ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3308/2008

HOTĂRÂRE
11.11.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3308/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra contestației

în anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr.

1206 din 29 martie 2007, a admis acțiunea reclamantei SC M.P.H. SRL Târgu Mureș

și a obligat pe pârâta SC B.H. SA Miercurea Ciuc la plata sumei de 12.828 lei

reprezentând garanție de bună execuție de 5%; 24.849 lei diferență neachitată a

facturii din 28 aprilie 2005; penalități de 0,1% pe zi calculate la valoarea

contractului de 70.567 euro pentru neplata sumei de 24.849,68 lei, cu 8048 lei

cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, prin Decizia civilă nr. 90 din 3 decembrie 2007, a admis apelul pârâtei,

a modificat hotărârea instanței de fond, în sensul că a obligat-o pe aceasta la

plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere pentru suma de 6.882,99 euro (echivalent

a 24.849,69 lei) cu începere de la 24 mai 2005 până la plata debitului, dar nu

mai mult decât suma de 6.882,90 euro, menținând restul dispozițiilor. Totodată

a fost admis apelul pârâtei și împotriva încheierii din 26 aprilie 2007 a

Tribunalului Harghita, pe care a modificat-o în sensul că a respins cererea de

lămurire a înțelesului dispozitivului hotărârii instanței de fond.

Prin Decizia nr. 2173

din 17 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

anulat recursul declarat de reclamantă, ca insuficient timbrat.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri judecătorești, reclamanta a formulat o contestație în anulare,

potrivit art. 317 și 318 C. proc. civ., arătând că a achitat taxa de timbru

aferentă recursului său, care a fost greșit anulat ca netimbrat.

În legătură cu contestația

în anulare de față se rețin următoarele:

Potrivit prevederilor

art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din

greșală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile

limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri

definitive dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de

procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317

și 318 C. proc. civ.).

Prevederea cuprinsă

în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi

retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori

materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului,

cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau

ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru

verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea

probelor.

Prin urmare,

greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare

sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de

interpretare a dispozițiilor legale.

Având în vedere

dispozițiile procedurale menționate, se constată că în adevăr reclamanta a

completat taxa de timbru aferentă recursului său indicată de instanță (filele

16 și 17 din Dosarul nr. 687/96/2006).

În consecință, se

constată că fiind îndeplinite condițiile legale invocate mai sus, va fi admisă

contestația formulată de reclamantă, va fi anulată Decizia civilă nr. 2173 din

17 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, și se

va stabili termen la data de 3 martie 2009 pentru judecarea recursului, cu

citarea părților.

Admite contestația în

anulare formulată de SC M.P.H. SRL Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 2173 din

17 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Anulează decizia și

stabilește termen la data de 3 martie 2009 pentru judecarea recursului, cu

citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2173/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1206 din 29 martie 2007 a tribunalului harghita a fost admisă acțiunea reclamantei SC M.P.H. SRL Târgu Mureș împotriva pârâtei SC B.H. S
ÎCCJ 2009-03-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 896/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 11 octombrie 2006, reclamanta SC M.P.H. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B.H. SA Miercurea Ciuc pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța
ÎCCJ 2008-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2720/2008
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 decembrie 2005, reclamanta SC G.P. SRL cu sediul în Baia Mare a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Baia Mare la plata
ÎCCJ 2025-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 462/2025
Asupra constatării perimării cererii de recurs, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 1989 din 5 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. x/96/2006, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A S.R.L. Târg
ÎCCJ 2008-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12119, pronunțată la data de 20 decembrie 2006, Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis acțiunea formulată
Sursă