Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4728/2010

HOTĂRÂRE
27.09.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4728/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 7323 din 1 iunie 2009, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București și pe cale de consecință: a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatoarea SC P. SA, în contradictoriu cu terțul poprit R.B. și intimații C.L., C.G., C.V., B.I., B.G., R.D., P.M., P.I.R., G.G., D.G., C.R.C., C.F., V.V., S.M., S.C.C. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ., art. 373 alin. (2) și art. 372 alin. (3) C. proc. civ., se constată că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București este întemeiată, Judecătoria Târgu-Jiu fiind competentă teritorial să soluționeze cererea respectivă.

La rândul său, Judecătoria Târgu-Jiu, prin sentința civilă nr. 201 din 18 ianuarie 2010, a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu-Jiu, excepție invocată din oficiu și pe cale de consecință: a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea SC P. SA, în contradictoriu cu intimații: B.G., B.I., C.V., C.G., C.R.C., C.F., C.L., D.G., G.G., I.R.B., L.G.A., P.V., P.I.R., P.M., R.D., S.M., S.C.C., V.V., și terțul-poprit R.B. S.A., în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 373 alin. (1), (2) C. proc. civ., art. 400 alin. (1) C. proc. civ. și art. 453 alin. (1) C. proc.

civ., competentă să soluționeze cauza este Judecătoria sector 1 București. Competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria sector 1 București, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea, iar potrivit alin. (2) din același articol, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Avându-se în vedere dispozițiile textului de lege mai sus menționat, și ținând seama de dosarul de executare, se reține că instanța în circumscripția căreia se face executarea este Judecătoria sector 1 București, instanța de la domiciliul debitorului urmărit și executat, aceasta fiind instanța de executare.

Potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se face la instanța de executare, se reține că în prezenta cauză competența de soluționare a cererii dedusă judecății revine Judecătoriei sector 1 București. Față de cele reținute, se va stabili că, instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria sectorului 1 București.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4598/2010
pus executării, astfel cum statuează normele imperative ale art. 373 alin. (2) C. proc. civ. Față de aceste considerente și având în vedere ca dispozițiile legale menționate instituie o competență teritorială absolută, instanța a admis exce
ÎCCJ 2010-10-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5169/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: SC P. SA, a formulat - sub nr. 4433/318/2009 -contestație la executare prin care a solicitat instanței (în contradictoriu cu M.E., B.E., M.V., N.C., F.C., B.L., N.C.A. și B.E.J. B.F.) să dispună
ÎCCJ 2010-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6609/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 25 noiembrie 2009, Biroul Executorului judecătoresc B.F. a solicitat instanței, încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3141 din 16 octombrie 2
ÎCCJ 2010-04-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2536/2010
, competența de soluționare a cererii dedusă judecății revine Judecătoriei sector 1 București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București sub nr. 23663/299/2009. Prin sentința civilă nr. 10652 din 5 octombrie 2009, J
ÎCCJ 2012-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4028/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 27 noiembrie 2009 contestatoarea SC P. SA a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă