ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3316/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. București, prin acțiunea înregistrată la 31 octombrie 2008 la Tribunalul București, a chemat în judecată pe pârâta P.M.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată la plata de daune interese în cuantum de 23.980,51 Euro, la cursul de schimb al B.N.R. din ziua plății, calculate conform art. 21 al.1 din O.G. nr. 25/2002, art. 86 din O.U.G. nr. 51/1998 cu cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 447 din 9 ianuarie 2009, a admis excepția prescripției și a respins acțiunea reclamantei, ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul legal de 3 ani. Prin cererea înregistrată la 29 octombrie 2008, conform datei de expediere prin plic poștal, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la daune interese reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 11 iulie 2003 – 25 august 2003 conform art. 514 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. CJ 16 din 27 iunie 2003, încheiat de părți, ca urmare a rezoluțiunii acestuia.

Conform art. 5.5 din contractul menționat astfel cum a fost modificat prin act adițional, contractul se desființează de plin drept fără nici o notificare prealabilă de la vânzător dacă la împlinirea termenului de plată din 25 august 2003 (scadență – 45 de zile calendaristice cu penalități) cumpărătorul nu achită integral suma stabilită ca preț, inclusiv penalități, în termen de 45 de zile de la data scadenței prevăzută de art. 5.2. În cazul în care cumpărătorul nu plătește la data scadenței prețul, acesta va plăti vânzătorului penalități calculate pe zi întârziere, la suma neachitată din prețul de cumpărare, până la achitarea integrală a sumei rămase din preț. Potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

În cauză, dreptul material la acțiune s-a născut cel mai târziu, la data de 17 octombrie 2003, când A.V.A.S. a notificat pârâtei desființarea de plin drept a contractului în baza pactului comisoriu de grad IV stipulat la clauza 5.5 din actul adițional. Dreptul material la acțiune al reclamantei, este prescris, întrucât de la această dată până la momentul introducerii acțiunii au trecut mai mult de 3 ani. Reclamanta nu a făcut dovada existenței unor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive, somația de plată fiind emisă la 14 noiembrie 2006, aceasta vizând executarea silită inițiată de A.V.A.S. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 213 din 30 aprilie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond, păstrând aceiași motivare.

Împotriva menționatei decizii, reclamanta A.V.A.S. București, a declarat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului. În criticile formulate, recurenta reclamantă susține, în esență, că hotărârea recurată este nelegală, întrucât Curtea de Apel București a aplicat greșit norma generală care este Decretul nr. 167/1958, în detrimentul celei speciale, O.U.G. nr. 51/1998, modificată. Termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii este de 7 ani conform art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, și nu de 3 ani cum greșit s-a reținut de ambele instanțe.

A.V.A.S. București pentru plata sumei susmenționate, i-a comunicat pârâtei notificarea SG/4140 din 17 octombrie 2003, adresa nr. CB/26.319 din 14 noiembrie 2006, prin care s-a comunicat titlul executoriu, contractul de privatizare. Totodată, s-a încheiat procesul verbal din 12 martie 2008 la Primăria Municipiului Oradea privind afișarea titlului executoriu. Recurenta reclamantă susține că cererea sa de chemare în judecată a fost introdusă în termen legal și în mod greșit instanțele au admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, fără să țină seama de termenul special de prescripție aplicabil în cauză, care calculat chiar de la data de 17 octombrie 2003, data reținută de instanțe pentru începerea curgerii termenului de prescripție, nu s-a împlinit încă.

Recursul reclamantei este nefondat. Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, probelor administrate în cauză raportat la dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este neîntemeiat, respingându-l ca atare. Astfel, recurenta reclamantă interpretând greșit dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun în materie, formulează o critică nefondată cu privire la modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi de către instanța de fond și apel. Recurenta reclamantă A.V.A.S. București prin cererea de chemare în judecată formulată a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata de daune interese, ceea ce înseamnă că prin această cerere reclamanta și-a exercitat dreptul material la acțiune, în vederea obținerii unui titlu executoriu, iar nu dreptul de a cere executarea silită.

Este adevărat că dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 prevăd un termen de prescripție de 7 ani, dar acest termen vizează dreptul de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S. și nu dreptul material la acțiune. Ori, în speță, nu se poate reține privitor la prescripția extinctivă că se aplică legislația specială, respectiv art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, modificată, potrivit principiului latin „specialia generalibus derogant”, față de formularea cererii de chemare în judecată și de obiectul menționat.

Cum recurenta reclamantă nu a făcut critici referitor la începerea curgerii termenului de prescripție al dreptului material la acțiune cel mai târziu la data de 17 octombrie 2003 și nu a făcut dovada suspendării sau întreruperii acestui termen, în condițiile în care adresa nr. CB/26319 din 14 noiembrie 2006 privește comunicarea titlului executoriu, deci începerea unei executări silite de către A.V.A.S., decizia instanței de apel este temeinică și legală. Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată consta în solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor interese ca urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare cumpărare de acțiuni încheiat de părți și cum cererea de chemare în judecată a fost formulată cu depășirea termenului general de prescripție în mod corect s-a reținut aplicarea prevederilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun în materie și nu prevederile art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998. Așa fiind, cum decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul reclamantei A.V.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 213 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.