Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
17 iunie 2008

Decizia nr. 2173/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1206 din 29 martie 2007 a tribunalului harghita a fost admisă acțiunea reclamantei SC M.P.H. SRL Târgu Mureș împotriva pârâtei SC B.H. SA Miercurea Ciuc, fiind obligată pârâta la plata sumei de 12.828,01 lei reprezentând garanție de bună execuție de 5%, 24849,68 lei reprezentând diferențe neachitate din factura din 28 aprilie 2001, penalități de 0,1% pe zi, calculate pentru suma de 24.849,68 lei la valoarea contractului de 70.567 euro, începând cu 24 mai 2005 până la achitarea debitului.

Pârâta a declarat apel care a fost admis prin Decizia nr. 90 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că modifică hotărârea atacată, dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantei penalități de 0,1% pe zi de întârziere pentru suma de 6.882,99 euro, cu începere de la 24 mai 2005, până la plata debitului, dar nu mai mult de 6.882,99 euro, penalitățile urmând a fi calculate la valoarea de 6.882,99 euro. Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată. Admite apelul declarat de pârâtă, modifică hotărârea atacată în sensul că respinge cererea de lămurire a înțelesului dispozitivului sentinței nr. 1206 din 29 martie 2007 a Tribunalului Harghita.

Reclamanta a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Recursul este insuficient timbrat, cu 5 lei timbru judiciar, care a fost achitat cu O.P. din 13 mai 2008. În consecință se va face aplicarea art. 3 și 9 din O.G. nr. 32/1995 și a art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997. Potrivit art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererile adresate instanțelor judecătorești, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, se timbrează cu timbru judiciar, iar în conformitate cu art. 9 din același act normativ, în cazul nerespectării dispozițiilor legale menționate se va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la taxa de timbru.

Cum recurenta nu a dat curs obligației legale amintite, de a timbra recursul cu 5 lei timbru judiciar, recursul declarat în cauză urmează a fi anulat ca insuficient timbrat.

DECIDE Anulează recursul declarat de reclamanta SC M.P.H. SRL Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 90 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2008.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.