ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1218/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 29 septembrie 2008, sub nr. 3691/117/2008, reclamantul P.I.F. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Cluj-Napoca, R.I.D. și R.C.I., solicitând ca în contradictoriu cu aceștia să se constate calitatea reclamantului de unic moștenitor al mamei sale, P.M., decedată la data de 29 octombrie 2005; să se anuleze Dispoziția nr. 1076 din 9 martie 2006, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32733 din 22 ianuarie 2007 încheiat de vânzător și numiții R.C.I.

și R.I.D., cu privire la apartamentul nr.1, situat în imobilul din Cluj-Napoca, compus din două camere, boxă și împrejmuiri; restituirea în natură în favoarea reclamantului a apartamentului sus arătat și în final să se dispună și radierea din C.F. Cluj-Napoca nr. 133613 a dreptului de proprietate înscris în favoarea Statului Român și a pârâților R.I.D. și R.C.I. de sub B.1-2 și din C.F. colectivă nr. 133602 Cluj-Napoca și să se dispună reînscrierea în proprietatea vechiului proprietar G.M. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat în mod nelegal de Statul Român, întrucât deținătoarea imobilului P.M. a fost muncitoare, deci persoană exceptată potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950, încălcându-se astfel prevederile art. 8 și art. 11 din Constituția anului 1948 precum și dispozițiile art. 480-481 C. civ.

S-a mai arătat de asemenea că, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie în natură, iar imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 în sensul Legii nr. 10/2001 sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv. Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 53 din 23 ianuarie 2009 a respins excepția tardivității și excepția inadmisibilității invocate de pârâți și pe fond a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că excepția tardivității formulării acțiunii nu poate fi admisă, întrucât dispoziția de respingere a notificării nu a fost comunicată reclamantului. Referitor la fondul cauzei s-a constatat că prin sentința civilă nr. 1597 din 22 februarie 2002, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 98/2002, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta P.M.

împotriva pârâților R.C.I. și R.I.D., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare nr. 33733 din 22 ianuarie 1997 cu privire la apartamentul nr. 1, situat în imobilul din Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr.133613 Cluj. Această sentință a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de reclamantă, conform deciziei civile nr. 7218/A/2002, dosar nr. 4232/2002 al Tribunalului Cluj și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia civilă nr. 2149/2002 a Curții de Apel Cluj, dosar nr. 5313/2002. Drept urmare instanțele judecătorești au statuat irevocabil asupra contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către pârâții R.C.I., R.I.D. și SC C. SA Cluj-Napoca, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Față de împrejurarea că instanțele judecătorești au statuat asupra contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamente în litigiu, în sensul menținerii valabilității acestui contract, tribunalul a apreciat ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect anularea dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001 și restituirea în natură a apartamentelor. Primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat constatarea calității de unic moștenitor al defunctei P.M., s-a reținut că este lipsit de obiect, deoarece prin certificatul de moștenitor nr. 93 din 30 iunie 2009, s-a stabilit calitatea de moștenitor în sensul solicitat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care susține cu privire la excepția tardivității declarării apelului, că dispoziția primarului trebuia comunicată la ultimul domiciliu al părții pe numele moștenitorilor și din acest punct de vedere se impune anularea dispoziției și a actelor ce i-au urmat.

Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 162/A/2009 din 14 mai 2000, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.I.F. În considerentele deciziei s-a reținut că prin certificatul de moștenitor nr. 93 din 30 iunie 2006, s-a stabilit calitatea reclamantului de unic moștenitor al defunctei P.M., decedată la 29 octombrie 2005, rămânând fără obiect primul petit al acțiunii reclamantului.

Din dispoziția a cărei anulare se solicită rezultă că măsura reparatorie a despăgubirilor s-a propus în condițiile în care prin decizia civilă nr. 2149/2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a respins acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat pentru apartamentul nr. 1 din imobilul situat în str. F. nr. 6. S-a mai reținut, de asemenea, că susținerile apelantului cu privire la comunicarea dispoziției pe numele moștenitorilor, sunt irelevante față de aspectele ce țin de fondul cauzei în raport de hotărârile judecătorești anterioare irevocabile ce statuează asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 1. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Dispoziția emisă de primar este nulă de drept, întrucât nu mai era competent să se pronunțe asupra cererii beneficiarei care a decedat la 29 octombrie 2005, dispoziția fiind pronunțată ulterior, la data de 9 martie 2006 față de o persoană decedată. - Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de SC C. SA, în numele fostului Consiliu Local al municipiului Cluj-Napoca și pârâții Rusu a fost greșit apreciat ca fiind valid încheiat. În realitate acest contract de vânzare-cumpărare este nul absolut fiind fondat pe o cauză ilicită, întrucât imobilul supus analizei a trecut în mod nelegal în proprietatea statului, autoarea reclamantului respectiv P.M.

fiind muncitoare, era exceptată de la aplicarea Decretului nr. 92/1950. Imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil cu nerespectarea Constituției anilor 1948, iar pârâții-cumpărători nu au fost de bună credință la încheierea actului de înstrăinare. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele: Recurentul susține prin motivele de recurs că, dispoziția emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca și care constituie cel de-al doilea petit supus analizei, este nulă de drept, argumentând că acest pârât nu mai era competent să se pronunțe asupra cererii beneficiarei (P.M.) care a decedat la data de 29 octombrie 2005, dispoziția fiind emisă la data de 9 martie 2006, deci ulterior decesului intervenit, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 41 C. proc.

civ. Dispozițiile art. 41 C. proc. civ. prevăd că, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Îngrădirile aduse capacității de folosință înseamnă, implicit, incapacitate transpusă pe plan procesual în sensul că persoana respectivă nu poate figura ca parte în proces, în limitele îngrădirii. Lipsa capacității procesuale de folosință se invocă pe cale de excepție (o excepție de fond peremtorie, absolută) de către oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului. Întrucât partea nu are folosința unui anumit drept subiectiv civil, înseamnă că cererea va fi respinsă ca și când dreptul lipsește, deci, ca nefondată. În concluzie, față de cele sus arătate ar fi fost admisibilă excepția nulității absolute, invocată de recurent, prin încălcarea dispozițiilor art. 41 C. proc.

civ., dacă se dovedea că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de o persoană care nu mai era în viață sau acțiunea civilă a fost formulată împotriva unei persoane decedate, aspect ce nu se regăsește în speța supusă analizei, demersul judiciar aparținând reclamantului și nu autoarei acestuia care a decedat la 29 octombrie 2005. S-a mai susținut prin motivele de recurs că, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de SC C. SA, în numele fostului Consiliu Local al Municipiului Cluj-Napoca, este nul absolut, fiind fondat pe o cauză ilicită.

Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, referitor la acest motiv de nelegalitate, în mod corect a fost reținut, principiul respectării securității raporturilor juridice, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului, având în vedere că, situația juridică a contractului de vânzare-cumpărare, care susține reclamantul că este nul absolut, a fost analizată tot pe cale judecătorească și s-a constatat definitiv și irevocabil că a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă privind încheierea actelor juridice. Or, a reanaliza valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, care a făcut obiectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, nu înseamnă altceva decât o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, care implică între altele, ca soluția definitivă dată de instanțe cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză.

Deci, având în vedere cele sus arătate, se constată că hotărârea recurată este legală, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.I.F. împotriva deciziei civile nr. 162/A din 14 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.