuarea a unei a treia expertize la care să participe trei experți și prin

care să se stabilească valoarea reală a prejudiciului ce i-a fost cauzat, toate

aceste critici constituindu-se în critici de netemeinicie și nu de nelegalitate

a hotărârii atacate cu recurs.

Astfel fiind, se constată

că, în speță, cuantumul despăgubirilor ce au fost acordate reclamantei a fost

stabilit după ce în cauză au fost administrate două expertize contabile judiciare,

la care părțile au formulat de fiecare dată obiectivele, obiecțiuni și

precizări, iar instanța de apel a apreciat că rezultatul celei de-a doua

expertize reflectă corect cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate

reclamantei pentru o justă despăgubire, o a treia expertiză devenind inutilă în

această împrejurare.

Drept urmare, se reține că

reclamanta nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care, potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 1 – pct. 9 C. proc. civ., să justifice modificarea

sau casarea deciziei curții de apel și, în consecință aceasta va fi menținută,

ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantei SC O.W. SRL Miercurea

Ciuc, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC O.W. SRL Miercurea Ciuc împotriva deciziei nr. 110/ A din 17

decembrie 2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2010.