ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1218/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 29 septembrie

2008, sub nr. 3691/117/2008, reclamantul P.I.F. a chemat în judecată pe pârâții

Municipiul Cluj-Napoca, R.I.D. și R.C.I., solicitând ca în contradictoriu cu

aceștia să se constate calitatea reclamantului de unic moștenitor al mamei

sale, P.M., decedată la data de 29 octombrie 2005; să se anuleze Dispoziția nr.

1076 din 9 martie 2006, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca; să

se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32733

din 22 ianuarie 2007 încheiat de vânzător și numiții R.C.I. și R.I.D., cu

privire la apartamentul nr.1, situat în imobilul din Cluj-Napoca, compus din

două camere, boxă și împrejmuiri; restituirea în natură în favoarea

reclamantului a apartamentului sus arătat și în final să se dispună și radierea

din C.F. Cluj-Napoca nr. 133613 a dreptului de proprietate înscris în favoarea

Statului Român și a pârâților R.I.D. și R.C.I. de sub B.1-2 și din C.F.

colectivă nr. 133602 Cluj-Napoca și să se dispună reînscrierea în proprietatea

vechiului proprietar G.M.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat în mod nelegal de

Statul Român, întrucât deținătoarea imobilului P.M. a fost muncitoare, deci

persoană exceptată potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950, încălcându-se

astfel prevederile art. 8 și art. 11 din Constituția anului 1948 precum și

dispozițiile art. 480-481 C. civ. S-a mai arătat de asemenea că, potrivit art. 1

alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate

în mod abuziv de către stat se restituie în natură, iar imobilele naționalizate

prin Decretul nr. 92/1950 în sensul Legii nr. 10/2001 sunt considerate ca fiind

preluate în mod abuziv.

Tribunalul Cluj prin

sentința civilă nr. 53 din 23 ianuarie 2009 a respins excepția tardivității și excepția inadmisibilității invocate de pârâți și pe fond a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că excepția tardivității formulării acțiunii nu poate fi admisă,

întrucât dispoziția de respingere a notificării nu a fost comunicată

reclamantului.

Referitor la fondul cauzei

s-a constatat că prin sentința civilă nr. 1597 din 22 februarie 2002,

pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 98/2002, a fost respinsă

acțiunea formulată de reclamanta P.M. împotriva pârâților R.C.I. și R.I.D.,

având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare nr. 33733

din 22 ianuarie 1997 cu privire la apartamentul nr. 1, situat în imobilul din

Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr.133613 Cluj. Această sentință a rămas

definitivă prin respingerea apelului declarat de reclamantă, conform deciziei

civile nr. 7218/A/2002, dosar nr. 4232/2002 al Tribunalului Cluj și irevocabilă

ca urmare a respingerii recursului prin decizia civilă nr. 2149/2002 a Curții

de Apel Cluj, dosar nr. 5313/2002. Drept urmare instanțele judecătorești au

statuat irevocabil asupra contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către

pârâții R.C.I., R.I.D. și SC C. SA Cluj-Napoca, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Față de împrejurarea că instanțele judecătorești au statuat asupra contractului

de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamente în litigiu, în sensul

menținerii valabilității acestui contract, tribunalul a apreciat ca

neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect anularea dispoziției emise în

temeiul Legii nr. 10/2001 și restituirea în natură a apartamentelor. Primul

capăt de cerere, prin care s-a solicitat constatarea calității de unic

moștenitor al defunctei P.M., s-a reținut că este lipsit de obiect, deoarece

prin certificatul de moștenitor nr. 93 din 30 iunie 2009, s-a stabilit

calitatea de moștenitor în sensul solicitat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul care susține cu privire la excepția tardivității

declarării apelului, că dispoziția primarului trebuia comunicată la ultimul

domiciliu al părții pe numele moștenitorilor și din acest punct de vedere se

impune anularea dispoziției și a actelor ce i-au urmat.

Curtea de Apel Cluj prin

decizia civilă nr. 162/A/2009 din 14 mai 2000, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.I.F.

În considerentele deciziei

s-a reținut că prin certificatul de moștenitor nr. 93 din 30 iunie 2006, s-a

stabilit calitatea reclamantului de unic moștenitor al defunctei P.M., decedată

la 29 octombrie 2005, rămânând fără obiect primul petit al acțiunii

reclamantului. Din dispoziția a cărei anulare se solicită rezultă că măsura

reparatorie a despăgubirilor s-a propus în condițiile în care prin decizia

civilă nr. 2149/2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a respins acțiunea în

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat pentru

apartamentul nr. 1 din imobilul situat în str. F. nr. 6. S-a mai reținut, de

asemenea, că susținerile apelantului cu privire la comunicarea dispoziției pe

numele moștenitorilor, sunt irelevante față de aspectele ce țin de fondul

cauzei în raport de hotărârile judecătorești anterioare irevocabile ce statuează

asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 1.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând incidența dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- Dispoziția emisă de primar

este nulă de drept, întrucât nu mai era competent să se pronunțe asupra cererii

beneficiarei care a decedat la 29 octombrie 2005, dispoziția fiind pronunțată

ulterior, la data de 9 martie 2006 față de o persoană decedată.

- Contractul de

vânzare-cumpărare încheiat de SC C. SA, în numele fostului Consiliu Local al

municipiului Cluj-Napoca și pârâții Rusu a fost greșit apreciat ca fiind valid

încheiat.

În realitate acest contract

de vânzare-cumpărare este nul absolut fiind fondat pe o cauză ilicită, întrucât

imobilul supus analizei a trecut în mod nelegal în proprietatea statului,

autoarea reclamantului respectiv P.M. fiind muncitoare, era exceptată de la

aplicarea Decretului nr. 92/1950.

Imobilul a trecut în

proprietatea statului fără titlu valabil cu nerespectarea Constituției anilor

1948, iar pârâții-cumpărători nu au fost de bună credință la încheierea actului

de înstrăinare.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Recurentul susține prin

motivele de recurs că, dispoziția emisă de pârâtul Primarul Municipiului

Cluj-Napoca și care constituie cel de-al doilea petit supus analizei, este nulă

de drept, argumentând că acest pârât nu mai era competent să se pronunțe asupra

cererii beneficiarei (P.M.) care a decedat la data de 29 octombrie 2005,

dispoziția fiind emisă la data de 9 martie 2006, deci ulterior decesului

intervenit, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 41 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 41 C.

proc. civ. prevăd că, orice persoană care are folosința drepturilor civile

poate să fie parte în judecată.

Îngrădirile aduse

capacității de folosință înseamnă, implicit, incapacitate transpusă pe plan

procesual în sensul că persoana respectivă nu poate figura ca parte în proces,

în limitele îngrădirii.

Lipsa capacității procesuale

de folosință se invocă pe cale de excepție (o excepție de fond peremtorie,

absolută) de către oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din

oficiu, în tot cursul procesului.

Întrucât partea nu are

folosința unui anumit drept subiectiv civil, înseamnă că cererea va fi respinsă

ca și când dreptul lipsește, deci, ca nefondată.

În concluzie, față de cele

sus arătate ar fi fost admisibilă excepția nulității absolute, invocată de

recurent, prin încălcarea dispozițiilor art. 41 C. proc. civ., dacă se dovedea

că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de o persoană care nu mai

era în viață sau acțiunea civilă a fost formulată împotriva unei persoane

decedate, aspect ce nu se regăsește în speța supusă analizei, demersul judiciar

aparținând reclamantului și nu autoarei acestuia care a decedat la 29 octombrie

2005.

S-a mai susținut prin

motivele de recurs că, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de SC C. SA, în

numele fostului Consiliu Local al Municipiului Cluj-Napoca, este nul absolut,

fiind fondat pe o cauză ilicită.

Contrar celor susținute de

recurentul-reclamant, referitor la acest motiv de nelegalitate, în mod corect a

fost reținut, principiul respectării securității raporturilor juridice, unul

din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului, având în vedere că,

situația juridică a contractului de vânzare-cumpărare, care susține reclamantul

că este nul absolut, a fost analizată tot pe cale judecătorească și s-a constatat

definitiv și irevocabil că a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond

și formă privind încheierea actelor juridice.

Or, a reanaliza

valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, care a făcut obiectul unei

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, nu înseamnă altceva decât o

încălcare a principiului securității raporturilor juridice, care implică între

altele, ca soluția definitivă dată de instanțe cu privire la orice litigiu să

nu mai fie repusă în cauză.

Deci, având în vedere cele

sus arătate, se constată că hotărârea recurată este legală, nefiind incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul P.I.F. împotriva deciziei civile nr. 162/A din 14 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 februarie 2010.