ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3316/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.V.A.S.

București, prin acțiunea înregistrată la 31 octombrie 2008 la Tribunalul

București, a chemat în judecată pe pârâta P.M.I., solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să fie obligată la plata de daune interese în

cuantum de 23.980,51 Euro, la cursul de schimb al B.N.R. din ziua plății,

calculate conform art. 21 al.1 din O.G. nr. 25/2002, art. 86 din O.U.G. nr. 51/1998

cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 447 din 9 ianuarie 2009, a

admis excepția prescripției și a respins acțiunea reclamantei, ca fiind

prescrisă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă

nu a fost exercitat în termenul legal de 3 ani.

Prin cererea înregistrată la

29 octombrie 2008, conform datei de expediere prin plic poștal, reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la daune interese reprezentând penalități de

întârziere calculate pentru perioada 11 iulie 2003 – 25 august 2003 conform art.

514 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. CJ 16 din 27 iunie 2003,

încheiat de părți, ca urmare a rezoluțiunii acestuia.

Conform art. 5.5 din

contractul menționat astfel cum a fost modificat prin act adițional, contractul

se desființează de plin drept fără nici o notificare prealabilă de la vânzător

dacă la împlinirea termenului de plată din 25 august 2003 (scadență – 45 de

zile calendaristice cu penalități) cumpărătorul nu achită integral suma

stabilită ca preț, inclusiv penalități, în termen de 45 de zile de la data

scadenței prevăzută de art. 5.2.

În cazul în care

cumpărătorul nu plătește la data scadenței prețul, acesta va plăti vânzătorului

penalități calculate pe zi întârziere, la suma neachitată din prețul de

cumpărare, până la achitarea integrală a sumei rămase din preț.

Potrivit art. 7 alin. (1)

din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște

dreptul la acțiune.

În cauză, dreptul material

la acțiune s-a născut cel mai târziu, la data de 17 octombrie 2003, când A.V.A.S.

a notificat pârâtei desființarea de plin drept a contractului în baza pactului

comisoriu de grad IV stipulat la clauza 5.5 din actul adițional.

Dreptul material la acțiune

al reclamantei, este prescris, întrucât de la această dată până la momentul

introducerii acțiunii au trecut mai mult de 3 ani.

Reclamanta nu a făcut dovada

existenței unor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției

extinctive, somația de plată fiind emisă la 14 noiembrie 2006, aceasta vizând

executarea silită inițiată de A.V.A.S.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 213 din 30 aprilie 2009, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii

instanței de fond, păstrând aceiași motivare.

Împotriva menționatei

decizii, reclamanta A.V.A.S. București, a declarat recurs întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând

în concluzie admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea

cauzei pentru rejudecarea fondului.

În criticile formulate,

recurenta reclamantă susține, în esență, că hotărârea recurată este nelegală,

întrucât Curtea de Apel București a aplicat greșit norma generală care este Decretul

nr. 167/1958, în detrimentul celei speciale, O.U.G. nr. 51/1998, modificată.

Termenul de prescripție

pentru introducerea acțiunii este de 7 ani conform art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998, și nu de 3 ani cum greșit s-a reținut de ambele instanțe.

A.V.A.S. București pentru

plata sumei susmenționate, i-a comunicat pârâtei notificarea SG/4140 din 17

octombrie 2003, adresa nr. CB/26.319 din 14 noiembrie 2006, prin care s-a

comunicat titlul executoriu, contractul de privatizare. Totodată, s-a încheiat

procesul verbal din 12 martie 2008 la Primăria Municipiului Oradea privind

afișarea titlului executoriu.

Recurenta reclamantă susține

că cererea sa de chemare în judecată a fost introdusă în termen legal și în mod

greșit instanțele au admis excepția prescripției dreptului material la acțiune,

fără să țină seama de termenul special de prescripție aplicabil în cauză, care

calculat chiar de la data de 17 octombrie 2003, data reținută de instanțe

pentru începerea curgerii termenului de prescripție, nu s-a împlinit încă.

Recursul reclamantei este

nefondat.

Examinând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate, probelor administrate în cauză raportat la

dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 304 pct. 9, art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este neîntemeiat,

respingându-l ca atare.

Astfel, recurenta reclamantă

interpretând greșit dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul

comun în materie, formulează o critică nefondată cu privire la modul de

interpretare și aplicare a acestor prevederi de către instanța de fond și apel.

Recurenta reclamantă A.V.A.S.

București prin cererea de chemare în judecată formulată a solicitat pronunțarea

unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata

de daune interese, ceea ce înseamnă că prin această cerere reclamanta și-a

exercitat dreptul material la acțiune, în vederea obținerii unui titlu

executoriu, iar nu dreptul de a cere executarea silită.

Este adevărat că

dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 prevăd un termen de

prescripție de 7 ani, dar acest termen vizează dreptul de a cere executarea

silită a creanțelor preluate de A.V.A.S. și nu dreptul material la acțiune.

Ori, în speță, nu se poate

reține privitor la prescripția extinctivă că se aplică legislația specială,

respectiv art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, modificată, potrivit

principiului latin „specialia generalibus derogant”, față de formularea cererii

de chemare în judecată și de obiectul menționat.

Cum recurenta reclamantă nu

a făcut critici referitor la începerea curgerii termenului de prescripție al

dreptului material la acțiune cel mai târziu la data de 17 octombrie 2003 și nu

a făcut dovada suspendării sau întreruperii acestui termen, în condițiile în

care adresa nr. CB/26319 din 14 noiembrie 2006 privește comunicarea titlului

executoriu, deci începerea unei executări silite de către A.V.A.S., decizia

instanței de apel este temeinică și legală.

Întrucât obiectul cererii de

chemare în judecată consta în solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la

plata daunelor interese ca urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare

cumpărare de acțiuni încheiat de părți și cum cererea de chemare în judecată a

fost formulată cu depășirea termenului general de prescripție în mod corect s-a

reținut aplicarea prevederilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul

comun în materie și nu prevederile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998.

Așa fiind, cum decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă,

ca nefondat, recursul reclamantei A.V.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 213 din 30

aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.